ICCJ. Decizia nr. 4270/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei.
1.Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe.
Prin acțiunea înregistrată la data de 6 august 2010, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.G.O., a solicitat să se dispună anularea Ordinului de salarizare din 2010, emis de Ministerul Justiției și obligarea acestei autorități la eliberarea unui nou ordin care să cuprindă gradația de 20% corespunzătoare tranșei de vechime în muncă de 15-20 ani.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în conformitate cu documentația înaintată de Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a emis Ordinul de salarizare din 2009, care includea pe lângă sporurile prevăzute de lege și gradația de 20% corespunzătoare tranșei de vechime de 15-20 ani, iar ulterior prin Ordinul de salarizare din 26 ianuarie 2010 - în acord cu Legea nr. 330/2009, i-au fost recunoscute aceleași drepturi salariale.
A mai arătat reclamantul că, în luna mai 2010 a fost numit Judecător la Judecătoria Rădăuți, iar Ministerul Justiției - cu depășirea competențelor - a emis Ordinul 2010, a cărui anulare o solicită, care îi recunoaște o gradație de 15% (în loc de 20% - potrivit Ordinelor anterior emise) fără a i se lua în calcul perioada anilor 1993-1997, în care a urmat cursurile Academiei de Poliție A.I.C. București, încălcându-se astfel, prevederile art. 3, 4 anexa 6 Legea nr. 330/2009.
Ministerul Justiției, prin întâmpinarea depusă la dosar, a arătat că perioada anilor 1993-1997, cât reclamantul a urmat cursurile facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție A.I.C., nu constituie vechime în muncă în înțelesul art. 16 alin. (3) C. muncii și ca atare nu poate fi luată în calcul la stabilirea și acordarea gradației de 20%. - pretinsă de reclamant - Ordinul contestat fiind emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 330/2009 și respectiv O.U.G. 1/2010.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrative și fiscal, prin sentința nr. 183 din 23 septembrie 2010, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, următoarele considerente:
a) Cu privire la competența Ministerului Justiției de a emite ordinul contestat, instanța a reținut că la data emiterii Ordinului din 2010 din 11 iunie 2010 - era în vigoare Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice (la care se face trimitere și în preambulul ordinului) aplicabilă și personalului autorității judecătorești (art. 2 alin. (1) lit. a) din lege) și care statuează că aplicarea prevederilor acestei legi în ceea ce privește nivelul de salarizare pentru funcțiile prevăzute în anexele legii se realizează etapizat (art. 29 alin. (1) din lege), că în acest sens se procedează la o reîncadrare a personalului ce intră sub incidența acestei legi (art. 30 alin. (3) din lege) iar gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator principal de credite (art. 9 alin. (2) din lege).
Constatând că, potrivit art. 14 coroborat cu art. 5 pct. VII H.G. nr. 652/2009 cu modificările și completările ulterioare - privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești - Ministrul Justiției este ordonator principal de credite, cu competențe în materia gestionării resurselor, Curtea a reținut că ordinul a fost emis cu respectarea normelor privind competența.
b) Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat că acțiunea reclamantului este nefondată, pe motiv că în perioada 22 septembrie 1993-12 iulie 1997, acesta a fost student al Academiei de Poliție A.I.C., așa încât, prin raportare la norma de drept comun - art. 16 C. muncii - durata acestor studii nu prezintă relevanță sub aspectul stabilirii vechimii în muncă a reclamantului.
2. Recursul declarat în cauză.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.G.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul reclamant a susținut, în esență, că aplicarea de către Ministerul de Justiție și instanță a prevederilor legale actuale pentru studenți este nelegală, având în vedere că în perioada supusă analizei nu a avut calitatea de student și erau aplicabile alte prevederi legale specifice regimului militarizat al organelor de poliție.
A mai arătat recurentul că, Ministerul Justiției în mod eronat a procedat la calcularea vechimii în muncă, aceasta fiind dovedită prin adeverințele eliberate de instituțiile Ministerului Administrației și Internelor, iar Ministerul Justiției nu avea competența de a recalcula vechimea în muncă, din cadrul unei alte instituții bugetare.
Totodată recurentul a precizat faptul că, prevederile Legii nr. 330/2004 și 446/2006 nu sunt aplicabile retroactiv și că în perioada supusă analizei,1993-1997, organele de poliție erau militarizate și asimilate forțelor armate.
A învederat că în această perioadă nu a avut calitatea de student, ci de cadru militar cu gradele aferente, situație identică cu cea a cadrelor militare din Ministerul Apărării, fiind remunerat cu soldă, dar fără a exista un contract individual de muncă.
A mai arătat recurentul că prin Ordinul de salarizare din 2010 s-a stabilit că beneficiază de o gradație de 15% corespunzătoare vechimii în munca, deși, conform Legii nr. 330/2009,art. 16 alin. (1) se încadrează în tranșa de vechime de 15-20 de ani și ar fi trebuit să beneficieze de o gradație de 20%.
Totodată, a susținut că, în mod eronat s-a procedat la calcularea vechimii în muncă, aceasta fiind dovedită prin adeverințele eliberate de instituțiile Ministerului Administrației și Internelor, respectiv adeverința din 23 iunie 2010 iar Ministerul Justiției nu avea competența de a recalcula vechimea în muncă din cadrul unei alte instituții bugetare.
Recurentul a mai precizat că la începutul acestui an era tot magistrat - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani și conform art. 5 din Anexa 6 a Legii nr. 330/2009, i s-au calculat drepturile salariale și a fost emis un ordin de salarizare conform legii, motiv pentru care i se pare absurd ca ocupând o funcție similară cu cea de magistrat, conform grilei de salarizare să-i fie diminuate drepturile salariale.
II.Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul din 2010 emis de ministrul justiției la data de 11 iunie 2010, reclamantul C.G.O. a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria Rădăuți, începând cu data de 07 mai 2010, beneficiind de următoarele drepturi salariale:
- o indemnizație de încadrare brută lunară de 5913 RON;
- un spor de 15% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, corespunzător timpului lucrat în acele condiții, în sumă de 887 RON;
- un cuantum al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru asigurarea confidențialității de 886 RON;
- o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu de 591 RON care să acopere diferența, în raport de drepturile salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului, pentru funcția deținută, pentru luna decembrie 2009. Această sumă se include în indemnizația de încadrare brută lunară dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de aceasta.
înalta Curte reține că, în perioada 12 iulie 1997-16 iunie 2009, reclamantul a îndeplinit funcția de ofițer în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, iar începând cu data de 16 iunie 2009 a fost numit în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, prin Ordinul din 29 iunie 2009 emis de procurorul general al Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, beneficiind de un spor de vechime în muncă de 20%, conform tranșei de vechime de la 15 la 20 de ani.
Ulterior, reclamantului i s-a emis ordinul din 26 ianuarie 2010 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, beneficiind de o indemnizație de încadrare brută lunară și de o valoare nominală a cuantumului sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate trecute în dreptul fiecăruia, precum și de un spor pentru condiții deosebite de muncă de 15%, calculat la indemnizația de încadrare lunară. Prin același ordin reclamantului i s-a acordat un spor de vechime în muncă de 20%, ajungând la o indemnizație brută lunară la 01 ianuarie 2010 în cuantum de 6.110 RON.
înalta Curte constată că textul art. 41 O.U.G nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a fost abrogat prin Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
în ceea ce privește stabilirea tranșelor de salarizare și a gradațiilor corespunzătoare, art. 13 alin. (3) Legea nr. 330/2009 prevede: "în cadrul fiecărui grad sau al fiecărei trepte profesionale, diferențierea salariilor de bază se face pe un număr de 5 gradații, corespunzătoare celor 5 tranșe de vechime în muncă, prevăzute la art. 16, cu excepția funcțiilor publice, unde se utilizează 3 grade profesionale și 3 trepte de salarizare".
De asemenea, potrivit art. 16 din aceeași lege, "Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații sunt următoarele: - de la 3 la 5 ani; de la 5 la 10 ani; de la 10 la 15 ani; de la 15 la 20 ani; peste 20 ani.
Gradația corespunzătoare tranșei de vechime se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă prevăzută la tranșa respectivă;
Pentru acordarea gradației corespunzătoare tranșei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii decât cele bugetare".
La Anexa VI/1 din Lege sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare și gradațiile corespunzătoare pentru fiecare categorie profesională din sistemul justiției, în funcție de vechimea în muncă și în specialitate.
Pentru aplicarea dispozițiilor din Legea-cadru nr. 330/2009 în ceea ce privește stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar, a fost emisă O.U.G nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcție a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
în ceea ce privește modul de stabilire a salariilor personalului din domeniul justiției, înalta Curte constată că art. 5 alin. (2) O.U.G nr. 1/2010 stabilește că: "Personalului salarizat în conformitate cu anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 i se va aplica modul de calcul reglementat în cuprinsul acestei anexe".
De asemenea, alin. (3) al textului prevede că " în salariile de bază ale funcțiilor de execuție și ale funcțiilor de conducere este cuprins și sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009. în situația în care în cursul anului personalul de conducere și execuție îndeplinește condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime, se acordă tranșa corespunzătoare prin aplicarea procentului la salariul de bază aferent funcției din luna decembrie 2009".
Potrivit art. 6 din această ordonanță "(1) în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizației lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială sare se stabilesc în funcție de acestea".
De asemenea, alin. (3) al aceluiași text prevede: "Cuantumul individual al salariilor/soldelor, inclusiv sporuri, indemnizațiile și alte drepturi salariale stabilite începând cu luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 nu va depăși nivelul acestuia stabilit pentru luna decembrie 2009, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".
în concluzie, înalta Curte reține, având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus, că pentru stabilirea gradației pentru sporul de vechime cuvenită reclamantului, s-a avut în vedere tranșa corespunzătoare prin aplicarea procentului la salariul de bază aferent funcției din luna decembrie 2009, și anume aceea de judecător cu grad de judecătorie și o vechime în muncă de până la 15 ani, așa cum a rezultat din carnetul de muncă al acestuia.
Faptul că în luna decembrie 2009 reclamantul a beneficiat în mod greșit de un spor de 20% pentru vechimea în muncă, prin luarea în calcul și a perioadei cât acesta a urmat cursurile Academiei de Poliție nu prezintă relevanță, întrucât Ministerul Justiției a stabilit salarizarea acestuia în raport cu vechimea în muncă efectivă a reclamantului, având în vedere dispozițiile art. 16 C. muncii. Rezultă, așadar că, la stabilirea indemnizației de bază a reclamantului s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de lege pentru funcția deținută de acesta.
Cât privește încadrarea reclamantului în tranșa de vechime în muncă de la 10 la 15 ani, se reține că potrivit art. 16 alin. (3) C. muncii, "Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă".
Așadar, prin vechime în muncă se înțelege totalitatea perioadelor în care o persoană a desfășurat activitatea în temeiul unui contract de muncă, în această situația, sporul de vechime se acordă pentru toate aceste perioade și nu doar pentru perioada în care salariatul a lucrat în cadrul instituției/societății care îi acordă sporul.
La baza vechimii în muncă stă activitatea desfășurată în cadrul unui raport juridic de muncă, adică în baza unui contract individual de muncă, indiferent de natura lui (pe durată nedeterminată sau determinată), de modul de retribuire sau de unitatea în care se prestează munca. Activitatea desfășurată în baza unui contract civil nu dă dreptul însă decât la remunerarea pentru munca prestată. Timpul lucrat astfel nu se consideră vechime în muncă.
Cu privire la competența Ministerului Justiției de a emite ordinul contestat, înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a dezlegat pricina sub acest aspect, având în vedere că la data emiterii Ordinului din 2010 din 11 iunie 2010 - era în vigoare Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice (la care se face trimitere și în preambulul ordinului) aplicabilă și personalului autorității judecătorești (art. 2 alin. (1) lit. a) din lege) și care statuează că aplicarea prevederilor acestei legi în ceea ce privește nivelul de salarizare pentru funcțiile prevăzute în anexele legii se realizează etapizat (art. 29 alin. (1) din lege), că în acest sens se procedează la o reîncadrare a personalului ce intră sub incidența acestei legi (art. 30 alin. (3) din lege) iar gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator principal de credite (art. 9 alin. (2) din lege).
Constatând că, potrivit art. 14 coroborat cu art. 5 pct. VII H.G. nr. 652/2009 cu modificările și completările ulterioare - privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești - Ministrul Justiției este ordonator principal de credite, cu competențe în materia gestionării resurselor, se reține că ordinul a fost emis cu respectarea normelor privind competența.
în concluzie, pentru considerentele susmenționate, înalta Curte constată că, în mod corect a apreciat atât Ministerul Justiției, în calitate de angajator cât și instanța de fond, că perioada 1993-1997, nu constituie vechime în muncă în înțelesul art. 16 alin. (3) C. muncii și, ca atare, nu poate fi luată în calcul la stabilirea tranșelor de vechime în muncă și a gradațiilor corespunzătoare acestor tranșe.
în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4272/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4265/2011. Contencios → |
|---|
