ICCJ. Decizia nr. 394/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 394/2011
Dosar nr. 518/46/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC E.C. SRL Piteşti a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, solicitând instanţei să dispună anularea Deciziei nr. 44 din 31 mai 2007 şi desfiinţarea Procesului verbal fără număr din data de 6 septembrie 2004 în ceea ce priveşte obligaţia de plată către bugetul de stat a sumei de 161.714 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar – cu dobânzile şi penalităţile aferente – şi taxă pe valoare adăugată – cu dobânzile şi penalităţile aferente, precum şi în ceea ce priveşte măsura sechestrului asigurător şi măsura popririi, luate de organul fiscal.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a comercializat uleiuri minerale prin intermediul comisionarilor intermediari SC U.M. SRL, SC R.G.C. SRL, SC M. SRL, care au ales şi clienţii cumpărători şi au negociat şi preţurile cu aceştia.
În mod greşit organul fiscal a reţinut că respectivele societăţi comerciale sunt furnizori de marfă sau servicii ai reclamantei şi au făcut abstracţie de contractele de intermediere în comision încheiate de reclamantă cu acestea.
Prin sentinţa nr. 437/CF din 19 septembrie 2008, Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat pentru contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei, în termenul legal, a formulat recurs reclamanta care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie:
1.- Astfel, sentinţa nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că motivele de fapt sunt cuprinse într-o singură frază, iar motivele de drept lipsesc cu desăvârşire.
2.- Prima instanţă a ignorat total dispoziţiile legale invocate de reclamantă, atât în scris, cât şi verbal: art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, art. 22 alin. (4) lit. a) şi art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 365/2002 privind TVA şi art. 62 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 345/2002. Cheltuielile cu comisionul facturat celor trei societăţi sunt cheltuieli aferente veniturilor impozabile, întemeiate pe contracte scrise, societăţile având obiect de activitate autorizată activitatea de intermediere. Ca atare, cheltuielile sunt deductibile la calculul profitului impozabil.
TVA se deduce prin probarea operaţiunii taxabile cu factura fiscală în original, iar în speţă facturile au putut fi verificate în original şi au fost emise de plătitori de TVA. Deci, şi TVA era deductibilă.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 21/R-C din 16 ianuarie 2009 a respins ca nefondat recursul declarat de SC E.C. SRL Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 437/CF din 19 septembrie 2008, Decizia având caracter irevocabil.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că reclamanta, pentru a beneficia de deducerea cheltuielilor din profitul impozabil, trebuia să prezinte contracte care să cuprindă menţiunile prevăzute la pct. 9.14 din HG nr. 850/2002 şi documente justificative care să ateste realitatea executării serviciilor şi efectuarea lor în scopul realizării veniturilor, conform pct. 9.1 din acelaşi act normativ.
În privinţa SC R.C. SRL s-a arătat anterior că verificările de fapt ale organelor de poliţie au relevat împrejurarea că reclamanta a făcut livrări de produse petroliere direct, iar nu prin intermediari. În plus, declaraţia reprezentantului legal al SC R.C. SRL, depusă la dosar de însăşi recurenta, atestă încă o dată lipsa elementelor de certitudine pentru calculul contravalorii comisionului în contractele cu reclamanta.
În privinţa TVA, într-adevăr, potrivit art. 24 alin. (1) lit. a) raportat la art. 22 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 345/2003 – în vigoare la momentul operaţiunilor examinate în cauză – deducerea TVA aferentă bunurilor livrate sau serviciilor prestate se face pe bază de factură fiscală sau alte documente legal aprobate, potrivit şi art. 62 alin. (1) din HG nr.598/2002 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii 345/2002.
Pentru deducerea TVA, facturile fiscale prezentate de reclamantă trebuie să fie corect întocmite şi să reflecte realitatea operaţiunilor la care se referă.
Ori, facturile reclamantei nu cuprind informaţii despre denumirea serviciilor prestate de către societăţile comisionari: temeiul prestării serviciului, elemente de individualizare a fiecărei acţiuni ce impunea calculul comisionului. Menţiunea „contravaloare comision" sau „comision intermediere" este insuficientă pentru individualizarea serviciului prestat şi pentru care se cere deducerea TVA atât prin raportare la dispoziţiile legale sus menţionate, cât şi prin raportare la dispoziţiile art. 22 alin. (4) lit. a) din Legea 345/2002 care impun ca TVA să privească bunuri sau servicii destinate realizării de operaţiuni taxabile. Ori, din menţiunile cuprinse în facturi nu se poate stabili dacă serviciile au contribuit la realizarea de operaţiuni taxabile.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică, SC E.C. SRL Piteşti a formulat cerere de revizuire în temeiul art.322 pct. 1, 2 şi 7 C. proc. civ. precum şi în temeiul art. 325 C. proc. civ.
Revizuenta a susţinut că sentinţa instanţei de fond nu conţine motivele pe care se sprijină sau conţine motive echivoce sau contradictorii.
A mai susţinut că, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (1) respectiv art. 7 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit astfel că dacă instanţa ar fi analizat probatoriul administrat, ar fi constatat că revizuenta - recurentă şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de legiuitor pentru a putea deduce taxa.
Prin „Precizarea cererii de revizuire", respectiv a capătului de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta SC E.C. SRL arată că hotărârea potrivnică pe care o invocă este sentinţa civilă nr. 62/FC pronunţată de Tribunalul Argeş la data de 6 martie 2006 în dosarul nr. 5363/CAF/2005, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 560 din 15 septembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. 3138/46/2006, prin respingerea recursului.
La termenul din 24 aprilie 2009, curtea de apel a pus în discuţie admisibilitatea cererii de revizuire în limita motivului de recurs prevăzut de art. 322 pct. 7, apreciat ca admisibil de către reclamantă şi, a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe acest articol, formând dosarul nr. 518/46/2009.
Investită cu soluţionarea acestei cereri de revizuire, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 476/R-CONT din 24 aprilie 2009, având în vedere excepţia competenţei materiale de soluţionare a cauzei invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 323 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
Dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Rezultă că, pentru a exista contrarietate de hotărâri, care să justifice o cerere de revizuire, este necesar ca hotărârile a căror contrarietate se invocă să fi intervenit în cereri de chemare în judecată deosebite, iar hotărârile ce se pretind potrivnice să fie definitive.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi cerută dacă există două hotărâri ale căror dispozitive conţin prevederi de neconciliat, care să nu se poată executa simultan, iar hotărârile sunt date în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Atunci când revizuirea se solicită potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., suportul ei rezidă în respectarea principiului puterii de lucru judecat care reiese din dispozitivul hotărârii şi nu din considerente, care participă doar la lămurirea dispozitivului.
În speţă, se constată că nu suntem în prezenta unor hotărâri potrivnice.
Astfel, prin Decizia nr. 62/CF din 6 martie 2006, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 560/R/C a Curţii de Apel Piteşti, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat împotriva acestei decizii de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, s-a admis acţiunea reclamantei SC E.C. SRL, dispunându-se anularea deciziei nr. 56 din 22 august 2005 şi trimiterea dosarului la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş pentru soluţionarea în fond a contestaţiei.
Pronunţându-se această sentinţă, s-a reţinut că emitentul actului nu s-a pronunţat asupra tuturor înscrisurilor solicitate contestatoarei şi depuse de aceasta, nesoluţionând deci contestaţia în fond.
Prin cea de a doua hotărâre, respectiv Decizia nr. 21/R-C pronunţată de aceeaşi curte de apel la 16 ianuarie 2009, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 437/CF din 19 septembrie 2008 a Tribunalului Argeş.
Cum dispoziţiile celor două hotărâri analizate mai sus nu sunt potrivnice, Decizia nr. 62 din 6 martie 2006 nesoluţionând fondul, cererea de revizuire este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de SC E.C. SRL Piteşti împotriva deciziei nr. 21/R-C din 16 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 393/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 395/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
