ICCJ. Decizia nr. 3659/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
1. Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, la data de 12 iulie 2010 (ca urmare a declinării soluționării acesteia de la Tribunalul Bihor, prin sentința nr. 557/ CA din 3 iunie 2010), reclamantul I.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor - Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000, anularea răspunsului nr. 139930 din 13 octombrie 2009, prin care pârâta i-a respins cererea privind acordarea pensiei de refugiat.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că prin răspunsul comunicat de pârâtă s-a soluționat nefavorabil cererea sa privind acordarea pensiei de refugiat, cu argumentul că reclamantul s-a mai adresat odată Comisiei pentru aplicarea L.189/2000, cu aceeași solicitare. în opinia sa, a susținut că răspunsul este nelegal, întrucât situația juridică este diferită, prima cerere fiind respinsă cu motivarea că martorii propuși de reclamant au dat declarații nesincere, însă, față de aceștia s-a confirmat măsura de neîncepere a urmăririi penale.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția de tardivitate a introducerii acțiunii, pentru nerespectarea termenului de 30 de zile de la comunicare prevăzut de art. 7 din Legea 189/2000 iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că nu s-a făcut dovada persecuției etnice pentru a beneficia de prevederile Legii 189/2000.
2. Hotărârea primei instanțe.
Prin sentința nr. 311/ CA din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de tardivitate a introducerii acțiunii, invocată de pârâtă și, în consecință, a respins acțiunea ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat autorității pârâte stabilirea calității de beneficiar al acestui act normativ, prin cererea din data de 4 august 2004, cerere respinsă prin Hotărârea 9938 din 17 mai 2007, cu motivarea că prin actele depuse, nu a făcut dovada unei persecuții etnice, conform art. 1 din Legea 189/2000.
în speță, prima instanță a reținut că reclamantul nu a formulat contestație împotriva Hotărârii 9938 din 17 mai 2007 emisă de autoritatea pârâtă, ci în data de 18 septembrie 2009 a formulat o nouă cerere, cu același conținut, solicitând stabilirea calității de refugiat în baza actelor depuse în anul 2007, iar prin adresa de răspuns nr. 139930 din 13 octombrie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor a fost clasată cererea reclamantului, cu motivarea că există deja o hotărâre de respingere.
3. Calea de atac exercitată în cauză.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut că în mod nelegal prima instanță a apreciat că nu mai este în termen pentru a formula acțiune în raport de răspuns pârâtei nr. 139930 din 13 octombrie 2009 din care rezultă că dosarul său a fost clasat, ignorându-se astfel probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor cu care face dovada persecuției etnice invocate, înscrisuri ce nu au fost avute în vedere la soluționarea cererii sale prin hotărârea nr. 9938 din 17 mai 2007, întrucât la acel moment au format obiectul unui dosar penal.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.
II. Considerentele înaltei Curți, asupra recursului.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, înalta Curte, constată că recursul este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate.
Obiectul dedus judecății îl constituie obligarea autorității pârâte la recunoașterea calității reclamantului de beneficiar al Legii nr. 189/2000, ca urmare a persecuțiilor etnice suferite în perioada martie 1941 - martie 1945, întrucât pârâta refuză să-i recunoască această calitate, în baza actelor depuse în anul 2004.
Deși în data de 18 septembrie 2009 s-a adresat cu o nouă cerere în acest sens, aceasta a fost clasată, cu motivarea că exista deja o hotărâre de respingere.
în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 296/2009, persoanele îndreptățite potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins acțiunile prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pot introduce cereri noi la casele județene de pensii sau, după caz, la Casa de Pensii a Municipiului București.
Analizând actele depuse la dosar, înalta Curte, constată că prima instanță a fost în eroare când a calificat cererea reclamantului ca fiind contestație împotriva hotărârii nr. 9938 emise de către autoritatea pârâtă în anul 2007, întrucât, în speță, reclamantul a formulat o nouă cerere, în temeiul Legii nr. 296/2009.
Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului vizează refuzul autorității pârâte de a-i soluționa noua cerere formulată la data de 18 septembrie 2009, refuz asimilat actului administrativ conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
2. Soluția pronunțată în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, înalta Curte, a admis recursul formulat, a casat sentința atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3661/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3660/2011. Contencios → |
|---|
