ICCJ. Decizia nr. 3674/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 869 din 15 februarie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul S.T. împotriva sentinței nr. 1845 din data de 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că nota de constatare în litigiu nu reprezintă un act administrativ unilateral, cu caracter individual, emis în regim de putere publică în scopul executării legii și pentru a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice - în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond pronunțând astfel o hotărâre legală și temeinică prin admiterea excepției inadmisibilității.
Instanța recurs a reținut, ca de altfel și instanța de fond, că pe baza întregii documentații Direcția Investigații întocmește o notă de constatare care este avizată în fapt și în drept de către Direcția Juridică și aceasta se înaintează Colegiului care, luând-o în discuție, fie o aprobă și dispune introducerea unei acțiuni în constatare, fie o infirmă și atunci eliberează o adeverință (art. 6, 7, 8, 10, 35 din O.U.G. nr. 24/2008).
Astfel, din modul de prezentare a procedurii de lucru privind verificarea calității de lucrător sau colaborator al Securității, se desprinde concluzia că avizul Direcției juridice și nota de constatare întemeiate pe materialele care au stat la baza întocmirii lor, înaintate Secretariatului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pentru a le lua în discuție, reprezintă doar o opinie, un punct de vedere, fără a schimba sau modifica ceva în ordinea juridică existentă.
Totodată, instanța de recurs a reținut împrejurarea că motivele recurentului au fost luate în discuție în cadrul acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității, pe cale indirectă, conducând astfel la concluzia că nota de constatare (și materialele informative) reprezintă un act, o operațiune, care a stat la baza emiterii actului juridic suspus judecății, în speță, la baza formulării acțiunii în constatare, în accepțiunea art. 18 din Legea nr. 554/2004.
De altfel, din prevederile O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că nota de constatare este un document intern, intermediar, întocmit de direcția de specialitate în urma activităților specifice de verificare a documentelor și informațiilor deținute în legătură cu o persoană care poate fi verificată în temeiul legii. (art. 6 alin. (1), art. 7,art. 9,art. 24 lit. d).
De asemenea, instanța de recurs a reținut că inadmisibilitatea se referă la o situație juridică ce nu este prevăzută de lege sau este interzisă de lege și cum în O.U.G. nr. 24/2008 - art. 11 se menționează nota de constatare ca o condiție pentru a introduce acțiunea în constatarea calității de lucrător, rezultă că aceasta nu poate fi atacată cu acțiunea directă, fiind doar un act premergător, o operațiune administrativă.
împotriva deciziei nr. 869 din data de 15 februarie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare contestatorul S.T., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi de atac de retractare, anularea hotărârii atacate, modificarea în tot a sentinței nr. 1845 din data de 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reținerea cauzei spre judecare și pronunțarea unei decizii legale și temeinice.
Contestatorul a învederat, prin motivele căii extraordinare de atac formulate, în esență, că instanța de recurs a omis, din greșeală, să cerceteze motivul de modificare a sentinței recurate, prevăzut de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041C. proc. civ., respectiv "când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea legii". A apreciat contestatorul că încălcarea legii de către instanța de fond s-a produs prin încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) coroborat cu art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
în drept au fost invocate prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
Contestația în anulare este inadmisibilă.
Contestația în anulare specială poate fi exercitată, în condițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., și atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare invocate de către recurent.
Omisiunea există numai atunci când în mod real instanța de recurs nu a discutat, prin hotărârea (decizia) sa, motivul de modificare sau de casare invocat de recurent, nu și în cazul în care instanța de recurs, procedând la sistematizarea motivelor și constatând că între acestea există o legătură logică, le-a examinat împreună, fără a răspunde punct cu punct tuturor motivelor invocate.
Prin urmare, în principiu, neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăși, o omisiune în sensul dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., dacă instanța de recurs a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun. Pe de altă parte, se reține că textul art. 318 teza a II-a C. proc. civ. se referă expres la "motivele de modificare sau de casare", și nu la "argumente", care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivelor.
în plus, pentru a fi admisibilă contestația în anulare, instanța de recurs trebuie să nu fi examinat un anume motiv, această condiție nefiind îndeplinită atunci când instanța în discuție a examinat motivul, dar nu l-a însușit, nu l-a considerat întemeiat.
Se reține, în cauză, că nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate ale contestației în anulare speciale reglementate de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., instanța de recurs pronunțându-se prin decizia contestată asupra motivelor de recurs și asupra criticilor aduse de recurentul S.T. sentinței civile nr. 1845 din data de 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamantului prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a notei de constatare nr. S/DI/I/3179 din 4 noiembrie 2008 întocmite de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și obligarea la daune morale și la cheltuieli de judecată.
Instanța de control judiciar a examinat sentința atacată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., sub ambele aspecte - atât sub aspectul aplicării greșite a legii, cât și sub cel al încălcării legii, și a statuat că hotărârea recurată este legală, întrucât nota de constatare nu reprezintă un act administrativ unilateral, cu caracter individual, emis în regim de putere publică în scopul executării legii și pentru a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și nu poate fi astfel atacată cu acțiune directă la instanța de contencios administrativ.
în aceste condiții, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 320 C. proc. civ., respingerea ca inadmisibilă a contestației în anularea deciziei nr. 869 din data de 15 februarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, formulată de S.T.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3673/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3666/2011. Contencios → |
|---|
