ICCJ. Decizia nr. 4468/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4468/2011
Dosar nr. 826/113/2011
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, trimisă prin declinare de competenţă de la Tribunalul Brăila, prin sentinţa civilă nr. 455 din 22 februarie 2011, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială, Judeţul Brăila a solicitat suspendarea executării deciziei din 21 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi Judeţeană Brăila, prin care au fost dispuse măsuri de remediere a neregulilor consemnate în procesul-verbal de constatare din 3 decembrie 2010.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 85 din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Brăila în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Brăila, Curtea de Conturi a României şi, în consecinţă, a fost dispusă suspendarea executării deciziei din 21 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Brăila, până la soluţionarea în fond a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 este necesar a fi îndeplinite două condiţii, pentru admisibilitatea cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, condiţii pe care Curtea constată că reclamanta le îndeplineşte.
Instanţa a reţinut faptul că există un caz bine justificat în pricina dedusă judecăţii din moment ce autorităţii reclamante i se indisponibilizează o importantă sumă de bani, iar actul administrativ, a cărei suspendare se cere, este de natură să inducă instanţei convingerea că prezintă serioase inadvertenţe de ordin probatoriu şi de respectare a legii, astfel încât să înfrângă prezumţia de legalitate a acestuia.
Paguba iminentă există, de asemenea, deoarece executarea măsurilor dispuse prin decizia sus menţionată ar conduce în mod evident la nerespectarea clauzelor contractuale de către angajator, emiterea unor dispoziţii de imputare, fără o bază legală, în cazul funcţionarilor publici şi acţionarea în judecată a personalului contractual, întrucât C. mun. nu mai prevede recuperarea sumelor prin decizie de imputare. Consecinţele unor astfel de măsuri afectează nu numai activitatea instituţiei, ci reprezintă şi un prejudiciu clar adus salariaţilor acesteia şi activităţii Consiliului Judeţean Brăila.
Mai mult, în condiţiile reducerii veniturilor salariale ale personalului din administraţia publică locală, a interdicţiei exprese de acordare a sporurilor, prin reţinerea nejustificată a sumelor pretins acordate nelegal, s-ar cauza un prejudiciu în patrimoniul acestora de natură să le afecteze activitatea cotidiană.
3. Recursul declarat de Curtea de Conturi a României.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs Curtea de Conturi a României, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi dispoziţiile cu caracter general ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta reţine că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În privinţa cazului bine justificat, recurenta punctează ignorarea prezumţiei de legalitate de care beneficiază actul administrativ iar măsurile dispuse prin decizia nr. 2/2011 au suport legal.
Arată că recomandarea făcută prin decizia emisă de Camera de Conturi Brăila privind luarea măsurilor de recuperare a sumelor achitate fără suport legal, nu este de natură a crea un prejudiciu bugetului administraţiei publice locale care să justifice cererea de suspendare a executării actului contestat, ci, dimpotrivă, prin această recomandare s-a urmărit recuperarea prejudiciului cauzat acestei instituţii astfel că nu se poate vorbi de o sărăcire a patrimoniului reclamantei, ci, dimpotrivă, prin recuperarea sumelor de la salariaţi rezultă o mărire a patrimoniului entităţii controlate.
Referitor la paguba materială, recurenta afirmă că intimata nu a prezentat dovezi care să poată fi circumscrise definiţiei cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, susţinerile reclamantei fiind simple afirmaţii nedovedite, întrucât însăşi executarea actului nu poate fi considerată o pagubă.
Din această perspectivă intimata-reclamantă nu invocă iminenţa producerii unui prejudiciu material viitor şi previzibil în patrimoniul propriu, ci în patrimoniul unor terţe persoane - angajaţi din administraţie.
4. Apărările formulate de Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Brăila.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 septembrie 2011 intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că în ce priveşte cele două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi-a însuşit considerentele curţii de apel, insistând asupra impactului economic şi social pe care l-ar genera punerea în executare a măsurilor dispuse prin decizia nr. 2/2011 respectiv nerespectarea clauzelor contractuale de către angajator, emiterea unor dispoziţii de imputare fără o bază legală în cazul funcţionarilor publici şi acţionarea în judecată a personalului contractual, întrucât C. mun. nu mai prevede recuperarea sumelor prin decizie de imputare iar consecinţele unor astfel de măsuri ar afecta activitatea instituţiei, astfel că în aplicarea măsurilor, prejudiciul creat ar fi în primul rând al instituţiei, afirmaţiile recurentei fiind nefondate şi neîntemeiate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
Argumente de fapt şi de drept relevante.
Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Brăila a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 2 din 21 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi Judeţeană Brăila prin care au fost dispuse măsuri de remediere a neregulilor constatate şi consemnate în procesul-verbal de constatare din 3 decembrie 2010, respectiv cele prevăzute la pct. IV, V, VI cu referire la pct. 4, 5 şi 6 stabilite în sarcina sa, dispunerea măsurilor pentru recuperarea prejudiciului ca urmare a efectuării de plăţi nelegale pentru diverse drepturi băneşti, acordate funcţionarilor publici şi personalului contractual, fără temei legal contribuţiile angajatorului aferente până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei privind anularea actului administrativ.
Prima instanţă, pe baza argumentelor expuse rezumativ la pct. 1.2 din decizie a considerat că sunt îndeplinite toate condiţiile impuse de lege pentru acordarea suspendării.
Această concluzie nu este împărtăşită şi de instanţa de recurs care reţine că în cauză nu s-a făcut dovada „cazului bine justificat” şi a pagubei iminente şi, deci, că acest motiv de recurs este fondat.
Pentru suspendarea executării unui act administrativ în condiţiile art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenta unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, care astfel poate fi prevenită.
Modalitatea de reglementare a condiţiilor în speţă denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ,presupunând aşadar dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi a iminenţei producerii pagubei.
Judecătorul fondului a constat îndeplinite condiţiile privind admisibilitatea cererii de suspendare în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind, pe de o parte, că susţinerile reclamantei vizând nelegalitatea actului administrativ se subsumează condiţiei cazului bine justificat, în sensul că există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar, pe de altă parte, şi cerinţa privind prevenirea unei pagube iminente este dovedită prin producerea unei pagube iminente în patrimoniul reclamantei generând perturbarea activităţii autorităţii publice, dacă ar fi nevoită să facă demersurile de executare a actului administrativ.
Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 o defineşte ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Înalta Curte constată că executarea actului administrativ nu implică, prin ea însăşi o pagubă iminentă, cu consecinţe directe şi imediate asupra instituţiei reclamante, aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizia nr. 2/2011 reprezentând o obligaţie legală şi nu poate fi apreciată ca o perturbare a activităţii intimatei reclamante cu atât mai mult cu cât însuşi executarea actului nu poate fi considerată o pagubă.
Potrivit definiţiei legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, se circumscriu cazului bine justificat „ împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
În această materie, doctrina şi jurisprudenţa au relevat că judecătorul nu poate face decât o analiză sumară a aparenţei dreptului pe baza susţinerilor părţilor, fără a putea tranşa chestiuni care ţin de legalitatea actului administrativ. Or, toate aspectele invocate de intimata-reclamantă în privinţa recomandărilor făcute prin decizia emisă de recurentă privind luarea măsurilor de recuperare a sumelor achitate fără suport legal sunt probleme de fond care nu pot fi lămurite în acest cadru procedural şi doar la o simplă „pipăire”.
Concluzionând Înalta Curte reţine că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv condiţia pagubei iminente care s-ar crea prin executarea deciziei a cărei suspendare s-a solicitat, iar împrejurările de drept în care s-a emis actul administrativ nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii acestuia.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) –(3) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul de faţă, modificându-se sentinţa în sensul respingerii cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 85 din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Brăila ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4467/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4474/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
