ICCJ. Decizia nr. 391/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 391/2011
Dosar nr. 4068/1/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 110 din 26 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea precizată, formulată de reclamantul P.T. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reţinând, în esenţă, că refuzul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a înregistra dosarele aferente Dispoziţiei nr. 17 din 25 februarie 2008 şi Dispoziţiei nr.18 din 25 februarie 2008 emise de Primăria Comunei Corlăţel este justificat de faptul că acestea nu conţineau toate înscrisurile / actele prevăzute de pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005.
În ce priveşte notificarea nr. 15 s-a reţinut că aceasta a fost formulată de reclamant fără ca acesta să justifice calitatea de persoană îndreptăţită, întrucât nu este moştenitor al autoarei şi fără ca acesta să justifice o eventuală calitate de mandatar al numitei C.A.F.
Împotriva sentinţei civile nr. 110 din 26 martie 2009, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul P.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., susţinând că a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi ale Legii nr. 10/2001.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, în raport şi de legislaţia incidentă în cauză, Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat.
Astfel s-a susţinut că pentru a avea vocaţie la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi Titlul VII din Legea nr. 247/2005, persoana care formulează notificare trebuie să fie ori proprietarul bunului trecut abuziv în proprietatea statului, ori moştenitorul legal ori testamentar al acestuia sau mandatarul persoanei îndreptăţite. Reclamantul, însă, nu are nici calitatea de proprietar al imobilelor pentru care se solicită acordarea măsurilor reparatorii şi nici calitatea de moştenitor legal ori testamentar al persoanei îndreptăţite C.A.F., întrucât calitatea de moştenitor nu poate fi dobândită în baza unui contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere.
Nemulţumit de soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar, recurentul-reclamant a formulat contestaţie în anulare, precizând că temeiul de drept al acesteia îl constituie dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Astfel contestatorul a arătat, în esenţă, că nu a susţinut că este persoana îndreptăţită conform dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 112/1995 sau moştenitorilor legal ori testamentar a numitei C.F. ci a precizat că este beneficiarul drepturilor ce i se cuveneau persoanei îndreptăţite, ca urmare a convenţiei de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.
Instanţa de recurs, susţine contestatorul, din greşeală, a omis să analizeze şi să se pronunţe dacă drepturile viitoare prevăzute de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/1995 sau Legea nr. 10/2001 pot face obiectul unor convenţii, deoarece în caz afirmativ, contestatorul ar fi beneficiarul acestor drepturi.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Rezultă, aşadar, că contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare legea nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă sub motivul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt. Greşelile de judecată săvârşite de instanţa care soluţionează recursul nu pot fi îndreptate pe calea contestaţiei în anulare.
În speţă, contestatorul invocă faptul că instanţa de recurs ar fi omis să analizeze motivul de recurs privitor la drepturile viitoare ale recurentului, mai exact dacă aceste drepturi fac obiectul unor convenţii.
Instanţa de control judiciar a răspuns acestei critici precizând că „pentru a avea vocaţie la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 persoana care formulează notificarea trebuie să fie ori proprietarul bunului, ori moştenitorul acelui bun, trecut abuziv în proprietatea statului.
La pagina 5 din Decizia nr. 5914/2009 instanţa de control judiciar după ce menţionează că recurentul a încheiat cu C.A.F., prin reprezentant, un contract suplimentar la contractul de vânzare cumpărare, cu obligaţia de întreţinere, (nr. 2294/1980), prin care în schimbul întreţinerii C.A.F. transmite dobânditorului P.T. „dreptul la acţiunii pentru…. precum şi toate drepturile ce i se cuvin în baza Legii nr. 18/1991 şi respectiv Legii nr. 112/1995, la pag 6 din aceeaşi hotărâre precizează că Prefectul Judeţului Mehedinţi prin adresele nr. 4509 şi 4510 din 29 aprilie 2008 i-a comunicat recurentului cauzele pentru care notificările au fost restituite Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La fila 8 din Decizia atacată cu contestaţie în anulare, instanţa de control judiciar după ce precizează că recurentul nu avea calitate de proprietar sau moştenitor a bunurilor pe care le solicită, referindu-se la actele adiţionale la contractul de întreţinere, reţine că bunurile imobile a căror restituire prin echivalent o solicită recurentul nu erau în patrimoniul beneficiarei întreţinerii şi nu au intrat în patrimoniul acesteia până la data decesului ei, astfel că actele juridice respective nu au produs efecte translative de proprietate în beneficiul debitorului obligaţiei de întreţinere.
În consecinţă, nefiind în ipoteza prevăzută de art. 318 teza II-a C. proc. civ., contestaţia în anulare este nefondată şi va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată P.T. împotriva deciziei nr. 5914 din 17 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 390/2011. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 393/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire -... → |
|---|
