ICCJ. Decizia nr. 388/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 388/2011
Dosar nr. 308/59/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta Şt.A. a chemat în judecată A.N.O.F.M., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună suspendarea Ordinului nr. 34/2010 emis de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a actului în contencios administrativ.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 15 februarie 2010, i-a fost comunicat ordinul a cărei suspendare o solicită, prin care i se făcea cunoscut că beneficiază de un preaviz de 15 zile lucrătoare, urmând ca la expirarea acestei perioade să-i înceteze numirea în funcţia menţionată, ca urmare a încetării contractului de management.
A mai arătat că, ordinul prin care s-a dispus încetarea numirii sale în funcţia deţinută i-a fost comunicat după o lună şi două zile de la emiterea sa, aspect care ridică numeroase întrebări asupra temeiniciei şi legalităţii acestuia.
Prin întâmpinarea formulată A.N.O.F.M. Bucureşti a invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii.
Analizând cu prioritate această excepţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât termenul de 30 de zile la care face referire pârâta vizează acţiunea de fond şi nu cererea de suspendare, care necesită o procedură urgentă.
Referitor la cererea de suspendare, Curtea a reţinut că aceasta este întemeiată. Astfel, s-a reţinut că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită, îndoială ce rezidă în aceea că, deşi ordinul de eliberare din funcţie este întemeiat pe obţinerea calificativului necorespunzător, totuşi din conţinutul actului atacat nu rezultă că la momentul evaluării reclamanta ar fi avut cunoştinţă de procedură şi ar fi avut posibilitatea reală să se apere.
Cât priveşte ce-a de a doua condiţie cerută de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată ca fiind îndeplinită, deoarece pierderea veniturilor reclamantei constituie un prejudiciu material viitor şi previzibil pentru reclamantă şi familia sa.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta A.N.O.F.M.
În motivarea recursului pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
Reclamanta nu a respectat prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, adresându-se instanţei de judecată la aceeaşi dată, respectiv la 15 mai 2010, fără a aştepta comunicarea răspunsului la contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. 34/2010.
Prin art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 au fost desfiinţate funcţiile publice care confereau calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, printre care se numără şi agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene si a municipiului Bucureşti.
Reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct al Direcţiei Economice din cadrul A.J.O.F.M. Caraş Severin începând cu data de 25 mai 2009.
Conform art. VIII din OUG nr. 105/2009 reclamanta îşi păstrează statutul, iar contactul de management îşi produce efectele până la expirarea termenului pentru care a fost încheiat sau până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestui.
Or, în privinţa reclamantei, a fost emis ordinul nr. 43/2010, în urma evaluării performanţelor profesionale ale acesteia, prin care s-a dispus încetarea numirii în funcţia de director coordonator adjunct, întrucât a obţinut calificativul „nesatisfăcător’’.
Argumentele prezentate de reclamantă instanţei de fond nu pot conduce la concluzia că în cauză există un caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, încetarea raportului stabilit de aceasta cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în temeiul contractului de management nr. 43 din 25 mai 2009,producându-se din culpa acestuia, ca urmare a obţinerii calificativului „nesatisfăcător".
Apoi, contractul de management nu a fost încheiat pe o perioadă de 4 ani cum susţine reclamanta, ci pe o perioadă de până la 4 ani, cum rezultă în mod expres din conţinutul acestuia.
Contrar celor afirmate de reclamantă, în faţa instanţei de fond, nu sunt incidente prevederile art. 77 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 - 2010, având în vedere dispoziţiile exprese ale art. V alin. (6) lit. b) din OUG nr. 105/2009.
De asemenea, nu se poate susţine că încetarea contractului de management se impunea după rezilierea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă prevăzută de art. 267 din Legea nr. 53/2003, întrucât încetarea contractului nu a avut loc ca urmare a aplicării unei sancţiuni disciplinare, ci ca urmare a obţinerii calificativului „nesatisfăcător" la evaluarea performanţelor sale profesionale.
Nu se poate reţine nici îndeplinirea condiţiei „pagubei iminente", deoarece, nu poate fi vorba de un prejudiciu prin efectul emiterii Ordinului nr. 34/2010, în condiţiile în care eliberarea din funcţie a reclamantei a fost consecinţă a obţinerii calificativului „nesatisfăcător" de către aceasta.
În fine, se impune a se constata că începând cu data de 1 martie 2010 efectele juridice ale prevederilor OUG nr. 105//2009 au încetat ca urmare a declarării neconstituţionalităţii lor, iar pe cale de consecinţă, executarea actului administrativ a cărui suspendare a fost dispusă de instanţă, şi-a încetat aplicabilitatea.
Recursul este nefondat.
Critica recurentei în sensul că nu au fost respectate prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiv că nu a fost îndeplinită procedura administrativă prealabilă în cauză, nu poate fi primită.
Suspendarea unui act administrativ pe cale judiciară poate fi dispusă în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, text legal care fixează condiţiile în care judecătorul cauzei poate ordona această măsură: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile; b) condiţia cazului bine justificat; c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
În ceea ce priveşte prima condiţie, este de observat că în textul legal precitat este formulată în termenii următori: „…, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului ….". Aşadar, amintita cerinţă nu este în sensul finalizării procedurii administrative prealabile, cum susţine recurenta, condiţia fiind îndeplinită, astfel cum rezultă neechivoc din art. 14 alin. (1), prin sesizarea emitentului actului contestat cu reclamaţie administrativă.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la fondul cauzei, nici acestea nu pot fi primite deoarece, practic, acestea exced cadrului procesual, în condiţiile în care obiectul acţiunii promovată de către reclamantă este suspendarea executării Ordinului nr. 34/2010 emis de A.N.O.F.M., iar nu anularea acestuia. Judecătorul fondului în prezenta cauză a pronunţat o hotărâre întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că s-a rezumat la examinarea condiţiilor expres şi limitativ prevăzute de legea contenciosului administrativ în ceea ce priveşte suspendarea executării actelor administrative, or criticile formulate de recurentă privesc legalitatea ordinului în discuţie, examen care nu poate fi realizat decât de către judecătorul învestit cu acţiunea principală ce vizează anularea acelui ordin.
Prin urmare, la rândul său, instanţa de control judiciar se limitează a examina hotărârea recurată, strict din perspectiva prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004.
Astfel, în ceea ce priveşte condiţia declanşării procedurii prealabile, aceasta a fost îndeplinită, conform înscrisurilor de la dosarul de fond.
Condiţia cazului bine justificat este, de asemenea îndeplinită, având în vedere că Ordinul nr. 34/2010 a fost emis în baza OUG nr. 105/2009, act normativ declarat neconstituţional. Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate a actului nu mai funcţionează, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea acestuia până la soluţionarea cererii de anulare.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că instanţa de fond a judecat corect. Este necontestat că urmare a emiterii ordinului în litigiu, reclamanta a fost lipsită de veniturile salariale, fapt produs în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia nu mai subzistă prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
În fine, important în cauză este că acţiunea principală având ca obiect anularea ordinului a cărui suspendare s-a dispus în prezentul dosar, înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 458/59/2010, a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 310 din 14 iunie 2010. Aşadar, măsura dispusă de instanţă şi contestată de recurentă, suspendarea executării Ordinului nr. 34/2010, a încetat deja la data pronunţării instanţei de fond învestită cu acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea respectivului act administrativ.
Faţă de cele preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva sentinţei civile nr. 222 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 3870/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3895/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
