ICCJ. Decizia nr. 4207/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.F.M. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, anularea deciziei din 12 noiembrie 2007 în soluționarea contestației administrative, anularea dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 23 septembrie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor; anularea parțială a Raportului de inspecție fiscală din 23 septembrie 2009 în ceea ce privește necesitatea înregistrării sumei de 5.432.363 RON în evidențele contabile ale reclamantei ca și cheltuială nedeductibilă.
Prin sentința civilă nr. 319/CA/2010-PI Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.F.M. SRL dispunând anularea deciziei din 12 noiembrie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în soluționarea contestației administrative, anularea dispoziției din 23 septembrie 2009, și anularea parțială a Raportul de inspecție fiscală din 23 septembrie 2009 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, în ceea ce privește constatările autorității fiscale referitoare la necesitatea înregistrării sumei de 5.432.363 RON drept cheltuială nedeductibilă.
în motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a apreciat că în mod eronat organele fiscale au reținut prin actul de control cât și prin decizia emisă în soluționarea contestației administrative faptul că o parte din cheltuielile efectuate de reclamantă în perioada 2006, 2007 și 2008 nu ar avea caracter deductibil, cheltuieli reprezentând plăți efectuate de către societate pentru diverse servicii prestate de către societăți nerezidente, aflate în situații de afiliere cu societatea reclamantă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
în motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut caracterul deductibil al cheltuielilor efectuate de către intimata-reclamantă pentru prestările de servicii constând în management, consultanță, asistență servicii informatice precum și cheltuieli de formare și perfecționare profesională a personalului care nu avea calitatea de angajat întrucât, astfel cum a rezultat din verificarea organelor fiscale, nu se justifică necesitatea efectuării cheltuielilor respective în scopul activităților desfășurate, fiind încălcate dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. m) și art. 21 alin. (2) lit. h) Legea nr. 571/2003 privind C. fisc..
Intimata SC A.F.M. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond, susținând în esență că inspecția fiscală nu și-a motivat actele administrativ fiscale emise și că sumele reținute ca fiind cheltuieli nedeductibile nu se justifică în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (1) C. fisc..
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 3041 C. proc. civ. procedură civilă, înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
în conformitate u dispozițiile art. 19 alin. (1) Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările și completările ulterioare "profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, într-un an fiscal".
Potrivit art. 21 alin. (4) lit. m) din același act normativ "sunt nedeductibile cheltuielile cu servicii de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte", iar potrivit dispozițiilor pct. 48 H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a C. fisc. pentru acordarea deductibilității acestor cheltuieli este necesar ca serviciile respective să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract sau în baza unor forme contractuale prevăzute de lege, justificarea prestării efective urmând a fi efectuată pe bază de situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice materiale corespunzătoare, contribuabilul trebuind să dovedească necesitatea efectuării acestor cheltuieli, prin specificul activităților desfășurate.
Din perspectiva acestor dispoziții legale și în baza probatoriului administrat în cauză, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, s-a reținut prin sentința atacată caracterul deductibil al cheltuielilor efectuate de către societatea intimată pe perioada verificată de către organele fiscale.
Astfel, cheltuielile evidențiate în contabilitatea societății intimate au fost efectuate în vederea desfășurării activității acesteia și în scopul obținerii de venituri impozabile, reprezentând plăți efectuate pentru servicii informatice, de consultanță, management, marketing, proiectare, conducere, organizare a producției și cheltuieli de formare profesională a personalului propriu, cu respectarea condițiilor legale cumulative prevăzute de dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. m) și art. 21 alin. (2) lit. h) C. fisc..
Susținerile recurentei potrivit cărora nu se justifică necesitatea efectuării cheltuielilor respective în scopul activităților desfășurate întrucât aceste cheltuieli au generat pierdere fiscală și nu venit impozabil nu pot fi primite, fiind nefondate. Din materialul probator administrat în cauză, a rezultat creșterea cifrei de afaceri de la 6.575.830 RON în 2006 la 37.048.274 RON, în 2008, în timp ce ponderea cheltuielilor a scăzut de la 28% în 2006 la 7% în 2008 ceea ce dovedește de fapt creșterea veniturilor impozabile în perioada verificată, ca efect al cheltuielilor efectuate și în consecință, caracterul deductibil al acestora potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) C. fisc..
Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reținând că sentința pronunțată de instanța de fond era legală și temeinică, nefiind întrunite motivele de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nici alte aspecte în sensul art. 3041C. proc. civ., a respins recursul formulat în cauză, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4206/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4202/2011. Contencios → |
|---|
