ICCJ. Decizia nr. 4231/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 4380/2010 pronunțată la data de 9 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității și excepția inadmisibilității cererii de obligare a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata de daune interese, pe fond respingând și acțiunea formulată de reclamanta Ș.M., ca neîntemeiată, acțiune al cărei obiect este reprezentat de cererea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea titlului de plată, la achitarea despăgubirilor și la plata de daune interese de 200 RON/zi de întârziere de la data introducerii acțiunii și până la data acordării despăgubirilor.
Prima instanță a reținut ca fiind neîntemeiată excepția prematurității invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, întrucât la data de 18 mai 2010 a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire, așa încât poate fi parcursă procedura de valorificare a acestui titlu, precum și excepția inadmisibilității cererii de obligare a pârâtei la plata de daune interese, reținându-se că potrivit unei decizii pronunțate cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, înalta Curte a stabilit că este admisibilă cererea privind obligarea la daune cominatorii (daune interese denumite în cauză), chiar și în condițiile reglementării posibilității constrângerii debitorului la îndeplinirea obligației de a face sau a obligației de a nu face, prin aplicarea unei amenzi civile în temeiul art. 5803alin. (1) C. proc. civ..
Pe fondul cauzei, instanța de fond a apreciat că acțiunea este neîntemeiată în raport de dispozițiile art. III O.U.G. nr. 62/2010 care la alin. (1) prevăd că pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII Legea nr. 247/2005, iar la alin. (2) și (3) ale aceluiași articol se prevede că valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise la Fondul "Proprietatea" corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea.
Cum reclamanta nu a optat pentru conversia titlului la despăgubire, conform art. III alin. (3) O.U.G. nr. 62/2010, reține instanța de fond, aceasta nu va putea obține titlu de plată decât după expirarea perioadei de suspendarea de 2 ani, în condițiile în care și-a exprimat opțiunea pentru acordarea despăgubirilor în numerar.
în aceste condiții, a concluzionat instanța de fond, nu poate fi reținut un refuz nejustificat al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. d) Legea nr. 554/2004 de emitere a titlului de plată în favoarea reclamantei și de achitare a despăgubirilor în numerar.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Ș.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele de recurs fiind încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., totodată fiind invocat și textul art. 3041C. proc. civ., conform căruia recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
în esență, criticile formulate de recurenta-reclamantă se referă la aplicarea și interpretarea eronată a dispozițiilor legale și totodată, a aplicării eronate a principiului constituțional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție referitor la neretroactivitatea legii.
în speță, susține recurenta, instanța trebuia să constate că normele O.U.G. nr. 62/2010 se aplică numai pentru viitor, nefiind incidente în cauzele care se află pe rolul instanțelor de judecată, pentru care sunt aplicabile prevederile legale în vigoare la data introducerii acțiunii, adică cele prevăzute de Legea nr. 221/2009 modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, acțiunea fiind introdusă la data de 6 aprilie 2010, deci anterior datei de 01 iulie 2010, când a fost adoptată O.U.G. nr. 62/2010.
Se solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și a obligării intimatei-pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în a emite decizia reprezentând titlu de plată, pentru suma în cuantum de 210.000 RON, plata acestor sume astfel cum se precizează în art. 3 lit. h) Legea nr. 247/2005, Titlul VII, precum și de a plăti daune interese sub forma unor despăgubiri pentru întârziere în cuantum de 200 RON/zi după trecerea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile și până la data acordării despăgubirilor, astfel cum impune art. 24 alin. (1) raportat la art. 24 alin. (2) Legea nr. 554/2004.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivelor de recurs invocate, se referă exclusiv la fondul cauzei și anume la aplicarea și interpretarea eronată a dispozițiilor legale incidente în speță, precum și a celor privind neretroactivitatea legii, principiu consacrat și de art. 15 alin. (2) din Constituția României.
Aceste critici sunt nefondate în raport de prevederile O.U.G. nr. 62/2010, aplicabile în speță, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.
Potrivit art. III O.U.G. nr. 62/2010 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței amintite, "se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare".
Alin. (2) al art. III O.U.G. nr. 62/2010, prevede în continuare că "valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea", iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că "Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea".
Deci, din conținutul dispozițiilor legale sus-citate, rezultă cu claritate că pe perioada de suspendare de 2 ani, recurenta-reclamantă nu-și mai poate exprima opțiunea de valorificare a titlului de despăgubire prin emiterea unui titlu de plată, pentru a fi despăgubită în numerar, singura opțiune valabilă fiind cea de conversie a titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea.
Recurenta-reclamantă, astfel cum corect a reținut prima instanță, se află în situația în care a solicitat eliberarea titlului de plată până la data intrării în vigoare a ordonanței, dar nu l-a obținut, fiind în curs de judecată, astfel că față de prevederea expresă că dreptul său se restrânge doar la opțiunea pentru conversia titlului de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, ea nu mai poate insista în obligarea intimatei-pârâte de a-i emite un titlu de plată.
Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, se constată astfel că O.U.G. nr. 62/2010 nu a fost aplicată retroactiv, dimpotrivă ea acționează numai pentru viitor, suspendarea emiterii titlurilor de plată fiind pusă în aplicare numai de la data intrării în vigoare a acesteia.
Or, dacă ordonanța conține astfel de prevederi, este logic ca nici instanțele judecătorești prin hotărârile pe care le pronunță, să nu poată obliga autoritatea pârâtă să emită astfel de titluri, chiar dacă acțiunea a fost introdusă anterior intrării în vigoare a ordonanței.
Dreptul recurentei-reclamante de a-și valorifica titlul de despăgubire prin emiterea unui titlu de plată nu a fost desființat, ci doar suspendat pe o perioadă de 2 ani de la emiterea O.U.G. nr. 62/2010, așa încât după expirarea acestui termen poate obține titlul de plată solicitat.
Așadar, nu este vorba de nerespectarea principiului neretroactivității legii, astfel cum eronat susține recurenta-reclamantă, dispozițiile din ordonanță suspendând practic, pe timp de 2 ani, emiterea titlurilor de plată și dând posibilitatea persoanelor îndreptățite la valorificarea titlului de despăgubire doar prin conversia lor în acțiuni la Fondul Proprietatea.
De altfel, soluția pronunțată de instanța de fond respectă și jurisprudența CEDO - Hotărârea din 12 octombrie 2010 în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, conform căreia "statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale".
în aceeași hotărâre, la pct. 236, Curtea reține că "ținând cont de numărul mare de persoane vizate și de consecințele importante ale unui astfel de dispozitiv al cărui impact asupra întregii țări este considerabil, autoritățile naționale rămân suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Miniștrilor, măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă, pentru a pune capăt încălcărilor constatate de Curte".
Constatând astfel că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, interpretând corect dispozițiile legale incidente în speță, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul s-a privit ca nefondat și a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4234/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4232/2011. Contencios → |
|---|
