ICCJ. Decizia nr. 4244/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I.Prima instanță
1.Sesizarea instanței de fond
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamantul D.O.D., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și V.V., anularea Ordinului nr. 684/2010 și a Ordinului nr. 685/2010 emise de către Ministerul Sănătății, precum și suspendarea executării actelor administrative unilaterale atacate.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că actele a căror nelegalitate o invocă au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 178,art. 179 și art. 180 Legea nr. 95/2006 și au adus atingere drepturilor sale contractuale și obligațiilor sinalagmatice rezultate din contractul de management.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Sănătății a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere soluția pronunțată în dosar.
Pârâtul V.V. a susținut, prin întâmpinare, faptul că acțiunea este nemotivată și neargumentată, solicitând respingerea acesteia.
La termenul de judecată din data de 06 octombrie 2010, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că solicită anularea Ordinului nr. 684/2010 prin care a fost eliberat din funcția de director interimar al Spitalului Aiud și menținerea Ordinului nr. 2373/2009 prin care a fost numit în această funcție, precum și faptul că renunță la judecata cererii în contradictoriu cu pârâtul V.V. și la judecata cererii privind suspendarea Ordinelor nr. 684/2010 și nr. 685/2010.
Pârâtul Ministerul Sănătății, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, a invocat excepția inadmisibilității cererii, având în vedere dispozițiile art. 178,art. 179 alin. (5) și art. 200 alin. (6) Legea nr. 95/2006, potrivit cărora managerul interimar se numește prin ordin al ministrului sănătății pe o perioadă de maxim 6 luni, iar la finele acestei perioade se încheie mandatul pe care legea dispune că ministrul îl poate acorda. Pe fondul cauzei, instituția pârâtă a susținut că, față de împrejurarea potrivit căreia reclamantul nu a câștigat funcția prin concurs, ci a fost numit prin voința unilaterală a Ministrului Sănătății în funcția de director interimar, iar acesta nu are niciun drept câștigat a cărui încălcare să poată face obiectul vreunei pretenții.
2.Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 286/F/CA/2010 din 17 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâtul Ministerul Sănătății, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Sănătății, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D.O.D. împotriva pârâtului Ministerul Sănătății, ca nefondată, a luat act de renunțarea reclamantului la judecata cererii de suspendare a executării Ordinelor nr. 684/2010 și respectiv, nr. 685/2010, formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și V.V. și a luat act de renunțarea reclamantului la judecata cererii privind anularea Ordinului nr. 685/2010, formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și V.V..
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea a apreciat că se impune respingerea acesteia, întrucât motivele invocate de instituția pârâtă nu se referă la exercițiul dreptului la acțiune, ci constituie apărări de fond.
în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1021 C. civ., întrucât prin sentința nr. 165/F/CA/2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar, acțiunea a fost respinsă ca prematur formulată.
Analizând fondul cauzei, Curtea a reținut situația de fapt potrivit căreia, după expirarea perioadei de 3 ani corespunzătoare numirii reclamantului în funcția de manager al Spitalului Municipal Aiud prin Ordinul nr. 1433/2006, pârâtul Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 2373/2009, prin care reclamantul a fost numit, începând cu data de 15 decembrie 2009, în funcția de manager interimar al Spitalului Municipal Aiud, până la revocarea din funcție de către Ministrul Sănătății sau până la ocuparea postului prin concurs. Ulterior, prin Ordinul nr. 684/2010 al Ministerului Sănătății, reclamantul a fost eliberat din funcția de manager interimar al Spitalului Municipal Aiud începând cu data de 30 martie 2010, în temeiul dispozițiilor Titlului VII Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Prima instanță, examinând conținutul ordinului contestat, a înlăturat critica reclamantului referitoare la nemotivarea actului, reținând că rezultă fără echivoc că ordinul atacat a fost emis ca urmare a expirării perioadei maxime de 6 luni în care reclamantul putea fi numit în funcția de director interimar.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat ca fiind nefondată susținerea reclamantului referitoare la prelungirea efectelor Ordinului nr. 2373/2009, prin care a fost numit în funcția de director interimar, întrucât, în conformitate cu dispozițiile legale cuprinse in Legea nr. 495/2006, perioada maximă pentru care o persoană poate fi numită în funcția de manager interimar este de 6 luni, termen în care se va organiza concurs pentru ocuparea funcției de manager al spitalului.
II.Instanța de recurs
1.Criticile reclamantului
împotriva sentinței nr. 286/F/CA/2010 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul D.O.D., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând în drept dispozițiile art. 3041C. proc. civ..
Recurentul a arătat că prima instanță nu a reținut corect situația de fapt dedusă judecății, hotărârea fiind netemeinică, dar și nelegală, întrucât nu a aplicat corect legea la soluționarea cauzei, motiv de recurs ce se încadrează între cele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Recurentul a susținut că Ordinul nr. 684/2010 emis de Ministerul Sănătății, a cărui anulare a solicitat-o, nu este motivat și chiar dacă nu există un text de lege care să oblige la motivarea unui act administrativ , indicarea motivelor emiterii acestuia reprezintă o obligație generală, constituțională și o condiție de legalitate externă a actului, indicarea unor texte de lege care guvernează manageriatul spitalelor nesuplinind motivarea ordinului.
Cea de-a doua critică privește pretinsa aplicarea greșită a legii , în condițiile în care recurentul a fost numit director interimar al spitalului municipal Aiud, prin Ordinul 2373/2009, după expirarea duratei contractului managerial încheiat cu această instituție pe o perioadă de 3 ani, încheindu-se un act adițional pentru prelungirea acestui contract, însă prin Ordinul nr. 684/2010 a fost eliberat din funcție, începând cu 30 martie 2010.
A susținut recurentul că s-au încălcat astfel dispozițiile art. 178 alin. (3) Legea nr. 95/2006, deoarece numirea sa ca director interimar avea aplicabilitate până la ocuparea prin concurs a postului de manager, așa cum prevede textul menționat anterior, ale cărui dispoziții au fost reluate și în art. 179 alin. (5) Legea nr. 95/2006, fiind nelegală revocarea sa unilaterală din funcție, de către ministrul sănătății, deși nu s-a organizat concurs pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Municipal Aiud.
S-a concluzionat că nu a fost vorba de neîndeplinirea indicatorilor de performanță și nici de o altă culpă managerială, astfel că eliberarea din funcția de manager interimar, în lipsa organizării unui concurs, este nelegală, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 684/2010.
2. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs , ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Prima critică formulată e recurent vizează nelegalitatea Ordinului nr. 684/2010 a Ministerului Sănătății, prin care recurentul-reclamant D.O.D. a fost eliberat din funcția de manager interimar al Spitalului Municipal Aiud din Județul Alba, începând cu data de 30 martie 2010, susținându-se că acest act administrativ nu este motivat.
Deși nu există un text de lege care să oblige autoritățile administrative să motiveze actele administrative emise în regim de putere publică, doctrina și practica judiciară au statuat că motivarea actului administrativ este necesară, atât pentru asigurarea transparenței procedurilor administrative, dar și pentru a permite instanțelor specializate să realizeze un control eficient de legalitate al actelor administrative.
Motivarea actului administrativ se poate face în fapt și în drept, în conținutul său, dar și prin trimiteri la înscrisuri (rapoarte, referate, note de constatare, etc) sau la texte de lege care au stat la baza emiterii acestuia.
în speță, Ordinul Ministrului Sănătății nr. 684/2010 ce formează obiectul acestui litigiu, deși nu este expres motivat, în preambulul său indică prevederile Titlului VII - "spitalele" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care, pentru situația interimară în care se regăsea recurentul-reclamant, prin numirea sa temporară în postul de manager interimar în temeiul Ordinului 2373/2009, dispune în sensul posibilității ministrului de a numi un manager interimar pentru o perioadă de maxim 3 luni, care poate fi prelungită până la cel mult 6 luni, până la ocuparea postului prin concurs - art. 178 alin. (3) și art. 183 alin. (5) Legea nr. 95/2006.
Prin urmare, ordinul atacat în instanță de recurentul-reclamant s-a emis de către intimat ca urmare a expirării perioadei maxime de 6 luni în care acesta putea ocupa funcția de manager interimar.
De altfel, prin Ordinul nr. 2373/2009, Ministerul Sănătății l-a numit pe recurent în funcția de manager interimar al Spitalului Municipal Aiud "până la revocarea unilaterală din funcție de către ministrul sănătății sau până la ocuparea postului prin concurs" - art. 1, astfel că, chiar prin ordinul de numire s-a conturat posibilitatea ca recurentul să fie revocat unilateral din funcția publică de conducere ocupată temporar, fără motivare și fără a se ajunge la momentul ocupării postului prin concurs, împrejurare pe care recurentul a acceptat-o, din moment ce nu a contestat acest ordin.
Și cea de-a doua critică formulată de recurent, privind nerespectarea dispozițiilor art. 178 alin. (3) Legea nr. 95/2006 este nefondată.
Potrivit acestui text "contractul de management poate înceta înainte de termen, în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performanță stabilite prin Ordin al ministrului sănătății publice. La încetarea mandatului, contractul de management poate fi prelungit pe o perioadă de 3 luni, maxim de 2 ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a postului. Ministrul Sănătății Publice numește prin ordin un manager interimar până la ocuparea prin concurs a postului de manager".
Recurentul-reclamant a fost numit de autoritatea administrativă competentă într-o funcție publică de conducere cu caracter temporar, aceea de manager interimar, astfel că nu și-a câștigat dreptul de a ocupa această funcție decât în condițiile specificate prin actul de numire - Ordinul nr. 2373/2009 al Ministerului Sănătății, ori chiar prin art. 1 al acestui ordin s-a stipulat dreptul ministrului sănătății de a-l revoca unilateral din funcția de manager interimar, ceea ce s-a realizat prin Ordinul contestat nr. 684/2010.
Prin urmare, recurentului-reclamant nu i-a fost vătămat vreun drept sau interes legitim, prin eliberarea sa din funcția publică de conducere pe care a acceptat să o ocupe temporar, în baza Ordinul de numire în funcție și nu ca urmare a unui concurs, instanța de fond aplicând corect legea la soluționarea cauzei.
3.Soluția înaltei Curți asupra recursului
Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul reclamantului ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4246/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4242/2011. Contencios → |
|---|
