ICCJ. Decizia nr. 4029/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 123 din 21 septembrie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis plângerea astfel cum a fost precizată de L.Ș., în contradictoriu cu Ministerul Justiției și al Libertăților Cetățenești - Comisia pentru Stabilirea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, a anulat în totalitate decizia din 16 iulie 2009, pronunțată în dosar, a obligat pârâtul să emită decizia de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă pentru reclamant în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale și la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit carnetului de muncă al reclamantului, acesta a îndeplinit funcția de bibliotecar, începând din 16 decembrie 1966 și până la 01 octombrie 1986 la diverse instituții (Biblioteca Regională Târgu Mureș, Liceul U. Târgu Mureș și C.J.C.D. Târgu Mureș), pentru ca ulterior acestei date să îndeplinească funcția de bibliotecar, apoi acea de curier, în perioada 01 octombrie 1986-01 aprilie 1987, la Liceul I. Târgu Mureș, ca urmare a transferului în interesul serviciului, conform art. 69, 11 lit. a) din Legea nr. 1/1970.
Ulterior, în perioada 01 aprilie 1987 -13 decembrie 1989 a fost încadrat în funcția de îngrijitor la Clubul Sportiv Școlar din Târgu Mureș, ca urmare a transferului în interesul serviciului, potrivit acelorași texte legale, pentru ca la data de 31 decembrie 1989 să îi fie desfăcut contractul de muncă, potrivit art. 129 din C. muncii.
în ceea ce privește activitatea și evoluția profesională a reclamantului, rezultă că acesta a fost retrogradat din funcția de bibliotecar, în cea de bibliotecar curier, iar din aceasta în cea de îngrijitor aceasta din urmă a fost una descendentă, deși în anul 1973 acesta s-a înscris la studii doctorale, beneficiind în acest sens de recomandarea conducătorului de doctorat care recomanda deplasarea reclamantului la Budapesta în vederea documentării și mai mult, pentru rezultatele obținute în activitatea profesională i-a fost conferit medalia "Meritul Cultural" clasa I fiind recomandat să plece în Gabon ca expert în biblioteconomie.
Instanța de fond a constatat că măsurile administrative luate față de reclamant a avut caracter abuziv, justificând solicitarea acestuia de a-i fi acordate beneficiile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999. Aceasta întrucât, transferurile în funcții inferioare suferite care au caracterul de necontestat al unei retrogradări, sunt în fapt consecințele persecuției îndreptate asupra acestuia de către organele administrației regimului existent în România în perioada anterioară datei de 21 decembrie 1989. Cauza determinată a acestor persecuții rezidă în intenția reclamantului, expres exprimată de a-și exercita dreptul la libera circulație, drept de altfel abuziv și frecvent încălcat de autoritățile comuniste în perioada dinainte de decembrie 1989.
în ceea ce privește daunele morale Curtea de apel a constatat că acest petit este admisibil doar în parte, întrucât împrejurarea că acesta a suferit din cauza persecuțiilor politice în activitatea profesională și în plan social nu este de natură să conducă la acordarea unor despăgubiri, pentru că reparațiile cuvenite în acest caz sunt acordate de legiuitor prin chiar drepturile conferite de O.U.G. nr. 214/1999.
Apreciind că reclamantului i-a fost încălcat dreptul la soluționarea cererii într-un termen rezonabil pentru atingerea adusă acestui drept, instanța de fond a apreciat că obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 RON, reprezintă o reparație integrală a prejudiciului în raport de dispozițiile art. 998 și următoarele C. civ., fără a conduce la o îmbogățire fără just temei a reclamantului.
împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției, arătând, în esență, următoarele:
Pronunțând sentința recurată, instanța de fond a operat numai cu prezumții și a ignorat apărările Ministerului Justiției, fără să țină seama că acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă se face în primul rând pe baza dovezilor scrise, depuse de persoana interesată sau obținute de la instituțiile care dețin astfel de probe.
în considerentele sentinței recurate s-a reținut că nu s-au făcut demersurile necesare pentru a fi studiate actele clasificate referitoare la persoana reclamantului, deținute de Ministerul de Interne - Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei, însă, conform pieselor dosarului Comisiei, reclamantul nu a indicat și nici nu a cerut acesteia efectuarea de demersuri la Serviciul respectiv pentru a obține informații relevante, cu toate că, în perioada în care dosarul se afla în lucru la Comisie, contrar susținerilor domnului L.Ș., s-a purtat o corespondență privind stadiul de soluționare a dosarului. Mai mult, din înscrisurile depuse la instanță de către reclamant rezultă că acesta solicitase Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, încă din 11 octombrie 2009, studierea dosarului personal de pașaport. Prin adresa din 13 noiembrie 2009, i s-a comunicat reclamantului că procedurile de clasificare a documentelor din dosarul personal de pașaport au fost finalizate astfel că pot fi puse la dispoziție pentru studiu, la Serviciul Arhivă din Cadrul Direcției Pașapoarte - București. Astfel, reclamantul a avut posibilitatea de a cunoaște personal conținutul dosarului respectiv, fără a se mai justifica interesul de a solicita Comisiei acest lucru, aspect nesesizat de instanța de fond. Sub acest aspect, este util cauzei ca reclamantul să comunice instanței de recurs rezultatul cercetării dosarului de pașaport, despre care, de altfel, nu face nicio referire.
Referitor la acordarea de daune morale intimatului, această dispoziție a instanței este nelegală, în raport de prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999. Conform acestui text de lege, Comisia este ținută să se pronunțe asupra cererii în 30 de zile de la primirea acesteia, dacă este însoțită de acte doveditoare sau, după caz, de la primirea documentelor, datelor or informațiilor prevăzute la alin. (3). Or, Comisia nu s-a putut pronunța în 30 de zile asupra cererii reclamantului, fiind necesare verificări suplimentare la organele abilitate, fapt ce a determinat așteptarea răspunsului acestora, dată fiind situația existenței unui număr foarte mare de solicitări cu care instituțiile respective s-au confruntat la rândul lor. Cu privire la acest lucru, reclamantul a fost înștiințat prin mai multe adrese, care se găsesc în copie la dosarul cauzei. în aceste condiții, obligarea Ministerului Justiției la plata daunelor morale nu se justifică, reclamantul nefăcând dovada prejudiciului moral suferit, care să justifice acordarea unor compensații bănești.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, precum și a art. 3041din C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru argumentele expuse în continuare.
Reclamantul, L.Ș., a promovat acțiune în contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtul, Ministerul Justiției și al Libertăților Cetățenești, în prezent Ministerul Justiției, ca reprezentant al Comisiei pentru stabilirea calității de luptător în rezistența anticomunistă, solicitând instanței de fond, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, anularea deciziei adoptată la 16 iulie 2009 de Comisie în dosar, obligarea respectivei Comisii să emită o nouă decizie prin care să îi acorde calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, conform O.U.G. nr. 214/1999, precum și obligarea Ministerului Justiție și Libertăților Cetățenești la plata sumei de 15.000 RON, reprezentând daune morale. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 123 din 21 septembrie 2010, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată, a anulat decizia contestată și a obligat Comisia pentru stabilirea calității de luptător în rezistența anticomunistă să emită decizie prin care să îi recunoască reclamantului calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Instanța a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că măsurile administrative luate de autoritățile comuniste în privința reclamantului au avut caracter abuziv, domnul L.Ș. fiind îndreptățit să-i fie acordate beneficiile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999. Instanța a ajuns la această concluzie, apreciind că parcursul profesional al domnului L.Ș. demonstrează fără dubiu persecuția exercitată asupra domniei sale de către autoritățile comuniste, în condițiile în care a fost, în mod succesiv, retrogradat pe funcții inferioare de la aceea de bibliotecar la cea de curier și apoi de îngrijitor, iar în final i s-a desfăcut contractul de muncă, conform art. 129 din fostul C. muncii.
înalta Curte constată că recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit O.U.G. nr. 214/1999, astfel cum a solicitat și reclamantul, L.Ș., se face în beneficiul persoanelor care fie au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, fie au fost supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive ale autorităților comuniste în timpul regimului totalitar (art. 1 alin. (1) din actul normativ citat).
Domnul L.Ș. solicită recunoașterea acestei calități, susținând că a fost victima unor măsuri administrative abuzive ale autorităților comuniste, în speță fiind incidentă teza a doua a art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 214/1999.
Esențial este, pentru această ipoteză normativă, că nu orice măsuri administrative ale autorităților comuniste, cu caracter abuziv, atrag incidența prevederilor O.U.G. nr. 214/1999 și, în consecință, recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă, ci strict măsurile administrative enumerate în art. 3 din actul normativ precitat.
Art. 3 mai sus amintit are următorul conținut:
"Prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus:
a) privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări;
b) internarea în spitale de psihiatrie;
c) stabilirea de domiciliu obligatoriu;
d) strămutarea într-o altă localitate;
e) deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice;
f) exmatricularea din școli, licee și facultăți;
g) încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice și dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătorești, de la acea dată".
Având ca reper acest text legal, rezultă că li se poate recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă numai persoanelor care, din motive politice, au fost private de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări, care au fost internate în spitale de psihiatrie, care au avut stabilite domiciliu obligatoriu, care au fost strămutate într-o altă localitate, care au fost deportate în străinătate după 23 august 1944 sau care au fost exmatriculate din școli, licee și facultăți ori li s-a încetat contractul de muncă sau au fost retrogradate .
Art. 3 formulează în termeni imperativi și inderogabili măsurile administrative abuzive care atrag incidența prevederilor O.U.G. nr. 214/1999, enumerarea acestora fiind limitativă.
în cererea sa de chemare în judecată, reclamantul invocă prevederile art. 3 lit. d) și g) O.U.G. nr. 214/1999.
Art. 3 lit. d) se referă la strămutarea în altă localitate, ceea ce înseamnă mutarea obligatorie în altă localitate decât cea de domiciliu, din motive politice, însă din probele administrate în cauză nu rezultă că autoritățile comuniste l-au obligat pe reclamant să-și stabilească domiciliul în altă localitate în condițiile prescrise de acest text legal.
în ceea ce privește ipoteza vizată în art. 3 lit. g) din același act normativ, încetarea contractului de muncă sau retrogradarea trebuie să se datoreze unor motive politice, care nu se presupun, ci trebuie dovedite cu acte scrise fie emanând de la autoritățile administrative, fie de la cele judecătorești, care să fi fost întocmite la data când măsura administrativă în discuție s-a produs. Or, nici din probele administrate de reclamant, nici din corespondența purtată de Comisie cu diferite instituții, în cadrul procedurii administrative, nu s-a dovedit că retrogradarea d-lui L.Ș. s-ar fi produs în condițiile imperative și inderogabile, prescrise în art. 3 lit. g). Cât privește încetarea contractului de muncă, conform chiar susținerii reclamantului, s-a produs la 31 decembrie 1989, așadar, după căderea regimului comunist, fiind fără echivoc că în această privință nu poate fi vorba de incidența prevederilor O.U.G. nr. 214/1999 .
în consecință, hotărârea primei instanțe este nelegală deoarece, admițând acțiunea reclamantului, a aplicat prevederile O.U.G. nr. 214/1999 și la situații care nu au fost dovedite că intră în câmpul de aplicare a acestui act normativ, decizia adoptată de Comisia pentru stabilirea calității de luptător în rezistența anticomunistă fiind legală și temeinică.
în ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, care are caracter subsidiar în raport de cererile principale (de anulare a decizie contestate și de obligare la emiterea unei noi decizii în vederea acordării beneficiului prevederilor O.U.G. nr. 214/1999), nu poate fi admisă în baza acestui act normativ, în condițiile în care cererile principale sunt nefondate.
Astfel, s-a impus admiterea recursului, conform art. 312 alin. (1), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4009/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4027/2011. Contencios → |
|---|
