ICCJ. Decizia nr. 3859/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3859/2011
Dosar nr. 3543/1/2011
Şedinţa publică din 30 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea judecătorească supusă revizuirii.
Prin Sentinţa civilă nr. 2593 din 1 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul P.D., acţiunea având ca obiect constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului în raport de dispoziţiile art. 2 lit. b) teza IV din OUG nr. 24/ 2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că din probele administrate în cauză nu se poate stabili situaţia premisă prevăzută de textul de lege – art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, respectiv punerea la dispoziţie în mod voluntar a locuinţei pârâtului pentru folosirea acesteia ca o casă de întâlniri pentru Securitate, iar în condiţiile în care pârâtul a avut şi calitatea de urmărit informativ este cu atât mai puţin plauzibil caracterul voluntar al unei eventuale încredinţări a locuinţei organelor de securitate.
Împotriva Sentinţei civile nr. 2593 din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, în sensul constatării calităţii de colaborator al Securităţii a intimatului-pârât, potrivit art. 2 lit. b) ultima teză din OUG nr. 24/2008.
Prin Decizia nr. 1738 din 23 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva Sentinţei civile nr. 2593 din 1 iunie2010 a Curţii de Apel Bucureşti, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamant şi a constatat existenţa calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului P.D.
În motivarea soluţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că din Nota de constatare emisă în temeiul OUG nr. 24/2008 de către C.N.S.A.S., rezultă faptul că în anii 1966-1967 colonelul P.D. a fost folosit în calitate de „gazdă de întâlniri, organul de securitate folosindu-i locuinţa" şi de asemenea că intimatul-pârât în perioada anilor 1960-1970, a fost „casă gazdă de întâlniri şi în mai multe rânduri, din proprie iniţiativă, a furnizat organelor de Securitate informaţii de interes operativ".
S-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că, astfel cum susţine şi recurentul-reclamant, consemnările din rapoartele întocmite de ofiţerii de securitate se bucură de o prezumţie relativă de veridicitate, nefiind necesară coroborarea lor cu alte mijloace de probă.
Concluzionând, instanţa investită cu soluţionarea recursului a constatat că, nefiind răsturnată prezumţia de veridicitate a acestor rapoarte, în mod greşit Curtea de apel nu le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei, iar calitatea de urmărit de Securitate a intimatului-reclamant, în perioada 1982-1986 când acesta era comandantul Batalionului 425 Construcţii Energetice Craiova, fiind verificat pe „linia apărării secretului de stat în baza Legii nr.23/1971", nu exclude calitatea de colaborator al Securităţii, începând cu anul 1986, deci ulterior perioadei de urmărire prin Direcţia Urmărire Informativă.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva Deciziei nr.1738 din 23 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, intimatul P.D. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ..
În motivarea cererii de revizuire se susţine că hotărârea pronunţată în recurs s-a dat în temeiul unui înscris fals, respectiv a rapoartelor întocmite de numitul B.V., solicitându-se a se constata pe cale incidentă în prezentul proces existenţa infracţiunii de fals şi uz de fals săvârşită de această persoană, întrucât nu se mai poate declanşa urmărirea penală deoarece a intervenit prescripţia, respectiv decesul acesteia.
Se susţine de asemenea că, există şi alte înscrisuri doveditoare reţinute de C.N.S.A.S. şi necomunicate instanţei din care rezultă că B.V. nu avea posibilitatea de a întocmi rapoarte în anii 1960-1970 cu privire la persoana sa, deoarece acesta nu răspundea pe linie de contrainformaţii militare de unitatea la care era încadrat revizuentul.
3. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire.
Înalta Curte, analizând cererea de revizuire, în raport de susţinerile revizuentului şi dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., apreciază că aceasta este nefondată.
Motivele expuse de revizuent vizează prima ipoteză referitoare la descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci, când partea care a pierdut procesul dovedeşte existenţa unor înscrisuri care au fost reţinute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Pentru a se putea invoca acest motiv şi a admite cererea de revizuire, una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ, este aceea ca partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată.
Rezultă că înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită calea de atac, iar nu să se pretindă instanţei să-l administreze din oficiu.
După cum se constată revizuentul nu a prezentat acest înscris, astfel cum impun prevederile art. 322 pct. 5, astfel că sub acest aspect cererea de revizuire este nefondată.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că şi sub acest aspect revizuirea este nefondată.
Este adevărat că instanţa de revizuire, pe cale incidentală, poate verifica şi constata dacă s-a săvârşit sau nu fapta pretinsă, însă partea care doreşte să obţină revizuirea unei hotărâri civile pe acest motiv, trebuie să se adreseze organelor de urmărire penală fără a putea să introducă direct cererea de revizuire, apreciind ea însăşi că tragerea la răspundere penală a făptuitorului nu mai este posibilă, deoarece este necesar ca organul de urmărire penală sau instanţa penală să constate existenţa impedimentului legal în obţinerea unei hotărâri penale de condamnare.
În cauză nu s-a făcut dovada că a fost urmată această cale, revizuientul adresându-se direct instanţei de contencios administrativ, astfel că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de P.D. împotriva Deciziei nr. 1738 din 23 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3830/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3868/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
