ICCJ. Decizia nr. 4234/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 317/CA/2010-PI din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantei SC C.A. SRL Satu Mare, invocată de pârâta A.P.D.R.P. București, a respins cererea de suspendare a executării titlului executoriu emis de pârâta A.P.D.R.P. București și comunicat A.F.P. Satu Mare cu adresa din 16 iulie 2010, formulată de reclamanta SC C.A. SRL Satu Mare, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.A. SRL împotriva pârâtei A.P.D.R.P., a anulat decizia din 23 iunie 2010 emisă de pârâta A.P.D.R.P. București, precum și titlul executoriu (procesul verbal de constatare) din 1 aprilie 2010 prin care s-a stabilit în sarcina societății reclamante obligația fiscală în sumă de 47.287,54 RON, cu titlu de daune.
După cum rezultă și din actul de control, fondurile aprobate au fost utilizate în finanțarea investiției, investiția a fost realizată integral fiind recepționată și pusă în funcțiune. De asemenea, documentele justificative au fost acceptate la plată de către conducerea S.A.P.A.R.D. existentă la acea dată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că simplele suspiciuni referitoare la un eventual conflict de interese nu pot duce la concluzia că normele legale în materie de folosire a fondurilor comunitare au fost încălcate, din moment ce s-a dovedit că mențiunea din oferta SC A.C. SRL referitoare la d-na P.E. a fost doar o eroare de dactilografiere, de vreme ce aceasta nu a îndeplinit niciodată funcția de director în cadrul respectivei societăți, nu a reprezentat societatea și nu a semnat niciun act provenind de la acea societate, d-na P.E. având calitatea de director la SC R.P. SRL al cărei acționar unic și director general era d-l P.V., asociatul SC A.C. SRL (adresa din 17 iunie 2010 emisă de SC R.P. SRL).
Drept urmare, instanța a apreciat ca nefiind întemeiate susținerile pârâtei în sensul că emiterea procesului verbal de constatare din 1 aprilie 2010, titlu de creanță executoriu, este rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei în derularea contractului de finanțare, câtă vreme din actele de la dosar reiese că prevederile art. 2 lit. d) O.G. nr. 79/2003 referitoare la recuperarea creanțelor bugetare, nu sunt aplicabile în lipsa unor nereguli/fraude în utilizarea fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente.
împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la această soluție, înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
în cauza de față, se contestă decizia din 13 iunie 2010 emisă de A.P.D.R.P. prin care s-a stabilit în sarcina societății reclamante obligația fiscală în sumă de 47.287,54 RON, cu titlu de daune.
Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub pragul de 500.000 RON, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul Satu Mare, secția contencios administrativ și fiscal.
în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul, a casat sentința recurată și pe cale de consecință, a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare, secția contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4235/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4231/2011. Contencios → |
|---|
