ICCJ. Decizia nr. 4063/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentința nr. 397 din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesual pasive a C.C.S.D.; a admis acțiunea formulată de reclamanta S.A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, C.C.S.D., D.A.D.N și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a modificat în parte decizia nr. 5271/2009 emisă de pârâta C.C.S.D. în sensul înlăturării art. 4 din decizie și a anulat decizia nr. 1132 din 16 octombrie 2009 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; totodată, a fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 932.978,8 RON cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală aferentă acestei sume pentru perioada cuprinsă între 23 aprilie 2009 și până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Cu privire la excepția de tardivitate a precizării de acțiune formulată pentru termenul din data de 7 septembrie 2010, instanța de fond a reținut faptul că excepția invocată este total neîntemeiată în condițiile în care pârâta C.C.S.D. nu a fost introdusă în cauză prin această precizare a cererii de chemare în judecată ci dimpotrivă, a fost chemată în judecată chiar prin cererea inițială din dosar, în calitate de emitent al deciziei nr. 5271 din 23 aprilie 2009. în acest sens se mai reține că cererea de chemare în judecată înregistrată în dosar a fost conexată la termenul din data de 7 septembrie 2010 cu cererea de chemare în judecată înregistrată în alt dosar, iar reclamanta a formulat o precizare a cererii de chemare în judecată în funcție de cele două cereri conexate.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.C.S.D. cu privire la cererea având ca obiect plata neîntârziată a despăgubirilor instanța de fond a considerat că această excepție este lipsită de obiect deoarece respectiva cerere de obligare la plata despăgibirilor nu a fost formulată în contradictoriu cu această pârâtă ci doar cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. C.C.S.D. a fost chemată în judecată doar în calitate de emitentă a actului administrativ decizia nr. 5271 din 23 aprilie 2009, act admistrativ a cărui anulare parțială se cere.
Cu privire la fondul cererii de chemare în judecată de fond a reținut următoarele:
La data de 23 aprilie 2009 a fost emisă de către pârâta C.C.S.D. decizia nr. 5271 din 23 aprilie 2009 prin care, având în vedere dispoziția din 10 aprilie 2003 emisă de către Primarul Municipiului Bistrița prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificării din 2001 formulată de către doamna S.A. și raportul de evaluare întocmit în dosarul intern din 18 octombrie 2005, s-a decis acordarea în favoarea reclamantei cu titlu de despăgubire a sumei de 932.978,80 RON. Consideră instanța de fond că emiterea cu o întârziere de 8 ani a acestei decizii nu semnifică însă nici pe departe faptul că reclamanta a primit efectiv despăgubirea la care în mod lipsit de echivoc este îndreptățită în condițiile în care potrivit art. 4 din actul administrativ enunțat pentru valorificarea deciziei se va urma procedura prevăzută de Cap. V 1 din Titlul VII al Legii 247/2005 modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007 ,,pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv".
Mai constată instanța de fond că subsecvent deciziei enunțate, la data de 16 octombrie 2009 Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis decizia nr. 1132 din 16 octombrie 2009 prin care a emis titlul de conversie în cuantum de 432.978,8 RON reprezentînd un număr de 432.979 acțiuni cu o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune în favoarea reclamantei S.A..
Apreciază instanța de fond că, în ciuda acestor acte administrative aparent favorabile, dreptul la reparație efectivă al reclamantei rămâne unul în esență iluzoriu deoarece conform O.U.G. nr. 62/2010 -,,se suspendă pentru o perioada de 2 ani emiterea titlurilor de plata, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de C.C.S.D. urmând a se realiza doar prin conversia in acțiuni la Fondul Proprietatea corespunzător opțiunii formulate".
Se mai reține că în cazul concret dedus judecății nici după 16 luni de la emiterea deciziei nr. 5271 din 23 aprilie 2009 a C.C.S.D. nu s-a eliberat încă titlu de plată în numerar. Titlurile de conversie pot fi transformate în acțiuni la un fond nelistat la bursă, neputând face astfel obiectul unor tranzacții în care valoarea lor nominală să constituie un reper.
în concluzie, consideră judecătorul fondului că, în ansamblul său maniera în care procedura administrativă enunțată a fost derulată și finalizată încalcă dreptul reclamantei de a fi despăgubită într-un termen rezonabil, fapt constatat în multe hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului în care se spune expres faptul că această procedură este nefuncțională și inadecvată pentru scopul propus: garantarea despăgubirilor pentru cei care au fost privați abuziv de dreptul de proprietate în perioada comunistă.
Consideră instanța de fond că este de puterea evidenței faptul că cele două acte administrative analizate au fost adoptate în cadrul unei proceduri care nu garantează dreptul la o despăgubire efectivă într-un termen rezonabil și din această perspectivă încalcă art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO. O despăgubire efectivă după trecerea unui interval de aproape zece ani de la formularea notificărilor în baza Legii 10/2001 nu poate consta decât în obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei stabilită ca și echivalent al imobilului prin decizia Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere faptul că a fost stabilită cu claritate imposibilitatea de restituire în natură a imobilului.
2.Recursurile declarate în cauză
împotriva sentinței nr. 397 din 26 octombrie 2010, a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, D.G.F.P. Bistrița Năsăud în numele și pe seama Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, C.C.S.D., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ., arătând, în esență, următoarele:
2.1 Prin recursul formulat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății susține că hotărârea pronunțată de către instanța de fond cu privire la anularea deciziei nr. 1132 din 16 octombrie 2009, emisă de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - D.A.D.N, este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, susține recurenta că în dosarul de opțiune din 23 septembrie 2009, a fost emisă decizia-titlu de conversie din 16 octombrie 2009, în cuantum de 432.978,80 RON, reprezentând un număr total de 432.979 acțiuni la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune, în conformitate cu actele normative în vigoare, respective Cap. V, Titlul VII Legea nr. 247/2005.
Mai arată recurenta că instanța de fond și-a motivate hotărârea făcând referire la aplicarea normelor convenționale fără însă a ține cont de particularitățile concrete ale cauzei, de dificultățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor , de necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului, de principiul egalității care exclude ca situații comparabile să fie tratate diferit și situații diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
2.2 Prin recursul formulat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice consideră nelegală și netemeinică soluția pronunțată de instanța de fond de modificare în parte a deciziei nr. 5271/2009 și de anulare a deciziei nr. 1132/2009 precum și de obligare la plata unor despăgubiri și dobânzi legale aferente.
în acest sens susține recurentul că decizia nr. 5271/2009 a C.C.S.D. și decizia nr. 1132/2009 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților au fost emise de cele două autoritățile competente, în baza procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute de Legea nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii celor două decizii contestate și care nu a făcut obiectul unor excepții de neconstituționalitate.
Totodată consideră recurentul că soluția instanței de fond de obligare a sa la plata unor despăgubiri este lipsită de temei legal în condițiile în care potrivit prevederilor art. 3 O.U.G. nr. 62/2010, au fost suspendate pe o perioadă de 2 ani, aplicarea unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respective emiterea titlurilor de plată.
2.3 Prin recursul formulat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta C.C.S.D. susține netemeinicia și nelegalitatea hotărârii recurate.
Referitor la excepția tardivității cererii de extindere formulată de reclamantă susține recurenta că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 132 alin. (1) și a art. 60 și art. 64 C. proc. civ., în condițiile în care nu a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a modifica cererea introductivă cu încălcarea unui termen procedural, și a permis acesteia introducerea în proces a unui nou pârât.
Printr-un set de critici formulate pe fondul cauzei, susține recurenta că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică și în privința soluției de modificare a deciziei nr. 5271/2009, în sensul înlăturării art. 4 din aceasta, în condițiile în care autoritatea emitentă a respectat legislația în vigoare, respective Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
în acest sens, arată recurenta că măsurile stabilite prin Legea nr. 247/2005 se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului în ceea ce privește alegerea modalităților de garantare a drepturilor patrimoniale și a termenului necesar pentru aplicarea acestor măsuri, așa încât în mod greșit instanța de fond a conchis asupra ineficienței dispozițiilor legale în material acordării despăgubirilor.
Astfel, statul roman aflat în situația de a reglementa măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv de fostul regim comunicat a ales între modalități de despăgubire, pe aceea de a plăti o sumă de maxim 500.000 RON iar pentru ceea ce depășește această sumă titularul să primească acțiuni la Fondul Proprietatea, situație reglementată de art. 181 Legea nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007.
O asemenea măsură nu contravine Curții Europene a Drepturilor Omului pentru că statul a aplicat același regim juridic tuturor persoanelor aflate în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului.
Mai mult de cât atât, consideră recurenta că, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere în aprecierea asupra compatibilității legislației naționale cu normele Convenției și criteriul proporționalității măsurii, al echilibrului care trebuie să existe între protecția dreptului individului de proprietate și exigențele apărării unor interese generale.
Cu privire la aplicarea dobânzii legale la suma de 932.978,8 RON cu titlu de despăgubiri, susține recurenta că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că reglementările legale în vigoare referitoare la acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în speță O.U.G. nr. 81/2007, care a modificat și completat Titlul VII Legea nr. 247/2005, nu prevăd posibilitatea actualizării valorilor consemnate în titlurile de despăgubire emise de Comisia Centrală.
3.Hotărârea instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și art. 3041C. proc. civ., înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, în considerarea celor ce urmează.
în primul rând înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond, în acord cu dispozițiile art. 132 C. proc. civ., a calificat cererea depusă la data de 7 septembrie 2010 de către intimata-reclamantă prin prisma admiterii cererii de conexare a unui alt dosar, așa încât nu va primi criticile referitoare la greșita soluționare a excepției tardivității cererii de extindere formulată de reclamantă
Pe fondul cauzei înalta Curte constată că hotărârea prin care instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată, precizată și extinsă este nelegală și netemeinică fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 247/2005, în cauză fiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
După cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și cum de altfel a reținut și instanța de fond, intimatei-reclamante i-a fost emisă decizia nr. 5271 din 23 aprilie 2009 reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 932.978,80 RON de către C.C.S.D., în condițiile art. 13 alin. (1) și art. 16 alin. (7) din Titlul VII-Regimul stabilirii și plății imobilelor preluate în mod abuziv - din Legea nr. 247/2005.
Pentru a fi valorificate despăgubirile astfel stabilite, în mod corect, în cazul intimatei-reclamante, a fost urmată procedura specială reglementată în Capitolul V/1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Conform acestei reglementări referitoare la valorificarea titlurilor de despăgubire, în cazul în care titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă mai mare de 500.000 RON, titularul are două posibilități de valorificare a titlului de despăgubire, în sensul că poate solicita fie realizarea conversiei titlului exclusiv în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", fie primirea de titluri de plată în cuantumul și condițiile prevăzute de lege, iar, până la concurența sumei consemnate în titlu de despăgubire, de acțiuni emise de Fondul Proprietatea.
Deși intimata-reclamantă și-a exprimat opțiunea pentru plata integrală a despăgubirilor înscrise în decizia nr. 5271/2009, în numerar prin cererea înregistrată din 23 septembrie 2009, autoritatea publică competentă, în acord cu dispozițiile art. 3 lit. h) și art. 18 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, care limitează emiterea titlului de plată a despăgubirilor bănești la un cuantum de 500.000, limită peste care devine obligatorie emiterea titlului de conversie în ordinea înregistrării cererilor de opțiune ale persoanelor îndreptățite a primi despăgubiri, a emis, decizia - titlu de conversie nr. 1132 din 16 octombrie 2009 în cuantum de 432.978,80 RON, reprezentând un număr total de 432.979 acțiuni la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune.
Referitor la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de instanța de fond, înalta Curte nu neagă faptul că intimata-reclamantă are cel puțin "speranța legitimă", în sensul de "bun" reglementată de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și are dreptul la finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor într-un termen rezonabil.
însă, trebuie subliniată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a subliniat că, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.
Astfel, chiar în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate o reprezintă pentru bugetul de stat și a fost de acord că plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
Mai mult, a devenit funcțional Fondul "Proprietatea" începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări ale României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au datorat și constatării că acest fond nu este funcțional, iar lansarea tranzacțiilor este de natură să îndrepte o parte a beneficiarilor "titlurilor de despăgubire" către piața bursieră, ceea ce ar ușura presiunea bugetară (cauza Maria Atanasiu, teza ultimă).
Trebuie subliniat și faptul că în privința adoptării unor măsuri cu impact economic general legislatorul național dispune de o mare latitudine pentru a se pronunța atât cu privire la existența unei probleme de interes public ce necesită o asemenea reglementare, cât și cu privire la alegerea modalităților concrete de aplicare a acestei reglementări.
în acest context se apreciază că măsurile legislative stabilite prin art. 3 lit. h) precum și prin Capitolul V/1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007, sunt în acord cu dispozițiile art. 1 parag. 2 din Protocolul nr. 1, și nu aduc atingere dreptului de proprietate al recurentei-reclamante, în condițiile în care acestea se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului, fiind pe deplin respectat raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv între exigența de interes general a menținerii echilibrului bugetar și imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de persoana vizați.
în raport de cele expuse, Curtea apreciază că în mod nelegal instanța de fond a înlăturat reglementarea specială prevăzută de Legea nr. 247/2005 și H.G. nr. 361/2008 și a admis fără temei legal acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulată, precizată și extinsă atât în ceea ce privești înlăturarea art. 4 din decizia nr. 5271/2009 și anularea deciziei nr. 1132/2009 cât și în ceea ce privește capătul de acțiune privind obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 932.978, 8 RON.
în raport de obiectul capătului de cerere privind plata de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv și valorificarea titlurilor de despăgubire și în raport de data soluționării acțiunii și respectiv a judecării prezentului recurs în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 62/2010 intrată în vigoare din 1 iulie 2010 prin care pe o perioadă de 2 an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" - listat la Bursă, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea , fiind aplicabile și dispozițiile art. III(3) din O.U.G. nr. 62/2010 în ceea ce privește cererea privind emiterea titlului de plată cu prioritate în condițiile art. 182alin. (5) H.G. nr. 128/2008.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 Legea nr. 554/2004, au fost admise recursurile formulate în cauză și s-a modificat hotărârea atacată, în sensul că a fost respinsă acțiunile conexe formulate de reclamantă ca neîntemeiate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4065/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4059/2011. Contencios → |
|---|
