ICCJ. Decizia nr. 4500/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4500/20 11
Dosar nr. 35/36/2011
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 9 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5365/327/2008, Judecătoria Tulcea a sesizat Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 757/2005, excepţie invocată de reclamanta C.A. în contradictoriu cu pârâţii R.A.A.D.D. Tulcea, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Tulcea, T.S.A., M.P., S.E. şi E.N.A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 35/36/2011.
În raport de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, instanţa a dispus introducerea în cauză a Guvernului României, în calitate de emitent al actului administrativ contestat.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată, cu motivarea că acest act administrativ a fost adoptat cu respectarea cerinţelor impuse de art. 108 din Constituţia României şi art. 8 alin. (1), art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. În plus, actul analizat a avut la bază hotărârea Consiliului Judeţean Tulcea din 29 octombrie 2004, astfel cum a fost modificată prin hotărârea din 25 februarie 2005.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 115 din 6 aprilie 2011, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 757/2005.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. 5365/327/2008, reclamanta R.A.A.D.D. Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.A., Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Tulcea, T.S.A., M.P., S.E. şi E.N.A., constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate din 5 martie 2002 în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 3 ha şi 5.000 mp, precum şi a titlului de proprietate din 5 martie 2002.
La data de 16 ianuarie 2010, pârâta C.A. a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 757/2005, apreciind că aceasta încalcă prevederile art. 44, art. 481 din Constituţia României şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin „notele scrise precizatoare” depuse la dosar, pârâta C.A. a solicitat să se constate nelegalitatea parţială a H.G. nr. 757/2005, în ceea ce priveşte suprafaţa de 5,5 ha (3,5 şi 2 ha), situată în extravilanul localităţii M. Kogălniceanu.
Instanţa de contencios administrativ a arătat că judecătorul fondului cauzei nu a respectat cerinţele impuse de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, deoarece nu a dat dovadă de rol activ şi a apreciat în mod greşit că de actul administrativ atacat pe calea excepţiei de nelegalitate depinde soluţionarea litigiului civil dedus judecăţii, fără a observa faptul că terenul aflat în proprietatea pârâtei C.A. nu este inclus în terenul de 95,74 ha ce formează obiectul H.G. nr. 757/2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta C.A., care a solicitat casarea sa şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta arată că sesizarea instanţei de contencios administrativ s-a făcut prin încheierea pronunţată în dosarul de fond de către Judecătoria Tulcea, încheiere care, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, este irevocabilă, ceea ce înseamnă că este o încheiere intrată în puterea de lucru judecat.
Or, a reveni asupra celor dispuse de către această instanţă şi, eventual, a pronunţa o soluţie contrară (respectiv că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate) înseamnă, pe de o parte, că instanţa de trimitere se erijează, peste lege, într-o instanţă de control judiciar, iar pe de altă parte, că această instanţă contrazice o „chestiune” deja dezlegată în mod irevocabil de o altă instanţă, respectiv cea a admisibilităţii.
Recurenta susţine că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate cerute de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, întrucât există o legătură suficientă între cauza pendinte la Judecătoria Tulcea şi excepţia de nelegalitate: actul atacat pe calea excepţiei susţine demersul judiciar al R.A.A.D.D. Tulcea.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Excepţia este un mijloc de apărare, reglementat de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, prin care una dintre părţi se apără, în cursul unui proces, prin invocarea unui viciu de nelegalitate al unui act administrativ şi cere ca acesta să nu fie luat în considerare la soluţionarea cauzei.
Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ este irevocabilă, motiv pentru care aceasta din urmă nu are competenţa de a cerceta legătura existentă între fondul litigiului şi actul administrativ contestat.
Ca atare, critica recurentei pe acest aspect este fondată, întrucât prima instanţă a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 757/2005 pe considerentul că nu există o legătură între acest act administrativ unilateral cu caracter individual şi cauza civilă aflată pe rolul Judecătoriei Tulcea.
În consecinţă, întrucât curtea de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea pe fond a acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de C.A. împotriva sentinţei nr. 115/CA din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4497/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4501/2011. Contencios → |
|---|
