ICCJ. Decizia nr. 4395/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4395/2011
Dosar nr. 37832/299/2009
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 noiembrie 2009 şi precizată la termenul din 4 martie 2010, reclamanta A.L. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru cetăţenie să-i acorde cetăţenia română, motivând că părinţii şi bunicii săi au avut cetăţenia română până în anul 1940, când localitatea B. din raionul Soroca s-a aflat sub jurisprudenţa Statului Român.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a depus la data de 28 octombrie 2010 întâmpinare şi a invocat excepţia prematurităţii acţiunii faţă de formularea acesteia anterior depunerii unei cereri pentru dobândirea cetăţeniei române, însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. De asemenea, autoritatea pârâtă a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întemeiată de reclamantă pe dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, republicată , arătând că pentru soluţionarea unei asemenea cereri este prevăzută în legea susmenţionată o procedură specială, potrivit căreia numai ordinul de respingere a cererii poate fi atacat în instanţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 4.245 din 1 noiembrie 2010, prin care a admis excepţia prematurităţii acţiunii şi pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.L.
Pentru admiterea excepţiei de procedură privind prematuritatea acţiunii, instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 11–20 din Legea nr. 21/1991, republicată, cererile de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române se adresează Comisiei pentru cetăţenie, se depun la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, însoţite de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi se aprobă prin ordin al preşedintelui acestei autorităţi.
În cauză, s-a constatat că reclamanta nu a dovedit formularea unei asemenea cereri la autoritatea pârâtă şi respingerea acesteia prin ordin, astfel că în mod prematur a fost sesizată instanţa de judecată să analizeze temeinicia cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta şi a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea judecării fondului pricinii.
Recurenta a susţinut că soluţia de respingere a acţiunii ca prematură a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil şi cu nesocotirea rolului activ al judecătorului, întrucât nu s-a avut în vedere obiectul concret al acţiunii şi anume, refuzul nejustificat al autorităţii intimate de a înregistra cererea de acordare a cetăţeniei române şi a actelor doveditoare, fiind astfel vătămat dreptul constituţional la petiţionare, recunoscut prin art. 51 din Constituţia României şi prin O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002.
Recurenta a apreciat că, prin refuzul neîntemeiat al autorităţii intimate de a-i înregistra cererea de acordare a cetăţeniei române şi a actelor doveditoare a fost vătămat dreptul său la o bună administrare, prevăzut de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat , pentru următoarele considerente:
Excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată formulată de recurenta-reclamantă A.L. a fost soluţionată de instanţa de fond printr-o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor art. 11-20 din Legea nr. 21/1991, republicată, conform cărora, cererile de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române formulate în temeiul art. 101 din această lege se adresează Comisiei pentru cetăţenie, se depun la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, însoţite de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi se aprobă de către preşedintele autorităţii.
Din verificarea bazei de date a secretariatului comisiei pentru cetăţenie nu a rezultat depunerea de către recurenta–reclamantă a unei asemenea cereri, situaţie confirmată chiar în dezvoltarea cererii de recurs.
În consecinţă, elementele de fapt şi de drept din prezenta cauză justifică soluţia dată excepţiei de prematuritate a cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii administrative prevăzute prin reglementarea cu caracter imperativ cuprinsă în legea care a constituit temeiul juridic al acţiunii în justiţie şi anume, Legea nr. 21/1991.
Din acest considerent, se constată că sunt vădit nefondate susţinerile din recurs privind calificarea greşită dată de instanţa de fond obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată.
Aceste susţineri privind sesizarea instanţei de judecată pentru a se constata vătămarea dreptului la petiţionare, recunoscut în art. 51 din Constituţia României şi O.G. nr. 27/2002, reprezintă în realitate o cerere de modificare a obiectului acţiunii, formulată de recurenta-reclamantă cu încălcarea dispoziţiilor art. 294, coroborate cu art. 316 C. proc. civ., conform cărora, în apel şi respectiv, în recurs, nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Apărările din recurs privind încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la o bună administrare şi nesocotirea rolului activ al judecătorului vor fi respinse de asemenea ca nefondate pentru caracterul general şi imprecis al criticilor formulate, fără referire la pricina dedusă judecăţii, ceea ce împiedică posibila încadrare a lor într-unul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Independent de aceasta, se constată că instanţa de fond s-a pronunţat, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, în limitele sesizării sale prin acţiune şi cu respectarea drepturilor procedurale ale tuturor părţilor.
Reglementând cadrul în care poate fi exercitat rolul activ al judecătorului, dispoziţiile art. 129 alin. (51) C. proc. civ. prevăd expres că, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
Faţă de considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.L. împotriva sentinţei nr. 4245 din 1 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4394/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4397/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
