ICCJ. Decizia nr. 4064/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 1 octombrie 2010, reclamantul B.V. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România, prin Consiliul Uniunii și Baroul Botoșani, prin Consiliul acestui barou, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) Legea nr. 51/1995, să fie recunoscut dreptul său de a fi primit în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen și de înscriere în Baroul Botoșani, în tabloul avocaților definitivi.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâților să emită decizia pentru recunoașterea acestui drept, precum și anularea deciziei din 8 iulie 2010 emisă de Baroul Botoșani și a deciziei din 2010 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România prin care a fost respinsă cererea sa de admitere în profesia de avocat cu scutire de examen .
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâții au refuzat nejustificat să-i recunoască dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, conform dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) Legea nr. 51/1995.
Reclamantul a mai arătat că, deși a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea în profesia de avocat cu scutire de examen, pârâții nu au soluționat în termen legal cererea formulată în acest sens la data de 9 aprilie 2010, ceea ce reprezintă o abatere disciplinară, potrivit dispozițiilor art. 4, 6, 8 și art. 15 lit. a) O.G. nr. 27/2002.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată, constatând că reclamantul a formulat cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, înregistrată la Baroul Botoșani la 9 aprilie 2010, fără a depune și declarația expresă și explicită impusă de prevederile art. 15 alin. (1) lit. h) Statutul profesiei de avocat.
Instanța de fond a reținut că, potrivit acestei reglementări, cererea de primire în profesia de avocat trebuie să fie însoțită de declarația expresă a persoanei, din care să rezulte dacă a fost sau nu înscrisă într-un alt barou din România, iar față de nedepunerea unei asemenea declarații, s-a apreciat că în mod legal pârâții au emis deciziile din 8 iulie 2010 și din 2010 de respingere a cererii reclamantului.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, anulării deciziilor emise de pârâți și recunoașterii dreptului său de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.
în primul motiv de recurs s-a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate în temeiul art. 172 alin. (2) C. proc. civ., soluționând cauza în contradictoriu cu pârâții pentru care nu s-au administrat dovezi privind capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., a fost criticată hotărârea instanței de fond pentru încălcarea principiului disponibilității părților în proces, principiului aflării adevărului, principiului contradictorialității, principiului garantării dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.
în ultimul motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că a fost greșit respinsă acțiunea sa pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 15 alin. (1) lit. h) Statutul profesiei de avocat, dat fiind că instanța de fond a fost sesizată să se pronunțe cu privire la încălcarea de către pârâți a obligației impusă prin O.G. nr. 27/2002 de a comunica în termen de 30 de zile de la data înregistrării un răspuns la cererea depusă pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen.
Recurentul a precizat că instanța de fond nu a fost investită cu o cerere de a se constata legalitatea cererilor de înscriere în alte barouri, nefiind relevant că figurează deja înscris ca avocat definitiv al Baroului Bacău, întrucât Legea nr. 51/1995 prevede obligația avocatului admis în cadrul unui barou de a formula în termen de maximum 2 luni de la eliberarea deciziei de primire în profesia de avocat a unei cereri de renunțare la starea de incompatibilitate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 3041C. proc. civ., înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu părțile indicate de recurentul-reclamant ca titulare ale raportului juridic dedus judecății și a căror capacitate de exercițiu nu a fost contestată, astfel că în mod neîntemeiat s-a susținut în recurs că au fost încălcate prevederile art. 172 alin. (2) C. proc. civ. prin omisiunea de administrare a unor dovezi privind drepturile procesuale ale intimaților-pârâți.
Din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant nici nu a formulat cereri în acest sens până la soluționarea dosarului pe fondul cauzei.
Nefondat este și cel de-al doilea motiv de recurs, constatându-se că instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate prin acțiune, cu respectarea principiului disponibilității părților, principiului aflării adevărului, principiului contradictorialității, principiului garantării dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.
De altfel, această critică nu a fost formulată în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., nefiind indicate argumentele de fapt pentru care au fost încălcate principiile de drept invocate de recurentul-reclamant și din acest motiv, susținerile sale au caracter general și imprecis, fără referiri concrete la cauza soluționată prin hotărârea atacată.
Recurentul a criticat neîntemeiat și soluția dată pe fondul cauzei, deoarece s-a constatat în mod judicios legalitatea celor două decizii contestate față de caracterul incomplet al documentației depusă de acesta pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen.
Conform dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. h) Statutul profesiei de avocat, cererea formulată de persoana care dorește să fie primită în profesia de avocat va cuprinde și declarația expresă că nu este sau nu a fost înscris într-un alt barou din România, în caz contrar, urmând a se indica baroul, perioada, cauzele retragerii sau încetării activității.
Recurentul-reclamant nu a depus o asemenea declarație impusă de reglementarea cu caracter special privind profesia de avocat, iar susținerea din recurs privind posibilitatea renunțării la starea de incompatibilitate în termen de 2 luni de la data primirii în profesie este fără relevanță întrucât se referă la o altă ipoteză juridică și anume, la declarația impusă solicitantului de același statut la art. 15 alin. (1) lit. f) cu privire la existența unuia din cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 14 Legea nr. 51/1995.
Pentru considerentele expuse, se constată că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004, se va respinge prezentul recurs ca nefondat.
în baza prevederilor art. 274 și art. 316 C. proc. civ., s-a dispus obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON către intimata Uniunea Națională a Barourilor din România.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4059/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4060/2011. Contencios → |
|---|
