ICCJ. Decizia nr. 4607/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4607/2011
Dosar nr.1603/54/2010
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe.
Prin acţiunea formulată la data de 27 mai 2010, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1603/54/2010, reclamantul Ţ.F.J. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cuvenite pentru perioada 15 martie 2004-12 aprilie 2009, ca urmare a anulării Ordinului M.A.N. nr. M.P. 280 din 15 martie 2004 prin sentinţa nr. 65 din 03 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1364 din 12 martie 2009 a Î.C.C.J.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că până la data de 20 martie 2004 a ocupat funcţia de şef secţie reparaţii blindate şi tehnică de geniu în cadrul U.M. Craiova.
A mai arătat că prin Ordinul M.A.N nr. M.P. 280 din 15 martie 2004, ca urmare a propunerii Consiliului de judecată al Comandamentului Corpului 1 Armata Teritorială, a fost trecut în rezervă.
Prin sentinţa nr. 65 din 03 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1364 din 12 martie 2009 a Î.C.C.J. s-a dispus anularea acestui ordin în ceea ce priveşte măsura trecerii în rezervă.
Prin Ordinul M.A.N. nr. 718/2009 a fost pusă în executare hotărârea instanţei, iar din data de 12 aprilie 2009, reclamantul a fost reîncadrat în funcţia de şef birou domenii şi infrastructură în S.4 - logistică la Comandamentul Bazei 2 Logistică „ Valahia" din Divizia 1 Infanterie „Dacia", în prezent ocupând funcţia de locţiitor al comandantului la U.M. Craiova.
Reclamantul a mai precizat că potrivit dispoziţiilor legii contenciosului administrativ există posibilitatea formulării cererii de despăgubiri la o dată ulterioară introducerii cererii principale în anulare, la acea dată neputând să cunoască întinderea pagubei produse ca urmare a emiterii unui ordin nelegal.
S-a susţinut că, în speţă, temeiul de drept al acţiunii este cuprins în dispoziţiile art. 1 şi 12 din Legea nr. 29/1990 şi că termenul de prescripţie este cel de drept comun, respectiv cel de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, întrucât vechea lege a contenciosului administrativ nu prevedea un termen special de prescripţie, aşa cum prevede în prezent art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul M.A.N. - Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 513 din 16 noiembrie 2010 a respins acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că dreptul la acţiunea în despăgubiri a reclamantului s-a prescris în raport cu prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, care stabilesc un termen de prescripţie de un an pentru solicitarea despăgubirilor, termen ce curge de la data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Ţinând cont de împrejurarea că reclamantul a fost reîncadrat pe postul deţinut anterior eliberării din funcţie, la data de 12 aprilie 2009, iar acţiunea a fost formulată la data de 27 mai 2010, s-a apreciat că s-a depăşit termenul de prescripţie.
I. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Ţ.F.J., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă că, în mod greşit prima instanţă a apreciat că s-a prescris dreptul de a solicita despăgubiri, considerând că nu sunt aplicabile prevederile art. 12 din Legea nr. 29/1990 coroborate cu dispoziţiile Decretului nr. 167/1958.
A apreciat recurentul că în cauză se aplică termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, având în vedere că Legea nr. 29/1990, în vigoare la data emiterii actului administrativ anulat, nu prevedea un termen special de prescripţie.
Totodată, recurentul a învederat instanţei că, şi în situaţia în care ar fi aplicabilă Legea nr. 554/2004, prima instanţă a apreciat greşit momentul de la care curge termenul. A arătat că a făcut toate demersurile la autoritatea pârâtă, la data de 02 martie 2010, însă aceasta a refuzat să-i determine cuantumul acestora.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Prin sentinţa civilă nr. 65 din 03 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1364 din 12 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Ţ.F.J. şi a fost anulat Ordinul M.P. nr. 280 din 15 martie 2004 emis de Ministrul Apărării Naţionale cu privire la sancţiunea de trecere în rezervă aplicată reclamantului.
La data de 12 aprilie 2009, reclamantul a fost reintegrat în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului.
La data de 27 mai 2010, reclamantul a formulat acţiune în despăgubiri, solicitând acordarea drepturilor salariale pentru perioada 15 martie 2004-12 aprilie 2009, ca urmare a anulării Ordinului nr. 280 din 15 martie 2004.
Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Potrivit acestor dispoziţii „(1) când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei; (2) cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de 1 an prevăzut la art. 11 alin. (2)".
În cauza de faţă, reclamantul a fost reîncadrat în funcţie la data de 12 aprilie 2009, dată de la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei şi de la care curge termenul de un an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de reclamant în sensul că autoritatea pârâtă a refuzat să-i determine cuantumul despăgubirilor, având în vedere că textul legal foloseşte sintagma „trebuia să cunoască", astfel că, ţinând cont de data la care a fost reîncadrat reclamantul şi data formulării cererii pentru despăgubiri, respectiv 27 mai 2010, prezenta acţiune este prescrisă.
Înalta Curte apreciază, de asemenea, că şi motivele de recurs potrivit cărora se aplică termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 şi dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 29/1990, sunt neîntemeiate.
Termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 vizează acţiunile de drept comun, or, prezenta cerere este supusă, în ceea ce priveşte competenţa şi calcularea termenului de promovare a acţiunii, dispoziţiilor legii speciale a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei de fond la data de 27 mai 2010, fiind supusă prevederilor Legii nr. 554/2004, intrată în vigoare la data de 06 ianuarie 2005, iar nu prevederilor Legii nr. 29/1990.
În stabilirea normei procedurale aplicabile, nu are relevanţă data emiterii ordinului anulat şi legea în vigoare la acea dată.
Normele de procedură sunt de imediată aplicare, singura derogare de la regula de drept comun prevăzută de art. 725 C. proc. civ., fiind cea cuprinsă în art. 27 din Legea nr. 554/2004, în sensul că pricinile aflate pe rol la data intrării în vigoare a legii noi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, în vigoare la data sesizării instanţei.
Pe cale de consecinţă, având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ţ.F.J. împotriva sentinţei nr. 513 din 16 noiembrie 2010, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4605/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 463/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
