ICCJ. Decizia nr. 4225/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Prima instanță
1.Sesizarea instanței de fond
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A.M., L.D., L.I., R.I., N.V., P.E. și M.O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, eliminarea din O.U.G. nr. 198/1999 a poziției CF vizând terenul SC L.F. SA Suceava, precum și eliminarea din H.G. nr. 1010/1999 a poziției, prin care suprafețele de 24 ha teren și respectiv 34 ha teren au fost trecute ca fiind proprietatea domeniului privat al statului.
în motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că terenul constituie proprietatea lor și că, în mod nelegal, prin Hotărârea nr. 4122 din 05 septembrie 1991, fostei întreprinderi Județene de Valorificare Legume-Fructe Suceava i s-a validat dreptul de proprietate pentru teren odată cu transformarea sa în societate comercială pe acțiuni conform H.G. nr. 46/1991.
Pe parcursul soluționării cauzei, reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate a celor două acte normative - O.U.G. nr. 198/1999 și a H.G. nr. 1010/1999 față de dispozițiile art. 44 alin. (2), (3) și (4) Constituția României, iar instanța de fond a înaintat Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 198/1999, apreciind că excepția de neconstituționalitate a H.G. nr. 1010/1999 nu se încadrează în prevederile art. 29 alin. (4) Legea nr. 47/1992.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat cerere de intervenție în folosul pârâtului, în virtutea atribuțiilor sale stabilite conform H.G. nr. 725/2010, respectiv ca autoritate publică centrală, responsabilă cu aplicarea strategiei și programului de guvernare, cu rol în elaborarea și implementarea strategiilor naționale sectoriale în domeniile agriculturii și producției alimentare.
2.Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 277 din 06 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții A.M., L.D., L.I., R.I., N.V., P.E. și M.O., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul Românei-Secretariatul General al Guvernului, intervenient în interesul pârâtului fiind Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București și a admis cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României, formulată de intervenientul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, analizând conținutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate al SC L.F. SA Suceava din 20 octombrie 1997 pentru suprafață de 77.619,7 m2 proprietate exclusivă și 526,56 m2 în cotă parte indiviză, a apreciat că aceste suprafețe includ probabil și suprafețele a căror excludere din cele două acte normative este solicitată de către reclamanți și a constatat faptul că obiectul acțiunii nu poate fi decelat, în condițiile în care societatea menționată nu a fost chemată în judecată, iar O.U.G. nr. 198/1999 și H.G. nr. 1010/1999 sunt ulterioare emiterii actelor de atestare a dreptului de proprietate al societății.
Pe de altă parte, Curtea a reținut că reclamanții nu au precizat modalitatea în care cele două acte normative din anul 1999 le-au lezat drepturile sau interesele legitime, recunoscute prin Legea nr. 554/2004, atâta timp cât terenurile nu au fost identificate și instanța nu cunoaște dacă în titlurile de proprietate ale reclamanților se regăsesc terenurile ce se cer excluse din O.U.G. nr. 198/1999 și H.G. nr. 1010/1999.
Pe cale de consecință, instanța de fond a reținut că reclamanții nu au indicat motivele de nelegalitate a celor două acte normative, prin eventuala raportare a lor la legi organice aplicabile și încălcate la emiterea lor și a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 și art. 8 Legea nr. 554/2004 pentru anularea parțială a actelor normative contestate.
II.Instanța de recurs
1.Criticile reclamanților.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A.M., L.I., R.I., N.V., P.E. și M.O., care au susținut următoarele:
Prin hotărârea Comisiei județene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate din 5 septembrie 1991 s-au validat propunerile Comisiei municipiului Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, privind reconstituirea și constituirea acestui drept, inclusiv terenul cu amplasamentul "Suhat" din Anexa 3, care este exploatat nelegal de SC L.F. SA Suceava, ca fiind concesionat de la Agenția Domeniilor Statului, conform contractului din august 2002.
Susțin recurenții că hotărârea de validare s-a pus în aplicare numai pentru terenul din exteriorul SC L.F. SA Suceava, ceea ce a permis predarea prin Protocol a suprafeței de 24 ha teren arabil ce fusese validat ca drept de proprietate în 1991 pentru persoanele fizice care au adus teren agricol în fostul CAP, prin H.G. nr. 1010/1999 terenul trecând în domeniul privat al statului.
în temeiul H.G. nr. 46/1991 fostele întreprinderi de Legume și Fructe s-au transformat în societăți pe acțiuni, iar patrimoniul acestora s-a constituit în temeiul H.G. nr. 834/1991 numai din terenurile de sub construcții, societățile nefiind împroprietărite cu teren.
S-a învederat că au existat mai multe inventare, s-au întocmit planuri cadastrale care s-au falsificat, nu s-a intabulat în cartea funciară terenul domeniu privat al statului, iar terenurile pentru care li s-a recunoscut dreptul de proprietate au fost trecute greșit în patrimoniul SC L.F. SA Suceava, la dosar aflându-se un plan cadastral care reflectă realitatea, documentația cu falsuri fiind eliberată în 2008.
S-a arătat că SC L.F. SA a încălcat Ordinul Ministrului nr. 247/2002, când s-a dat dreptul de privatizare prin cumpărarea acțiunilor majoritare și concesionarea terenurilor statului, însă contractul de cumpărare a acțiunilor majoritare s-a încheiat la 19 aprilie 2002, situație în care privatizarea este nulă, ca și contractul de concesionare a terenului ce a fost validat ca drept de proprietate recurenților, în 1991.
Au concluzionat recurenții că instanța, pe baza actelor de la dosar, putea constata nulitatea absolută a actelor emise după hotărârea de validare din 1999 și nu să lipsească de un drept legal proprietarii celor 24 ha teren arabil exploatate abuziv .
Recurenții au solicitat admiterea recursului, fără a menționa vreun temei legal.
2Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat constatarea nulității recursului care nu conține nici un fel de critici împotriva sentinței atacate, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.
3.Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, înalta Curte constată următoarele:
Cererea de recurs nu conține nici o critică de nelegalitate sau de netemeinicie a sentinței atacate, ci cuprinde un șir de considerații subiective privind privatizarea SC L.F. SA Suceava, care nu este parte în acest proces sau nereguli din activitatea Administrației Domeniilor Statului care, de asemenea nu are nici o calitate procesuală în cauză.
Motivele de nemulțumire ale recurenților care ar putea fi desprinse din cuprinsul confuz al cererii de recurs constau, în esență, în respingerea greșită a acțiunii, în condițiile în care ei nu beneficiază de terenurile pentru care li s-a recunoscut dreptul de proprietate.
Cum recurenții-reclamanți au atacat O.U.G. nr. 198/1999 și H.G. nr. 1010/1999 solicitând anularea unor poziții reprezentând 2 suprafețe de teren proprietatea lor pretins greșit trecute în domeniul privat al statului, iar apoi în patrimoniul SC L.F. SA, fără a face nici un fel de dovezi în acest sens, cum că respectivele terenuri sunt cuprinse în suprafețele din aceste acte normative sau în cele menționate în certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 20 octombrie 1997, eliberat pentru SC L.F. SA Suceava, fără a chema în judecată și societatea pretins beneficiară a acestor terenuri, în mod corect acțiunea s-a respins ca neîntemeiată.
4.Soluția instanței de recurs
întrucât recurenții nu au formulat nici un fel de critici concrete de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței și nici nu au administrat probe care să contrazică cele reținute de prima instanță, în temeiul art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 20 alin. (1) și (2) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul reclamanților ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4227/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4228/2011. Contencios → |
|---|
