ICCJ. Decizia nr. 4485/2011. Contencios. Anulare acte emise de BNR. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4485/2011
Dosar nr. 777/1/2011
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin hotărârea nr. 36 din 7 octombrie 2010 a Băncii Naţionale a României s-a dispus retragerea aprobării acordate recurentei, în calitate de membru al Consiliului de administraţie al Băncii C.S. S., judeţul Botoşani, pentru abateri deosebit de grave de la disciplina bancară, constatate de reprezentanţii Băncii C.C.C. la respectiva instituţie de credit.
2. Hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2010 a Băncii Naţionale a României.
Prin hotărârea arătată mai sus, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a respins ca nefondată contestaţia formulată de L.E. împotriva hotărârii nr. 36 din 7 octombrie 2010, menţinând hotărârea atacată ca legală şi temeinică.
Pentru a pronunţa această hotărâre intimata a reţinut că din verificarea documentelor întocmite de organele de control a rezultat că sunt reale neregulile constatate în activitatea Consiliului de Administraţie al Băncii C.S. Suliţa, care nu a dispus măsurile necesare pentru menţinerea unui sistem de control intern eficient şi adecvat.
Acţiunile de supraveghere desfăşurate la Banca C.S. Suliţa de către echipele de inspecţie ale Băncii Naţionale a României în perioada 2007-2009 şi profilul de risc rezultat ca urmare a inspecţiei desfăşurate, respectiv „ridicat” în 2007 şi „mediu-ridicat” în 2008-2009, au relevat capacitatea scăzută a Consiliului de administraţie şi a directorului general de a identifica, evalua, monitoriza şi controla riscurile activităţii, cu impact negativ asupra profilului general de risc al băncii cooperatiste.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a reţinut că toate faptele reţinute în sarcina contestatoarei reprezintă abateri grave de la disciplina bancară, ce constau în nerespectarea reglementărilor legale în vigoare şi ale normelor proprii ale instituţiei de credit, consemnate în raportul de supraveghere din 30 aprilie 2010 şi în nota de fundamentare din 25 mai 2010.
Totodată, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a apreciat că sancţiunea aplicată contestatoarei a fost corect individualizată, ţinându-se seama de gravitatea faptelor săvârşite, precum şi de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii abaterilor, constatările conducând astfel la concluzia că L.E. nu îşi mai desfăşoară activitatea în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase.
S-a reţinut că faptele pentru care a fost sancţionată contestatoarea sunt conforme cu realitatea existentă în activitatea Băncii C.S. Suliţa.
3. Recursul declarat de L.E.
Împotriva hotărârii prezentate la punctul anterior a declarat recurs L.E., susţinând că retragerea aprobării pentru calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Băncii C.S. Suliţa s-a dispus de către Banca Naţională a României în mod nejustificat.
Recurenta şi-a structurat criticile formulate după cum urmează:
3.1.– s-a ignorat profilul de risc mediu realizat pentru anul 2009, ceea ce confirmă impactul pozitiv al activităţii Consiliului de administraţie al băncii cooperatiste.
3.2.– i s-a imputat fără temei necunoaşterea legislaţiei specifice.
3.3.– s-a reţinut eronat că procedura de administrare a riscului operaţional şi a riscurilor asociate aprobate în şedinţa Consiliului de Administraţie din 5 ianuarie 2009 nu a fost revizuită pentru anul 2010; în realitate acest fapt s-a produs în şedinţa consiliului de administraţie din 15 ianuarie 2010.
3.4. – constatările privitoare la auditorul intern H.C. sunt doar parţial corecte; starea lui de incompatibilitate a intervenit după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 25 din 23 martie 2009 însă conducerea Băncii C.C.C. a fost informată; lipsa resurselor umane, precum şi dorinţa de a-i acorda o şansă acestei persoane au determinat menţinerea în funcţie.
4. Apărările Băncii Naţionale a României
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 septembrie 2011, intimata Banca Naţională a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în urma controlului desfăşurat la Banca C.S. Suliţa s-au descoperit abateri deosebit de grave de la disciplina bancară care au impus retragerea aprobării acordate recurentei, în calitate de membru în Consiliul de administraţie.
Intimata a arătat că încadrarea activităţii desfăşurate de instituţia de credit într-un profil de risc ridicat/mediu-ridicat se efectuează în urma constatării unor practici de management nesigure şi nesănătoase, ceea ce exprimă capacitatea scăzută a consiliului de administraţie de a gestiona riscurile în raport cu activitatea desfăşurată de bancă, afectând semnificativ profilul general de risc al băncii cooperatiste.
Referitor la auditorul intern, intimata punctează faptul că recurenta a recunoscut că acesta nu îndeplinea condiţiile legale de exercitare a funcţiei.
Conchizând, intimata susţine că la individualizarea sancţiunii s-a ţinut seama atât de circumstanţele personale şi reale ale recurentei, cât şi de contextul general în care şi-a desfăşurat activitatea dar nu s-a putut face abstracţie de multitudinea şi gravitatea abaterilor constatate.
La dosarul cauzei s-au depus atât actele atacate, cât şi întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lor, în condiţiile art. 13 alin. (1) din Legea n r. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă în baza art. 275 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta L.E. a supus controlului de legalitate hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2010 prin care Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României i-a respins ca nefondată contestaţia formulată în temeiul art. 275 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 împotriva hotărârii nr. 36 din 7 octombrie 2010 având acelaşi emitent.
Prin acest din urmă act administrativ, recurentei i s-a retras aprobarea acordată în calitate de membru al Consiliului de administraţie la Banca C.S. S., judeţul Botoşani în conformitate cu prevederile art. 229 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 99/2006.
Această sancţiune a fost aplicată ca urmare a reţinerii în sarcina recurentei a mai multor abateri prevăzute la art. 228 lit. a) din acelaşi act normativ, în actul administrativ fiind indicate un număr de 11 (unsprezece) fapte, atât din punctul de vedere al constatărilor organului de control, cât şi al prevederilor legale încălcate.
Din prezentarea motivelor de recurs rezultă că recurenta contestă numai o parte dintre abaterile imputate. Aşa fiind, rezultă că recurenta acceptă că în activitatea desfăşurată a înregistrat încălcări ale legislaţiei specifice instituţiilor de credit dar consideră că la individualizarea sancţiunii aplicate nu s-a ţinut seama de circumstanţele concrete în care şi-a desfăşurat activitatea.
Acest punct de vedere nu poate fi primit.
Prevederile art. 229 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 99/2006 nu condiţionează aplicarea sancţiunii examinate de săvârşirea unei multitudini de abateri, fiind suficientă una singură care, prin gravitatea ei, să o justifice.
Or, între neregulile depistate la inspecţia efectuată la Banca C.S., şi care nu au fost contestate de recurentă, se regăseşte şi cea menţionată la pct. 6 din hotărâre, respectiv „nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (3) lit. c) din norma Băncii Naţionale a României nr. 17/2003 (corespunzătoare art. 18 alin. (5) lit. g) coroborat cu art. 54 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 18/2009), deoarece Consiliul de administraţie nu s-a asigurat dacă conducerea operativă a implementat recomandările formulate de auditul intern cu privire la deficienţele sistemului de control intern şi examinarea efectului măsurilor implementate, precum şi la faptul că auditorul intern nu a prezentat nici un document din care să rezulte că au fost efectuate misiuni de audit intern în anul 2010”.
Abaterea prezentată, prin gravitatea ei şi contextul economic şi financiar al perioadei anilor 2009-2010, exprimă managementul defectuos al recurentei, de natură a afecta semnificativ profilul general de risc al băncii cooperatiste şi este prin aceasta aptă a antrena sancţiunea retragerii aprobării.
Revenind la cele patru critici formulate de recurentă, pe lângă aspectele deja reţinute, Înalta Curte mai constată următoarele.
Referitor la profilul de risc realizat pentru anul 2009
Contrar celor susţinute de recurentă, din raportul de supraveghere din 30 aprilie 2010 întocmit de inspectori ai Băncii C.C.C. rezultă că în urma acţiunilor de supraveghere derulate în perioada 2007-2009, a rezultat că profilul de risc al cooperativei de credit a fost ridicat în 2007 şi mediu-ridicat în 2008 şi 2009 ceea ce exprimă capacitatea scăzută a Consiliului de administraţie de a evalua şi controla riscurile activităţii, cu impact negativ asupra sistemului de control intern şi implicit asupra profilului general de risc al băncii cooperatiste.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar primi susţinerea recurentei în sensul că printr-o adresă a Băncii C.C. i s-ar fi atribuit riscul „mediu”, soluţia ar rămâne aceeaşi, pentru că neregulile constatate au generat o stare de pericol, de insecuritate financiară, sancţiunea fiind aplicată tocmai pentru acest motiv iar nu pentru riscul atribuit în concret.
Referitor la necunoaşterea legislaţiei specifice şi la procedura de administrare a riscului operaţional şi a riscurilor asociate.
În esenţă, la acest punct recursul judiciar reiterează aspectele invocate în contestaţia administrativă care privesc interpretarea art. 119 alin (2) respectiv art. 5 alin. (2) lit. a) din norma Băncii Naţionale a României nr. 17/2003 privind organizarea şi controlul intern al activităţii instituţiilor de credit şi administrarea riscurilor semnificative, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a instituţiilor de credit, părţile situându-se pe poziţii divergente.
Ceea ce prezintă însă relevanţă şi este de natură a justifica punctul de vedere adoptat de Banca Naţională a României constă în faptul că recurenta nu şi-a probat susţinerea referitoare la revizuirea procedurii de administrare a riscului operaţional şi a riscurilor asociate în şedinţa consiliului de administraţie din 15 ianuarie 2010. În plus, neregula privind pe salariata A.S. căreia prin decizie i s-au atribuit competenţe de administrator riscuri şi administrator cont deşi avea contractul de muncă suspendat (fiind în concediu de creştere a copilului), nu a fost contestată de recurentă.
Referitor la constatările privitoare la auditorul intern
Recurenta combate numai parţial constatările organului de inspecţie, prezentând secvenţial, în circumstanţiere, contextul în care a fost nevoită să-l menţină în funcţie pe auditorul intern H.C.
Înalta Curte consideră că aspectele invocate nu-i pot înlătura răspunderea pentru faptul că persoana respectivă nu îndeplinea cerinţele impuse de art. 108 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 pentru a exercita funcţia de auditor intern, mai ales că fusese avertizată în acest sens prin adresa Băncii C.C.C. din 6 octombrie 2009.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 275 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, constatând că nu au fost decelate motive de nelegalitate a hotărârii atacate, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de L.E. împotriva hotărârii nr. 39 din 14 decembrie 2010 a Băncii Naţionale a României, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4474/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4488/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
