ICCJ. Decizia nr. 3945/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3945/2011
Dosar nr.2737/95/2010
Şedinţa de la 24 august 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată în Şedinţa publică din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea intimatei-reclamante C.N., a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. j) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.501/2006 şi a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de trimitere a reţinut faptul că de actul administrativ atacat ca nelegal depinde soluţionarea litigiului, astfel că sunt întrunite cerinţele impuse de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Această excepţie de nelegalitate a fost invocată de reclamanta C.N. în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule, în cadrul dosarului care are ca obiect recursul declarat de instituţia publică împotriva Sentinţei nr. 1223 din 21 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate mai sus arătată a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a emitentului actului administrativ unilateral cu caracter normativ litigios, respectiv Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Acest pârât a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia inadmisibilităţii, cu motivarea că un act administrativ cu caracter normativ nu poate forma obiectul excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată.
De asemenea, pârâtul a solicitat, în subsidiar, respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a respins excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1) Excepţia inadmisibilităţii nu poate fi primită, întrucât şi actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot constitui obiect al unei excepţii de nelegalitate, iar dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu pot primi o interpretare în sensul menţionat de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În altă ordine de idei, curtea a constatat că art. 4 din aceeaşi reglementare nu exclude în mod expres posibilitatea analizării pe această cale procedurală a legalităţii unui act administrativ cu caracter normativ, iar interpretarea logică şi sistematică a dispoziţiilor Legii-cadru a contenciosului administrativ impune concluzia admisibilităţii analizării legalităţii unui act administrativ normativ.
2) Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.501/2006 a fost emis în baza art. 19 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia de drumurile publice.
În plus, împrejurarea că prin OUG nr. 50/2008 au fost abrogate prevederile art. 2411 - 2413 din Cod fiscal (care au impus obligaţia plăţii taxei de primă înmatriculare), înlocuind-o cu obligaţia plăţii taxei de poluare la prima înmatriculare pe teritoriul României a autoturismelor importate de ocazie nu are nicio relevanţă sub aspectul legalităţii dispoziţiilor criticate pe calea excepţiei de nelegalitate, întrucât se are în vedere caracterul general al enunţului acestora, care nu se referă la un act normativ special, ci instituie în mod exclusiv pentru înmatriculare obligaţia proprietarului de a face dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule stabilită potrivit legii.
Totodată, curtea a apreciat că legalitatea actului criticat poate fi verificată prin raportare exclusivă la momentul adoptării acestuia, cu luarea în considerare a actelor normative cu forţă juridică superioară.
Pe de altă parte, prima instanţă a constatat că nu este întemeiată critica referitoare la încălcarea art. 44 din Constituţie, de vreme ce dispoziţia contestată nu are relevanţă asupra modului în care reclamanta îşi poate exercita dreptul de proprietate asupra autoturismului, iar art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale atribuie statului posibilitatea instituirii unor taxe şi impozite cu respectarea principiului proporţionalităţii şi legalităţii.
Dintr-o altă perspectivă, judecătorul fondului excepţiei de nelegalitate a apreciat că reclamanta nu critică însăşi legalitatea ordinului aflat în litigiu, ci interpretarea dată de către partea adversă în dosarul de fond asupra dispoziţiilor legale care instituie obligaţia de plată a taxei de poluare pentru autovehicule.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta C.N., care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
1) Prima instanţă a dat o interpretare greşită actelor deduse judecăţii, deoarece nu a avut la dispoziţie dosarul de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova şi nu a solicitat emitentului acestora să prezinte documentaţia care a stat la baza întocmirii lor.
2) Curtea de Apel nu s-a pronunţat pe fondul excepţiei de nelegalitate cu care a fost învestită, întrucât acesta viza art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.501/2006 în raport cu prevederile Cod Fiscal, act normativ cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia a fost emis.
În concepţia recurentei, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra legalităţii, ci doar asupra momentului până la care actul normativ rămâne în vigoare.
Pe de altă parte, recurenta a arătat faptul că, prin adresa din 2 iulie 2008 emisă de Ministerul de Finanţe - Direcţia de Legislaţie în domeniul accizelor, s-a recomandat pârâtei ca „începând cu data de 1 iulie 2008, pentru autovehiculele uzate importate ce se înmatriculează pentru prima dată în România, persoana pe numele căreia se înmatriculează autovehiculul să facă dovada plăţii taxei de poluare, în conformitate cu prevederile OUG nr. 50/2008 şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 686/2008", care are rolul de a suplini omisiunea din OUG nr. 50/2008, dar care nu poate să ţină loc de modificare legislativă a ordinului aflat în discuţie.
În opinia recurentei, taxa stipulată la art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.501/2006 este rămasă fără temei legal din moment ce art. 2141 - art. 2143 din Cod Fiscal, în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit vreo modificare legislativă, în sensul de a se modifica cu „taxa de poluare", care are un alt temei juridic decât cel al predecesoarei sale.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în condiţiile în care, în mod corect, prima instanţă a reţinut faptul că norma a cărei legalitate este contestată stabileşte documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menţionată, începând cu data de 1 ianuarie 2007, şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.
Într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 2141 - art. 2143), în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar şi de OUG nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008.
Ca atare, judecătorul cauzei s-a pronunţat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate prevederile art. 129 alin. (5) C.proC. civ.
Pe de altă parte, deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., nu a procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive de modificare a hotărârii judecătoreşti.
În fine, nici ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.
Art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.
Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuţie a fost emis în aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 19 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referinţă.
Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.
În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Cu alte cuvinte, verificarea legalităţii actului administrativ contestat, pe calea excepţiei de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispoziţiile legii, iar nu prin raportare la o situaţie de fapt.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că recurenta invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ.
De asemenea, Înalta Curte reţine faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepţiei de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.
Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din OUG nr. 50/2008, „la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă - 1 iulie 2008 - se abrogă art. 2141 - art. 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situaţia de faţă nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile OUG nr. 50/2008.
În această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare instituie obligaţia de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite şi dispoziţiile art. 5 alin. (4) din acelaşi act normativ, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenţionează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Ca atare, faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N. împotriva Sentinţei civile nr. 2114 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 august 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3940/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3946/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
