ICCJ. Decizia nr. 3661/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțe cauzei.
1.Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională și Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, anularea Ordinului nr. 69717 din 23 mai 2009 și obligarea la reintegrarea sa în funcția deținută anterior și plata drepturilor bănești cuvenite de la momentul eliberării din funcție și până la reintegrare.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul atacat a fost demis din funcția publică de director executiv adjunct și numit într-o funcție publică de execuție invocându-se dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009. Or, aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009.
Prin întâmpinare, pârâta inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
2. Hotărârea primei instanțe.
Prin sentința nr. 3459 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat Ordinul 69627 din 23 aprilie 2009 și ordinul 69717 din 23 mai 2009, obligând pârâta să reintegreze reclamantul în funcția publică deținută anterior, cu plata drepturilor salariale aferente acestei funcții.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
în privința excepției inadmisibilității acțiunii, prima instanță a reținut că acțiunea de față se înscrie în ipoteza prevăzută de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fiind vorba de un litigiu determinat de aplicarea unei ordonanțe care a fost declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 și, în consecință, reclamantul nu avea obligația să urmeze procedura prealabilă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că în condițiile în care O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, ordinul de demitere din funcția publică de conducere și implicit ordinul ulterior de numire într-o funcție publică de execuție au rămas fără temei legal.
într-adevăr decizia Curții Constituționale este aplicabilă doar pentru viitor, însă această modalitate de aplicare se referă la efectele deciziei pe plan procesual, în sensul că nu mai pot fi repuse în discuție litigii soluționate definitiv și irevocabil anterior momentului pronunțării hotărârii.
Din punctul de vedere al dreptului substanțial însă, efectele deciziei nu pot fi decât unele retroactive întrucât viciile actului declarat neconstituțional au existat încă de la momentul adoptării lui.
în concluzie, prima instanță a reținut că interpretarea pârâtei, în sensul că actele emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, anterior momentului pronunțării deciziei nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, rămân valabile, este de natură să lipsească de conținut dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, întrucât în această interpretare formularea acțiunilor reglementate de articolul menționat ar fi lipsite de finalitate practică deoarece prin ipoteză, prejudicierea reclamantului s-a făcut înainte de declararea neconstituționalității ordonanței. Or, legea trebuie interpretată în sensul în care produce efecte, nu în sensul în care nu este aptă să producă nici un efect.
3. Calea de atac exercitată în cauză.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ.
în motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut, în esență, că ordinul de eliberare din funcție a reclamantului a fost adoptat în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar la lit. i) pct. 1 din lista anexă la acest act normativ, sunt incluse și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București, desființarea funcției producându-se ope legis, astfel că actul atacat a fost emis în mod legal în raport de legislația în vigoare în momentul emiterii acestuia, fiind reținută eronat nelegalitatea actului atacat ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis.
Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
II. Considerentele înaltei Curți, asupra cererii.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte, constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs.
Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 69627 din 23 aprilie 2009 emis de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor prin care s-a dispus desființarea funcție publice de conducere de director executiv adjunct, în temeiul art. 3 din O.U.G nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Intimatului-reclamant, ocupant al funcției publice de conducere desființate, i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, când raportul de serviciu urma să înceteze prin eliberarea din funcție, în temeiul Legii nr. 188/1999.
Cât privește critica formulată, în sensul că instanța trebuia să constate incidența dispozițiilor O.U.G nr. 37/2009, chiar dacă se constatase neconstituționalitatea lor, întrucât la data emiterii actului administrativ individual acestea erau în vigoare, așa cum susține recurenta, o astfel de abordare este vădit nefondată.
Acceptarea tezei susținute de recurentă, în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru că O.U.G. nr. 37/2000, era în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate controlul constituționalității legii, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normei declarate neconstituționale.
Astfel, se constată că desființarea funcției publice deținută de reclamant prin O.U.G. 37/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, fiind de necontestat faptul că aceste dispoziții au fost încălcate în cauză.
2. Soluția pronunțată în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte, a respins recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 3041C. proc. civ. și a obligat recurenta-pârâtă la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3662/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3659/2011. Contencios → |
|---|
