ICCJ. Decizia nr. 4353/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4353/20 12
Dosar nr. 4714/2/2011
Şedinţa publică de la 25 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii. Apărările pârâţilor.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul I.I.D. a solicitat în contradictoriu cu Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, A.D.B., în nume propriu şi pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, să se constate nulitatea Ordinului nr. 206 din 25 martie 2011 şi a actelor subsecvente acestuia privind revocarea sa din funcţia de secretar naţional TRACECA, repunerea sa în situaţia anterioară prin reîncadrare în funcţia deţinută şi plata drepturilor aferente postului de secretar naţional; obligarea pârâtei la repararea pagubei prin plata salariului neîncasat de 5.200 RON/lună şi în continuare până la restabilirea situaţiei; obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 RON, echivalentul a 6 salarii cu titlu de daune morale pentru afectarea prestigiului, onoarei şi demnităţii sale şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 239/2001 a îndeplinit atribuţiile specifice postului de secretar naţional TRACECA, funcţie publică de conducere în cadrul direcţiei generale constituită în structura organizatorică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, începând cu data de 5 mai 2006.
A mai precizat reclamantul că pe toată durata exercitării atribuţiilor de serviciu, calificativele profesionale obţinute au fost de „foarte bine”, neexistând nici un fapt care să aducă atingere activităţii desfăşurate sub conducerea a 5 miniştri.
S-a mai susţinut că actul administrativ contestat nu este motivat în fapt şi în drept, încălcând legislaţia comunitară şi prevederile legale naţionale, că acesta nu are fundament privind oportunitatea măsurii, fiind de asemenea lovit de nulitate pentru vicii de formă.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului şi a ministrului A.D.B., în subsidiar, pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5433 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale a Ministrului şi a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi acţiunea formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul nr. 206 emis în data de 25 martie 2011, ministrul A.D.B. a dispus încetarea desemnării reclamantului în funcţia de secretar naţional TRACECA, începând cu data emiterii ordinului, prevăzând şi obligaţia reclamantului de a preda toate documentele Secretariatului Naţional.
În ceea ce priveşte excepţia invocată, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004 poate să stea în judecată, în calitate de pârât şi persoană fizică, ce a elaborat sau emis actul.
În privinţa autorităţii publice s-a constatat că în contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată în drepturile ori interesele legitime printr-un act administrativ poate să cheme în judecată emitentul actului atât pentru anularea lui cât şi pentru repararea pagubelor produse de acel act, prin solicitarea unor daune materiale şi morale.
Sub acest aspect s-a mai reţinut că deşi reclamantul a cerut sume ce reprezintă salarii pe perioada în care nu a încasat drepturile cuvenite în baza ordinului de numire, nu schimbă natura juridică a sumelor cerute şi anume de „despăgubiri”, conform accepţiunii dată de art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Cu referire la procedura administrativă prealabilă, s-a constatat că Legea nr. 554/2004 prevede obligaţia celui care se pretinde vătămat a se adresa cu o cerere autorităţii publice şi nu conducerii acesteia.
În ceea ce priveşte nemotivarea în fapt şi în drept a ordinului contestat, instanţa fondului a reţinut că potrivit H.G. nr. 239/2001 secretarul naţional TRACECA, precum şi personalul din structura secretariatului naţional TRACECA sunt desemnaţi prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.
S-a apreciat că faţă de prevederile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 239/2001, critica reclamantului în acest sens nu poate fi reţinută, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii având obligaţia de a desemna secretarul naţional în Comisia Naţională TRACECA fără ca această desemnare să fie condiţionată de lege în sensul de a fi motivată.
Astfel, prin Ordinul nr. 731 din 5 mai 2006 Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi turismului a desemnat reclamantul pentru funcţia de secretar naţional TRACECA fără să fundamenteze opţiunea de desemnare ori să indice vreun criteriu de desemnare, întrucât H.G. nr. 239/2001 a lăsat la aprecierea ministrului modalitatea de îndeplinire a atribuţiei legale, nemotivarea desemnării nefiind o condiţie de valabilitate a actului de numire.
Procedând la aplicarea principiului simetriei actelor juridice, judecătorul fondului a apreciat că încetarea raportului de funcţie născut între Comisia naţională şi reclamant îşi are temeiul tot în dispoziţiile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 239/2001, neputând fi aşadar reţinute susţinerile reclamantului în sensul că nemotivarea actului administrativ ar constituit un motiv de nulitate a acestuia.
În ceea ce priveşte criticile reclamantului relative la încălcarea legislaţiei comunitare, a principiilor generale şi a jurisprudenţei C.E.D.O., s-a constatat că în speţă nu este vorba despre o demitere nejustificată, desemnarea secretarului naţional TRACECA şi încetarea desemnării acestuia avându-şi justificarea în atribuţia reglementată de lege în sarcina ministrului de a aprecia calităţile persoanei care poate reprezenta cel mai bine România. Măsura nu poate fi apreciată abuzivă deoarece legea nu impune ca ministrul să justifice demersul.
S-a apreciat de asemenea că nu poate fi reţinută susţinerea reclamantului în sensul că urmare a dispunerii măsurii a fost lipsit de mijloace de existenţă, întrucât din evidenţele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, rezultă că reclamantul a fost salarizat în perioada 1 noiembrie 2006 de angajatorul „J.M.” SRL, în perioada 1 mai 2009–31 august 2010 de angajatorul „I.I. şi Asociaţii” SRL, iar în perioada 1 septembrie 2010–31 mai 2011 de angajatorul „Cabinet de avocat I.I.”, astfel că mijloacele de existenţă despre care vorbeşte reclamantul pentru el şi familia sa nu au putut fi asigurate de acesta fără întrerupere şi după încetarea desemnării din funcţia de secretar naţional.
S-a mai reţinut că din adresa din 12 mai 2011 emisă de Agenţia Naţională a funcţionarilor publici rezultă că reclamantul nu a ocupat o funcţie publică, astfel că raportul juridic de muncă dintre Comisia Interministerială şi reclamant nu este supus regimului juridic reglementat de Legea nr. 188/1999.
Referitor la viciile de formă invocate de reclamant cu privire la actul contestat şi anume faptul că nu s-a indicat instanţa şi alea de atac, s-a constatat că ordinul în speţă este un act administrativ emis de o autoritate publică de nivel central, iar potrivit Legii nr. 554/2004 actele de natura celui atacat se contestă la Curtea de Apel din raza căreia se află autoritatea emitentă, iar conform principiului de drept potrivit căruia „nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii”, reclamantul nu poate susţine că i s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului pe motiv că nu a cunoscut calea de atac a actului administrativ şi instanţa competentă.
Sub acest aspect, s-a mai reţinut că reclamantul a urmat procedura administrativă reglementată de Legea nr. 554/204 şi a contestat la instanţa de contencios administrativ actul administrativ apreciat ca nelegal, aceste demersuri înlăturând o posibilă vătămare.
Apreciind că celelalte capete de cerere sunt petite accesorii ale capătului principal din cererea de chemare în judecată şi făcând aplicarea principiului de drept „accesoriul urmează soarta principalului” prima instanţă a soluţionat în consecinţă capetele de cerere accesorii reţinând de asemenea că actele administrative legale nu generează dreptul de a cere daune materiale ori morale.
3. Recursul declarat de reclamantul I.I.D. împotriva sentinţei civile nr. 5433 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din C. proc. civ.
3.1. Instanţa de fond a schimbat natura actului administrativ, a socotit ordinul atacat în raport cu o demnitate publică, contrar raportului de funcţie pe care l-a reţinut.
Demnitatea publică presupune drepturi şi îndatoriri specifice ce nu sunt corespunzătoare fişei postului recurentului.
Recurentul a fost într-un raport de funcţie publică astfel că întreaga procedură de încetare a raportului de funcţie se face potrivit Legii nr. 188/ 1999, fiind funcţionar public supus prevederilor Legii nr. 176/2010.
3.2. Hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii.
Astfel, deşi se reţine încetarea raportului de funcţie născut între Comisia Naţională şi reclamant, judecătorul reţine şi chestiuni legate de demnitatea publică.
3.3. Ordinul atacat nu este motivat, judecata nu s-a făcut în baza legalităţii, ci prin raportare la temeinicie.
Încetarea raportului de funcţie s-a făcut cu încălcarea normelor europene ce îi garantează dreptul la protecţie, cu referire la concedierea nejustificată.
Calitatea de asigurat pe baza plăţii unor contribuţii nu este incompatibilă cu încasarea unor salarii din fonduri europene.
Afirmaţiile instanţei de fond în sensul că hotărârea de guvern este incompletă nu pot fi reţinute în raport de denegarea de dreptate, pentru că este oprit judecătorului să spună că legea este neîndestulătoare sau nu prevede.
Instanţa de fond nu a analizat oportunitatea actului juridic, recurentul a fost demis din funcţie după şapte ani de funcţionare exemplară.
4. Apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, reclamantul nu a ocupat o funcţie publică în sensul Legii nr. 188/1999 şi niciuna contractuală, actul emis este legal, nu sunt indicate motive valabile pentru anularea acestuia, iar instanţa de fond a făcut o corectă calificare în drept a raportului juridic dedus judecăţii.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este nefondat.
1.1. Nicăieri în cuprinsul hotărârii recurate nu se reţine existenţa unui raport de demnitate publică.
De asemenea, exercitarea unei funcţii publice de către recurent nu a fost reţinută de către judecătorul fondului.
Singura referire la raportul de funcţie s-a făcut în legătură cu încetarea acestuia, în temeiul art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 239/2001.
Aceasta nu relevă existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul considerentelor hotărârii sau o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii.
1.2. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că recurentul nu a exercitat o funcţie publică de natura celei prevăzute de Legea nr. 188/1999 nu a ocupat funcţia potrivit procedurii acestui act normativ, ci potrivit H.G. nr. 239/2001.
H.G. nr. 239/2001 permite ministrului de resort să numească secretarul general TRACECA, printr-un ordin.
Alegerea este la latitudinea acestuia, fără a se putea invoca criteriile de numire din Legea nr. 188/1999.
Dacă actul normativ special urmărea încadrarea secretarului general ca funcţionar public cu statut special, regulile urmau să fie arătate în cuprinsul actului şi nu prin extindere, analogie, etc.
Adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici este o dovadă în plus că recurentul nu face parte din categoria funcţionarilor publici.
1.3. În mod firesc, se aplică regulile generale din materia încetării desemnării într-o funcţie şi anume, emiterea unui ordin de încetare a desemnării.
Cum ordinul de numire nu a avut drept criterii de apreciere a persoanei cele înscrise în Legea nr. 188/1999, ministrul exercitându-şi doar prerogativa prevăzută de H.G. nr. 239/2001, recurentul nu poate pretinde odată cu încetarea desemnării, analiza unor criterii de oportunitate sau norme europene aplicabile numai funcţionarilor publici europeni, ceea ce nu reprezintă o denegare de dreptate, astfel cum afirmă recurentul.
Se va reţine astfel şi că actul atacat a fost emis cu respectarea principiului paralelismului competenţelor şi a principiului simetriei actelor juridice, ceea ce întăreşte legalitatea emiterii acestuia.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I.I.D. împotriva sentinţei civile nr. 5433 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4351/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 4354/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
