ICCJ. Decizia nr. 4391/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4391/2011
Dosar nr. 470/46/2011
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa nr. 460/F-CONT din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta E.A.I. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel examinând cererea reclamantei, în raport de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, a constată că acesta nu este întemeiată, reţinând, în esenţă, următoarele:
Astfel, s-a constată că, prin sentinţa nr. 11/F-CONT din 13 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 1567/46/2009, a fost admisă cererea reclamantei E.A.I. în contradictoriu cu Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, cu Agenţia respectivă şi cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi s-a dispus anularea ordinului nr. 164 din 12 octombrie 2009 emis de preşedintele Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale prin care s-a dispus revocarea reclamantei din funcţia de director coordonator la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Argeş şi încetarea contractului de management al acesteia.
Apreciind că trebuie să execute sentinţa nr. 11/2010, pârâtă, prin preşedintele său, a emis ordinul nr. 182 din 9 martie 2011 prin care la art. 1 a dispus repunerea reclamantei în funcţia de director coordonator începând cu data de 9 martie 2011, iar la art. 2 a dispus încetarea de drept a contractului de management al reclamantei şi revocarea acesteia din funcţia de director coordonator începând cu data de 10 martie 2011 şi trecerea pe o funcţie publică de execuţie.
Examinând condiţia cazului bine justificat, instanţa de fond a constatat că reclamanta a invocat aparente nelegalităţi ce caracterizează încetarea raportului de serviciu prin eliberarea funcţionarului din funcţia publică. Însă, se reţine că prin ordinul contestat, reclamanta nu a fost eliberată din funcţia publică pentru a se impune acordarea dreptului de preaviz şi solicitarea listei funcţiilor publice vacante de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Reclamanta a fost revocată din funcţia de conducere drept consecinţă a încetării contractului de management şi trecută pe funcţie publică de execuţie. Avizul la care face referire reclamanta în acţiunea sa, cel prevăzut de art. 21 din H.G. nr. 611/2008, nu are legătură cu cauza de faţă, fiind aviz solicitat pentru organizarea concursurilor de ocupare a unei funcţii publice. Cât priveşte maniera de executare a sentinţei nr. 11 din 2010, aspectul presupune verificări ample în legătură cu legalitatea măsurilor luate de pârâtă, inclusiv sub aspectul existenţei obligaţiei de a executa sentinţa respectivă în forma realizată de pârâtă.
Prin urmare, în urma verificării sumare a actului administrativ contestat, instanţa de fond a apreciat că argumentele reclamantei nu pun la îndoială, fără discuţii, legalitatea actului respectiv.
Examinând condiţia pagubei iminente, instanţa de fond a constatat că aceasta nu este îndeplinită. Cerinţa legii în acest sens se referă la un prejudiciu material viitor şi previzibil ori la perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţi publice. Reclamanta nu a invocat perturbarea gravă a activităţii Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Argeş, ci doar prejudicii morale şi materiale. Cum prejudiciile morale sunt excluse de lege de la valorificare intr-o cerere de suspendare întemeiată pe art. 14, au fost examinate examinat argumentele referitoare la prejudiciul material. În legătură cu acest aspect, reclamanta a invocat lipsirea sa de salariul cuvenit pentru funcţia de director coordonator, însă instanţa a constatat că reclamanta nu a primit un astfel de salariu în temeiul ordinului de reintegrare, pentru că a fost numită începând cu data de 9.03.2011 şi revocată din a doua zi, din data de 10 martie 2011 prin urmare, condiţia pagubei iminente nu este realizată.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 260/F-CONT din 27 aprilie 2011, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta E.A.I., criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs susţine recurenta că a făcut pe deplin dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 motivat de faptul că a expus suficiente argumente din care să rezulte atât cazul bine justificat cât iminenta producere a unei pagube prin actul contestat.
Astfel sub aspectul existenţei unui caz bine justificat, susţine recurenta că îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat izvorăşte din modalitatea în care intimata a procedat la revocarea sa la o zi după repunerea în funcţia de director coordonator, în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Totodată, mai susţine recurenta că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că, concedierea sa nu putea fi dispusă în perioada când raportul său de serviciu era suspendat, a fost concediată cu încălcarea art. 99 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 188/1999 şi fără ca măsura să fie adusă la cunoştinţă Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în condiţiile art. 21 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008.
În ceea ce priveşte condiţia iminenţei producerii unei pagube susţine recurenta că aceasta este dovedită prin faptul că, urmare a emiterii ordinului prin care a fost eliberată din funcţia publică de conducere, ceea ce a condus la pierderea drepturilor de natură salarială, a fost afectată în mod direct în ceea ce priveşte veniturile necesare traiului zilnic.
Totodată, mai susţine recurenta că instanţa de fond nu a reţinut faptul că legiuitorul nu condiţionează îndeplinirea acestei condiţii de caracterul irecuperabil al pagubei, ci doar de iminenţa producerii ei.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect şi detaliat în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci îşi va limita analiza la criticile care se circumscriu unor motive de recurs.
Astfel Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.
În acest sens, Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, reafirmă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Îndeplinirea acestor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, simplu fapt al promovării unei acţiuni în anularea actului administrativ şi invocarea unor motive de nelegalitate prin raportarea la unele dispoziţii legale, nefiind de natură a atrage suspendarea respectivului act administrativ, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat şi fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. Astfel, măsura destituirii dintr-o funcţie publică, dispusă prin actul a cărui suspendare se solicită, nu constituie prin ea însăşi un caz bine justificat. Totodată, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii ale recurentei referitoare la pierderile de natură salarială în condiţiile în care acestea nu sunt suficiente şi concludente pentru a se considera că sunt întrunite cerinţele legale pentru suspendarea executării, ştiut fiind că astfel de susţineri nu sunt de natură a răsturna prin ele însele prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de E.A.I. împotriva sentinţei nr. 260/ F-CONT din 27 aprilie 2011, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4389/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4394/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
