ICCJ. Decizia nr. 4488/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4488/2011
Dosar nr. 4701/1/2011
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
Hotărârea instanţei de primă jurisdicţie.
Prin sentinţa nr. 3858 din 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale referitoare la lipsa procedurii prealabile şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta U.Z.P.R., obligând pârâtul să-i acorde acesteia drepturile prevăzute de Legea nr. 8/2006. Instanţa de fond a respins cererea privind daunele morale ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata sumei de 1.043 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că excepţia invocată de pârât, referitoare la lipsa procedurii prealabile, nu este întemeiată, întrucât reclamanta a făcut dovada că, în luna iunie 2008, s-a adresat pârâtului solicitând recunoaşterea dreptului de a se aplica şi membrilor săi prevederile Legii nr. 8/2006, iar prin adresa din 26 iunie 2008 pârâtul a comunicat răspunsul său, prin care a refuzat recunoaşterea dreptului de aplicare a prevederilor actului normativ arătat.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a apreciat că potrivit art. 1 din Legea nr. 8/2006, dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile legii, iar conform dispoziţiilor art. 2 recunoaşterea drepturilor prevăzute în această lege nu prejudiciază şi nu exclude protecţia acordată prin alte legi speciale.
În speţă, reclamanta a făcut dovada că se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 8/2006, iar prin refuzul pârâtului de a-i recunoaşte dreptul solicitat, sunt îndeplinite condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În ceea ce priveşte cererea referitoare la acordarea daunelor morale, Curtea a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui prejudiciu.
2. Decizia instanţei de recurs.
Prin decizia nr. 4020 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 3858 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a fost modificată sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de control judiciar a reţinut că reclamanta U.Z.P.R. este o asociaţie profesională de creaţie publicistică şi jurnalistică a instituţiilor de presă şi a ziariştilor din România, având statut de utilitate publică.
Solicitarea reclamantei este de a se recunoaşte membrilor săi dreptul de a beneficia de indemnizaţia lunară prevăzută de Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii din sistemul public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi cu statut de utilitate publică.
Înalta Curte, din analiza legislaţiei aplicabile, a reţinut că prin Legea nr. 8/2006 s-a instituit o indemnizaţie lunară pentru pensionarii din sistemul public de pensii, care sunt membrii ai uniunilor de creatori legal constituite şi care au statut de utilitate publică.
Această indemnizaţie are caracterul unei prestaţii sociale necontributive, pe care Statul a înţeles să o acorde unor categorii de creatori, care au avut contribuţie la dezvoltarea şi îmbogăţirea patrimoniului cultural naţional, situaţie care rezultă din economia Legii nr. 8/2006.
În executarea Legii nr. 8/2006, a fost adoptată de Guvernul României, H.G. nr. 1650/2006, care în art. 3 a enumerat categoriile de persoane juridice, domeniile care constituie obiect al uniunilor de creatori.
În acest sens, s-a prevăzut că se înscriu în categoria creatorilor, persoanele juridice declarate de utilitate publică din domeniul creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale şi al artelor plastice.
Pentru a efectua enumerarea legiuitorul a folosit conjuncţia precum, care ar putea fi de natură să inducă concluzia că textul are caracter enunţiativ.
Însă, interpretarea integrală a art. 3 din H.G. nr. 1650/2006, respectiv faptul că la sfârşitul enumerării se foloseşte conjuncţia „şi al artelor plastice”, demonstrează că enumerarea are caracter limitativ.
Dacă legiuitorul ar fi înţeles ca enumerarea să fie exemplificativă, ar fi trecut în loc de şi al artelor plastice, şi alte domenii.
În cazul de faţă s-a avut în vedere o noţiune restrânsă a domeniului creaţiei, respectiv categoriile de creatori care au contribuit la dezvoltarea şi îmbogăţirea patrimoniului cultural naţional.
O abordare exhaustivă a noţiunii de uniune de creatori ar contraveni scopului reglementării, pentru că orice domeniu al activităţii umane presupune o activitate de creaţie, în sens larg.
Ori, legiuitorul a înţeles să acorde un beneficiu, ca prestaţie socială numai unor categorii restrânse de persoane, care prin activitatea lor au contribuit la dezvoltarea patrimoniului cultural naţional.
U.Z.P.R. este o asociaţie profesională, în al cărui statut s-a prevăzut ca obiect creaţia jurnalistică şi publicistică a instituţiilor de presă şi a ziariştilor.
Însă folosirea sintagmei creaţie jurnalistică nu atrage incidenţa Legii nr. 8/21006 şi acordarea unor prestaţii sociale membrilor acestei asociaţii profesionale.
De altfel, şi în H.G. nr. 472/2008 privind recunoaşterea U.Z.P.R. ca persoană juridică de drept privat, ca fiind de utilitate publică nu s-a avut în vedere caracterul de uniune de creaţie, motivele fiind explicate în adresa Ministerului Culturii şi cultelor (Dosar nr. 2114/2/2009).
Caracterul de uniune de creaţie se stabileşte de instituţiile abilitate, respectiv Ministerul Culturii, ori această instituţie a comunicat că asociaţia se încadrează în categoria uniunilor de creatori avute în vedere de Legea nr. 8/2006.
Cererea de revizuire exercitată în cauză.
Împotriva acestei decizii, intimata-reclamantă U.Z.P.R. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în care a invocat, drept înscris nou în sensul textului de lege menţionat, adresa din 7 mai 2011, emisă de Academia Română Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „S.P.”.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că din înscrisul doveditor pe care se fundamentează calea de atac pe care a exercitat-o rezultă că enumerarea conţinută în art. 3 din H.G. nr. 1650/2006 care vine să pună în aplicare prevederile Legii nr. 8/2006 este exemplificativă şi nu limitativă aşa cum s-a reţinut în decizia nr. 4020 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cărei revizuire a fost solicitată.
Precizează că Ministerul Muncii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au avut în vedere nici în formularea şi susţinerea nici în admiterea recursului o probă ştiinţifică în raport de care să se fi născut necesitatea unei apărări din partea revizuentei.
4. Apărarea intimatei.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată iar prin concluziile orale formulate în şedinţa publică din 30 septembrie 2011 a susţinut că cererea de revizuire este inadmisibilă deoarece înscrisul pe care se întemeiază revizuirea nu întruneşte condiţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Considerentele Înaltei Curţii asupra revizuirii.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Examinând cauza prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reţine următoarele:
Admisibilitatea revizuirii
În temeiul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Prima condiţie impusă de textul legal menţionat priveşte, aşadar, hotărârea supusă revizuirii care, în situaţia în care este pronunţată de o instanţă de recurs, trebuie să evoce fondul.
Decizia nr. 4020 din 1 octombrie 2010 îndeplineşte această cerinţă pentru că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată efectuând o proprie apreciere asupra situaţiei de fapt şi a prevederilor legale incidente pricinii.
Cât priveşte înscrisul nou invocat în revizuire, acesta trebuie să aibă forţă probantă prin el însuşi, să fie descoperit după darea hotărârii, să fi existat la data hotărârii revizuirii, să fie determinant şi să nu fi putut fi înfăţişat în proces pentru că a fost reţinut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Adresa din 7 mai 2011 nu întruneşte toate aceste cerinţe întrucât deşi a fost obţinută după darea hotărârii nu poate fi reţinută, ca act nou în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv nu a putut fi înfăţişată în proces pentru că a fost reţinută de partea potrivnică sau „dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii”. Aceasta cu atât mai mult cu cât revizuenta a avut calitatea de reclamantă şi putea face demersurile necesare inclusiv solicitarea probelor ştiinţifice în dovedirea cererii deduse judecăţii.
Cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac, de retractare, care spre deosebire de recurs, are în vedere în primul rând erorile de drept, revizuirea vizează îndreptarea erorilor de fapt.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte retractarea hotărârii în care starea de fapt stabilită nu corespunde adevărului obiectiv şi nu starea de drept astfel cum se încerca a se antama de către revizuentă, prin prezenta cerere de revizuire.
Interpretarea legii nu este o chestiune de fapt care poate fi pusă în discuţie pe calea revizuirii, motiv pentru care având în vedere că revizuirea este o cale de atac admisibilă numai în condiţiile limitativ prevăzute de lege, de strictă interpretare, Înalta Curte reţine că se impune respingerea cererii ca inadmisibilă.
2.Soluţia pronunţată în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 326 şi art. 328 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de U.Z.P.R. împotriva deciziei nr. 4020 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4485/2011. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 4497/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
