ICCJ. Decizia nr. 4083/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 25 august 2010, reclamantul C.D. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, să asigure Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - D.A.D. suma de 500.000 RON.
Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - D.A.D. să emită titlul de plată în numerar pentru suma de 500.000 RON, reprezentând titlul de despăgubire acordat prin decizia nr. 2821 din 2 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D. și să efectueze plata acesteia.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin decizia nr. 2821 din 2 septembrie 2008 a C.C.S.D. s-a emis titlul de despăgubiri în sumă de 566.986,14 RON și în temeiul dispozițiilor art. 181_i următoarele din Titlul VII Legea nr. 247/2005 și-a exprimat opțiunea pentru primirea de despăgubiri în numerar în sumă de 500.000 RON, iar pentru diferența în sumă de 66.986,14 RON s-a emis titlul de conversie prin decizia nr. 2025 din 19 noiembrie 2008.
în raport cu opțiunea sa înregistrată sub nr. 07826 din 13 noiembrie 2008, reclamantul a susținut că pârâții nu au îndeplinit într-un termen rezonabil obligația legală de a emite titlul de plată și de a transfera despăgubirile în numerar, prevalându-se neîntemeiat de dispozițiile art. 182lit. a) Titlul VII Legea nr. 247/2005, potrivit cărora, transferul de numerar se va efectua în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților financiare.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca prematur introdusă prin sentința nr. 475 din 25 octombrie 2010, ca urmare a admiterii excepției invocate în acest sens de către pârâți.
Hotărârea instanței de fond s-a întemeiat pe dispozițiile art. III O.U.G. nr. 62/2010, care au prevăzut că, pe o perioadă de 2 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, s-a suspendat emiterea titlurilor de plată conform Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.
în alin. (3) din același text de lege s-a prevăzut că, persoanele care, până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență a guvernului, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", iar persoanele care nu exprimă o asemenea opțiune vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare, potrivit procedurii stabilite prin Titlul VII Legea nr. 247/2005.
Constatând că reclamantul se află în această ipoteză, întrucât a solicitat plata în numerar a despăgubirilor și nu a optat pentru conversia titlului de despăgubire în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", instanța de fond a apreciat că acțiunea a fost prematur formulată și că nu există un refuz nejustificat al autorităților pârâte.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea părților să emită titlul de despăgubire în numerar pentru suma de 566.986 RON, reprezentând titlul de despăgubire acordat prin decizia nr. 2821 din 2 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D. .
Recurentul a susținut că instanța de fond, a admis în mod greșit excepția prematurității acțiunii și hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv.
Invocând principiul priorității dreptului comunitar asupra dreptului național, recurentul a arătat că între dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 și cele ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului și ale art. 1 Protocolul adițional nr. 1 al Convenției există contrarietate, astfel că se impunea aplicarea prioritară a blocului de convenționalitate (Convenția, unită cu jurisprudența Curții de la Strasbourg) și a reglementărilor comunitare prin recunoașterea dreptului la despăgubiri și acordarea efectivă a sumei cuvenite.
Recurentul a arătat că admiterea excepției de prematuritate a acțiunii reprezintă o încălcare a dreptului la un proces rezonabil și principiului egalității armelor, deoarece autoritățile statului prelungesc nejustificat termenul de soluționare definitivă a cererilor de despăgubiri, deși persoana îndreptățită pierde dreptul la măsuri reparatorii dacă nu formulează notificarea în termenul impus de lege.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 3041C. proc. civ., înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea având ca obiect obligarea autorităților intimate la plata de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv și valorificarea titlurilor de despăgubire a fost soluționată de instanța de fond prin aplicarea corectă a dispozițiilor art. III O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la 1 iulie 2010, care de la această dată pentru o perioadă de 2 ani a prevăzut suspendarea emiterii titlurilor de plată conform Titlului VII Legea nr. 247/2005, urmând ca titlurile de despăgubire să fie valorificate doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", listat la bursă, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea.
Aplicarea acestei reglementări nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil și a principiului egalității armelor, întrucât nu este contestată existența sau întinderea dreptului recurentului-reclamant la despăgubirile acordate ca măsură reparatorie pentru imobilul preluat în mod abuziv de stat, fiind afectat numai termenul de realizare a acestui drept, ca efect al dispozițiilor cu caracter limitat în timp privind suspendarea procedurii de stabilire și de plată a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII Legea nr. 247/2005.
Pentru aceleași considerente, se constată că sunt nefondate susținerile din recurs privind pronunțarea hotărârii instanței de fond cu încălcarea dispozițiilor art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 Primul Protocol adițional la Convenție.
Recurentului i s-a recunoscut cu caracter definitiv calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri în baza Legii nr. 247 /2005, iar existența unei reglementări speciale pentru valorificarea titlurilor de despăgubire, cum este cea cuprinsă în O.U.G. nr. 62/2010 pentru o perioadă de 2 ani, nu este în conflict cu normele europene și comunitare, fiind conformă soluțiilor adoptate și asumate de stat în cadrul marjei sale suverane de apreciere.
Față de motivele care au fost expuse, constatând că nu existau motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004, înalta Curte a respins prezentul recurs ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 411/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4087/2011. Contencios → |
|---|
