ICCJ. Decizia nr. 3933/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3933/2011
Dosar nr.1357/2/2009
Şedinţa publică din 14 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC „R.E.S. Bucureşti - REBU" S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice, modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice nr. 470 din 23 septembrie 2008 în sensul reincluderii şi acordării permisiunii reclamantei de a presta serviciul public de salubrizare în aria administrativ teritorială a sectorului 1 Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza Ordinului nr. 205 din 16 iulie 2004 emis de pârâtă, modificat prin Ordinul nr. 1 din 04 ianuarie 2007 a primit licenţa Clasa 1 pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor care a avut ca obiect, printre altele şi acordarea permisiunii de a presta serviciul de salubrizare a localităţilor în aria teritorială a sectorului 1 Bucureşti.
A mai arătat că, prin mai multe cereri formulate la data de 05 septembrie 2007, 12 februarie 2008 şi 16 aprilie 2004 a solicitat autorităţii pârâte modificarea condiţiilor asociate licenţei prin extinderea activităţii în localitatea Bolintin Deal, jud. Giurgiu, eliminarea din licenţă a comunelor Moara Vlăsiei şi Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov şi adăugarea com. Cornetu, jud. Ilfov ca urmare a încheierii contractelor de prestate a serviciului de salubritate cu aceste localităţi.
În şedinţa din 12 septembrie 2008 a Comisiei de licenţiere din cadrul autorităţii pârâte, la care a fost invitată să participe, pârâta le-a comunicat faptul că efectuarea serviciilor de salubrizare în sectorul 1 Bucureşti se face de către SC C.R.S. SA Otopeni, câştigătoarea licitaţiei publice pentru atribuirea contractului de prestări servicii de salubritate pentru această zonă.
Prin Ordinul nr. 470 din 23 septembrie 2008 pârâta a modificat licenţa Clasa 1 eliberată reclamantei în sensul că titularul licenţei prestează activităţile componente ale serviciului la nivelul unităţii administrativ teritoriale: sectorul 4 şi sectorul 5 Bucureşti, comunele Ciorogârla, Domneşti, Corbeanca şi Jilava, jud. Ilfov, comuna Cornetu, jud. Ilfov, comuna BolintinDeal jud. Giurgiu.
Reclamanta a mai arătat că a formulat reclamaţie administrativă împotriva actului contestat şi a solicitat autorităţii pârâte modificarea Ordinului întrucât licitaţia publică despre care a făcut vorbire a fost anulată, iar societatea reclamantă deţine în continuare un contract de prestări servicii de salubritate pe raza sectorului 1 Bucureşti.
Reclamanta a mai susţinut că autoritatea locală Consiliul Local sector 1 Bucureşti nu a avut niciodată competenţa de a organiza licitaţii, pentru delegarea gestiunii serviciilor de salubrizare, iar prin Sentinţa civilă nr. 961 din 18 martie 2008 - Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a anulat procedura de licitaţie publică pentru încheierea unui contract de prestări servicii de salubritate pe raza sectorului 1 a Municipiului Bucureşti. Prin Decizia civilă nr. 1725 din 30 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a anulat anunţul de participare din 08 decembrie 2007 şi documentaţia de atribuire aferente, a anulat întreaga procedură de achiziţie publică derulată conform acestora privind contractul de prestări servicii de salubritate în sectorul 1 Bucureşti.
Ulterior, prin Decizia civilă nr. 2759 din 11 decembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a desfiinţat Decizia C.N.S.C. nr. 1980/5C5/1509/1560 din 20 mai 2008 şi a anulat în mod irevocabil procedura de licitaţie publică deschisă în vederea atribuirii contractului de prestări servicii de salubrizare pe raza sectorului 1 Bucureşti.
Împrejurarea că, atribuirea contractului de prestări servicii către SC C.R.S. S.A. Otopeni s-a realizat în aceeaşi zi cu anularea irevocabilă a procedurii de licitaţie publică deschisă prin Decizia civilă nr. 1725 din 30 iunie 2008, demonstrează că prestarea serviciului nu are temei legal.
O altă critică adusă actului contestat de către societatea reclamantă priveşte faptul că modificarea din oficiu a licenţei reclamantei, efectuată de către autoritatea pârâtă, încalcă prevederile art. 66 din Regulamentul privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice aprobată prin HG nr. 745/2007, conform cărora modificarea se face la cererea titularului licenţei, iar modificarea se notifică titularului de licenţă cu cel puţin 90 zile înainte de modificare.
De asemenea, a susţinut că modificarea are un temei greşit indicat, în speţă nefiind aplicabil art. 50 lit. a) şi d) din HG nr. 745/2007 întrucât nu a încetat valabilitatea contractului său şi nici nu au fost atribuite alte contracte de delegare a serviciului/activităţii licenţiat/licenţiate".
Compania „R.S." S.A. a depus cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 30 septembrie 2009 reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006.
Curtea a calificat cererea de intervenţie ca fiind formulată în interesul pârâtei, a admis în principiu cererea accesorie şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale şi suspendarea judecării cauzei la termenul de judecată din 11 noiembrie 2009.
Prin Decizia nr. 750 din 01 iunie 2010, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006.
La termenul de judecată din 15 septembrie 2010 reclamanta a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în condiţiile art. 19 alin. (3) lit. b) din Tratatul Uniunii Europene şi art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene pentru a se pronunţa cu privire la conformitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006 cu dispoziţiile art. 106 (fost 86) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Curtea de apel a apreciat că verificarea unei dispoziţii normative a unui stat membru al U.E. în privinţa conformităţii cu prevederile legislaţiei comunitare intră în competenţa judecătorului statului membru şi nu a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene conform art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Prin Sentinţa civilă nr. 3659 din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC „R.E.S. Bucureşti - REBU" S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, ca neîntemeiată.
A admis cererea de intervenţie în interesul pârâtei formulată de intervenienta SC „R.S." S.R.L., în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta solicită obligarea autorităţii pârâte să modifice Ordinul nr. 470 din 23 septembrie 2008 în sensul completării acestuia cu autorizarea reclamantei de a presta serviciul public de salubrizare a localităţilor pe teritoriul sectorului 1 Bucureşti.
A constatat că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că autoritatea pârâtă a fost înştiinţată anterior emiterii actului contestat de către Primăria sectorului 1 Bucureşti, prin primar (prin adresa din 07 iulie 2008) că a încheiat un contract de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a sectorului 1 Bucureşti, cu SC „C.R.S." SA şi solicită Autorităţii să dispună retragerea licenţei deţinute de către ceilalţi prestatori ai serviciului public de salubrizare pe raza administrativă a sectorului 1 Bucureşti, începând cu data de 30 iunie 2008.
În acest context a apreciat prima instanţă că sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 (2) lit. e) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, potrivit cărora, operatorii au dreptul la: „e) exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare pentru toţi utilizatorii din raza unităţii administrativ-teritoriale pentru care are hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii".
S-a mai reţinut că Autoritatea pârâtă nu putea contesta în instanţă contractul acestui operator şi nici să-l ignore, chiar dacă reclamanta a depus de asemenea un alt contract încheiat cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi alte contracte încheiate cu diverşi utilizatori din sectorul 1 Bucureşti, iar contractul reclamantei este încheiat sub condiţie cu privire la termenul de valabilitate şi anume „până la data aprobării de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti a strategiei de accelerare a dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice a municipiului Bucureşti şi a planurilor de implementare" (Hotărârea C.G.M.B. nr. 94/2007), iar autoritatea pârâtă nu era îndreptăţită să verifice dacă prin încheierea contractului Companiei R.S. SA Otopeni nu a intervenit o asemenea strategie de accelerare ce a determinat înlăturarea acestui contract pe raza sectorului 1 Bucureşti.
Pe de altă parte, a mai apreciat prima instanţă că motivele de nelegalitate cu privire la încheierea contractului de prestări servicii de salubritate pe raza administrativă a sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, începând cu data de 30 iunie 2008, încheiat de intervenientă şi Consiliul Local sector 1 Bucureşti nu pot fi analizate pe calea refuzului de includere în licenţă a prestării serviciului de salubrizare pe raza sectorului 1 Bucureşti şi în contradictoriu cu autoritatea pârâtă care este terţ faţă de acest contract.
S-a constatat, de asemenea, că reclamanta nu a depus dovezi din care să rezulte că atribuirea contractului de prestări servicii salubrizare pe raza sectorului 1 Bucureşti a fost încheiat ca urmare a procedurii de licitaţie anulată prin hotărârile judecătoreşti depuse la dosar, iar adresa unităţii administrativ-teritoriale - sectorul 1 Bucureşti prin primar era suficientă pentru pârâtă pentru a nu aproba reclamantei prestarea serviciului pe raza sectorului 1.
A mai apreciat prima instanţă că, nu se poate reţine susţinerea reclamantei în sensul că art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006 ar fi contrar art. 106 (fost art. 86) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, deoarece exclusivitatea serviciului de salubrizare este dobândită în urma parcurgerii unei proceduri de achiziţie publică conform OUG nr. 34/2006, iar acest act normativ prevede la art. 2(1) promovarea concurenţei între operatorii economici.
Nu a fost reţinută nici critica reclamantei în sensul că pârâta a modificat licenţa sa în mod unilateral, contrar Regulamentului privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice, aprobat prin HG nr. 745/2007, deoarece chiar reclamanta a solicitat modificarea condiţiilor asociate licenţei anexă la licenţă, iar pârâta avea deplină competenţă să reanalizeze întreaga licenţă.
A concluzionat instanţa de fond în sensul că, în privinţa unităţii administrativ-teritoriale a sectorului 1 Bucureşti, există un operator care are exclusivitatea serviciului de salubrizare în baza unui contract încheiat cu Primăria sectorului 1 Bucureşti, astfel încât, în mod corect autoritatea pârâtă a eliminat, din licenţa reclamantei, sectorul 1, conform art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006.
Având în vedere că intervenienta SC „R.S." SRL a intervenit în proces pentru susţinerea apărărilor pârâtei, pentru aceleaşi considerente, Curtea de Apel a admis şi cererea de intervenţie în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC „R.E.S. Bucureşti - REBU" S.A., considerând-o nelegală şi netemeinică, invocând ca temei legal, în mod generic, dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi art. 299 şi următoarele C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se aduc în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- raţionamentul instanţei potrivit căruia autoritatea publică pârâtă nu putea aprecia asupra legalităţii sau nelegalităţii contractului încheiat de Primăria sectorului 1 cu SC C.R.S. SA, este greşit.
Se apreciază că Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice avea obligaţia de a face cel puţin o verificare a aparenţei de legalitate a acestui contract în condiţiile în care Primăria Sectorului 1 nu era competentă să încheie un astfel de contract fără aprobarea C.G.M.C., fiindu-i semnalate aceste aspecte şi prin plângerea prealabilă.
- instanţa de fond îşi bazează parţial hotărârea pe o analiză insuficientă şi eronată a situaţiei de fapt, acordând putere probantă contractului încheiat între Primăria sectorului 1 şi SC C.R.S. SA, deşi acesta este nul întrucât procedura de licitaţie este nulă, astfel că atât Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice cât şi instanţa aveau obligaţia de a lămuri aceste aspecte şi nu de a prezuma faptul că nu există nicio legătură între licitaţia anulată şi contractul menţionat;
- instanţa de fond, în mod greşit a refuzat să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi a considerat că art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006 este conform legislaţiei U.E.;
- instanţa de fond a apreciat în mod eronat asupra posibilităţii intimatei-pârâte de a reanaliza întreaga licenţă şi nici nu s-a pronunţat asupra celorlalte vicii ale procedurii reanalizării.
Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice a formulat întâmpinare şi concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală şi temeinică sentinţa recurată, combătând criticile recurentei-reclamante.
A susţinut, în esenţă, că: Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice nu are competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii contractului, revenindu-i doar atribuţiile prevăzute de Legea nr. 51/2006 şi HG nr. 745/2007; modificarea licenţei a intervenit urmare a faptului că autorităţile administraţiei publice locale din sectorul 1 au înţeles să acorde dreptul de a presta serviciul de salubrizare numai SC „C.R.S." SA; prin cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu s-a solicitat interpretarea unui tratat sau unui act comunitar; Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice avea competenţa de a reanaliza întreaga licenţă.
SC C.R.S. SA a formulat întâmpinare şi concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate şi combătând criticile recurentei-reclamante prin argumente asemănătoare intimatei-pârâte.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Referitor la criticile ce vizau soluţia instanţei de fond privind obligaţia Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice de a face cel puţin o verificare a aparenţei de legalitate a contractului încheiat între SC C.R.S. SA şi Consiliul Local al sectorului 1, instanţa de recurs apreciază că acestea sunt nefondate.
Prin Ordinul nr. 470/2008 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice nr. 205 din 16 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin anexa la acest ordin, referitoare la condiţiile licenţei pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor, nu a mai fost acordată permisiunea reclamantei de a mai presta serviciul public de salubrizare în aria administrativ teritorială a sectorului 1 din Municipiul Bucureşti.
Acest ordin a făcut obiectul cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice nr. 470 din 23 septembrie 2008, în sensul reincluderii acordării permisiunii SC R.E.S. Bucureşti - REBU SA de a presta serviciul public de salubrizare în aria administrativ teritorială a sectorului 1 din Municipiul Bucureşti, susţinându-se, în esenţă, nelegalitatea ordinului menţionat în ceea ce priveşte modificarea permisiunii de a presta serviciul de salubrizare pe raza Sectorului 1.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Regulamentul privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice, aprobat prin HG nr. 745 din 11 iulie 2007, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice este abilitată, ca autoritate competentă să acorde, să modifice, să suspende, să retragă licenţele sau să retragă permisiunea de a presta/furniza serviciul/activităţile într-o unitate administrativ-teritorială pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/2006.
Prin urmare, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice a emis actul ce constituie obiectul cererii de chemare în judecată, în exercitarea competenţelor sale legale.
Verificarea legalităţii încheierii contractului între SC C.R. SA şi Consiliul Local sector 1, nu intră în atribuţiile şi competenţa Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice, stabilite în mod expres de art. 2 din Regulamentul menţionat şi de art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/2006.
Mai mult, nici Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice şi nici instanţa de fond nu au fost învestite cu o cerere de anulare a contractului respectiv.
În altă ordine, în procedura de modificare a licenţei, finalizată cu emiterea ordinului, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice nu are competenţa de a efectua o verificare a legalităţii actelor încheiate de operator, în sensul unei verificări de fond, care să ducă la o soluţie de anulare a actului (contractului) nelegal, ci realizează o verificare formală a condiţiilor impuse de lege pentru acordarea, modificarea, retragerea licenţei.
Contractul reprezintă un înscris necesar în raport de care se apreciază îndeplinirea criteriilor obligatorii pentru acordarea licenţei sau modificarea acesteia, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 47, art. 50 şi următoarele din Regulamentul privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice, aprobat prin HG nr. 745/2007.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat în mod corect că Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice nu avea obligaţia de a verifica legalitatea contractului menţionat.
Critica referitoare la faptul că instanţa îşi bazează parţial hotărârea pe o analiză insuficientă şi eronată a situaţiei de fapt, este nefondată.
Din înscrisurile de la dosarul cauzei rezultă că durata contractului de prestări servicii încheiat între Primăria sectorului 1 şi reclamantă a fost de la data de 1 martie 2004 până la 18 august 2007.
Primăria sectorului 1 a notificat-o pe reclamantă în 28 iulie 2006, prin adresa nr. 26630 despre intenţia de a nu prelungi contractul de prestări servicii, astfel că la momentul emiterii ordinului, contractul încheiat cu aceasta îşi încetase valabilitatea, prin ajungere la termen, nefiind prelungit.
De asemenea, Primăria sectorului 1, prin adresa din 7 iulie 2008 a înştiinţat Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice despre faptul că la 30 iunie 2008 a semnat contractul de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativ-teritorială a sectorului 1, având ca părţi Consiliul Local al sectorului 1 şi SC C.R.S. SA, în urma unei proceduri de achiziţie publică, astfel cum impun dispoziţiile Legii nr. 101/2006.
Începând cu această dată, Primăria sectorului 1 a retras şi autorizaţia de prestare a serviciilor de salubritate deţinută de reclamantă.
În acest context, instanţa de fond nu a apreciat care contract are prioritate în prestarea serviciului public de salubritate, ci doar a reţinut că există un contract de delegare a gestiunii prin care operatorului îi revine dreptul la exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare şi că existenţa, în baza acestui contract, a unui operator unic, a stat la baza modificării licenţei reclamantei.
Mai mult, urmare a Deciziei nr. 3325/2010 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, contractului în discuţie privind delegarea gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativ teritorială a sectorului 1, având ca părţi Consiliul Local al Sectorului 1 şi SC C.R.S. SA, a rămas valabil.
În consecinţă, criticile recurentei-reclamante cu privire la aceste aspecte, sunt nefondate, întrucât instanţa de fond a analizat în mod corect şi complet, în raport de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei cu privire la contractul în cauză, a cărui valabilitate se prezumă până la anularea sa de către instanţa de judecată competentă.
Cum acest contract a rămas valabil, în mod corect instanţa de fond a confirmat şi legalitatea ordinului contestat în prezenta cauză, apreciind că este neîntemeiată cererea reclamantei în condiţiile în care nu a prezentat un contract valabil care să o îndreptăţească la menţinerea licenţei.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei în sensul că instanţa de fond a refuzat în mod neîntemeiat să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa de recurs apreciază că aceasta este nefondată.
Prin cererea de sesizare, recurenta-reclamantă a solicitat „sesizarea Curţii de Justiţie a U.E. pentru a se pronunţa cu privire la interpretarea art. 106 (fost art. 86) din versiunea consolidată a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, în privinţa conformităţii cu acesta, a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea Serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006".
În raport de dispoziţiile art. 267 Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, întrebarea preliminară adresată Curţii vizează exclusiv interpretarea dreptului comunitar şi nu aspecte legate de dreptul naţional al statelor membre, astfel cum s-a solicitat de reclamantă.
În acest context, în mod corect instanţa de fond a respins solicitarea recurentei-reclamante, în condiţiile în care aceasta nu a solicitat interpretarea unei dispoziţii dintr-un tratat sau act comunitar.
Criticile care vizează aspectul referitor la faptul că Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice nu avea posibilitatea de a reanaliza întreaga licenţă, sunt nefondate.
În mod corect a fost emis Ordinul nr. 470/2008 întrucât Comisia de licenţiere din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice a decis modificarea licenţei deţinute de reclamantă în condiţiile menţionate în Hotărârea Autorităţii Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice nr. 1178 din 12 septembrie 2008, având în vedere faptul că reclamanta a solicitat modificarea condiţiilor asociate licenţei prin extinderea activităţii şi în alte localităţi, SC „C.R.S." SA a formulat cerere de licenţiere în sensul acordării permisiunii de a presta serviciul de salubrizare în sectorul 1 în baza contractului încheiat cu Consiliul Local al sectorului 1, iar Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice a fost înştiinţată de Primăria sectorului 1 că începând cu 30 iunie 2008 s-a semnat contractul de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativ-teritorială a sectorului 1, având ca părţi Consiliul Local al sectorului 1 şi SC C.R.S. SA, aceste aspecte fiind necontestate de părţi.
Dată fiind această situaţie de fapt, în mod corect, în baza art. 50 lit. d) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 745/2007, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice a modificat licenţa acordată reclamantei de operare clasa I şi a retras permisiunea de a presta serviciul de salubrizare în Sectorul 1, din moment ce aceasta nu mai îndeplinea condiţiile legale.
Mai mult, obligaţia de a solicita retragerea permisiunii de a furniza serviciul de salubritate în această unitate administrativ-teritorială îi revenea reclamantei, potrivit art. 66 şi urm. din acelaşi Regulament, astfel că Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare Utilităţi Publice putea decide în acest sens şi din proprie iniţiativă sau la solicitarea celor interesaţi.
În consecinţă, faţă de cele menţionate, nu se poate reţine că autoritatea pârâtă nu avea posibilitatea de a reanaliza întreaga licenţă din proprie iniţiativă sau ca urmare a unor sesizări făcute de părţile interesate.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază sentinţa recurată ca fiind legală şi temeinică, astfel că în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC „R.E.S. Bucureşti - REBU" SA împotriva Sentinţei civile nr. 3659 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iulie 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3932/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3937/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
