ICCJ. Decizia nr. 4372/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4372/20 12
Dosar nr. 1164/33/2011
Şedinţa publică de la 26 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta G.N.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care pârâtul să fie obligat să emită titlurile de despăgubire în favoarea reclamantei la suma de 120 . 950 RON actualizată pentru imobilul situat în comuna S., satul I., judeţul Sălaj, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a solicitat emiterea titlurilor de valoare la valoarea stabilită prin dispoziţia primarului din 21 mai 2005 procedând şi la notificări ulterioare, dar nici până în prezent titlurile de despăgubire nu au fost emise.
Pârâtul a formulat întâmpinare depusă la dosar după pronunţare, astfel încât nu a putut fi luată în considerare la soluţionarea prezentei cauze.
b) sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 508/2011 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta G.N.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi a obligat autoritatea pârâtă să emită titlurile de despăgubire pentru reclamantă, pentru imobilul situat în comuna S., sat I., Jud. Sălaj.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 136 din 21 mai 2005 s-a stabilit dreptul de despăgubire al reclamantei în valoare de 120.950 RON pentru imobilul înscris în C.F.
Din adresa emisă de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nr. RG/41453/L10/9625 din 22 august 2011 rezultă că până la data redactării acesteia dosarul reclamantei nu a fost finalizat.
Din aceeaşi adresă rezultă că după analiza dosarului acesta va fi transmis unui evaluator în vederea parcurgerii procedurii legale.
La dosar a fost depusă şi o copie a notificării transmise de către reclamantă prin care solicita emiterea titlurilor.
În privinţa caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, cum este şi cea din prezenta cauză, în jurisprudenţa Curţii Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcţie de împrejurările cauzei şi criteriile consacrate în jurisprudenţa curţii, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza procesului pentru cei interesaţi (cauza S.C. Concept LTD SRL şi Manole împotriva României).
În privinţa duratei procedurii, s-a consacrat şi principiul conform căruia acest concept cuprinde şi fazele administrative ale soluţionării unei pretenţii legate de exerciţiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost iniţiată încă în cursul anului 2001, prin emiterea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001.
Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum şi faptul că, în baza legislaţiei interne, reclamanta este ţinută să mai aştepte încă, fiind condiţionat şi de existenţa disponibilităţilor băneşti, o durată totală a procedurii de 8-9 ani, începută în anul 2002, cu notificarea reclamantei din 14 februarie 2002 a fost considerată de către instanţă ca nefiind rezonabilă.
A mai arătat Curtea de apel că procedura de restituire este instituită prin lege, însă este discutabil în ce măsură considerentele de natură financiară pot fi opuse reclamantului, în condiţiile în care Curtea Europeană s-a pronunţat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri definitive, concept care cuprinde şi existenţa unei decizii a unei autorităţi administrative, întrucât obligaţia de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza Ramadhi şi alţi cinci împotriva Albaniei).
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a arătat că procedura de desemnare a unui evaluator este reglementată în Cap.V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că după primirea dosarului, Comisia verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, apoi se desemnează aleatoriu un evaluator şi în baza raportului de evaluare, se emit titlurile de despăgubire.
A fost invocat faptul că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2007 sunt parcurse mai multe etape:
- etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor;
- etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării;
- etapa evaluării şi, după parcurgerea acestora, emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri şi valorificarea acestui titlu.
În cauza dedusă judecăţii a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarului, iar în etapa analizării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, teren şi construcţie situat în comuna S., sat I., judeţul Sălaj, s-a constatat că lipsesc actele din care să reiasă dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra tuturor imobilelor şi întinderea acestuia.
b) Analiza motivelor de recurs
Situaţia de fapt
Prin dispoziţia din 21 mai 2005, Primarul Comunei S. a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubire pentru imobilul situat în comuna S., sat I., judeţul Sălaj.
Dosarul a fost transmis şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor sub nr. 2536/CC13180/CC.
Legislaţia aplicabilă
Constituţia României art. 11 alin. (1) “Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”
Constituţia României art. 11 alin. (2) „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Constituţia României art. 20 alin. (2) „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.
Analiza legislaţiei relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluţionarea dosarelor.
Referitor la lipsa unui termen de soluţionare a cererilor din legislaţia naţională aplicabilă, arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţia României tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispoziţiile alin. (2) din art. 20 al Constituţiei României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului p rin Legea nr. 30/1994, astfel că instanţa în faţa căreia se invocă existenţa unei neconcordanţe între legislaţia naţională şi dispoziţiile Convenţiei va aplica cu prioritate prevederile convenţiei.
În baza aceluiaşi temei constituţional, jurisprudenţa C.E.D.O. este direct aplicabilă în sistemul român de drept.
În cauza de faţă, judecătorul naţional a stabilit corect că omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluţionare a procedurii se constituie în încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului , privind procesul echitabil.
În jurisprudenţa C.E.D.O. s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative şi judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de data depunerii cererii şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg se reţine că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii, astfel că motivul de recurs este nefondat.
Înalta Curte mai arată că prin dispoziţia din 21 mai 2005 s-a stabilit şi cuantumul despăgubirilor, aceasta fiind adoptată în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Prin dispoziţia menţionată s-a dispus emiterea titlurilor de valoare nominală pentru suma de 1.209.631.642 ROL.
Potrivit art. 16 alin. (6) din Titlul VII al H.G. nr. 1095/2005, deciziile în care s-au consemnat sume ce urmează a fi acordate ca despăgubire se predau Comisiei Centrale, care în baza pct. 16.15 din acelaşi act normativ, procedează la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/ propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
c) Soluţia instanţei de recurs
În raport şi de prevederile legale expuse se constată că motivele de recurs sunt nefondate, astfel că în baza art. 312 din C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinţei civile nr. 508/2011 din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4371/2011. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 4374/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
