ICCJ. Decizia nr. 4466/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4466/2011
Dosar nr. 2844/117/2010
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A.P. s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din data de 12 mai 2007 şi a anexelor nr. 2, 3, 4, 5 ale acestui certificat, emis în favoarea pârâtei SC C.F.C. SA, pentru suprafaţa de 1387 mp teren situat în Cluj-Napoca, , înscris în CF Cluj-Napoca.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 496 din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea, reţinând următoarele:
Potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis la data de 12 mai 1997, pârâta SC C.F.C. SA are în proprietate exclusivă suprafaţa de 36.515,90 mp teren, identificat prin anexa 2 şi planurile topografice cuprinse în anexele 4 şi 5 din documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor, înregistrate din data de 22 ianuarie 1997.
Analizând documentaţia care a stat la baza eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, Curtea a constatat că terenurile care fac obiectul actului administrativ sunt determinate ca necesare desfăşurării activităţii societăţilor comerciale cu capital de stat conform obiectului lor de activitate prevăzut în actul de înfiinţare.
De asemenea, imobilul ce face obiectul certificatului contestat se afla în patrimoniul pârâtei SC C.F.C. SA la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, atestând astfel că patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat include şi dreptul de proprietate asupra terenului deţinut în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 15/1990.
S-a constatat că beneficiara a făcut dovada titlului în baza căruia deţine terenul, în acest sens anexând documentaţia pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ordinul nr. 230 din 5 martie 1977 al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Acordul unic nr. X1/1976 al Consiliului Popular al Judeţului Cluj, Avizul nr. X2/1977 al Consiliului Popular al Judeţului Cluj şi Autorizaţia din 1 iulie 1977 pentru executare de lucrări.
Din conţinutul acestor documente rezultă faptul că antecesoarea beneficiarei certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat a dobândit un drept real asupra imobilului prin efectul legii, iar obiectivul realizat pe terenul expropriat în acest scop a servit atât activităţii desfăşurate de antecesoarea pârâtei SC C.F.C. SA, cât şi de către aceasta din urmă.
Instanţa a reţinut că probele administrate în cauză au relevat fără echivoc împrejurarea că la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate aparţinând pârâtei au fost respectate dispoziţiile legale, rezultând că prin operaţiunea tehnico-administrativă efectuată de către autorităţile abilitate de lege a certifica conformitatea situaţiei de fapt cu realitatea evidenţelor administrative deţinute de autorităţile publice este înlăturată orice îndoială cu privire la existenţa în patrimoniul societăţii a terenului respectiv, în limitele evidenţiate de măsurătorile topo efectuate în acest scop, dovadă fiind procesul-verbal de recepţie a lucrărilor topo din 22 ianuarie 1997, semnat fiind de comisia de recepţie constituită potrivit prevederilor H.G. nr. 834/1991 şi art. 35 din Criteriile nr. 2665/l992, din reprezentanţi ai Oficiului de cadastru şi Organizarea Teritoriului Cluj, ai Direcţiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului Cluj, ai beneficiarului precum şi dintr-un delegat din partea executantului.
3. Recursul declarat de reclamant.
Reclamantul A.P. a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate, fără a încadra în drept motivele de recurs.
În esenţă, reclamantul–recurent a arătat că instanţa de fond nu a analizat dreptul său de proprietate vătămat prin emiterea certificatului contestat, drept de proprietate asupra unui teren de 4900 mp pentru care Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj a emis adeverinţa din 7 aprilie 1992 şi apoi titlul de proprietate, pe numele defunctei S.A., al cărei moştenitor este recurentul–reclamant. Din acest teren, susţine recurentul–reclamant, suprafaţa de 1387 mp, înscrisă în CF Cluj-Napoca, este ocupată de către SC C.F.C. SA, care nu mai desfăşoară nici un fel de activitate pe acel teren, dar refuză să îşi ridice resturile de construcţii şi gardul aflate în stare de degradare.
De asemenea, recurentul–reclamant a arătat pentru terenul în suprafaţă de 1387 mp nu este îndeplinită condiţia de a fi necesar desfăşurării activităţii societăţii comerciale, conform obiectului său de activitate, iar instanţa de fond a respins cererea de efectuare a unei cercetări la faţa locului, în temeiul art. 215 C. proc. civ., pentru a verifica dacă există o suprafaţă de teren liberă, nefolosită, care nu a fost şi nu este necesară desfăşurării activităţii.
O altă critică adusă sentinţei vizează aspectele referitoare la titlul în baza căruia societatea comercială deţinea terenul, în sensul că instanţa de fond a menţionat că terenul a fost expropriat, deşi terenul nu a făcut obiect al unei măsuri de expropriere, fiind tot timpul înscris în cartea funciară pe numele antecesorilor şi apoi al recurentului.
Toate actele incluse în documentaţia întocmită în vederea emiterii certificatului (Ordinul nr. 230 din 5 martie 1977 al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Acordul Unic nr. X1/1976 al Consiliului Popular al judeţului Cluj şi Avizul nr. X2/1997) au fost emise sub rezerva exproprierii, conţinând menţiuni exprese cu privire la efectele ce se vor produce numai după emiterea actelor de expropriere şi de scoatere din producţie, iar autorizaţia de construcţie din 1 iulie 1977 a avut ca obiect exclusiv baza de producţie pentru electrificare cale ferată şi depozit central, iar nu şi anexele ce ocupă terenul în dispută.
În fine, recurentul-reclamant a invocat unele neregularităţi ale documentaţiei care a stat la baza emiterii certificatului, constând în lipsa acordului de vecinătate al Consiliului Local Cluj, la care era înregistrată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
4.Apărările intimaţilor
Prin întâmpinarea depusă la dosar SC C.F.C. SA, prin lichidator judiciar Casa de insolvenţă Transilvania SPRL, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate.
În esenţă, a arătat că, având în vedere natura cererii de chemare în judecată, instanţa nu avea obligaţia de a analiza dreptul de proprietate al recurentului şi de a compara titlurile, că documentaţia întocmită în vederea atestării dreptului de proprietate respectă toate cerinţele impuse de H.G. nr. 834/1991 şi că în urma măsurătorilor efectuate a rezultat că suprafaţa de teren liber era de numai 1.168,70 mp, mai puţin decât suprafaţa de 1387 mp pe care o reclamă recurentul, susţinând că nu este necesară desfăşurării activităţii societăţii.
Documentaţia respectivă a fost verificată şi însuşită de Direcţia de Urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Consiliului Judeţean Cluj şi de către Oficiul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului Cluj, autorităţi abilitate de lege, cărora, în opinia intimatei–pârâte, instanţa de judecată nu li se poate substitui, respingerea probei cu cercetarea la faţa locului fiind, astfel, întemeiată.
Intimata-pârâtă a mai arătat că terenul pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost expropriat de la Curtea de Apel Ploieşti D., comuna Apahida, nefiind proprietatea recurentului, şi că procesul-verbal de vecinătate nu a fost semnat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru că, potrivit planului cadastral, terenul se învecina cu terenuri aparţinând Comunei Apahida şi unei persoane fizice, în punctele 351, 367, 379, 380, 387, 393, 405 şi 441, iar nu cu Municipiul Cluj-Napoca.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a formulat , de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă impuse de legiuitor, iar instanţa de fond a reţinut corect că probele administrate dovedesc fără echivoc îndeplinirea cerinţelor cuprinse în criteriile nr. 2665/1992.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul–reclamant , ţinând seama şi de apărările intimaţilor–pârâţi, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul–reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ certificatul din data de 12 mai 1997, emis de Ministerul Transporturilor în favoarea SC C.F.C. SA , în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi al H.G. nr. 834/1991, privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale de stat. Din totalul de 36515,90 mp. teren pentru care societăţii comerciale i-a fost atestat dreptul de proprietate, recurentul–reclamant a contestat actul numai pentru suprafaţa de 1387 mp teren, înscris în CF Cluj–Napoca.
Potrivit art. 1 alin. (1)–(2) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri , se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei cauzate.
În speţă, recurentul–reclamant a invocat, pe de o parte, vătămarea adusă dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1387 mp teren menţionat mai sus şi, pe de altă parte, nelegalitatea decurgând din neîndeplinirea unor condiţii de fond şi de procedură în emiterea certificatului, mai precis neîndeplinirea condiţiei ca terenul să fie necesar desfăşurării activităţii, conform obiectului de activitate al societăţii comerciale, conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991 şi neîntocmirea unui proces-verbal de vecinătate cu Consiliul Local Cluj-Napoca.
Din considerentele sentinţei atacate, rezultă că instanţa de fond a constatat legalitatea certificatului pe baza unei evaluări în ansamblu a documentaţiei întocmite de pârâtă în vederea emiterii actului şi certificate de autorităţile competente, reţinând concordanţa acesteia cu criteriile nr. 2665/1992, emise în aplicarea art. 2 din H.G. nr. 234/1991 şi detaliind motivele care au fundamentat concluzia potrivit căreia beneficiara actului a făcut dovada existenţei terenului în patrimoniul său la data emiterii certificatului, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 şi art. 1 teza I din H. G. nr. 834/1991.
Nu au fost însă examinate, în nici un fel, susţinerile reclamantului privind neîndeplinirea condiţiei ca terenul în suprafaţă de 1387 mp să fie necesar desfăşurării obiectului de activitate , singura menţiune în considerentele sentinţei fiind una generică, în sensul că „terenurile ce fac obiectul actului administrativ sunt determinate ca necesare desfăşurării activităţii societăţilor comerciale cu capital de stat, conform obiectului lor de activitate prevăzut în actul de înfiinţare (pag. 4, pct. 2, parag. 2 din sentinţă).
Nu au fost analizate în concret nici susţinerile reclamantului privind lipsa unui proces–verbal de vecinătate cu Consiliul Local Cluj–Napoca, pentru punctele 351, 367, 379, 380, 307 şi 393 din planul topografic, după cum nu a fost verificată în mod corespunzător, nici apărarea pârâţilor, privind motivul încheierii procesului–verbal cu Consiliul Local Apahida, după ce, iniţial, la pct. 4 din procesul-verbal de vecinătăţi fusese trecută „Primăria Municipiului Cluj-Napoca”.
Or, pentru verificarea temeiniciei tuturor acestor susţineri şi, implicit, a îndeplinirii condiţiilor corelative pentru atestarea dreptului de proprietate, era necesară efectuarea unei expertize topografice, care să stabilească dacă există o suprapunere între terenul în suprafaţă de 1387 mp, înscris în CF pe numele reclamantului şi terenul pentru care societăţii comerciale i-a fost emis certificatul contestat, iar în caz afirmativ să indice vecinătăţile şi să precizeze dacă, în raport cu situaţia constată la faţa locului, terenul este afectat desfăşurării activităţii societăţii-comerciale, potrivit obiectului ei de activitate.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care probele propuse sunt neîndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa poate, din oficiu, să pună în discuţie necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona, chiar dacă părţile se împotrivesc, iar împrejurarea că documentaţia întocmită de pârâtă a fost verificată şi avizată, la vremea respectivă, de reprezentanţi ai autorităţilor publice cu atribuţii în derularea procedurii reglementate prin H.G. nr. 834/1991 nu exclude posibilitatea administrării, în faza controlului judecătoresc, a probelor permise de Codul de procedură civilă. În caz contrar, ar fi golit de conţinut însuşi scopul contenciosului administrativ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate motivele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, al art. 312 alin. (1), (2) şi (3) penultima teză C. proc. civ. şi al art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea completării probatoriului în sensul menţionat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.P. împotriva sentinţei nr. 496 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4463/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4467/2011. Contencios → |
|---|
