ICCJ. Decizia nr. 3870/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3870/2011
Dosar nr. 182/35/2011
Şedinţa publică din 30 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 01 martie 2011, reclamanta SC U. SRL a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 22813 din 21 octombrie 2010, cu privire la contractul CI. 1222163200035 din 17 martie 2006, respectiv a procesului verbal de constatare încheiat la data de 04 octombrie 2010 şi înregistrat la secretariatul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit sub nr. 21021 la 04 octombrie 2010, ce constituie titlu executoriu pentru suma de 3.457.093,11 lei.
A solicitat totodată şi suspendarea executării actului administrativ atacat, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/ 2004 şi că împotriva procesului verbal a formulat contestaţie întemeiată pe prevederile art. 3 alin. (6) din OUG nr. 79/ 2003 şi pe prevederile OG nr. 92/2003.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea cererii de suspendare, cu motivarea că reclamanta, în cuprinsul cererii de suspendare nu indică nici o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat, aceasta nemotivând în nici un fel cazul bine justificat.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 25 martie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de SC U. SRL în contradictoriu cu Agenţia de Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi a dispus suspendarea executării procesului verbal de constatare încheiat la data de 4 octombrie 2010 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi la paguba iminentă.
A constatat că în dovedirea existenţei unui caz bine justificat, reclamanta a invocat faptul că actul administrativ în litigiu a fost emis, exclusiv, în baza unor presupuneri de săvârşire a unor nelegalităţi de către ea, fără ca să se efectueze cercetarea privind implicarea ei în săvârşirea neregulilor respective şi cu privire la care a arătat că nici nu puteau fi săvârşite de ea, ci eventual de către unul dintre ofertanţi.
În acest context, instanţa a apreciat că s-a făcut dovada existenţei cazului bine justificat, respectiv a unor stări de fapt şi de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra actului administrativ în litigiu.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, Curtea a reţinut că, prin plata sumei alocate prin procesul de finanţare la care face trimitere procesul verbal de constatare, activitatea societăţii reclamante ar fi perturbată, prin imposibilitatea acesteia de a achita datoriile către bugetul de stat, salariile, datoriile către furnizori şi alte obligaţii de plată asumate în baza contractelor comerciale în derulare, ceea ce ar implica executarea silită a acesteia.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În cuprinsul cererii de recurs se aduc critici sentinţei recurate, susţinându-se, în esenţă, că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, motivarea fiind superficială cu privire la îndeplinirea condiţiilor impuse de legiuitor pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ, astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
O a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este aceea că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Se susţine, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că s-a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat astfel cum această noţiune a fost definită de legiuitor, deşi intimata-reclamantă nu a indicat şi nici nu a dovedit nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat.
Recurenta-pârâtă expune şi argumentele pentru care susţine legalitatea actelor administrative a căror suspendare a executării s-a solicitat în cauza dedusă judecăţii.
De asemenea, arată că singurele motive menţionate de intimata-reclamantă şi însuşite de instanţa de fond, care vizează împrejurarea că procesul-verbal este nelegal întrucât a fost emis fără să se facă vreo cercetare în ceea ce priveşte implicarea societăţii în săvârşirea neregulilor respective, nu se circumscriu îndeplinirii cerinţei referitoare la cazul bine justificate.
În ceea ce priveşte paguba iminentă prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, recurenta-pârâtă apreciază că în mod greşit instanţa de fond a reţinut îndeplinirea acestei condiţii, întrucât din actele existente la dosar nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.
Cu privire la apărările intimatei-reclamante, însuşite de instanţa de fond, referitor la faptul că recuperarea întregii sume alocate pentru finanţarea proiectului menţionat ar duce la indisponibilizarea încasărilor societăţii cu consecinţa neachitării sumelor datorate creditorilor şi furnizorilor, se menţionează că acestea nu justifică îndeplinirea acestei condiţii cu atât mai mult cu cât, prin neplata sumelor înscrise în actul de constatare ar fi prejudiciat bugetul statului şi, implicit, bugetul C.E.
În opinia recurentei-pârâte, chiar dacă s-ar face dovada unei pagube iminente, nefiind dovedit cazul bine justificat, soluţia de suspendare a executării actelor administrative menţionate în cauză de reclamantă nu poate fi menţinută, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă a formulat şi concluzii scrise prin care a reiterat criticile menţionate în cuprinsul cererii de recurs.
Intimata-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, combătând criticile recurentei-pârâte şi susţinând ca făcută dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care procesul-verbal care constituie titlul executoriu a fost emis exclusiv în baza unor presupuneri de nelegalitate, iar paguba iminentă este evidentă.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de apărările părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat.
După cum se constată din cuprinsul încheierii recurate, instanţa de fond a expus motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, hotărârea respectând cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Într-adevăr, instanţa de fond a analizat doar condiţiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu şi aspectele cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, întrucât analiza unei cereri de suspendare a unui act administrativ exclude prejudecarea fondului, astfel că sunt nefondate criticile recurentei referitoare la nemotivarea încheierii recurate sau motivarea superficială.
Nici cea de-a doua critică formulată de recurenta-pârâtă în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate, respectiv, Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 22813 din 21 octombrie 2010 şi a procesului-verbal de constatare nr. 21021 din 4 octombrie 2010 în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, după ce anterior solicitase suspendarea în temeiul art. 14 din aceeaşi lege în faza procedurii prealabile soluţionată prin Sentinţa nr. 313 din 24 noiembrie 2010 de Curtea de Apel Oradea, recurată, recursul fiind în curs de judecată.
Prin sentinţa menţionată, a fost admisă cererea de suspendare şi s-a dispus suspendarea executării procesului verbal de constatare încheiat la 04 octombrie 2010 de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Conform art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de către reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cerere adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat…. Cererea se suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată până la soluţionarea acţiunii în fond".
Deci, în raport de dispoziţiile legale menţionate, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Este adevărat că îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Este real şi faptul că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de suspendare a actelor administrative menţionate şi motive de nelegalitate a acestora care nu pot şi nici nu vor fi analizate în cadrul prezentei cereri de suspendare.
Însă, legiuitorul în definirea noţiunii „caz bine justificat" face trimitere la împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În dovedirea existenţei unui caz bine justificat, reclamanta a invocat faptul că actul administrativ în litigiu a fost emis exclusiv în baza unor presupuneri de săvârşire a unor nelegalităţi, fără a se efectua cercetarea privind implicarea ei în săvârşirea neregulilor respective şi cu privire la care arată că nici nu puteau fi săvârşite de ea, ci eventual de către unul dintre ofertanţi.
Aceste împrejurări au fost apreciate de instanţa de fond ca reprezentând dovezi în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, respectiv a unor stări de fapt şi de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra legalităţii actului administrativ în litigiu.
Aceste împrejurări se verifică întrucât în cuprinsul procesului verbal de constatare din 4 iunie 2010 a cărui suspendare se solicită se menţionează că reclamanta „a transmis în sprijinul cererii SAPARD, oferte şi facturi ce ar fi putut fi umflate şi, având în vedere gravitatea acestor nereguli şi posibila fraudă, recomandă aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) c) din Regulamentul Comisiei nr.2988/1995 şi recuperarea integrală a sumelor alocate".
Or, aceste menţiuni reprezintă împrejurări de fapt sau/ drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, cât timp în cuprinsul procesului-verbal menţionat se fac referiri la o „posibilă fraudă".
Este evident că faţă de cele reţinute anterior este implicită şi îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă, cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, astfel cum această noţiune este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau unui serviciu public".
În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecinţă, diminuarea patrimoniului societăţii comerciale reclamante.
Prin urmare, este evident că prin plata sumei de 3.457.093,11 lei, activitatea societăţii reclamante ar fi perturbată, prin imposibilitatea acesteia de a-şi achita la timp debitele scadente către persoanele juridice cu care are relaţii comerciale sau către bănci, ceea ce ar implica executarea silită a acesteia.
În condiţiile în care s-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a statuat că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, rezultă că prin executarea actului administrativ asupra căruia există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii se produce diminuarea patrimoniului reclamantei şi implicit o pagubă, astfel că este dovedită şi îndeplinită şi cealaltă condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ în cauză.
În consecinţă, în mod corect instanţa de fond, a reţinut că sunt dovedite şi îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 .
Mai mult, faptul că a fost admisă cererea reclamantei şi în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin Sentinţa nr. 313/CA din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, întăreşte soluţia instanţei de fond.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva Încheierii din 25 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3869/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 388/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
