ICCJ. Decizia nr. 466/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 466/2011
Dosar nr.3241/54/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 120 din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Instanţa a dispus anularea Ordinul nr. 997 din 13 octombrie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, obligând acelaşi pârât la reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior emiterii ordinului şi la plata drepturilor salariale neîncasate de la data emiterii ordinului şi până la data reintegrării, actualizate la data plăţii. A fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, respingându-se totodată acţiunea faţă de pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul nr. 997 din 13 octombrie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-a dispus, începând cu data de 14 octombrie 2009, încetarea contractul de management al reclamantului P.G., având funcţia de director coordonator în cadrul Casei Judeţene de Pensii Mehedinţi.
S-a mai reţinut că actul atacat a fost emis în aplicarea prevederilor art. IV şi art. XIV din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale.
Judecătorul fondului a constatat că dispoziţiile actului normativ în aplicarea căruia a fost emis actul atacat, au fost declarate neconstituţionale.
Astfel, s-a reţinut, prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 1 pct. 1 - 5 şi 26, art. III, art. IV şi Anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009 sunt neconstituţionale, reţinând ca prin procesul legislativ utilizat, Guvernul a determinat ca prevederile actului normativ abrogate şi declarate neconstituţionale - OUG nr. 37/2009 să producă în continuare efecte juridice sub forma unui act nou - OUG nr. 105/2009 care a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative dispoziţiile iniţiale în materia respectivă.
Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că prin OUG nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Curtea Constituţională a mai reţinut că dispoziţiile legale determinate în cuprinsul OUG nr. 105/2009, conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ale OUG nr. 37/2009, cu încălcarea aceloraşi prevederi constituţionale, respectiv art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a fost publicată în M. Of. nr. 28/14.01.2010, iar potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.
Prima instanţă a constatat nelegalitatea Ordinului nr. 997 din 13 octombrie 2009, acesta fiind emis în aplicarea unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, consecinţa anulării ordinului fiind repunerea părţilor în situaţia anterioară, aşadar reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior emiterii ordinului şi plata drepturilor salariale cuvenite şi neîncasate de la momentul eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă.
S-a mai reţinut că pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu are legitimare procesuală în raportul juridic dedus judecăţii, în raport cu faptul că emitent al actului administrativ supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ este Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale s-a apreciat că reclamantul nu a precizat suferinţele morale produse prin emiterea ordinului contestat şi nu a făcut dovada existenţei acestora.
În termen legal, împotriva sus-amintitei sentinţe au declarat recurs atât reclamantul P.G. cât şi pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (M.M.F.P.S.).
Criticile aduse de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerându-se că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii sub mai multe aspecte:
- competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti, în condiţiile în care contractul de management fiind asimilat unui contract individual de muncă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 (1) lit. c) C. proc. civ.;
- lipsa calităţii procesuale pasive a ministerului, dat fiind că prin acţiune s-a solicitat anularea Ordinului nr. 997 din 13 octombrie 2009 emis de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (C.N.P.A.S.);
- neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 (1) din Legea nr. 554/2004;
- neîndeplinirea obligaţiei de timbrare a acţiunii, fapt care conduce la anularea acesteia.
Prin cererea de recurs formulată de reclamant, hotărârea curţii de apel a fost criticată numai sub aspectul legitimităţii procesuale a pârâtei Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi cu privire la cererea de daune morale.
Astfel, s-a arătat că Ordinul contestat a fost emis de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi semnat de preşedintele acestei instituţii, calitatea procesuală pasivă a Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale fiind evidentă din moment ce raporturile de serviciu sunt încheiate între reclamant şi autoritatea în discuţie, conform înscrierilor existente în carnetul de muncă aflat la dosar.
S-a mai arătat că prejudiciul moral suferit rezultă din împrejurarea că după data eliberării din funcţia de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Mehedinţi, reclamantul a rămas fără loc de muncă şi implicit fără un venit, situaţie de natură a-i aduce greutăţi în întreţinerea familiei şi în găsirea unui loc de muncă având în vedere regimul de politizare a instituţiilor practicat de guvern şi situaţia extrem de limitată a pieţei locurilor de muncă în judeţul Mehedinţi. În acest context, a apreciat recurentul că este pe deplin întemeiată cererea sa privind acordarea de daune morale în cuantum de 50.000 RON.
Prin întâmpinare Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale a arătat că nu se poate reţine că prin executarea actului administrativ contestat reclamantul ar fi fost supus unei vătămări, actul fiind emis în aplicarea OUG nr. 105/2009, precizându-se totodată că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii şi cu interpretarea eronată a efectelor Deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale a României, sub aspectul admiterii parţiale a acţiunii în contencios administrativ.
Examinând cauza din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocată de ambii recurenţi şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa fondului a pronunţat o sentinţă nelegală, constatând în mod greşit că emitentul actului contestat în temeiul Legii nr. 554/2004 este Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi respingând acţiunea formulată în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale în considerarea lipsei calităţii procesuale pasive a acestei din urmă autorităţi.
Obiectul acţiunii formulate de P.G. a vizat în principal anularea în totalitate a Ordinului nr. 977 din 13 octombrie 2009 prin care preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale a dispus încetarea contractului de management încheiat cu reclamantul, cu consecinţa repunerii în situaţia anterioară în sensul reintegrării în funcţia de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Mehedinţi şi a achitării drepturilor salariale şi, potrivit precizării din 10 februarie 2010, cu obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 50.000 RON.
În dezlegarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, instanţa de fond a mers pe raţionamentul că această autoritate centrală are legitimarea de a sta în proces în calitate de pârât, întrucât este semnatară a contractului de management, conform Ordinului nr. 1231 din 25 mai 2009 emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale.
S-a omis însă a se observa că actul administrativ individual a cărui anulare s-a cerut este emis de preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale astfel că acesta este parte în raportul juridic dedus judecăţii.
Contrar acestei evidenţe cât şi faptului că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în virtutea principiului disponibilităţii, judecătorul fondului nu a examinat cu atenţie excepţia invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, concluzionând greşit că pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu are calitate procesuală pasivă în cauză şi pronunţând o hotărâre care nu este opozabilă tocmai emitentului actului administrativ ce a fost anulat pe cale judecătorească.
În acest context se constată incidenţa dispoziţiilor art. 312 (6) C. proc. civ., astfel că se vor admite recursurile şi se va casa sentinţa, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe care este datoare a asigura şi emitentului actului atacat dreptul la apărare faţă de pretenţiile reclamantului.
Cu ocazia rejudecării vor fi examinate şi celelalte aspecte atât procedurale cât şi de fond, sesizate prin cele două recursuri, mai puţin excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel care se constată a fi neîntemeiată faţă de dispoziţiile art. 10 (1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004, respectiv faţă de poziţionarea autorităţii publice emitente a actului considerat ilegal în sistemul administraţiei publice, în concret fiind vorba de o autoritate centrală.
Văzând şi dispoziţiile art. 20 (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de P.G. şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva Sentinţei nr. 120 din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 463/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4673/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
