ICCJ. Decizia nr. 4032/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4032/2011
Dosar nr. 1964/2/2010
Şedinţa publică din 13 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul R.M. a chemat în judecată pe pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să emită un act administrativ în care să arate în scris motivele care au determinat încălcarea dispoziţiilor alin. (1) art. 264 C. proc. civ., aşa cum a solicitat prin petiţia din 29 ianuarie 2010, rămasă fără răspuns.
A mai solicitat obligarea paratei la plata de daune morale de 50 lei.
A solicitat obligarea paratei sa ofere in termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii judecătoreşti răspunsul, precum si daunele morale.
În cazul încălcării acestui termen să fie obligată pârâta să-i plătească 100 lei pe zi de întârziere, sub forma de penalităţi.
Prin sentinţa civilă nr. 4916 din 7 decembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că aşa zisa petiţie indicată de reclamant nu este în fapt o petiţie, ci o cerere adresată într-un dosar.
S-a mai reţinut că nu poate fi vorba despre emiterea unui act administrativ, deoarece răspunsul la solicitarea reclamantului nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru a fi considerat act administrativ, prin această adresă neluând naştere, nefiind modificate şi nestingându-se raporturi juridice de drept administrativ.
Cu privire la daunele morale, instanţa de fond a apreciat că şi această solicitare este neîntemeiată deoarece nu s-a putut reţine o atitudine culpabilă a pârâtei pe de o parte şi pe de altă parte nu s-a făcut nici dovada existentei unui prejudiciu şi a legăturii de cauzalitate între fapta pârâtei şi eventualul prejudiciu.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul R.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Recurentul consideră că hotărârea recurată este nulă având în vedere dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (5), (6), (9) C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedre considerentele în continuare arătate.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să-i comunice, în scris, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, motivele care au determinat încălcarea dispoziţiilor art. 264 alin. (1)1 C. proc. civ., aşa cum a solicitat prin petiţia din data de 29 ianuarie 2010, la care nu s-a răspuns în termenul de 30 de zile, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 100 de lei/zi de întârziere cu titlu de penalităţi şi la plata de daune morale în cuantum de 50 lei.
Reclamantul a solicitat prin petiţia din data de 29 ianuarie 2010 urgentarea redactării deciziei nr. 897 din 23 noiembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 7638/1/2009 al Completului de 9 judecători, precum şi comunicarea în scris a motivelor care au determinat încălcarea dispoziţiilor art. 264 alin. (1)1 C. proc. civ.
Pe de altă parte, reclamantului i-a fost înaintată la data de 30 martie 2010 copia deciziei nr. 897 din 23 noiembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 7638/1/2009 al Completului de 9 judecători.
Cum dispoziţiile C. proc. civ. nu prevăd obligaţia instanţei de a comunica, în scris, motivele care au determinat redactarea hotărârii cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de această dispoziţie legală, de redactare şi comunicare a deciziei nr. 896 din 23 noiembrie 2009.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârii recurate.
Înalta Curte constată că şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. este nefondat şi nu poate fi primit, cauza nefiind soluţionată pe excepţie astfel cum susţine recurentul.
Şi susţinerile potrivit cărora instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare sunt neîntemeiate şi nu corespund realităţii.
Principiul contradictorialităţii presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.
Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.
Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părţi, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părţile să fie informate exact despre existenţa procesului, conţinutul pretenţiilor şi argumentelor părţii adverse, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că dreptul la apărare al recurentului-reclamant nu a fost încălcat.
La solicitarea recurentului-reclamant instanţa de fond i-a comunicat întâmpinarea, astfel că acesta a luat cunoştinţă de conţinutul acesteia, putând să-şi formuleze apărările necesare.
De altfel, instanţa de fond a amânat şi pronunţarea deciziei pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt nefondate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.M. împotriva sentinţei civile nr. 4916 din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3911/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4123/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
