ICCJ. Decizia nr. 4677/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4677/2011

Dosar nr.2682/54/2010

Şedinţa publică din 12 octombrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 septembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, contestaţia formulată de reclamantul Consiliul Local Jupâneşti, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit C.R.P.D.R.P. 4 S.V. Oltenia, împotriva notificării nr. 436 din 31 august 2010 comunicată la data de 10 septembrie 2010, privind respingerea contestaţiei formulate împotriva punctajului acordat proiectului integrat „Înfiinţare sistem de alimentare cu apă şi canalizare. Extinderea şi îmbunătăţirea reţelei de drumuri comunale şi vicinale. Centru de asistenţă copii după programul şcolar (after school). Conservarea şi valorificarea moştenirii culturale specifice com. Jupâneşti".

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că, în fapt, Consiliului Local Jupâneşti a realizat un proiect integrat în cadrul Programului National de Dezvoltare Rurală - Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale.

Proiectul a fost depus conform procedurii la data de 31 iulie 2009 la O.J.P.D.R.P. Gorj, unde a fost înregistrat ca fiind conform cu Ghidul solicitantului şi cu normele impuse, aşa cum rezultă din fişa de verificare a conformităţii.

După ceritificarea şi evaluarea cererii de finanţare şi după aprobarea de către Comitetul de Selecţie a Raportului de Selecţie, din data de 14 mai 2010 s-a comunicat că proiectul este eligibil, reportat, nefiind selectat pentru finanţare, acordându-se 55 puncte, cu posibilitatea contestării deciziei.

Reclamanta a considerat că în mod greşit s-a reţinut că parteneriatul cu Biserica Sf. Ilie nu ar fi fost aprobat prin hotărâre a Consiliului Local şi, de asemenea, în mod greşit s-a concluzionat că cele 7 puncte pentru activitatea vizată de parteneriat nu trebuie acordate motivându-se durata asocierii, numele asociaţilor şi responsabilităţile partenerilor, deşi aceste elemente existau în acordul de parteneriat.

În cauză s-a formulat întâmpinare de către A.P.D.R.P.

Pârâta a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 4 Sud Vest Oltenia, având în vedere dispoziţiile art. 4 şi 10 alin. (1) din OUG nr. 13/2006.

Prin sentinţa nr. 548 din 29 noiembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local Jupâneşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Pentru acţiunea „Centrul de asistenţă copii după programul şcolar (after school)", în cadrul cererii de finanţare s-a depus parteneriatul încheiat cu unitatea de cult Biserica Sf. Ilie din com. Jupâneşti.

Conform metodologiei de aplicat pentru evaluarea criteriilor de selecţie, pentru criteriul de selecţie S9 punctarea acestuia se face numai dacă sunt realizate simultan următoarele condiţii: 1) parteneriatul încheiat este aprobat prin HCL; 2) solicitantul a prezentat un acord de parteneriat care cuprinde cel puţin prevederile modelului de acord de parteneriat, anexă la Ghidul solicitantului; 3) corelarea datelor prezentate în studiul de fezabilitate referitoare la descrierea implementării şi funcţionării investiţiei, în colaborare cu un partener, cu cele din documentul 28; 4) actul de înfiinţare/statutul partenerului secundar, anexat la acordul de parteneriat, confirmă amplasarea în spaţiul rural a sediului acestuia şi dreptul de desfăşurare a activităţii vizate de parteneriat.

În cauză, reclamatul a prezentat un acord de parteneriat aprobat prin HCL nr. 19 din 27 iulie 2009, acordul de parteneriat cuprinde prevederile modelului anexă la Ghidul solicitantului şi actul de înfiinţare al partenerului, respectiv Biderica Sf. Ilie confirmă amplasarea în spaţiul rural a sediului partenerului.

În schimb, acordul de parteneriat, deşi cuprinde numele asociaţilor, scopul acordului, obiectul acordului, durata pentru care s-a încheiat, nu cuprinde în mod concret obligaţiile şi îndatoririle fiecăruia dintre partenerii semnatari, ci numai referiri vagi şi generale referitoare la oportunitatea încheierii unui parteneriat, nefiind suficient pentru acordarea punctajului.

De asemenea, în cadru acordului nu sunt descrise necesitatea şi oportunitatea încheierii unui parteneriat în scopul declarat şi nici responsabilităţile partenerului în realizarea investiţiei şi implementarea acţiunii.

Cum aceste cerinţe nu au fost îndeplinite în cadrul acordului încheiat de reclamantă şi nici nu au fost depuse documente anexe care să ateste îndeplinirea acestor condiţii, s-a constatat că în mod corect a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant, fiind aplicată regula că neîndeplinirea uneia dintre condiţii conduce la punctarea cu 0 puncte a acţiunii.

Referitor la acţiunea „Conservarea şi valorificarea moştenirii culturale specifice com. Jupâneşti" instanţa a constatat că reclamanta nu a justificat în acordul său cu Biserica Sf. Ilie necesitatea şi oportunitatea promovării investiţiei în scopul conservării specificului local şi moştenirii culturale (arhitectura tradiţională, conservarea patrimoniului material, imaterial, promovarea, organizarea de festivaluri cu specific local).

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs Consiliul Local Jupâneşti, criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând aspectele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că subzistă în cauză motivul de ordine publică, de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi pus în dezbaterea părţilor, recursul fiind fondat, urmând a fi admis, însă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, la data de 31 iulie 2009, Consiliul Local Jupâneşti a înregistrat la Centrul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Gorj proiectul „Înfiinţare sistem de alimentare cu apă şi canalizare. Extinderea şi îmbunătăţirea reţelei de drumuri comunale şi vicinale. Centru de asistenţă copii după programul şcolar (after school). Conservarea şi valorificarea moştenirii culturale specifice com. Jupâneşti".

Prin notificarea nr. 2288 din 19 mai 2010, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a comunicat punctajul obţinut în ceea ce priveşte proiectul mai sus menţionat.

Consiliul Local al com. Jupâneşti a depus contestaţia înregistrată la O.J.P.D.R.P. Gorj sub nr. 325 din 25 mai 2010.

Contestaţia a fost depusă împotriva punctajului acordat proiectului - 55 de puncte, solicitându-se reevaluarea proiectului, în vederea acordării punctajului corespunzător pentru aprobarea acestuia.

Potrivit notificării C.R.P.D.R.P. 4 Sud Vest Oltenia nr. 4236 din 31 august 2010 contestaţia depusă a fost respinsă.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova se solicită anularea notificării privind respingerea contestaţiei formulată de reclamantul Consiliul Local Jupâneşti şi acordarea punctajului corect pe baza documentelor existente.

În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:

- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 RON.

Întrucât litigiul de faţă nu priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de rangul central sau local al autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat.

În cauză, fiind vorba de un act administrativ emis de Centru Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 4 Sud Vest Oltenia, care nu este o autoritate publică de rang central, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială aparţine secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Gorj.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care va avea în vedere şi motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Consiliul Local Jupâneşti împotriva sentinţei nr. 548 din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competenţă soluţionare la Tribunalul Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4677/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs