ICCJ. Decizia nr. 4311/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4311/2011
Dosar nr. 180/45/2011
Şedinţa publică din 23 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestaţia formulată de reclamanta SC F. SA şi înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă, împotriva deciziei nr. 1 din 05 ianuarie 2010, privind soluţionarea contestaţiei ce avea ca obiect contestarea Deciziei de impunere nr. 1328 din 19 noiembrie 2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui, s-a solicitat ca în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 să se constate nelegalitatea operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului atacat.
Reclamanta a precizat ca această decizie a avut ca obiect soluţionarea Contestaţiei formulate de SC F. SA în temeiul art. 20, art. 207 alin. (1) C. proCod Fiscal, împotriva Deciziei de impunere nr. 1328 din 19 noiembrie 2009, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui, înregistrată la D.G.F.P. VASLUI sub număr 18444 din 22 decembrie 2009.
S-a mai arătat că la data de 19 noiembrie 2009, organul fiscal, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui, în urma inspecţiei fiscale efectuate, a comunicat reclamantei raportul de inspecţie fiscală nr. 5126 din 17 noiembrie 2009, prin care, pârâta a dispus ca reclamanta să fie obligată la plata sumei de 17.452.089,00 RON, din care, suma de 4.937.024 Ron - reprezintă obligaţii fiscale suplimentare.
Reclamanta a mai solicitat ca instanţa să admită acţiunea şi să dispună reducerea obligaţiilor fiscale suplimentare de plată şi, de asemenea să constate nelegalitatea controlului fiscal realizat.
Prin sentinţa nr. 79 din 21 februarie 2011 Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vaslui, invocată din oficiu de instanţă şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de reclamanta SC F. SA Bârlad în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 180/45/2011.
Prin încheierea din şedinţa publică din data de 28 martie 2011, Curtea de Apel Iaşi a pus în vedere reclamantei să facă precizări în sensul dacă se contestă Decizia nr. 1 din 05 ianuarie 2010 sau se contestă o altă Decizie, prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva Deciziei de Impunere nr. 1328 din 09 noiembrie 2009.
S-a mai dispus ca în funcţie de precizările pe care reclamanta urmează să le depună, discutarea excepţiei de necompetenţă materială a instanţei se va proroga la termenul de judecată acordat în acest sens.
Prin încheierea din data de 11 aprilie 2011, Curtea de Apel Iaşi în temeiul dispoziţiilor art. 1551 alin. (1) C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării cauzei.
Curtea de Apel Iaşi a reţinut că prin precizările depuse la dosar, reclamanta nu a răspuns solicitărilor instanţei, constatându-se că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege.
Împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a declarat recurs SC F. SA Bârlad.
În motivarea căii de atac, se arată că în data de 11 aprilie 2011 recurenta-reclamantă a trimis prin fax Curţii de Apel Iaşi înscrisul intitulat „Note Scrise" conform cărora aceasta a precizat că nu înţelege să atace o altă decizie în afara celei menţionate în acţiunea principală formulată la Tribunalul Vaslui.
Recursul este fondat.
Conform art. 129 alin. final C. proc. civ., instanţa este ţinută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecăţii.
Principiul disponibilităţii în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii.
In speţă, în cuprinsul încheierii de suspendare s-a reţinut că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege.
Or, aşa cum rezultă din cuprinsul „Notelor Scrise" depuse de reclamantă la data de 11 aprilie 2011, aceasta s-a conformat celor dispuse de instanţă, în sensul precizării obiectului cererii de chemare în judecată.
Prin urmare nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile suspendării judecăţii în baza art. 1551 C. proc. civ., care se referă la „vina părţii reclamante", aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.
Aşa fiind se va admite recursul, cu consecinţa casării încheierii atacate şi a trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă, în vederea continuării judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC F.P. SA Bârlad prin administrator judiciar SC E.C. S.P.R.L. împotriva încheierii din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea continuării judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4310/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 432/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
