ICCJ. Decizia nr. 4507/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4507/2011
Dosar nr. 61740/3/2010
Şedinţa publică de la 4 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul R.N.O.V. a chemat în judecată Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, pe cale de ordonanţă preşedinţială suspendarea ordinelor nr. 505 din 5 octombrie 2010 şi nr. 506 din 5 octombrie 2010, până la soluţionarea Dosarului nr. 57562/3/2010 cu termen la data de 4 noiembrie 2011 sau până la numirea unui director general ca urmare a începerii executării contractului de management care urmează să se încheie în urma concursului de proiecte de management.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin ordinul nr. 3 din 6 ianuarie 2009 a fost numit la conducerea interimară a Teatrului N. Târgu-Mureş, până la începerea executării contractului de management ce urma să se încheie la data validării concursului de proiecte manageriale. Deşi în perioada cât s-a aflat la conducerea Teatrului N. Târgu-Mureş nu s-a organizat nici un concurs de proiecte de management, pârâţii au dispus revocarea sa abuzivă din funcţie şi, în aceeaşi zi a emis un ordin de numire a altei persoane în funcţia de director general interimar.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, excepţia prematurităţii şi aceea a inadmisibilităţii acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2029 din 15 martie 2011, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, a inadmisibilităţii acţiunii în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiul de drept invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a dispus suspendarea executării ordinelor nr. 505 din 5 octombrie 2010 şi nr. 506 din 5 octombrie 2010 emise de Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că excepţia prematurităţii va fi respinsă întrucât art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu face nicio referire la procedura prealabilă prevăzută de art. 7.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive va fi respinsă, întrucât Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional este autoritatea emitentă a actelor a căror anulare se solicită.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că prin ordinul nr. 505 din 5 octombrie 2010 a fost revocat ordinul nr. 3 din 6 ianuarie 2009, în condiţiile în care nu sunt expuse nici măcar sumar argumentele pentru care reclamantul a fost înlocuit, împrejurare care constituie un caz bine justificat.
Şi cea de a doua condiţie, respectiv paguba iminentă, este îndeplinită, aceasta derivând din faptul că reclamantul este lipsit de veniturile aferente funcţiei cu care a fost investit prin ordinul nr. 3 din 6 ianuarie 2009.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional prin Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia prematurităţii cererii de suspendare, reţinând că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu face vreo referire la procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din lege.
Totodată recurentul a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, omiţând să soluţioneze excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi fără a motiva respingerea acestei excepţii.
Cu privire la al treilea motiv de recurs, recurentul a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, în sensul că în cauză s-a reţinut în mod eronat ca fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum sunt acestea definite prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Apreciază recurentul că în analizarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru suspendarea executării actelor administrativ atacate, instanţa de fond a antamat fondul, examinând legalitatea actelor respective.
Pe de altă parte, recurentul a susţinut că cererea de suspendare a executării actelor administrative a rămas fără obiect urmare a emiterii unor ordine ulterioare respectiv ordinul nr. 167 din 22 martie 2011 şi ordinul nr. 168 din 22 martie 2011.
Recurentul a invocat în cadrul acestui ultim motiv de recurs şi aspectul indicării greşite a termenului căii de recurs menţionată în dispozitivul sentinţei recurate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 14 alin. (4) şi art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 299 alin. (1) şi (2), art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimatul R.N.O.V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond susţinând în esenţă că soluţia de admitere a cererii de suspendare a fost pronunţată cu respectarea şi aplicarea dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului privind rămânerea fără obiect a cererii de suspendare a executării, intimatul a solicitat respingerea acesteia, arătând că acţiunea având ca obiect anularea actelor administrative nu a fost soluţionată.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul formulat în cauză este nefondat.
În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. se constată că susţinerile recurentului sunt nefondate, instanţa de fond reţinând şi motivând sentinţa atacată, în raport cu probatoriul administrat în cauză cu respectarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
În privinţa aplicării art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a examinat cu atenţie îndeplinirea celor două condiţii, cerute de Legea nr. 554/2004 şi a concluzionat corect că se impune suspendarea executării celor două acte administrative emise de recurentul-pârât Ministerul Culturii Patrimoniului Naţional.
Într-adevăr actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate şi de veridicitate şi sunt supuse regulii executării imediate şi din oficiu fiind necesar ca pentru înlăturarea acestei reguli, la cererea părţii interesate, instanţa să se raporteze la probatoriul administrat în fiecare caz în parte şi ca acest probatoriu că ofere indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate.
Fiind o măsură de excepţie, suspendarea executării unui act administrativ poate opera numai dacă în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, astfel cum sunt acestea definite de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004.
În speţă, instanţa a procedat în spiritul acestor prevederi legale, raportându-se la probatoriul administrat.
Condiţia cazului bine justificat a fost apreciată ca fiind îndeplinită întrucât din examinarea sumară a celor două ordine, respectiv ordinul nr. 505 din 5 octombrie 2010 prin care s-a dispus încetarea efectelor ordinului nr. 3 din 6 ianuarie 2009 cât şi a ordinului nr. 506 din 5 octombrie 2010 prin care a fost desemnat pârâtul C.G. pentru a asigura conducerea interimară a Teatrului N. Târgu Mureş, a rezultat că nu au fost expuse argumentele care au impus revocarea ordinului de numire al intimatului-reclamant, ceea ce poate constitui un caz bine justificat astfel cum este acesta definit de dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Şi în privinţa condiţiei pagubei iminente ce s-ar produce prin executarea actelor administrative contestate, soluţia instanţei de fond este corectă, având în vedere faptul că intimatul-reclamant este lipsit de veniturile funcţiei în care a fost învestit.
Hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, judecătorul fondului stabilind în baza probatoriul administrat în cauză şi fără a prejudeca fondul cauzei, faptul că împrejurări legate de starea de fapt şi de drept creează îndoieli serioase asupra legalităţii actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat.
Această soluţie este de altfel în acord cu principiile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre, privind protecţia provizorie în materie de contencios administrativ.
Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentului-pârât referitoare la rămânerea fără obiect a cauzei, întrucât cererea privind anularea actelor administrative a căror executare a fost suspendată, nu a fost soluţionată de către instanţa de fond.
Având în vedere toate aceste considerente, reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional prin Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional împotriva sentinţei civile nr. 2029 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4503/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4510/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
