ICCJ. Decizia nr. 3662/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțe cauzei.
1.Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta Ț.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa județeană de Pensii.
Cluj, anularea hotărârii nr. 23266 din 09 septembrie 2008 emisă de pârâtă, recunoașterea calității de soție supraviețuitoare a soțului ei decedat, refugiat din motive etnice, și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată la autoritatea pârâtă a solicitat acordarea tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a soțului său, Ț.I., care s-a refugiat din motive etnice, iar prin hotărârea nr. 23266 din 09 septembrie 2008 pârâta a respins cererea reclamantei, apreciind că datele prezentate sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta nu a prezentat nici o dovadă cu acte, iar declarațiile martorilor sunt neverosimile, existând contradicții în relatările acestora, ceea ce face ca aceste dovezi contradictorii să se excludă reciproc.
2. Hotărârea primei instanțe.
Prin sentința nr. 367 din 8 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a anulat hotărârii nr. 23266 din 9 septembrie 2008, revizuită, și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada septembrie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2008.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, din declarațiile martorilor F.M. și M.V. audiați nemijlocit în cauză, că soțul reclamantei a fost refugiat împreună cu familia acestuia, cunoscând direct aceste fapte, în care au fost implicați personal, așa încât reclamanta este îndreptățită să beneficieze de prevederile legale, fiind dovedit refugiul invocat.
3. Calea de atac exercitată în cauză.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 189/2000 indemnizația acordată soțului supraviețuitor este una fixă, astfel că reținerea primei instanțe potrivit căreia reclamanta însăși ar fi fost refugiată nu este corectă.
Recurenta-pârâtă a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirea condițiilor legale pentru ca intimata-reclamantă să beneficieze de aceste drepturi, întrucât declarațiile martorilor trebuie să fie clare și să se susțină reciproc, or, nu se poate reține un interval de refugiu nedeclarat de martori astfel cum instanța a procedat. în concluzie, a susținut că în cauză există date insuficiente și contradictorii în privința datei refugiului.
II. Considerentele înaltei Curți, asupra cererii.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte, constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
în temeiul art. 3 alin. (1) din același act normativ, "soțul supraviețuitor al celui decedat din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în conformitate cu prezenta ordonanță, de o indemnizație de bani impozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit".
în conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)).
înalta Curte, constată astfel că prima instanță a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor legale incidente, stabilind că reclamanta, soție supraviețuitoare, se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Interpretarea pe care instanța de apel a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, potrivit cărora "stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice. Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești".
Criticile recurentei-pârâte ce vizează stabilirea în mod greșit a unui interval de refugiu în cazul soției supraviețuitoare, nu pot fi primite. într-adevăr, în dispozitivul sentinței recurate instanța de apel a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat, înalta Curte, apreciază însă că acest aspect nu poate conduce la reformarea sentinței, el reprezentând o eroare materială, în condițiile în care, din considerentele sentinței rezultă cu claritate că aceste drepturi i-au fost acordate reclamantei în temeiul dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 105/1999, iar declarațiile martorilor, contrar susținerilor recurentei, se susțin reciproc.
înalta Curte, constată că, în speță, intimata-reclamantă a depus diligențele necesare pentru a obține acte oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, însă, din conținutul adeverinței emise de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, rezultă că soțul acesteia nu figurează în documentele deținute de instituție.
Declarațiile autentificate ale martorilor D.I. și B.I., dintre care B.I: este beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, F.M: și M.V., aceștia doi din urmă fiind audiați nemijlocit de instanță (filele 32, 33), atestă că în luna septembrie 1944 soțul reclamantei, împreună cu familia sa, a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, satul Coasta, prin Geaca, apoi în localitatea Cătina, județul Cluj, refugiul fiind determinat de represiunile autorităților maghiare, revenind în localitatea de domiciliu în cursul anului 1945.
Prin urmare, se constată că intimata-reclamantă este îndreptățită să beneficieze de compensațiile acordate prin art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada septembrie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2008.
2. Soluția pronunțată în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte, a respins recursul formulat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3664/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3661/2011. Contencios → |
|---|
