ICCJ. Decizia nr. 4201/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 269/43/2010 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C. SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să dispună, anularea dispoziției din 21 iulie 2010 emisă de Autoritatea Rutieră Română București prin care se suspendă autorizația școlii de conducători auto SC C. SA, din 20 februarie 2008 pe o perioadă de o lună, începând cu data comunicării deciziei precum și reacordarea la cerere a autorizației după remedierea cauzelor care au stat la baza suspendării acesteia, obligarea pârâtei la plata sumei de 33.700 RON din care 13.700 RON daune materiale și 20.000 RON daune morale, suspendarea executării actului administrativ, a dispoziției din 21 iulie 2010 emisă de Autoritatea Rutieră Română București până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei potrivit art. 151 Legea nr. 554/2004 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii s-a arătat că dispoziția din 2010 este nelegală și netemeinică fiind dată cu încălcarea normelor juridice în materie. Potrivit dispozițiilor art. 151din anexa 2 a Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1019/2009 suspendarea autorizației școlilor de conducători auto se face de către Autoritatea Rutieră Română în următoarele cazuri: lit. a), când școala de conducători auto nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 6 care au stat la baza acordării autorizației. Art.61lit. c), raportat la art. 64prevede că se consideră îndeplinită condiția de competență profesională dacă școala face dovada că are angajați cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată minim doi instructori auto și un profesor de legislație rutieră atestat.
S-a arătat că din dovezile prezentate societatea îndeplinește condițiile avute în vedere la data acordării astfel încât cu rea-credință a fost dispusă suspendarea activității. încă din timpul controlului societatea a prezentat și a făcut dovada organului de control că are angajat cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată pe numitul B.D.E. (atestat emis de Autoritatea Rutieră Română), precum și doi instructori auto, C.I. (atestat emis de Autoritatea Rutieră Română cu valabilitate până la 27 mai 2015), C.I.A. (atestat emis de Autoritatea Rutieră Română cu valabilitate până la 04 iunie 2015).
Reclamanta arată că numitul B.D.E. îndeplinește și funcția de director general, iar din contractul individual de muncă și fișa postului rezultă că are și calitatea de profesor de legislație rutieră. Acesta nu este administrator unic al societății, pârâta cu vădită rea-credință a făcut o confuzie, administrator unic, după cum rezultă din certificatul constatator de la Registrul Comerțului este numitul B.D.E., tatăl directorului general. Reclamanta susține că din Legea nr. 16/2003 nu rezultă nicio compatibilitate între calitatea de director general și profesorul de legislație rutieră, considerând că este o absurditate să se aprecieze că un director al unei societăți sa instituții nu ar putea preda cursuri în cadrul acesteia.
în cursul anului 2010 au mai fost efectuate două controale de către Autoritatea Rutieră Română Mureș (18 februarie 2010 nota de control din 03 iunie 2010 nota de control), care au constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind activitatea școlii de șoferi.
Reclamanta arată că, prin actul administrativ atacat societatea a suferit o pagubă efectivă precum și daune morale apreciate modest la suma de 33.700 RON din care 13.700 RON daune materiale și 20.000 RON daune morale. Astfel, începând cu data de 27 iulie 2010, data comunicării actului și până la data la care aceasta a devenit efectivă 21 august 2010, societatea nu a mai avut dreptul de a începe alte serii de pregătire a cursurilor potrivit art. 17 din același act normativ. în consecință, în perioada 27 iulie 2010 și până la data de 08 septembrie 2010, dată la care a fost restituită autorizația ca efect al suspendării actului administrativ de către Curtea de Apel prin sentința pronunțată la 31 august 2010, reclamantei i-a fost blocată activitatea. Deși au existat un număr de 7 cereri pentru înscriere, nu s-a putut da curs acestora, iar prejudiciul material a fost de 13.700 RON. Această inactivitate a adus un prejudiciu moral societății prin denigrarea la care a fost supusă reclamanta în toată această perioadă și împiedicarea abuzivă pentru desfășurarea activității.
Asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ, instanța s-a pronunțat prin sentința nr. 129 din 08 octombrie 2010 în sensul că a depus suspendarea în temeiul art. 15 Legea nr. 554/2004.
Pârâta Autoritatea Rutieră Română a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
în raport de actele depuse și de susținerile părților, Curtea de Apel Târgu Mureș prin sentința civilă nr. 55 din 11 februarie 2011 a dispus următoarele.
A respins excepția lipsei de obiect invocată de către pârâtă.
A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română.
A anulat dispoziția din 21 iulie 2010 emisă de către pârâtă prin care s-a dispus suspendarea autorizației școlii de șoferi SC C. SA.
A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 13.700 RON cu titlu de daune materiale.
A respins cererea de acordare a daunelor morale.
A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință s-a apreciat de instanța de fond că dispoziția din 21 iulie 2010 emisă de autoritatea pârâtă prin care s-a dispus suspendarea autorizației reclamantei este nelegală în raport de dispozițiile art. 6 alin. (4) lit. a) Ordinul nr. 1019/2009 și de situația de fapt reținută de instanță.
Cuantumul prejudiciului material admis a fi datorat de pârâtă a fost apreciat în raport de cele 7 cereri formulate în perioada 27 iulie 2010-26 august 2010 și care nu au putut fi înregistrate, iar cererea de acordare a daunelor morale a fost apreciată ca neîntemeiată și respinsă ca atare.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen motivat pârâta pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii sub două aspecte.
Primul vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 alin. (4) a Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1019/2009 dispoziția care nu se referă la directorii generali ci la instructorii auto și profesorii de legislație rutieră.
Recurenta arată că dispoziția prin care s-a dispus suspendarea a fost legal emisă în raport de dispozițiile art. 17 din anexa 2 Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1019/2009.
Al doilea aspect de nelegalitate privește prejudiciul material pretins și acordat de instanța de fond recurenta arătând că prejudiciul nu poate fi stabilit cu certitudine în baza celor 7 cereri formulate, din care patru erau anterioare datei de 21 august 2010, data de la care opera efectiv suspendarea în condițiile în care nu s-a efectuat un raport de expertiză din care să rezulte cu certitudine prejudiciul material pretins.
La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză în parte sentința atacată fiind dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește aspectul de nelegalitate privind capătul de acțiune având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor materiale.
Aspectul de nelegalitate invocat privind capătul de acțiune principal având ca obiect anularea dispoziției din 21 iulie 2010 prin care s-a suspendat autorizația societății reclamante nu poate fi reținut.
Instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor Ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1019/2009 în raport de situația de fapt și de probele administrate priind contractele de muncă ale angajaților societății neexistând o incompatibilitate între funcția director general și funcția de profesor de legislație rutieră.
Mai mult societatea reclamantă a mai fost verificată succesiv la data de 18 februarie 2010 și 3 iunie 2010, controale care au constatat îndeplinirea condițiilor legale privind activitatea școlii de șoferi.
Curtea apreciază ca întemeiat aspectul de nelegalitate privind existența unui prejudiciu material cert, în mod greșit instanța de fond emițând acest capăt numai având în vedere cele 7 cereri de înscriere invocate de reclamanta-intimată.
Aceste cereri nu reprezintă proba unui prejudiciu material cert neexistând legătură de cauzalitate între suma stabilită de 13.700 RON și efectele anulării actului administrativ.
Aceasta în condițiile în care suspendarea autorizațiilor a devenit efectivă la data de 21 august 2010, iar în baza art. 17 Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1019/2009 în perioada 27 iulie 2010-21 august 2010 dispoziția nu a produs efecte. Din cele 7 cereri, patru erau anterioare datei de 21 august 2010, iar după data de 31 august 2010 și-a produs efecte sentința nr. 104/CC din 31 august 2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.
Față de cele contestate pe situația de fapt, Curtea apreciază că în lipsa unui prejudiciu cert și a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 998-999 C. civ., în mod greșit a fost admis capătul de acțiune subsidiar privind daunele materiale solicitate.
în consecință Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge ca nefondată cererea de acordare a daunelor materiale.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4203/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4199/2011. Contencios → |
|---|
