ICCJ. Decizia nr. 4275/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2010, reclamanta SC G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, suspendarea ordinului Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 447 din 21 iunie 2006, publicat în M. Of. nr. 593/10.07.2006, sub aspectul dispoziției privind declararea și includerea reclamantei pe lista societăților inactive, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la nelegalitatea măsurii.
în motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a aflat despre această situație în urma unui control efectuat de inspectorii din cadrul D.G.F.P. Giurgiu, în urma căruia a fost întocmit procesul verbal de control din data de 28 septembrie 2010, prin care s-a luat măsura drastică a confiscării sumei de 904.760 RON, reprezentând venituri și TVA înregistrate în perioada 2006-2009, conform evidenței contabile, societatea fiind și sancționată contravențional.
La aplicarea acestor măsuri s-a avut în vedere faptul că reclamanta a fost inclusă pe lista contribuabililor declarați inactivi, prin ordinul a cărui suspendare se solicită prin prezenta cerere, iar codul de TVA anulat, începând cu data de 01 august 2010.
Reclamanta a mai arătat că motivul pentru care a fost declarată inactivă a fost acela că societatea nu a desfășurat activitate și nu s-a aprovizionat cu documente cu regim special.
Reclamanta a subliniat că nu este incidentă nici una din condițiile impuse de Ordinul nr. 375/2005 pentru declararea sa ca inactivă, iar confiscarea veniturilor, în cuantum de 904.760 RON, înseamnă anularea efortului depus pentru desfășurarea activității societății de către noii asociați, care nu au cunoscut faptul că societatea a fost declarată inactivă. Confiscarea sumei înseamnă generarea stării de insolvență, închiderea firmei.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, la data de 26 noiembrie 2010, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare, învederând caracterul tardiv al plângerii prealabile, având în vedere că ordinul a cărui suspendare se solicită are caracter individual, iar nu normativ.
Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1449 din 25 februarie 2011, a respins ca inadmisibilă, cererea de suspendare formulată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 447 din 21 iunie 2006 pentru aprobarea Listei contribuabililor inactivi, emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, publicat în M. Of. nr. 593/10.07.2006, a fost declarată inactivă, printre alte societăți, și societatea reclamantă, aceasta figurând la poziția din anexa 1 Lista contribuabililor inactivi.
Curtea a reținut că Ordinul nr. 447 din 21 iunie 2006, este un act administrativ cu caracter individual, care consfințește pentru fiecare societate, starea de inactivitate, după o analiză individuală, în fiecare caz în parte, de către D.G.F.P., a județului în care își are sediul social, a întrunirii cerințelor pentru declararea drept contribuabili inactivi, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 375/2005 privind stabilirea condițiilor pentru declararea contribuabililor inactivi.
Contestarea unui astfel de ordin este supusă formulării prealabile a recursului grațios, în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință, dar nu mai târziu de expirarea termenului de prescripție de 6 luni de la data emiterii actului, termen defipt în art. 7 alin. (7) Legea nr. 554/2004.
în aceste condiții, dreptul reclamantei de a formula plângere prealabilă era prescris, astfel că nu este întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 14 Legea nr. 554/2004, lipsind dovada formulării, în termenul de prescripție, a recursului grațios.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC G. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut că Ordinul nr. 447 din 21 iunie 2006 are caracter individual, întrucât, prin modul de formulare, este destinat tuturor subiecților de drept, astfel că are caracter normativ.
A mai arătat recurenta, că publicitatea este parte a procedurii de declarare inactivă, reprezentând punctul final al acestei proceduri, destinată tuturor subiecților de drept, tocmai pentru a se cunoaște acele societăți inactive și atenționării cu privire la situația acestora.
Or, a susținut recurenta, prima instanță a omis să cerceteze și acest lucru.
Totodată, recurenta a precizat că ordinul în litigiu reflectă o procedură administrativă destinată tuturor subiectelor de drept(prin art. 1,art. 2,art. 3 și art. 4) și deasemenea și Ordinul nr. 375/2005, astfel că natura sa este aceea a unui act administrativ cu caracter normativ, care poate fi atacat oricând în procedura contencioasă.
Recurenta a formulat apărări și pe fondul cererii de suspendare, cu privire la existența condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, respectiv cazul binejustificat și paguba iminentă.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 “(1) în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, în conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instantei de fond. în cazul în care persoana vatamată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept sș fără nicio formalitate".
Articolul 7 alin. (1) și (7) din lege stipulează faptul că (1) “înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritații publice emitente sau autoritații ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia" (_).
(7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescriptie.
în cauză, reclamanta a solicitat suspendarea Ordinului Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 447 din 21 iunie 2006, pentru aprobarea Listei contribuabililor inactivi, publicat în M. Of. nr. 593/10.07.2006, prin care a fost declarată inactivă, printre alte societăți și societatea reclamantă, aceasta figurând la poziția din anexa nr. 1 Lista contribuabililor inactivi.
înalta Curte reține că, în mod corect prima instanță a constatat natura Ordinului Agenției Naționale de Administrare Fiscală a cărui suspendare s-a solicitat, ca fiind aceea a unui act administrativ cu caracter individual, având în vedere că are ca obiect reguli de conduită pentru un grup determinat de persoane, prevăzute în Lista contribuabililor, și nu norme juridice de conduită obligatorii generale și impersonale care se adresează unui număr nedeterminat de persoane, pentru a se putea stabili o natură normativă a actului.
Ordinul nr. 447 din 21 iunie 2006 consfințește pentru fiecare societate, starea de inactivitate, după o analiză individuală, în fiecare caz în parte, de către D.G.F.P., a județului în care își are sediul social, a întrunirii cerințelor pentru declararea drept contribuabili inactivi, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 375/2005 privind stabilirea condițiilor pentru declararea contribuabililor inactivi.
în aceste condiții, s-a reținut corect de către instanța de fond că acțiunea reclamantei este supusă formulării prealabile a recursului grațios, în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință, dar nu mai târziu de expirarea termenului de prescripție de 6 luni de la data emiterii actului, termen prevăzut de art. 7 alin. (7) Legea nr. 554/2004.
Se reține astfel că, dreptul reclamantei de a formula plângere prealabilă era prescris la data de 1 noiembrie 2010, momentul înaintării contestației către Agenția Națională de Administrare Fiscală, în raport cu data publicării în M. Of. a Ordinului nr. 447 din 21 iunie 2006, respectiv 10 iulie 2006.
în concluzie, nefiind întrunită ipoteza normei legale prevăzută de art. 14 Legea nr. 554/2004, în sensul că lipsește dovada formulării, în termenul de prescripție a recursului grațios, în mod corect prima instanță a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă.
Totodată, înalta Curte reține că sunt neîntemeiate criticile recurentei reclamante privind omisiunea instanței de a verifica publicitatea Ordinului nr. 447 din 21 iunie 2006, având în vedere că acest ordin a fost publicat în M. Of. nr. 593/10.07.2006, această împrejurare fiind reținută de instanță în motivarea hotărârii.
Pentru considerente expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul declarat ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4276/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4272/2011. Contencios → |
|---|
