ICCJ. Decizia nr. 4411/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs

Decizii ICCJ 2011 (Contencios administrativ)

R O M A N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4411/2011

Dosar nr. 1439/33/2010

Şedinţa publică de la 21 septembrie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Instanţa de fond

1. Acţiunea reclamantului

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta SC F.A.D.F. SRL Turda, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Câmpia Turzii, Serviciul de Impozite şi Taxe şi Municipiul Câmpia Turzii, a solicitat anularea deciziei de impunere din 15 iunie 2010, suspendarea executării deciziei arătate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii şi cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat nelegalitatea deciziei de impunere, în sensul nerespectării regulilor şi exigenţelor procedurii fiscale, respectiv lipsa unei inspecţii fiscale, neasigurarea dreptului la apărare şi lipsa motivării în fapt şi în drept a deciziei, precum şi din perspectiva inexistenţei obligaţiei de plată a taxei de foraje şi excavări în sarcina societăţi şi a conduitei autorităţii în ceea ce priveşte respectarea principiilor securităţii juridice şi încrederii legitime.

Referitor la lipsa unei inspecţii fiscale, reclamanta a susţinut că nu exista nici măcar în aparenţă cadrul legal de stabilire a unor obligaţii în sarcina societăţii, iar în aceste condiţii inexistenţa inspecţiei fiscale antrenează nelegalitatea deciziei.

În privinţa dreptului la apărare, reclamanta a arătat că, potrivit prevederilor art. 9 C. proc. fisc. şi ale art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, înainte de luarea oricărei decizii în materie fiscală este necesară ascultarea contribuabilului.

Societatea reclamantă a apreciat că nemotivarea deciziei contestate reprezintă un motiv de nulitate, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. e) C. proc. fisc., potrivit căruia orice act administrativ fiscal trebuie să cuprindă motivarea în fapt şi drept a emitentului actului, iar conform art. 65 C. proc. fisc., organul fiscal trebuie să indice şi probele pe care le-a avut în vedere pentru a lua o anumită decizie.

În susţinerea inexistenţei obligaţiei de plată a taxei, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 267 alin. (3) şi alin. (4), ale art. 3 lit. e) din Legea nr. 50/1991, ale art. 134 alin. (4) C. fisc. şi a arătat că obiectul concesiunii nu îl reprezintă efectuarea studiilor geotehnice, ridicări topografice, exploatare carieră, iar societatea a construit, nu a efectuat studii, a avut autorizaţie de construire şi a achitat taxa aferentă proiectului.

Raportându-se la exigenţele impuse de respectarea principiilor securităţii juridice şi încrederii legitime, reclamanta a explicat că societatea şi-a fondat deciziile economice, inclusiv cele în materie fiscală, pe conduita Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, care nu a solicitat niciodată societăţii să deţină vreo autorizaţie de foraje şi excavări.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării actului atacat, reclamanta a susţinut că sunt întrunite cerinţele cerute de Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat fiind fundamentat pe motivele de nelegalitate a deciziei, iar paguba iminentă rezultând din curgerea dobânzilor şi a penalităţilor.

2. Apărările pârâţilor

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Primăria Municipiului Câmpia Turzii a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, în contextul dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 215/2008, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare raportat la incidenţa art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere că decizia, emisă în timpul controlului efectuat de Curtea de Conturi prin Camera de Conturi Cluj, are la bază procesul-verbal de constatare din 29 septembrie 20120 şi întruneşte cerinţele cerute de C. proc. fisc. atât din perspectiva elementelor ce trebuie să le cuprindă un act fiscal, cât şi a asigurării dreptului de apărare.

La data de 20 octombrie 2010, reclamanta a precizat că acţiunea este formulată în contradictoriu cu Municipiul, astfel încât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei nu se mai susţine.

La acelaşi termen de judecată, Curtea a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (6) raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare.

3. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 403 din 27 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea precizată de reclamanta SC F.A.D.F. SRL Turda în contradictoriu cu Municipiul Câmpia Turzii, Serviciul Impozite şi Taxe Câmpia Turzii, a anulat decizia de impunere emisă la 15 iunie 2010, a respins cererea de suspendare a executării deciziei menţionate şi a obligat pârâtul la plata sumei de 5.212,25 RON cheltuieli parţiale de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, la data de 11 aprilie 2006, între Primăria Municipiului Câmpia Turzii şi SC F.A.D.F. SRL, s-a încheiat contractul de concesiune având ca obiect concesionarea imobilului teren situat în extravilanul Municipiului Câmpia Turzii în vecinătatea râului A., între staţia de epurare şi graniţa administrativă, în suprafaţă de 314.449 mp teren, aparţinând domeniului public, din care 134.995 atribuiţi prin hotărârea din 2001 a Prefecturii Judeţului Cluj, iar suprafaţa de 179.454 mp înscris în cartea funciară, scopul concesiunii fiind edificarea unei zone de agrement turistic. În baza contractului, reclamanta a solicitat eliberarea certificatului de urbanism, iar apoi, a autorizaţiei de construire, ambele fiind eliberate în scopul amenajării zonei de agrement, sens în care, ulterior, s-a trecut la executarea celor încuviinţate.

Curtea a mai reţinut faptul că, prin decizia de impunere din 15 iunie 2010, s-a stabilit în sarcina societăţii, din oficiu, obligaţia de plată a taxei pentru foraje şi excavări în cuantum de 1.304.477 lei, întrucât, după verificarea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune, s-a reţinut că pentru amenajarea a trei lacuri s-a excavat zona ce urma a fi acoperită de luciu de apă, fără a fi emisă autorizaţia de foraje excavări şi fără a se achita taxa.

Considerând întemeiate criticile formulate de către reclamantă cu privire la decizia de impunere din 15 iunie 2010, prima instanţă, examinând dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, ale art. 8, art. 43 şi art. 65 C. proc. fisc., a reţinut că obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie contra arbitrariului, iar lipsa dovezii privind ascultarea contribuabilului în condiţiile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc., duce la nerespectarea dreptului de apărare şi implicit la anularea actului.

Astfel, a constatat instanţa de fond, decizia emisă de pârât a făcut referire generică la Legea nr. 571/2003 şi H.G. nr. 44/2004 şi la obligaţia plăţii taxei de foraje şi excavări, impusă din oficiu, situaţie care contravine dispoziţiilor Constituţiei, în sensul că nu a asigurat o informare corectă a reclamantei cu privire la problema de impunere.

Prima instanţă a avut în vedere la pronunţarea soluţiei şi practica Curţii de Justiţie Europene, potrivit căreia dreptul la apărare, respectiv de a fi ascultat al contribuabilului, se înscrie printre principiile generale de drept comunitar şi trebuie respectat inclusiv de administraţiile fiscale naţionale (Hotărârea C349/07 Soprope-Organizacoes de Calcada Lda c. Fazenda Publică).

Pe de altă parte, Curtea a constatat că la dosarul cauzei, a fost depus permisul de exploatare emis de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în favoarea SC T.I.I.E. SRL, prin care s-a acordat dreptul de exploatare societăţii menţionate în zona L.P., considerându-se că nu se putea impune în sarcina reclamantei obligaţia unei taxe, în sensul dispoziţiilor art. 267 C. fisc.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei de impunere, dat fiind că în cauza a fost dispusă anularea actului, acesta nemaiputând produce efecte, Curtea a apreciat că se impune respingerea cererii.

II. Instanţa de recurs

1. Criticile reclamantei SC F.A.D.F. SRL Turda şi ale pârâtului Municipiul Câmpia Turzii prin Primar.

Împotriva sentinţei civile nr. 403 din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamanta SC F.A.D.F. SRL Turda, cât şi Municipiul Câmpia Turzii prin Primar, care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

a) Pârâtul Municipiul Câmpia Turzii a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că în mod greşit prima instanţă a apreciat că nu s-a respectat dreptul intimatei-reclamante la apărare, deşi acesteia i s-a adus la cunoştinţă procesul-verbal de control din 27 mai 2010, la care a formulat obiecţiuni înregistrate din 14 iunie 2010 privind inaplicabilitatea taxei de foraje şi excavare pentru situaţia sa, iar organele fiscale de control au răspuns obiecţiunilor reclamante.

S-a mai susţinut că deciziei de impunere din 15 iunie 2010 nu îi lipseşte niciunul din elementele prevăzute de art. 46 din O.G. nr. 92/2003 care atrage nulitatea acesteia.

Recurentul a învederat că în mod eronat instanţa de fond a concluzionat că intimata nu datorează taxa pe excavare, deoarece exploatarea pietrişului şi nisipului pe amplasamentul celor 3 locuri de agrement s-a realizat de o altă societate SC T.I.I.E. SRL, întrucât între executantul lucrărilor şi intimata-beneficiară exista un contract de asociere în participaţiune.

Recurenta a susţinut că intimata a amenajat 3 lacuri de agrement prin excavare, fără a solicita autorizaţia de foraje şi excavare şi fără a achita taxa legală, astfel că în termenul de prescripţie s-a emis decizia de impunere atacată, pentru recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat prin neachitarea acestei taxe.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea întregii acţiuni formulate de reclamantă, în drept indicându-se dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

b) Reclamanta SC F.A.D.F. SRL Turda a criticat la rândul său sentinţa nr. 403/2010 a Curţii de Apel Cluj susţinând că în mod greşit au fost reduse cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat solicitat la soluţionarea în fond a cauzei.

A arătat recurenta-reclamantă că soluţia pronunţată în această privinţă este nemotivată, trimiterea la textul art. 276 C. proc. civ. nereprezentând o motivare, în sensul exigenţelor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar, pe de altă parte, nu se justifica reducerea onorariului apărătorului ales, din moment ce acţiunea a fost admisă în întregime, capătul de cerere privind suspendarea deciziei de impunere fiind respins întrucât nu mai prezenta interes, din moment ce litigiul s-a soluţionat.

2. Apărările reclamantei

În temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. reclamanta SC F.A.D.F. SRL Turda a depus la dosar întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat.

Societatea a susţinut că i s-a încălcat dreptul la apărare deoarece nu a cunoscut faptele imputate şi nu au fost ascultaţi reprezentanţii săi înaintea emiterii deciziei de impunere, că nu era titulara obligaţiei de plată a taxei pentru foraje şi excavări, că nu putea fi stabilită taxa în lipsa unei inspecţii fiscale, că nu s-au respectat principiile comunitare ale securităţii juridice şi a încrederii legitime.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor.

a) Cu privire la recursul pârâtei

Legislaţia aplicabilă

1 - Lege nr. 50/1991, republicată

Art. 3 - Autorizaţia de construire se eliberează pentru:

e) lucrări de foraje şi excavări necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, prospecţiunilor geologice, exploatărilor de cariere, balastiere, sonde de gaze şi petrol, precum şi alte exploatări de suprafaţă sau subterane;

2 - C. fisc. adoptat prin Legea nr. 571/2003

Art. 267 - Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construire şi a altor avize asemănătoare

(1) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma stabilită de consiliul local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau consiliul judeţean, după caz, în limitele prevăzute în tabelul următor:

(4) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 6 RON inclusiv pentru anul 2006 şi pentru anul 2007.

3 - H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

Art. 1 - Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C. fisc.: Capitolul V Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor

Reguli generale

Art. 266 - Orice persoană care trebuie să obţină un certificat, aviz sau altă autorizaţie prevăzută în prezentul capitol trebuie să plătească taxa menţionată în acest capitol la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizaţia necesară.

Norme metodologice:

130. Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor se achită anticipat eliberării acestora.

C. fisc.:

Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construire şi a altor avize asemănătoare

Art. 267 - (1) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediu urban, este egală cu suma stabilită de consiliul local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau consiliul judeţean, după caz, în limitele prevăzute în tabelul următor:

4 - Norme metodologice în vigoare:

134. (1) Autorizaţia de foraje şi excavări, model stabilit potrivit pct. 256, se eliberează de către primarii în a căror rază de competenţă teritorială se realizează oricare dintre operaţiunile: studii geotehnice, ridicări topografice, exploatări de carieră, balastiere, sonde de gaze şi petrol, precum şi oricare alte exploatări, la cererea scrisă a beneficiarului acesteia, potrivit modelului prevăzut la acelaşi punct.

(2) Autorizaţia nu este de natura autorizaţiei de construire şi nici nu o înlocuieşte pe aceasta, iar plata taxei nu îl scuteşte pe titularul autorizaţiei de orice alte obligaţii fiscale legale, în măsura în care acestea îi sunt aplicabile.

(3) Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de foraje şi excavări are elementele constitutive ale declaraţiei fiscale şi se depune la structura de specialitate în a cărei rază de competenţă teritorială se realizează oricare dintre operaţiunile prevăzute la art. 267 alin. (4) C. fisc., cu cel puţin 30 de zile înainte de data începerii operaţiunilor.

(4) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei prevăzute la alin. (1) se plăteşte anticipat şi se calculează pentru fiecare metru pătrat sau fracţiune de metru pătrat afectat de oricare dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1).

(5) Pentru operaţiunile în curs la data publicării prezentelor Norme metodologice în M. Of. al României, Partea I, beneficiarii au obligaţia să depună cererile pentru eliberarea autorizaţiilor în termen de 30 de zile de la data publicării prezentelor norme metodologic.

Situaţia de fapt

În baza contractului din 11 aprilie 2006 recurenţii-reclamanţi SC F.A.D.F. SRL Turda i s-a concesionat de către Primăria Câmpia Turzii pe o perioadă de 49 de ani terenul extravilan în suprafaţă de 314.449 mp din domeniul public Câmpia Turzii situat în vecinătatea râului A., situat între staţia de epurare şi graniţa administrativă cu comuna L., în scopul amenajării unei baze de agrement cu un loc artificial, zonă de campare, plajă, zonă împădurită, căi comunicaţie, parcări aşa cum rezultă din contractul de concesiune aflat la dosar fond.

Recurentei-reclamante, concesionară a terenului i s-a eliberat certificatul de urbanism din 11 noiembrie 2006 şi autorizaţia de construire din 31 mai 2007, a cărei valabilitate s-a prelungit până la 30 ianuarie 2009, de către Primăria Turzii, pentru „amenajarea unei zone de agrement turistic cuprinzând 3 lacuri artificiale prin excavare, conform contractului de concesiune”. Lucrările autorizate au fost executate de constructorul SC T.I.I.E. SRL în baza contractului de asociere în participaţiune încheiat la 8 decembrie 2006 cu recurenta-reclamantă-beneficiara amenajărilor şi a concesiunii terenului, aşa cum rezultă din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 26 iunie 2009 încheiat între cele 2 societăţi.

Contractul de asociere în participaţiune din 8 decembrie 2006 a condus la eliberarea permisului de exploatare din 8 iunie 2007 de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în beneficiul constructorului, pentru cantitatea de 150.000 m³ nisip şi pietriş de pe teritoriul concesionat de recurenta-reclamantă SC F.A.D.F. SRL Turda acesteia din urmă eliberându-i-se şi Acordul de mediu din 16 noiembrie 2007 de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj.

În timpul controlului desfăşurat în perioada mai-iunie 2010 de către Camera de Conturi Cluj la sediul Primăriei municipiului Câmpia Turzii s-au constatat nereguli în legătură cu executarea contractului de concesiune încheiat cu recurenta-reclamantă din 2006, în sensul că nu s-a eliberat autorizaţie de excavare concesionarei, pentru amenajarea celor 3 lacuri artificiale şi nu s-a achitat de către aceasta taxa datorată în acest scop, împrejurare consemnată în cuprinsul „procesului-verbal constatare a modului de îndeplinire a obligaţiilor contractuale încheiat la 27 mai 2010” semnat şi ştampilat de comisia de verificare din cadrul concendentului, Primăria Turda şi de administratorul recurentei-concesionare, care semnase anterior şi procesul-verbal de terminare a lucrărilor din 29 ianuarie 2010, împreună cu Comisia de recepţie din cadrul Primăriei Câmpia Turzii.

Municipiul Câmpia Turzii, prin Serviciul constatare, impunere şi control a emis în sarcina recurentei-reclamante decizia de impunere din 15 iunie 2010 pentru valoarea taxei de foraj şi excavări datorate de aceasta din urmă, uzând de dreptul organului fiscal conferit de art. 91, alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 de a stabili obligaţii fiscale, în interiorul termenului de prescripţie de 5 ani, care începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală.

Argumente pentru admiterea recursului pârâtei

Motivele pentru care prima instanţă a anulat decizia de impunere sunt: nerespectarea dreptului la apărare al recurentei-reclamante nemotivarea excepţiei de impunere, inexistenţa obligaţiei.

Criticile recurentei-pârâte privind aplicarea greşită a legii la soluţionarea cauzei de către prima instanţă sunt fondate.

Autorizaţia pentru executarea lucrărilor de foraje şi excavări este prevăzută de art. 3 lit. e) din Legea nr. 50/1991, pentru eliberarea acesteia fiind necesar a se achita taxa reglementată de art. 267 alin. (4) C. fisc., de către beneficiarul autorizaţiei, conform Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, art. 134.

În speţă, recurenta-reclamantă nu a solicitat eliberarea unei autorizaţii prevăzută de lege, nu a achitat taxa legal datorată pentru eliberarea acesteia neputându-şi invoca propria culpă în valorificarea unui drept şi nici necunoaşterea legii, învinovăţind autorităţile că nu au atenţionat-o asupra obţinerii unei autorizaţii pe care, avea obligaţia legală să o ceară şi a plăţii taxei corespunzătoare, de asemenea, prevăzută de lege.

Motivarea instanţei de fond privind pretinsa încălcare a dreptului la apărare a recurentei-reclamante, prin neinformarea şi neascultarea reprezentanţilor legali ai acesteia este greşită, atâta timp cât administratorul acesteia inginer F.H., semnatorul contractului de concesiune din 2006 şi al proceselor-verbale de recepţie încheiate cu constructorul la 26 iunie 2009 şi cu concedentul Primăria Câmpia Turzii la 29 ianuarie 2010, a participat la verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor din contractul de concesiune efectuată de o comisie din cadrul Primăriei concendente în prezenţa sa. Din comisie a făcut parte şi şeful serviciului Constatare, impunere şi control, cu atribuţii în stabilirea obligaţiilor fixe ale contribuabililor, fiind nefondate susţinerile recurentei-reclamate că nu a existat o inspecţie fiscală care să stabilească taxa datorată.

Reprezentantul legal al recurentei-reclamante a semnat procesul-verbal din 27 mai 2010 întocmit cu această ocazie, în care s-au consemnat lucrările executate pe terenul concesionat, menţionându-se că nu s-a emis autorizaţie de foraje şi excavări pentru amenajarea celor 3 lacuri ce urmau a fi acoperite cu luciu de apă şi că nu s-a perceput şi încasat taxa aprobată pentru emiterea acesteia, prin hotărârea de stabilire a impozitelor şi taxelor locale.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a fost informată cu privire la neregulile săvârşite în executarea lucrărilor pe ternul concesionat şi şi-a exercitat dreptul la apărare formulând obiecţiuni la procesul-verbal de constatare, înregistrate din 14 iunie 2010 la sediul Primăria Câmpia Turzii anexând înscrisuri doveditoare, anterior emiterii deciziei de impunere contestate, instanţa de fond omiţând să analizeze susţinerile recurentei-pârâte în acest sens.

Decizia de impunere din 15 iunie 2010 emisă de recurentul-pârât prin Serviciul de Impozite şi Taxe nu omite niciunul din elementele prevăzute de art. 43 alin. (2) coroborat cu art. 46 C. proc. fisc., sub sancţiunea nulităţii şi nu poate fi considerată nemotivată, atâta timp cât conţine de numirea taxei datorate, a cuantumului şi temeiului legal al calculării acesteia, obligaţia achitării acestei taxe fiind stabilită şi adusă la cunoştinţa reprezentantului recurentei-reclamante prin procesul-verbal de constatare din 27 mai 2010 la care societatea reclamantă a formulat obiecţiuni, aşa cum s-a consemnat pe acest înscris.

Sunt corecte susţinerile recurentei-pârâte şi-n privinţa aplicării greşite a legii, de către instanţa de fond, atunci când a concluzionat că taxa de excavare nu era datorată de recurenta-reclamantă, ori de societatea care a executat lucrările de excavare, în baza permisului de exploatare din 8 iunie 2006 emis de Agenţia Naţională de Resurse Minerale, respectiv de SC T.I.I.E. SRL.

Este de principiu că autorizaţia de executare a oricăror lucrări de construcţii, amenajare, exploatare dintre cele enumerate la art. 3 din Legea nr. 50/1991, o solicită beneficiarul acestora, la art. 3 lit. e), între lucrările necesar a fi autorizate fiind enumerate „lucrări de foraje şi excavări în vederea efectuării studiilor geotehnice, prospecţiuni geologice (…) şi alte exploatări de suprafaţă sau subalterne”.

Art. 267 C. fisc. prevede obligaţia plăţii taxe „pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavare necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări (…)”.

Normele metodologice de aplicare a C. fisc. au fost completate prin H.G. nr. 1861/2006 (în vigoare la data eliberării autorizaţiei de executare a amenajărilor de către recurenta-reclamantă) în sensul că, autorizaţia de foraje şi excavări nu înlocuieşte autorizaţia de construire, iar plata taxei nu-l scuteşte pe titularul autorizaţiei de orice obligaţii fiscale legale, art. 134 alin. (2) în timp ce alin. (1) prevede că respectiva autorizaţie se eliberează de primăria în a cărei rază teritorială se execută lucrările de forare şi excavare, „la cererea scrisă a beneficiarului acesteia”.

În concluzie, nu este nici o îndoială, faţă de textele menţionate anterior, că lucrările de excavare pentru amenajarea celor trei lacuri de agrement de către recurenta-reclamantă, concesionară a terenului şi beneficiară a lucrărilor, conform contractului de concesiune din 2006 şi autorizaţiei de construire din 31 mai 2007 necesitau autorizaţia prevăzută de art. 3 lit. e) din Legea nr. 31/1999 republicată, pe care recurenta-reclamantă avea obligaţia să o solicite şi pentru care datora taxa conform art. 267 alin. (4) C. fisc. şi art. 134 din H.G. nr. 44/2004, fiind deci titulara obligaţiei de plată a acestei taxe.

Susţinerile recurentei-reclamante cum că în raport de natura şi specificul lucrărilor executate nu s-ar încadra în textele menţionate anterior sunt absolut nefondate, nefiind reţinute nici de prima instanţă, întrucât enumerarea anumitor lucrări specifice în textele menţionate anterior (studii geotehnice, ridicări topografice, exploatări de carieră, balastieră, sonde de petrol şi gaze) are caracter exemplificativ, fiecare text prevăzând obligaţia autorizării şi pe cale de consecinţă a plăţii taxei şi pentru „alte exploatări”, în această categorie încadrându-se lucrările de exploatare nisip, pietriş executate de recurenta-reclamantă prin intermediul constructorului SC T.I.I.E. SRL.

Nejustificate sunt susţinerile recurentei-reclamante din întâmpinarea depusă în recurs, prin care reiterează apărările formulate la fond privind nerespectarea principiilor comunitare ale securităţii juridice şi a încrederii legitime.

Principiul securităţii juridice s-a conturat ca o măsură de protecţie a contribuabilului împotriva unui pericol care vine chiar din partea dreptului, a unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă să o creeze, găsindu-şi aplicare în special în privinţa predictibilităţii legislaţiei fiscale, a modificărilor intempestive ale acesteia.

Nu există nici un fel de insecuritate juridică în cauza de faţă, când recurenta-reclamantă nu a solicitat autorizaţia legală pentru executarea lucrărilor de excavare de către constructorul cu care a încheiat contractul de asociere în participaţiune din 8 decembrie 2006 şi nici nu a plătit taxa prevăzută de lege pentru eliberarea autorizaţiei, în sarcina sa, ca beneficiar al lucrărilor.

Legat de principiul securităţii juridice, este şi principiul încrederii legitime regăsit în practica C.E.J. în legătură cu justul echilibru care trebuie respectat, între speranţele fondate ale contribuabilului, într-o reglementare legală aplicabilă şi exigenţele legitime ale flexibilităţii acesteia, or, în cauza de faţă acest principiu nu-şi găseşte aplicarea, întrucât recurenta-reclamantă nu-şi poate invoca propria culpă, de a nu se fi informat în legătură cu autorizaţiile şi taxele necesare pentru executarea lucrărilor de amenajare a unei zone de agrement şi nici necunoaşterea legii, autorizaţia şi taxa aferentă fiind prevăzute de lege.

Obligaţia respectării legii revine fiecărui destinatar al acesteia şi nu poate fi justificată prin conduita permisivă a autorităţilor locale.

Astfel fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2007, Înalta Curte va admite recursul pârâtului şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge în întregime acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

b) Cu privire la recursul reclamantei

Faţă de această soluţie, recursul reclamantei, care priveşte acordarea numai în parte a cheltuielilor de judecată la instanţa de fond, nu mai este necesar a fi analizat, întrucât, ca urmare a respingerii acţiunii, pârâta nu mai datorează nici un fel de cheltuieli de judecată, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

4. Soluţia instanţei de recurs.

Faţă de considerentele prezentate, Înalta Curte va admite în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul pârâtului Municipiul Câmpia Turzii, prin Primar, declarat împotriva sentinţei nr. 403/2010 a Curţii de Apel Cluj, pe care o va modifica în sensul că va respinge în tot acţiunea reclamantei, urmând ca în baza art. 312 C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul reclamantei declarat împotriva aceleiaşi hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Municipiul Câmpia Turzii prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 403 din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge în tot acţiunea formulată de reclamantă.

Respinge recursul declarat de SC F.A.D.F. SRL Turda împotriva sentinţei civile nr. 403 din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3601/2011. Contencios. Anulare act de control...		ICCJ. Decizia nr. 3604/2011. Contencios. Anulare act de control... →

ICCJ. Decizia nr. 4411/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4411/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs