ICCJ. Decizia nr. 3932/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs

Decizii ICCJ 2011 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3932/2011

Dosar nr.2939/1/2009

Şedinţa publică din 14 iulie 2011

Asupra cauzei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea formulată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 21 iulie 2005, în temeiul art. 22 lit. a) din Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere, cu modificările şi completările până la acea dată.

La data de 21 iulie 2005, în conformitate cu dispoziţiile art. 21, 22 şi 23 din Legea nr. 115/1996 raportat la art. 9 - 12 din aceeaşi lege, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003 şi OUG nr. 24 din 21 aprilie 2004, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Comisia Specială cu cererea de cercetare a averii domnului D.I.P., fost ministru în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, iar apoi ministru de stat.

Cererea de cercetare a avut ca fundament Sesizarea nr. 163 din 27 iunie 2005 a Centrului de Resurse Juridice din care rezulta că, între averea declarată la data învestirii în funcţia de ministru a domnului D.I.P. şi aceea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei s-au constatat diferenţe vădite în sensul că, unele bunuri cuprinse în declaraţiile de avere nu puteau fi dobândite din veniturile declarate.

2. OG nr. 1 din 16 ianuarie 2006 adoptată de Comisia Specială de Cercetare din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 21, 23 şi 24 din Legea nr. 115/1996 cu modificările şi completările până la acea dată.

Prin OG nr. 1 adoptată în Camera de Consiliu de la 16 ianuarie 2006 în Dosarul nr. 6/2005, Comisia Specială de Cercetare a averii persoanelor prevăzute în art. 21 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 a admis cererea de cercetare formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

- a constatat că cercetaţii D.I.P. şi E.P. domiciliaţi în Bucureşti, sector 1, nu justifică în perioada 12 decembrie 2000 - 14 decembrie 2004 caracterul licit al unor bunuri în valoare de 46.029.123.730 ROL;

- a dispus aplicarea de măsuri asigurătorii, prin instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri imobile, din cele în număr de 23, dobândite de cercetaţi în perioada supusă cercetării:

• teren curţi - construcţii în suprafaţă de 490 mp situat în intravilanul oraşului Azuga, cu nr. de cadastru provizoriu X dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Y din 22 august 2001 de B.N.P. M.M. - Câmpina;

• teren în suprafaţă de 500 mp situat în intravilanul oraşului Azuga, judeţul Prahova, înscris în C.F. nr. Z, nr. cadastral W, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 5 mai 2002 de B.N.P. R.C. - Bucureşti;

• teren curţi - construcţii în suprafaţă de 801 mp situat în intravilanul oraşului Azuga, cu nr. cadastral provizoriu V, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 3 iulie 2002 de B.N.P. M.M. - Câmpina;

• teren în suprafaţă totală de 1669 mp, din care 978 mp fâneaţă şi 691 mp pădure, situat în intravilanul oraşului Azuga, judeţul Prahova cu nr. cadastral provizoriu Q, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 24 octombrie 2002 de B.N.P. M.M. - Câmpina;

• teren fâneaţă în suprafaţă de 493 mp situat în intravilanul oraşului Azuga, nr. cadastral provizoriu XX, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 29 noiembrie 2002 a B.N.P. R.C. - Bucureşti;

• teren în suprafaţă de 502 mp (523,67 mp din măsurători cadastrale) situat în oraşul Azuga, înscris în C.F. nr. YY a localităţii Azuga nr. cadastral al parcelei A, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 5 decembrie 2003 de B.N.P. R.C. - Bucureşti;

• teren în suprafaţă de 475 mp situat în intravilanul oraşului Azuga, înscris în C.F. nr. XXX cu nr. cadastral al parcelei AA, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 5 decembrie 2003 de B.N.P. R.C. - Bucureşti;

• teren în suprafaţă de 467 mp (523 mp din măsurători cadastrale) situat în oraşul Azuga, înscris în C.F. nr. QQ cu nr. cadastral al parcelei BB, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 28 aprilie 2004 de B.N.P. R.C. - Bucureşti;

• apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti, dobândit în baza contractului de asociere civilă nr. X din 18 iunie 2003 încheiat între cercetata E.P. şi constructorul D.V.R.I.

În adoptarea acestei soluţii, Comisia a reţinut, următoarele:

- cu referire la normele aplicabile în cauză, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 115/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003 şi OUG nr. 24 din 21 aprilie 2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei, aprobată prin Legea nr. 601 din 16 decembrie 2004.

- în temeiul normelor evocate Comisia a stabilit că D.I.P. face parte din categoria persoanelor care au obligaţia declarării averii în forma şi condiţiile stabilite de lege, dată fiind calitatea acestuia de membru al guvernului şi deputat în perioada 2000 - 2004, iar potrivit aceloraşi norme, în cazul declanşării procedurii de control a averii, controlul se extinde şi asupra veniturilor şi averii soţiei, doamna E.P., persoană care, în puterea legii, a dobândit calitatea de cercetat;

- relativ la modul de sesizare al Comisie, aspect contestat de cercetaţi, s-a reţinut, în esenţă, că cererea formulată şi completată de Procurorul General a fost justificată, chiar dacă nu era însoţită de toate înscrisurile doveditoare, fiind formulată în concordanţă cu exigenţele dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 115/1996.

În opinia Comisiei, chiar dacă actul de sesizare ar fi fost incomplet din perspectiva aspectelor contestate, o atare împrejurare nu este de natură să împiedice efectuarea cercetării şi cu atât mai puţin să constituie motiv de nulitate a sesizării.

În acest context, Comisia a subliniat că cercetaţii nu au pus la dispoziţia sa toate declaraţiile şi dovezile referitoare la averea dobândită şi nici nu au prezentat elemente de identificare ale conturilor bancare pe care le-au deţinut în ţară în perioada de referinţă;

- cu referire la veniturile obţinute şi a cheltuielilor efectuate de către cercetaţi, Comisia a stabilit că perioada supusă controlului se încadrează de la data de 12 decembrie 2000 (corespunzător datei la care cercetatul D.I.P. a depus declaraţia de avere ca deputat) şi până la data de 14 decembrie 2004.

Cererea cercetaţilor privind extinderea perioadei de control până la finele lunii decembrie 2004, dată ce coincide cu revocarea cercetatului D.I.P. din funcţia de ministru, a fost respinsă de Comisie motivat de împrejurarea că semnificaţia acestei cereri era includerea în calculul veniturilor şi a sumelor de 15.063.094.970 ROL şi 136.506.670 ROL, dobândite de E.P. cu titlu de salarii de la SC „I.A." SRL la finele lunii decembrie 2004.

Invocând dispoziţiile Regulamentului nr. 1/2004 al Băncii Naţionale a României privind efectuarea operaţiunilor valutare, Comisia a stabilit, în raport cu probele existente, că moneda în care s-a întocmit balanţa de venituri şi cheltuieli este moneda naţională - ROL.

Expertiza efectuată în cauză a stabilit că, în perioada de referinţă, cercetaţii au realizat venituri în sumă de 54.401.616.235 ROL, sumă din care Comisia a exclus veniturile încasate de cercetata E.P. în luna decembrie 2004, respectiv 15.063.094.970 ROL şi 136.506.670 ROL, motivat de faptul că sumele nu pot justifica dobândirea licită a bunurilor achiziţionate anterior acestei perioade.

Cererea cercetaţilor privind includerea în venituri şi a sumei de 493.000 dolari S.U.A., obţinută din cesionarea părţilor sociale pe care aceştia le deţineau la SC I.A. SRL, a fost respinsă de Comisie motivat de împrejurarea că actul de cesionare este un act juridic fictiv şi fondat pe o cauză falsă, astfel cum rezultă din operaţiunile desfăşurate în cursul cesionării şi după aceasta când, în realitate, cercetaţii au continuat să administreze şi să conducă societatea menţionată.

În fine, relativ la aspectul anterior enunţat, Comisia a stabilit că, deşi cercetaţii au depus extrase bancare ce confirmă primirea sumei de 986.000 dolari S.U.A., urmarea a cesiunii amintite, documentele nu pot avea valoare probatorie, având în vedere că acestea nu poartă ştampila băncii, iar cercetaţii nu au făcut dovada că aceste sume au stat la baza achiziţionării unor bunuri.

Relativ la cheltuielile efectuate de cercetaţi în perioada supusă controlului, expertiza efectuată în cauză a stabilit că acestea însumează un total de 66.558.207.775 ROL.

La această sumă, Comisia a apreciat că se impune adăugarea sumei de 4.438.148.450 ROL (diferenţa de valoare ce rezultă din calculul valorii de impozitare a imobilelor case de vacanţă din oraşul Azuga faţă de suma menţionată în declaraţia de avere), a sumei de 1.575.440.000 ROL (contravaloarea obiectelor de artă, bijuterii, colecţii numismatice) şi a sumei de 1.624.441.440 ROL (cheltuieli de întreţinere).

În concluzie, Comisia a reţinut că totalul cheltuielilor efectuate de cercetaţi se ridică la suma de 74.196.237.695 ROL, iar în raport cu veniturile obţinute, 28.167.114.235 ROL, s-a conchis că cercetaţii nu pot justifica în perioada 12 decembrie 2000 - 14 decembrie 2004 caracterul licit al unor bunuri în valoare de 446.029.123.730 ROL.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, cu referire la art. 53 din Legea nr. 304/2004 republicată, cauza a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 2163/1/2006.

În această fază procesuală cercetaţii au depus la dosarul cauzei un memoriu privind situaţia veniturilor şi cheltuielilor în perioada supusă controlului însoţit de înscrisuri doveditoare.

3. Decizia nr. 1 din 1 octombrie 2007 pronunţată de Completul special de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 115/1996 cu modificările şi completările până la acea dată.

Prin Decizia nr. 1 din 1 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul special - Legea nr. 115/1996 a închis dosarul privind pe cercetaţii D.I.P. şi E.P. şi a ridicat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor menţionate în dispozitivul OG nr. 1 din 16 ianuarie 2006 a Comisiei Speciale de Cercetare a Averii Persoanelor.

Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a reţinut următoarele argumente:

Pornind de la principiul constituţional relativ la prezumţia de liceitate a bunurilor dobândite, s-a reţinut că sesizarea completată ulterior de Procurorul General nu a fost însoţită de dovezile necesare şi suficiente declanşării unei atare proceduri, iar Comisia, efectuând doar demersurile pe care le-a considerat de cuviinţă, a impus cercetaţilor sarcina probei cu încălcarea principiul menţionat.

Relativ la soluţionarea excepţiei de nulitate a sesizării Comisiei, s-a relevat că motivarea Comisiei, bazată pe un probatoriu insuficient, este contradictorie, iar aspectele invocate de cercetaţi în susţinerea acesteia sunt întemeiate în parte, însă, în absenţa unei reglementări imperative ce ar putea sancţiona cu nulitatea un atare demers şi faţă de împrejurarea că interesul părţilor în cauză este conform cu principiul aflării adevărului şi accesului liber la justiţie, s-a apreciat că sesizarea, deşi deficitară şi incompletă, nu poate fi considerată nulă.

În ceea ce priveşte perioada supusă controlului, instanţa supremă a reţinut că, soluţia de respingere a cererii cercetaţilor de a fi avută în vedere şi perioada până la 29 decembrie 2004, este fundamental greşită, având în vedere că intervalul de timp avut în vedere de către Comisie este cel în care cercetatul D.I.P. a avut calitatea de deputat, iar nu cea de ministru, aceasta din urmă fiind calitatea ce a generat, în fapt, sesizarea Comisiei.

În acest sens s-a reţinut, contrar opiniei Comisiei, că înlăturarea intervalului de timp menţionat a produs o vătămare părţilor constând în neincluderea sumelor încasate în mod legal, în cea de-a doua parte a lunii decembrie, de cercetata E.P., sume în legătură cu care nu există nicio suspiciune că ar avea provenienţă ilicită.

Concluzionând asupra acestor aspecte, instanţa supremă a reţinut că perioada supusă controlului o constituie intervalul de timp situat între 29 decembrie 2000 - 29 decembrie 2004.

Referitor la veniturile realizate de cercetaţi instanţa supremă a reţinut, pentru argumentele expuse anterior, că sumele încasate de cercetata E.P. cu titlu de salarii la finele lunii decembrie 2004, înlăturate nejustificat de Comisie, vor fi avute în vedere la capitolul venituri realizate de cercetaţi.

În concluzie, instanţa supremă a reţinut că totalul veniturilor obţinute de cercetaţi, în perioada supusă controlului, a fost de 69.601.217.875 ROL

În privinţa cheltuielilor efectuate de cercetaţi, instanţa supremă a reţinut că stabilirea acestora este rezultatul greşitei interpretări a probelor administrate în cauză, iar soluţia Comisiei vizând acest aspect a fost adoptată cu încălcarea prezumţiei de liceitate şi a principiului in dubio pro reo.

Relativ la construcţia unei a doua case de vacanţă în localitatea Azuga, s-a reţinut că includerea sumei de 4.438.148.750 ROL, la capitolul cheltuieli, este greşită în raport cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Un alt aspect a vizat includerea de către Comisie la capitolul cheltuieli a sumei de 1.575.440.000 ROL (echivalentul a 40.000 Euro), reprezentând contravaloarea obiectelor de artă, bijuterii şi colecţii numismatice.

Instanţa supremă a reţinut că, atât existenţa bunurilor cât şi valoarea acestora au fost stabilite în mod subiectiv, prin simpla apreciere a Comisie, în condiţiile în care, la dosarul cauzei nu există dovezi care să ateste, în perioada supusă controlului, dobândirea unor bunuri în valoarea amintită.

În acelaşi sens, s-a relevat că, potrivit declaraţiei de avere din 7 mai 2005, bunurile respective au fost dobândite începând din anii 1971, 1975 - 2005, prin moştenire ori din repatrierea soţiei, conform documentelor vamale sau achiziţionate.

S-a apreciat totodată, relativ la cheltuielile de întreţinere ale cercetaţilor, că suma de 1500 euro se justifică în raport cu numărul imobilelor deţinute de cercetaţi, cu implicaţii asupra impozitelor, întreţinerii lor şi standardul de viaţă al persoanelor în cauză, motiv pentru care instanţa supremă a înlăturat apărările formulate de cercetaţi din această perspectivă.

În concluzie, instanţa supremă a reţinut că totalul cheltuielilor efectuate de cercetaţi, în perioada supusă controlului, a fost de 68.183.649.215 ROL.

Astfel, comparând suma stabilită a veniturilor obţinute de cercetaţi 69.601.217.875 ROL cu suma stabilită a cheltuielilor efectuate de aceştia 68.183.649.215 ROL, în perioada supusă controlului, instanţa supremă a constatat că nu există niciun element de diferenţă care să ateste dobândirea ilicită a unor bunuri, motiv pentru care se impune închiderea dosarului potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003.

Soluţia privind ridicarea sechestrului asigurător a fost avută în vedere de instanţa supremă în raport cu soluţia adoptată pe fond.

Împotriva acestei hotărâri, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs.

În sprijinul recursului declarat, Ministerul Public a formulat în scris şi a susţinut oral, prin reprezentant, două motive de casare:

- Prin unul din motive, s-a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv ce se subscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- Prin cel de-al doilea motiv de recurs, ce se subscrie dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., s-a susţinut că hotărârea atacată se grefează pe o situaţie de fapt greşit stabilită în raport cu probele administrate în cauză.

La termenul din 24 martie 2008, fixat pentru judecata recursului, Completul de 9 judecători a ridicat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale în soluţionare recursului în raport cu modificările aduse Legii nr. 115/1996, privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere, prin Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Integritate.

Prin încheierea de amânare a pronunţării deciziei, Completul de 9 judecători a respins excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea prezentei cauze, reţinând, în esenţă, că în cauză, hotărârea de fond a fost pronunţată la data de 1 octombrie 2007, iar odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 144/2007 privind Agenţia Naţională de Integritate, art. 21 din Legea nr. 115/1996 a fost abrogat, dispoziţiile abrogate fiind preluate însă în cuprinsul art. 46 teza a II-a, potrivit căruia competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

4. Decizia nr. 220 din 7 aprilie 2008 pronunţată de Completul de 9 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 115/1996 cu modificările şi completările până la acea dată.

Prin Decizia nr. 220 din 7 aprilie 2008, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Deciziei nr. 1 din 1 octombrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 2163/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Complet special - Legea nr. 115/1996.

A casat hotărârea atacată şi a trimis cauza secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că soluţia a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele argumente:

- La emiterea Deciziei nr. 1 din 1 octombrie 2007 nu au fost respectate dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 care prevăd că judecarea cauzei (în cazul în care comisia de cercetare a constatat că dobândirea unei cote-părţi sau a anumitor bunuri determinate, dobândite de persoana a cărei avere este supusă controlului, nu au caracter ilicit) se face pornind de la probele administrate în faţa comisiei de cercetare, iar la prima zi de înfăţişare, părţile pot solicita probe noi.

- Din interpretarea textelor ce vizează sesizarea şi soluţionarea cauzelor privind controlul averilor nu rezultă că instanţa soluţionează această cauză ca o instanţă de control judiciar, însă Completul special - Legea nr. 115/1996 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a comportat ca o instanţă de control judiciar şi în sentinţa atacată a făcut numai referiri la cele reţinute de Comisia de cercetare deşi a fost sesizată să soluţioneze cauza pe fond.

- Fiind un litigiu civil, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. - care prevăd rolul activ al judecătorului; cu toate acestea, Completul special - Legea nr. 115/1996 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a stabilit dacă modificările intervenite în acţionariatul SC „I.A." SRL s-au reflectat şi în declaraţiile de avere ale cercetaţilor D.I.P., mai ales că art. 6 alin. (2) din Legea nr. 115/1996 prevede obligaţia persoanelor ce dădeau declaraţie de avere ca anual să fie actualizate, dacă erau întocmite acte de înstrăinare cu titlu oneros sau gratuit, făcute în timpul exercitării mandatului sau al îndeplinirii funcţiei, a bunurilor de valoare cuprinse în declaraţie.

- Din declaraţia de avere dată la 9 ianuarie 2001 cercetatul D.I.P. a menţionat faptul că deţine 25% părţi sociale la SC „I.A." S.R.L., iar soţia sa tot 25% din părţile sociale la aceeaşi firmă;

- Din probele administrate rezultă că aceştia au încheiat contractul de cesiune din 9 februarie 2001 şi au primit suma de 493.000 dolari SUA fiecare reprezentând contravaloarea părţilor sociale la SC I.A. dar nu s-a stabilit dacă ulterior cercetatul a întocmit declaraţia de avere potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 115/1996 pentru că a fost „înstrăinat" unul dintre bunurile înscrise în declaraţia de avere iniţială.

- În acest context s-a constatat că la pronunţarea soluţiei, Completul special - Legea nr. 115/1996 a luat în calculul veniturilor licite obţinute suma de 986.000 dolari SUA reprezentând contravaloarea părţilor sociale şi a înlăturat susţinerile Comisiei de cercetare dar fără a ţine seama de faptul că şi după cesionarea ulterioară a părţilor sociale, cercetata E.P. a continuat să aibă calitatea de administrator al SC „I.A." S.R.L, în această calitate încasând, cu titlu de salariu, dar la sfârşitul lunii decembrie 2004, suma de 15.063.094.070 ROL + 136.506.670 ROL.

A apreciat instanţa de recurs că în activitatea de verificare a provenienţei bunurilor, pentru a se evita situaţia în care achiziţionarea unor bunuri să poată fi justificată cu venituri ce au fost dobândite ulterior, se efectuează o eşalonare a veniturilor şi cheltuielilor pe anumite perioade, în funcţie de dobândirea unor bunuri mai importante, Completul special - Legea nr. 115/1996 neprocedând în acest mod.

În continuare s-a reţinut de către Completul de 9 judecători că nici în privinţa cheltuielilor, Completul special - Legea nr. 115/1996 nu a avut în vedere cheltuielile făcute cu edificarea unei construcţii (anexă gospodărească), dar şi diferenţele între declaraţia de avere şi situaţia existentă.

Astfel, a observat instanţa de control judiciar că în declaraţia de avere dată la 9 ianuarie 2001, ca şi în cea dată la 12 decembrie 2000 cercetatul P.I.D. a indicat ca fiind proprietar, între alte locuinţe, a unei vile plus dependinţe cu o suprafaţă construită de cca. 280 m.p., iar din actele depuse la dosar rezultă că la 5 ianuarie 2001 a fost încheiat procesul-verbal de recepţie a lucrărilor la anexa gospodărească.

Pe acest aspect, s-a apreciat că nu s-a verificat şi nu s-a solicitat administrarea de noi probe din care să rezulte exact care este situaţia acestei construcţii, mai ales că adresa din 14 februarie 2006 emisă de Primăria oraşului Azuga face referiri la amprenta la sol a imobilului situat în oraşul Azuga, lot nr. A şi la cel deţinut în oraşul Azuga, lot nr. AA şi nu la suprafaţa construită, iar dacă ar fi în discuţie o dependinţă, aşa cum susţin cercetaţii, trebuia verificat de ce apar două loturi de teren.

De asemenea, s-a constatat că în cauză trebuia stabilit când au fost finalizate lucrările la această construcţie pentru a se putea stabili dacă aceste cheltuieli trebuiau luate în calcul, fiind important de stabilit şi suprafaţa construită pentru fiecare imobil pentru că, în funcţie de aceasta, se stabileşte valoarea impozabilă.

Cu menţiunea că la rejudecare vor fi avute în vedere şi celelalte motive de recurs invocate, precum şi îndrumările menţionate mai sus, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faţă de prevederile art. 21 din Legea nr. 115/1996, preluate în art. 46 teza a II-a din Legea nr. 144/2007 care stabileau competenţa de a judeca litigiile privind controlul averilor ca aparţinând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în cazul verificărilor privind miniştrii, senatori şi deputaţi, a trimis cauza spre rejudecare la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare.

II. Rejudecarea cauzei la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. Competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cauza a fost înregistrată secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 1 aprilie 2009 sub Dosar nr. 2939/1/2009, fiind trimisă, spre rejudecare, de Completul de 9 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 46 fraza a III-a din Legea nr. 144/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificări şi completări la data pronunţării Deciziei nr. 220/2008.

Potrivit art. 46 fraza a III-a din aceeaşi lege, „Pentru Preşedintele României, (...), membrii Guvernului, (...), deputaţi, (...), competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care judecă în complet de 3 judecători".

În cursul rejudecării cauzei a fost adoptată Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, iar prin art. 33 pct. 16 din această lege, au fost abrogate art. 41 - 57 din Legea nr. 144/2007.

De asemenea, prin art. 35 din Legea nr. 176/2010 au fost aduse modificări şi completări şi Legii nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, fiind înlăturată tratarea diferenţiată a cauzelor, în raport cu rangul demnităţii deţinute de persoana cercetată, Comisiile de cercetare a averilor fiind instituite doar la nivelul Curţilor de apel, iar competenţa de judecată a sesizărilor aparţinând, exclusiv secţiilor de contencios administrativ şi fiscal de la nivelul acestor instanţe, urmând ca recursul să fie judecat la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cum Legea nr. 176/2010 nu conţine dispoziţii tranzitorii cu privire la cauzele aflate în curs de judecată la data intrării ei în vigoare - 05 septembrie 2010, rezultă că în ceea ce priveşte cauza de faţă, sunt incidente dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „dispoziţiile prezentei legi se întregesc cu prevederile C. proc. civ. (...)".

Or, potrivit art. 725 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 225 din OUG nr. 138/2000, „Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe".

Astfel fiind, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost legal învestită cu rejudecarea cauzei de faţă, rămânând competentă material şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010.

2. Natura juridică a OG nr. 1/2006

O altă problemă supusă judecăţii de persoanele cercetate, prin avocaţii lor, a fost una referitoare la natura juridică a OG nr. 1/2006 a Comisiei speciale de cercetare a averii persoanelor prevăzute la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, în forma în vigoare la data adoptării acestui act juridic.

Natura juridică a acestui act este conturată de locul şi rolul său în cadrul mecanismului juridic creat prin Legea nr. 115/1006 pentru controlul averilor persoanelor limitativ enumerate de lege, în situaţia în care între averea declarată la data învestirii sau numirii în funcţie şi cea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei se constată diferenţe vădite.

În filozofia Legii nr. 115/1996, controlul averilor a fost dat în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti şi anume Curţilor de apel, ca regulă generală, respectiv Completul special de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul persoanelor enumerate la art. 21 alin. (1) din lege, care puteau fi sesizate, prin ordonanţă, de comisia de cercetare în condiţiile art. 14 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege.

La rândul lor, comisiile de cercetare, la care se referă art. 8 din lege şi, respectiv, Comisia specială de cercetare, la care se referă art. 21 alin. (1) din aceeaşi lege, puteau fi sesizate, printr-o cerere de cercetare, în condiţiile art. 9 din lege, formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de apel, Procurorul general al fostului Parchet Naţional Anticorupţie sau conducătorul autorităţii publice la care a funcţionat ori funcţionează persoana vizată şi, respectiv, potrivit art. 22, de către ministrul justiţiei, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori Procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, în cazul persoanelor prevăzute la art. 21 alin. (1) din aceeaşi lege.

Deci, cu alte cuvinte, OG nr. 1/2006 reprezintă actul juridic de sesizare a instanţei de judecată, prin care s-a constatat că, persoanele cercetate din cauza de faţă, nu justifică, în perioada supusă cercetării, caracterul licit al unor bunuri în valoare de 46.029.129.730 ROL, trimiţând cauza, spre soluţionare, instanţei competente, sub acest aspect.

3. Limitele învestirii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

O altă problemă invocată de apărătorii persoanelor cercetate a fost în legătură cu limitele învestirii instanţei de rejudecare în raport cu dispoziţiile Deciziei nr. 220/2008 pronunţată de Completul de 9 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşa cum s-a arătat deja, în cadrul prezentării circumstanţelor cauzei, pct. I.4, prin Decizia nr. 220/2008, Completul de 9 judecători, admiţând recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Deciziei nr. 1/2007 pronunţată de Completul special - Legea nr. 115/1996, a casat această hotărâre, pe care a desfiinţat-o, cauza fiind trimisă spre rejudecare la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Deci, cu alte cuvinte, rezultă că, prin soluţia adoptată, Completul de 9 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înţeles să dispună rejudecarea cauzei în integralitatea ei, având ca obiect verificarea averii persoanelor cercetate în ceea ce priveşte caracterul licit al unor bunuri în valoare de 46.029.123.730 ROL.

4. Probatoriul administrat în cadrul rejudecării cauzei

În considerentele Deciziei nr. 220/2008 a Completului de 9 judecători, între altele, s-a reţinut, aşa cum s-a mai arătat deja, următoarele:

- litigiul de faţă are natura juridică a unui litigiu civil, iar dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., sunt pe deplin aplicabile, judecătorii fiind alături să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptului şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale;

- potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, judecarea cauzei se face pornind de la probele administrate în faţa comisiei de cercetare, iar părţilor pot solicita probe noi;

- Completul special, care a pronunţat Decizia nr. 1/2007, nu a stabilit dacă modificările intervenite în acţionariatul SC "I.A." s-au reflectat şi în declaraţiile de avere ale cercetatului, în condiţiile în care art. 6 alin. (2) din Legea nr. 115/1996 prevedea obligaţia actualizării anuale, dacă erau întocmite acte de înstrăinare a bunurilor cuprinse în declaraţii. Or, în Declaraţia de avere dată la 9 ianuarie 2011, cercetatul a menţionat că deţine 25% părţi sociale la SC "I.A.", iar soţia sa tot 25%;

- Completul special a luat în calculul veniturilor licite, suma de 986.000 dolari SUA reprezentând contravaloarea părţilor sociale deţinute la SC "I.A.", înlăturând concluziile Comisiei de cercetare fără a ţine seama de faptul că şi după cesionarea părţilor sociale, persoana cercetată P.E. a continuat să deţină funcţia de administrator la SC "I.A.", care, la sfârşitul anului 2004 a bonificat-o cu suma totală de 15.199.600.740 ROL, adică, cca. 517.000 DOLARI S.U.A.

- Completul special, reţinând că suma de mai sus constituie venituri obţinute în perioada cercetată, nu a motivat cum poate fi justificată dobândirea unor bunuri anterior lunii decembrie, dacă veniturile au fost încasate la sfârşitul lunii decembrie 2004, ceea ce impunea o subperiodizare şi o eşalonare a veniturilor şi cheltuielilor din perioada supusă verificării;

- Completul special nu a efectuat verificări suplimentare în legătură cu „construcţia anexă" din oraşul Azuga, în legătură cu finalizarea lucrărilor de construcţii pentru ca cheltuielile respective să fie sau nu luate în calcul în mod motivat;

- pentru lămurirea tuturor acestor aspecte, Completul de 9 judecători a casat Decizia nr. 1/2007 şi a trimis cauza pentru rejudecarea instanţei competente, cu îndrumarea de a fi administrate probe noi.

Prin Încheierea din data de 10 decembrie 2009 a fost admisă cererea de probatorii formulată de procuror şi s-a încuviinţat completarea raportului de expertiză contabilă, pentru ca:

- stabilirea veniturilor şi cheltuielilor să se facă în mod eşalonat, în funcţie de dobândirea bunurilor înscrise în Nota de probe depusă de procuror în două variante de perioade: a) 12 decembrie 2000 - 14 decembrie 2004, şi b) 12 decembrie 2000 - 29 decembrie 2004;

- expertul să stabilească veniturile şi cheltuielile astfel cum au fost efectuate, în RON sau în valută, în perioadele menţionate;

- balanţa de venituri şi cheltuieli să aibă în vedere diferenţa de curs valutar.

Totodată, a fost încuviinţată efectuarea unei expertize tehnice de specialitate în construcţii pentru stabilirea suprafeţei construite a anexelor gospodăreşti din oraşul Azuga, precum şi data finalizării construcţiei.

Expertul contabil a depus Raportul de completare la expertiza contabilă judiciară pentru termenul din data de 6 mai 2010, când a fost depus şi Raportul de expertiză tehnică în construcţii, la care procurorul, reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi expertul parte au formulat obiecţiuni, iar prin Încheierea din 17 iunie 2010 s-a dispus ca experţii numiţi în cauză să răspundă la obiecţiunile respective.

La termenul din 3 martie 2011, expertul contabil a depus răspunsul la obiecţiunile făcute de părţi şi, la fel, expertul tehnic în construcţii, când procurorul a susţinut că răspunsurile date nu au elucidat pe deplin obiecţiunile formulate de Ministerul Public.

Astfel, cu privire la răspunsul expertului contabil, procurorul a arătat că s-a cerut expertului să precizeze dacă există documente justificative (chitanţe, contracte de vânzare-cumpărare) pentru vânzarea obiectelor de artă la data de 18 septembrie 2001 - poz. 199 - 208 din Balanţa de venituri şi cheltuieli Anexă la Completarea raportului de expertiză depus la termenul din 6 mai 2010.

Potrivit balanţei, la data de 18 septembrie 2003, intimaţii P.D.I. şi P.E. ar fi obţinut venituri în sumă de 5.692.460 ROL din vânzarea unui număr total de 41 obiecte de artă; aceste sume şi obiecte se regăsesc şi în Anexa nr. 1 a răspunsului la obiecţiuni care constituie, de fapt, un extras al balanţei anexă la raportul iniţial.

În schimb, arată Ministerul Public, în Anexa 1 bis a răspunsului la obiecţiuni este depus un înscris sub semnătură privată emanând de la SC C.A.P.C. SRL, în care se atestă exclusiv: numele deponentului, felul şi cantitatea bunurilor primite în consignaţie, data intrării în consignaţie (primirea bunurilor de societatea comercială), cantitatea bunurilor vândute şi sumele plătite deponentului. Nu se menţionează data când sumele rezultate din vânzarea bunurilor depuse în consignaţie au fost plătite deponentului şi nici nu se anexează înscrisuri doveditoare ale plăţii acestor sume către deponent (chitanţe, emanate de la consignatarul împuternicit cu depozitarea şi vânzarea lucrurilor care să ateste şi data plăţii către consignant) pentru a se putea, astfel, verifica dacă aceste sume au constituit venituri în perioada supusă cercetării.

De asemenea, se arată în nota de obiecţiuni, între balanţa de venituri şi cheltuieli, şi situaţia emanată de la SC C.A.P.C. există şi alte inadvertenţe, după cum urmează:

Declaraţia de la SC C. SRL cuprinde 3 obiecte de artă depuse spre vânzare la data de 18 septembrie 2003, iar în balanţa de venituri şi cheltuieli de la poziţia 198 la poziţia nr. 208 apar ca fiind vândute la data de 18 septembrie 2003, 41 obiecte de artă pentru care nu se demonstrează depunerea la SC C. SRL şi nici încasarea sumelor.

O serie de obiecte de artă, conform „declaraţiei" (tabel) apar ca fiind depuse spre vânzare la date ulterioare, fără ca apoi sumele obţinute din vânzarea acestora să fie ilustrate în balanţa de venituri şi cheltuieli, conform raportului de expertiză întocmit în cauză. Or, arată Ministerul Public, de vreme ce între părţi s-a încheiat un contract de consignaţie care potrivit Legii nr. 178/1934 (aplicabilă şi în prezent) presupune, în esenţă o împuternicire a consignantului dată consignatarului pentru vânzarea unor bunuri aparţinând celui dintâi şi depozitarea bunurilor de către consignatar până la vânzarea acestora către terţi urmată de remiterea către consignant a sumelor rezultate din vânzare, nu se poate acredita ideea pe care expertul tinde să o inducă, în sensul că la data de 18 septembrie 2003, intimaţii ar fi obţinut venituri substanţiale indicate anterior, din vânzarea în regim de consignaţie a bunurilor indicate în Anexa 1 bis la răspunsul la obiecţiuni, predate societăţii comerciale specializate, fie în aceeaşi zi, fie la date mult ulterioare (22 septembrie 2003, 14 octombrie 2003, 8 decembrie 2003, 15 noiembrie 2003, 17 martie 2004, 18 martie 2004, 19 martie 2004,9 iulie 2004, 16 iulie 2004 şi 11 noiembrie 2004).

Totodată, se arată în Nota Ministerului Public, prin reductio ad absurdum, ar însemna ca societatea comercială împuternicită cu vânzarea bunurilor în regim de consignaţie să vândă bunuri primite de la intimată în aceeaşi zi ori să vândă bunuri pe care le-a primit ulterior de la intimată, ceea ce, în mod evident nu corespunde nici mecanismului juridic al contractului de consignaţie şi nici unei logici elementare; în plus, nu s-au depus documente justificative care să ateste provenienţa acestor bunuri în patrimoniul intimatei, astfel cum s-a solicitat prin obiecţiuni.

Referitor la acelaşi răspuns al expertului contabil, de asemenea, susţine Ministerul Public, nici cu privire la pct. 2 al obiecţiunilor la raportul de expertiză formulate de această parte, încuviinţate de instanţă la termenul din 17 iunie 2010, prin care s-a cerut expertului să precizeze dacă au fost efectuate cheltuieli curente şi de întreţinere, cu obligarea cercetaţilor la depunerea către expertul contabil a documentelor justificative provenite de la furnizori, iar în subsidiar prin diligenţa expertului contabil pe baza documentelor existente în baza de date a furnizorilor de utilităţi pentru imobilele deţinute în sub-perioadele indicate în obiecţiuni nu s-a răspuns.

Sub acest aspect, se arată în Nota de obiecţiuni, prin răspunsul formulat, expertul face trimitere evazivă la sumele indicate estimativ de intimaţi în faza cercetării în faţa Comisiei şi îşi declină competenţa de a efectua verificări suplimentare.

Totodată, susţine Ministerul Public, se motivează că aceste informaţii nu trebuie solicitate de expert şi se arată că au existat diferite modificări ale situaţiei juridice a furnizorilor de utilităţi; or, în această modalitate, nu numai că nu se răspunde obiecţiunilor, ci se exprimă expres un refuz de a se îndeplini obiectivele stabilite de instanţă, în condiţiile în care unii furnizori de utilităţi sunt mari companii în domeniu, deţinătoare de arhive, iar beneficiarul serviciilor prestate este uşor identificabil prin codul de client.

De altfel, arată Ministerul Public, lucrării efectuate nu îi sunt anexate adrese ale expertului către furnizorii de utilităţi, ceea ce dovedeşte că nu s-a depus minima diligentă pentru îndeplinirea obiectivului stabilit.

De asemene, cu privire la răspunsul expertului tehnic în construcţii, procurorul a susţinut că răspunsul la obiecţiuni este contradictoriu întrunit şi acesta, pe de o parte, că „anexa gospodărească" a fost recepţionată la data de 5 ianuarie 2011, deci în cadrul perioadei supuse cercetării şi, pe de altă parte, se menţionează că data finalizării lucrărilor este 31 decembrie 2000, dată aflată în afara perioadei respective.

Prin Încheierea din 10 martie 2011, Înalta Curte a admis cererea cu noile obiecţiuni, formulată de procuror, dispunând ca experţii să răspundă şi la aceste noi obiecţiuni, iar procurorul să depună la dosar documentele la care se referă obiecţiunile de la pct. B din cererea sa.

La termenul din data de 6 iunie 2011, expertul contabil a depus completarea la răspunsul dat obiecţiunilor formulate de procuror, iar expertul tehnic în construcţii depusese răspunsul la termenul de 14 aprilie 2011.

5. Soluţia instanţei de rejudecare

5.1. Perioada supusă verificării

Aşa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 220/2008, perioada supusă verificării trebuie să fie aceea a duratei exercitării mandatului avut în vedere de lege, adică perioada cuprinsă între data de 12 decembrie 2000, când a început mandatul de deputat al persoanei cercetate, şi data de 29 decembrie 2004, când aceasta a fost revocată din funcţia de membru al Guvernului, cele două demnităţi fiind exercitate concomitent în aproape întreaga perioadă.

Însă, pentru a se putea verifica dacă, într-adevăr, provenienţa bunurilor şi, în general, efectuarea cheltuielilor este justificată, în jurisprudenţa sa constantă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că instanţa poate şi trebuie să împartă perioada cercetată în subperioade, iar în cadrul acestor subperioade să realizeze o eşalonare/defalcare a veniturilor şi cheltuielilor, în raport cu datele în care s-au efectuat cheltuieli semnificative, au fost dobândite bunuri importante, etc.

În acest sens, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în mod constant, statuând că în cadrul activităţii de verificare a caracterului licit/ilicit al dobândirii bunurilor/efectuării unor cheltuieli, este necesar ca perioada supusă controlului să fie împărţită în subperioade, în raport cu datele de dobândire a bunurilor mai importante, pentru a fi evitate situaţiile în care dobândirea unor bunuri ar putea fi acoperită cu venituri câştigate ulterior (Deciziile nr. 4000/2004, nr. 3018/2005, nr. 3410/2007, ş.a.).

În acest scop, instanţa de rejudecare a procedat la o primă divizare a perioadei cercetate în subperioada 12 decembrie 2000 - 14 decembrie 2004 şi subperioada 14 decembrie 2004 - 20 decembrie 2004, dispunând ca expertul contabil să procedeze la refacerea balanţei de venituri şi cheltuieli pe subperioade, în mod eşalonat, la 30 martie 2001, 26 aprilie 2001, 22 august 2011, 25 februarie 2002, 25 aprilie 2002, 5 iunie 2002, 3 iulie 2002, 23 octombrie 2002, 29 noiembrie 2002, 24 aprilie 2003, 18 iunie 2003, 10 iulie 2003, 5 decembrie 2003, 24 aprilie 2004, 28 aprilie 2004, 31 mai 2004, 6 decembrie 2004, 14 decembrie 2004 şi, respectiv 29 decembrie 2004.

5.2. Veniturile şi cheltuielile cercetaţilor

Din concluziile expertizei contabile, aşa cum a fost completată, inclusiv cu răspunsurile date la obiecţiunile care s-au formulat în cursul judecăţii, rezultă că la sfârşitul subperioade 12 decembrie 2000 - 31 mai 2004, balanţa veniturilor şi cheltuielilor a înregistrat cheltuieli superioare veniturilor cu suma de 1.355.979.772,50 ROL, a căror provenienţă nu este justificată cu veniturile, aşa cum au fost calculată de expertul contabil şi nu au fost contestate de persoanele cercetate.

În perioada respectivă, persoanele cercetate au achiziţionat ½ din terenul în suprafaţă de 115,80 mp, situat în Bucureşti, cu contractul de vânzare-cumpărare din 31 mai 2004, cu suma de 5.009.446.828,00 ROL, după ce anterior, la 24 aprilie 2004 achiziţionaseră şi ½ din suprafaţa de 1529,89 mp, pe str. B.D. pentru care achitaseră 6.789.601.280,00 ROL, cu contractul de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2004.

De asemenea, subperioadei 12 decembrie 2000 - 6 decembrie 2004, balanţa veniturilor şi cheltuielilor a înregistrat cheltuieli superioare veniturilor, cu suma de 7.534.286.236,40 ROL, a căror provenienţă nu este justificată cu veniturile, aşa cum au fost calculate de expertul contabil şi nu au fost contestate de persoanele cercetate.

În perioada respectivă, persoanele cercetate au achiziţionat ½ din terenul în suprafaţă de 2094 mp situat în Bucureşti, sectorul 1, cu contractul de vânzare-cumpărare din 6 decembrie 2004, achitând suma de 7.865.064.000,00 ROL.

Deci, este dovedit că, în perioada când persoanele cercetate au dobândit bunurile respective, au efectuat cheltuielile superioare, în sumă de 8.890.266.008,90 ROL, adică 889.026, 60 RON, a căror provenienţă nu este justificată cu veniturile, aşa cum au fost calculate de expertul contabil şi nu au fost contestate de către persoanele cercetate.

Potrivit art. 44 alin. (8) din Constituţia României, „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă".

Deci, cu alte cuvinte, averea unei persoane, patrimoniul acesteia este prezumat a fi fost dobândit în mod licit, până la dovada contrarie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a argumentat în mod just că prezumţia instituită de norma constituţională încetează să funcţioneze atunci când există dovezi certe că unele dintre bunurile şi valorile patrimoniului nu au fost dobândite în mod licit (Decizia nr. 4519/2006).

Faptul că, în cauza de faţă, s-a dovedit în mod cert că, în perioada când persoanele cercetate au dobândit terenurile arătate mai sus, au efectuat cheltuieli în sumă de 889.026,60 RON, a căror provenienţă nu este justificată cu veniturile licite ale acestora, aşa cum s-a argumentat anterior, are consecinţe juridice care vor fi prezentate în continuare.

Astfel, în primul rând, având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi statutul juridic al bunurilor respective, instanţa va dispune confiscarea sumei de 889.026,60 RON şi obligarea persoanelor cercetate să achite această sumă la bugetul statului.

În al doilea rând, având în vedere că suma de 889.026,60 RON, adică cca. 210.000,00 euro, reprezintă o valoare şi o parte importantă în raport cu averea dobândită de persoanele cercetate în perioada supusă verificării, Înalta Curte constată că prezumţia instituită de norma constituţională citată mai sus funcţionează în ceea ce priveşte averea persoanelor cercetate, dobândită în perioada respectivă.

În ceea ce priveşte veniturile câştigate de persoanele cercetate, expertul contabil a inclus şi suma de 26.234.502.000,00 ROL, reprezentând echivalentul a 986.000,00 dolari SUA, ca fiind contravaloarea părţilor sociale pe care acestea de deţineau la SC "I.A."SRL şi pe care le-au cesionat în baza contractului din 9 februarie 2001.

Cu privire la această sumă, Înalta Curte reţine că din probele administrate în cauză rezultă următoarele:

Prin declaraţia de avere din data de 12 decembrie 2000 cercetatul D.I.P. a arătat că deţine 25%, iar soţia sa alte 25% din părţile sociale ale SC "I.A." SRL adică:

- cercetatul deţinea 1750 părţi sociale a 1.000.000 ROL/buc.= 1.750.000.000 ROL, adică 25% din părţi;

- cercetata deţinea 1750 părţi sociale a 1.000.000 ROL/buc.= 1.750.000.000 ROL, adică 25% din părţi.

În considerarea celor ce preced, din totalul veniturilor stabilite de expert ca fiind obţinute de cercetaţi în perioada 12 decembrie 2000 - 14 decembrie 2004 în sumă de 54.401.616.235 ROL, se va scade suma de 26.234.502.000 ROL pretins încasată în baza contractului de cesiune de părţi sociale din 9 februarie 2001, rezultând suma de 28.167.114.235 ROL ce reprezintă veniturile reale ale cercetaţilor obţinute de ei în perioada supusă acţiunii de control.

De asemenea, în balanţa de venituri şi cheltuieli întocmită de expertul contabil, la capitolul veniturilor a fost inclusă şi suma de 5.690.000.000,00 ROL ca fiind obţinută din vânzarea în regim de consignaţie a unor bunuri valorificate de persoanele cercetate, în baza unui document eliberat de SC "C.A.P.C." SRL şi a Declaraţiei de avere din data de 12 decembrie 2000, în care, la Cap. IV - Bunuri mobile, pct. 1 - Colecţii sau obiecte de artă cu valoare deosebită, persoana cercetată menţionase că deţinea „tablouri semnate de pictori consacraţi, piese de mobilier de artă, statuete".

Într-adevăr, din copia xeroxată a documentului întocmit de SC "C.A.P.C."SRL rezultă vânzarea a 41 de obiecte, pentru suma totală de 569.246,00 RON, care au fost expuse de persoana cercetată P.E. şi vândute în perioada de 1 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2004.

În cursul cercetărilor, în Încheierea din data de 6 octombrie 2005, s-a menţionat precizarea făcută de avocatul persoanelor cercetate, că va depune actul încheiat între cei doi soţi în 1995, înainte de căsătorie, din care va rezulta că bijuteriile şi obiectele de artă au fost dobândite de cercetata P.E. anterior căsătoriei.

Totuşi, nu s-a dovedit că persoana cercetată P.E. ar fi introdus în România bunurile respective, cu ocazia căsătoriei şi repatrierii sale.

Mai mult, nici în Certificatul de moştenitor din 11 iunie 2002, nu apar trecute astfel de bunuri în masa succesorală.

Oricum, chiar dacă se admite că bunurile respective au fost vândute în regim de consignaţie, în ciuda inadvertenţelor care apar în documentul eliberat de unitatea de consignaţie, precum şi a faptului că actul respectiv nu reprezintă un document contabil, aşa cum s-a exprimat şi expertul contabil, în cauză nu este dovedită existenţa acestor bunuri anterior perioadei cercetate şi nici dobândirea lor licită, susţinerile persoanelor cercetate rămânând neprobate.

În consecinţă, suma de 5.682.000.000,00 ROL va fi înlăturată de la capitolul venituri.

În ceea ce priveşte cheltuielile efectuate de persoanele cercetate;

Referitor la imobilul „anexe gospodăreşti" din oraşul Azuga, din probele administrate în cauză rezultă că lucrările au fost finalizate la sfârşitul lunii decembrie 2000, recepţia construcţiei fiind făcută la data de 5 ianuarie 2001 şi nu există dovezi că ulterior s-ar fi achitat sume în contul acelor lucrări, astfel că nu există temei pentru includerea unor cheltuieli în legătură cu construcţia respectivă.

Referitor la costul achiziţionării obiectelor de artă, bijuterii, etc., evaluate de expertul contabil la suma de aproximativ 200.000 euro, dar neincluse la capitolul cheltuieli, iar de Comisia de cercetare la 40.000 euro (1.557.440.000,00 ROL);

Aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa, constatând că nu au fost făcute dovezi cu privire la deţinerea acelor obiecte anterior perioadei cercetate, dar nici cu privire la dobândirea lor din venituri licite, a înlăturat integral suma de 5.692.000.000,00 ROL de la capitolul venituri licite, astfel încât nu mai există nici un temei pentru a reţine că suma de 1.557.440.000,00 ROL a fost cheltuită pentru achiziţionarea bunurilor respective.

Referitor la cheltuielile de întreţinere efectuate de cercetaţi, instanţa apreciază că suma reţinută de Comisia de cercetare este corectă, în raport cu averea deţinută, cu standardul de viaţă corespunzător demnităţilor deţinute de persoana cercetată P.I.D., cheltuielile necesare pentru paza, conservarea, întreţinerea bunurilor deţinute, etc.

5.3. În concluzie, pentru perioada 12 decembrie 2000 - 14 decembrie 2004, aşa cum s-a arătat mai sus, capitolul cheltuieli este excedentar cu sumele arătate mai sus, persoanele cercetate (...), efectuarea din venituri licite a unor cheltuieli care însumează în total 40.816.768.008,90 ROL, adică 4.081.676, 80 RON (1.355.979.772,50 ROL + 7.534.286.236,40 ROL + 26.234.502.000 ROL + 5.692.000.000 ROL).

În ceea ce priveşte cea de-a doua perioadă, 14 decembrie 2004 - 29 decembrie 2004, capitolul venituri este excedentar, ca urmare a includerii sumelor de 15.063.094.970,00 ROL + 136.506.670,00 ROL dobândite de cercetata P.E., venituri care, însă, nu poate influenţa constatările instanţei cu privire la prima perioadă şi la subperioadele acesteia.

Astfel fiind, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa va admite sesizarea formulată de Comisia de cercetare prin OG nr. 1 din 16 ianuarie 2006, cu privire la persoanele cercetate: P.D.I. şi P.E., domiciliaţi în Bucureşti, şi va constata că acestea au efectuat cheltuieli nejustificate de 4.081.676,80 RON.

Totodată, va dispune confiscarea acestei sume şi va obliga persoanele cercetate să o plătească în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

În vederea garantării plăţii sumei confiscate, va fi menţinut sechestrul asigurator asupra bunurilor aparţinând celor două persoane cercetate.

Având în vedere că în primul ciclu procesual Ministerul Justiţiei a achitat onorariul expertului contabil, cele două persoane cercetate vor fi obligate să achite suma de 17.935,00 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite sesizarea.

Constată că persoanele cercetate P.D.I. şi P.E. au efectuate cheltuieli nejustificate de 4.081.676,80 RON (40.816.768.008,90 ROL).

Dispune confiscarea sumei de mai sus şi obligă persoanele cercetare să plătească această sumă la bugetul statului în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe.

Menţine sechestrul asigurător.

Obligă persoanele cercetate să achite la bugetul statului suma de 17.935 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de expert achitat de Ministerul Justiţiei în primul ciclu procesual.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iulie 2011.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 3931/2011. Contencios. Conflict de...  ICCJ. Decizia nr. 3933/2011. Contencios. Anulare act... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3932/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs