ICCJ. Decizia nr. 4124/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4124/2011
Dosar nr. 753/46/2010
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 268/F-CONT din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamanta M.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care solicita anularea Deciziei nr. 1380 din 1 noiembrie 2007, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a Deciziei nr. 790 din 22 septembrie 2009, reprezentând titlul de plată, precum şi reevaluarea imobilului pentru care au fost acordate despăgubirile; totodată, instanţa de judecată a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de introducere a plângerii prealabile, formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că acţiunea reclamantei a fost formulată cu depăşirea termenelor prevăzute de art. 7 şi, respectiv, art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
În ce priveşte cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii prealabile, instanţa de fond a reţinut că aceasta nu este întemeiată faţă de împrejurarea că reclamanta, prin mandatar, şi-a exercitat dreptul de opţiune, la data de 4 martie 2008, drept urmare fiind emis titlul de plată, în temeiul căruia a şi fost efectuată - şi acceptată de reclamantă, prin mandatar - plata sumei de 111.709,5 lei, conform ordinului de plată nr. 1801 din 24 septembrie 2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, susţinând că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., şi că instanţa de judecată care a pronunţat hotărârea nu era competentă să judece capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor; în motivarea cererii de recurs, recurenta reiterează argumentele invocate în faţa primei instanţe referitor la cererea de repunere în termen, susţinând, în esenţă, că nu i-au fost comunicate actele contestate, şi că instanţa de judecată nu s-a pronunţat cu privire la cererea sa de acordare a despăgubirilor, pe care trebuia să o trimită spre competentă soluţionare judecătoriei.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca ne fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII, cap. VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, „Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plângerea suspendă exerciţiul dreptului de opţiune asupra titlului de despăgubire al titularului".
Or, în conformitate cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, la care fac trimitere dispoziţiile legale citate, acţiunea în contencios administrativ poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, sau de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii [alin. (1) lit. a) şi c)], pentru motive temeinice putând fi formulată şi peste acest termen, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului individual a cărui anulare se cere, acest termen fiind de decădere [art. 11 alin. (2) şi (5)].
Cum actele a căror anulare se solicită în cauză au fost comunicate recurentei-reclamante, prin mandatarul acesteia G.A., care le-a acceptat, prin cererea de opţiune din data de 4 martie 2008 (f.27-dosar fond), respectiv ordinul de plată din 24 septembrie 2009 (f. 10 - dosar fond), iar acţiunea a fost înregistrată la data de 20 iunie 2010, în mod corect a reţinut instanţa de fond tardivitatea introducerii acţiunii şi a dispus respingerea acesteia ca atare.
De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de fond că cererea de repunere în termenul de introducere a plângerii prealabile este neîntemeiată, în cauză neexistând motive temeinice, de vreme ce recurenta-reclamantă a avut un mandatar numit pentru efectuarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 247/2005, care a acceptat toate actele contestate, inclusiv plata efectivă a drepturilor acordate prin acestea, iar unul dintre efectele contractului de mandat este, potrivit prevederilor art. 1546 alin. (1) C. civ., că actele încheiate de mandatar cu terţii îşi vor produce efectele între aceştia din urmă şi mandant, deoarece mandatarul acţionează ca reprezentant al celui din urmă; or, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada revocării mandatului acordat.
Nu este întemeiată nici critica recurentei, potrivit căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cererea sa de acordare a despăgubirilor, pe care trebuia să o trimită spre competentă soluţionare judecătoriei. Aceasta întrucât, pe de o parte, acţiunea a fost soluţionată pe excepţie, instanţa de judecată neprocedând la analizarea fondului şi, pe de altă parte, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ este competentă să se pronunţe, în cazul soluţionării cererii, şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Pentru considerentele arătate, soluţia primei instanţe fiind temeinică şi legală, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva sentinţei nr. 268/F-CONT din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4122/2011. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 413/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
