ICCJ. Decizia nr. 4235/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 320/CA/2010-PI pronunțată la data de 6 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de Cabinet Individual de Avocatură "M.S.", Cabinet Individual de Avocatură "C.L.", Cabinet Individual de Avocatură "C.M.", Cabinet Individual de Avocatură "M.C.", Cabinet Individual de Avocatură "M.P.", Cabinet Individual de Avocatură "M.F.", Cabinet Individual de Avocatură "N.A.", Cabinet Individual de Avocatură "O.G." și Societatea Civilă Profesională de Avocați "G.D.", împotriva pârâtului Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și a dispus anularea Hotărârii din 20 martie 2010 emisă de pârât, prin care a fost stabilit conținutul și modul de tipărire a contractelor de asistență juridică și împuternicirilor avocațiale ce urmează a fi folosite de membrii Uniunii Naționale a Barourilor din România, începând cu data de 01 ianuarie 2011.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin Hotărârea din 20 martie 2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România s-a procedat, practic, la modificarea statutului profesiei de avocat, aspect ce intră în competența Congresului Avocaților, potrivit art. 61 lit. d) Legea nr. 51/1995, astfel că hotărârea respectivă a fost emisă cu încălcarea competenței.
Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România are în competență doar ducerea la îndeplinire a hotărârii Consiliului avocaților, nefiind îndreptățit să emită hotărâri privind stabilirea atribuțiilor și modul de tipărire a contractelor de asistență juridică și împuternicirilor avocațiale, fapt ce implică o modificare a statutului.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate motivele de modificare a sentinței prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., "Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea procedurilor legal reglementate de legislația specială incidentă în cauză" și respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 3041C. proc. civ. - Hotărârea este nelegală întrucât dispozițiile legale incidente au fost incorect interpretate și aplicate; împrejurări esențiale pentru corecta dezlegare a cauzei au fost ignorate sau au fost incomplet și incorect analizate și apreciate".
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul, reprezentat de Uniunea Națională a Barourilor din România a formulat următoarele critici:
1) instanța de fond nu a clarificat "cercul procesual legal necesar", în condițiile în care citat în proces ca pârât a fost Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, unul din organele de conducere ale Uniunii Naționale a Barourilor din România, care nu are o structură organizatorică proprie sau organe proprii de conducere, fiind un organism colectiv de conducere al uniunii.
Pentru ca hotărârea instanței să fie eficientă, susține recurenta, era necesar ca în proces să figureze autoritatea publică legal competentă să vegheze la respectarea strictă a legii, care reglementează în mod special organizarea și exercitarea profesiei de avocat - Legea nr. 51/1995 și Statutului profesiei de avocat și anume, Uniunea Națională a Barourilor din România.
2) instanța de fond nu a observat că niciuna din părți nu a evocat incidența art. 7 Legea nr. 554/2004 referitor la obligativitatea plângerii prealabile;
3) hotărârea primei instanțe ignoră deliberat verificarea existenței în persoana reclamanților a calității de "persoană vătămată", în sensul Legii nr. 554/2004, precum și a identificării dreptului sau interesului legitim pretins vătămat - art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 2 alin. (1) lit. p) și r) Legea contenciosului administrativ.
Abordând problema emiterii actului atacat de către un organ necompetent, instanța de fond nu a mai verificat existența încălcării unui drept sau a unui interes legitim care aparține unui subiect de drept apt a avea calitatea de persoană vătămată în sensul Legii nr. 554/2004.
4) sentința reține eronat ca prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România din 20 martie 2010 s-ar fi produs o modificare a Statutului profesiei de avocat.
în realitate, hotărârea a instituit prin votul reprezentanților barourilor în Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, obligația barourilor de a coordona activitatea de tipărire, distribuire și control a formularelor ce reprezintă înscrisurile constatatoare ale contractelor de asistență juridică și împuternicirilor avocațiale, cu respectarea prevederilor Statutului profesiei de avocat.
Intimații-reclamanți au depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, acesta fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.
Cât privește viciul de procedură invocat de recurentă, intimații-reclamanți precizează că acesta nu există, ei înțelegând să se judece în contradictoriu cu emitentul actului - Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, iar procedura prealabilă prevăzută de art. 7 Legea contenciosului administrativ a fost îndeplinită.
Pe fondul cauzei, intimații-reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis potrivit considerentelor ce urmează.
Cu prioritate, instanța de control judiciar va analiza excepțiile invocate, precum excepția nulității recursului ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală pasivă și cea privind lipsa plângerii prealabile prevăzută de art. 7 Legea contenciosului administrativ.
Excepția nulității recursului este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, știut fiind că în cadrul unui litigiu având ca obiect o acțiune formulată în temeiul art. 1 alin. (1) Legea contenciosului administrativ, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât în măsura în care are calitatea de emitent al actului administrativ contestat. în speță, intimații-reclamanți au înțeles să se judece în contradictoriu cu Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România - emitentul Hotărârii din 20 martie 2010, atacată în contencios administrativ.
Potrivit Legii nr. 51/1995, a Regulamentului de organizare și funcționare a Uniunii Naționale a Barourilor din România și a Statutului profesiei de avocat, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România reprezintă unul dintre organele de conducere ale Uniunii Naționale a Barourilor din România, fiind organul reprezentativ și deliberativ al barourilor din România și asigurând activitatea permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România.
Rolul pe care-l are Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România în cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România - persoană juridică de interes public, constituită din totalitatea barourilor din România, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, face posibilă exercitarea căii de atac a recursului de către Uniunii Naționale a Barourilor din România - autoritate de interes public, în reprezentarea unuia dintre organele sale de conducere - chiar dacă aceasta nu a fost citată la fond, scopul urmărit prin declanșarea căii de atac a recursului fiind același - menținerea, ca fiind legal emis, a actului administrativ atacat.
Prin urmare, viciul de procedură invocat de recurenta-pârâtă în sensul că nu a fost citată la fond și Uniunea Națională a Barourilor din România, nu are ca efect constatarea nulității hotărârii, după cum nu are efect nici faptul că recursul a fost declarat de Uniunii Naționale a Barourilor din România, în reprezentarea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, acesta având calitate procesuală, contrar celor susținute de recurentă.
Cât privește lipsa plângerii prealabile, și această critică este neîntemeiată, de vreme ce intimații-reclamanți au făcut dovada că au solicitat recurentei să revoce hotărârea, iar prin adresa din 13 octombrie 2010 li s-a adus la cunoștință că solicitarea lor a fost înregistrată și că va fi soluționată la o ședință a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România din 11/12 septembrie 2010, fapt ce nu s-a mai întâmplat.
Analizând însă motivele de recurs ce țin de fondul cauzei, se constată că acestea sunt neîntemeiate, potrivit celor ce se vor relata în continuare.
într-adevăr, astfel cum corect susține recurenta-pârâtă, prima instanță a reținut eronat faptul că prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România din 20 martie 2010 s-ar fi produs o modificare a statutului profesiei de avocat.
în realitate, hotărârea atacată prin art. 1 alin. (1) a instituit prin votul reprezentanților barourilor în Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, obligația barourilor de a coordona activitatea de tipărire, distribuire și control a formularelor ce reprezintă înscrisurile constatatoare ale contractelor de asistență juridică și împuternicirilor avocațiale cu respectarea Statutului profesiei de avocat.
Elementele pe care contractul de asistență juridică trebuie să le cuprindă obligatoriu sunt enumerate în art. 127 din Statutul profesiei de avocat, însă prin art. 128 din același statut se dă posibilitatea părților de a aduce modificări contractului, în sensul de a fi incluse și alte clauze asupra cărora părțile au căzut de acord.
Prin hotărârea atacată nu s-a făcut altceva decât să se instituie anumite operațiuni tehnico-materiale în sarcina barourilor (mecanismul de tipărire, înscriere și introducere a unor elemente de siguranță ale acestor tipizate) de natură a împiedica posibilitatea ca persoane care nu au calitatea de avocați să depună și să folosească în instanță împuterniciri avocațiale contrafăcute, imposibil a fi verificate și distinse de judecători.
Așadar, actul atacat nu intervine asupra formei, conținutului sau efectelor contractului de asistență juridică, ci stabilește expres că se respectă modelul prevăzut de Statut, din conținutul art. 1 alin. (1) al Hotărârii Consiliului rezultând clar că "Formularele tipizate al căror model este prevăzut în anexele nr. 1 și nr. 2 la Statutul profesiei de avocat vor fi tipărite de către barouri".
Cu alte cuvinte, intimații-reclamanți nu au dovedit că au fost vătămați într-un drept al lor ori într-un interes legitim, prin actul administrativ atacat, astfel încât, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de fond numai printr-o interpretare greșită a dispozițiilor legale incidente a dispus anularea actului administrativ contestat.
S-a constatat astfel că recursul declarat era fondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi admis iar hotărârea instanței de fond modificată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4237/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4234/2011. Contencios → |
|---|
