ICCJ. Decizia nr. 4624/2011. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4624/2011
Dosar nr. 2872/62/2010
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul C.D.L., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Braşov, a solicitat obligarea pârâtului la acordarea rentei viagere şi pentru anul 2008 pentru cele 10 ha teren vândute şi de a recalcula suma pentru tot anul 2009, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în anul 2008 a vândut 10 ha şi în luna aprilie 2008 a depus actele doveditoare la instituţia pârâtă, acestea fiind înaintate la Oficiul Naţional de Rentă Viageră din 18 aprilie 2008 unde urma să fie chemat pentru stabilirea calităţii de rentier. În lunile următoare a avut o serie de afecţiuni medicale şi, întrucât nu a primit nici un răspuns, a înaintat un memoriu din 14 aprilie 2009.
Prin adresa din 11 iunie 2009, instituţia pârâtă i-a solicitat reclamantului să mai prezinte o serie de acte. Reclamantul a mai arătat că a completat o cerere în care a precizat că actele au fost depuse din 2008, iar la data de 6 octombrie 2009 a depus o nouă cerere, din 6 octombrie 2009 prin care a solicitat să se rectifice situaţia sa în sensul de a i se acorda renta începând cu anul 2008.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că, în speranţa unei rezolvări amiabile a situaţiei, a fost în audienţă la Agenţia Domeniilor Statului unde a depus memoriul cu nr. 161/2010.
Reclamantul a primit din partea Oficiului Naţional de Rentă Viageră răspunsul din care reiese faptul că actele depuse dn 18 aprilie 2008 au fost interpretate ca o „consultanţă”.
S-a mai invocat şi faptul că data trecută pe titlul de proprietate, respectiv 9 septembrie 2009 reprezintă data hotărârii comisiei judeţene de fond funciar, însă redactarea titlului de proprietate a durat mai multe luni, fiindu-i comunicat de Primăria Poroina Mare la data de 12 ianuarie 2010, ca urmare, reclamantul consideră că este îndreptăţit la acordarea în întregime a rentei pentru cele 10 ha vândute, pentru anii 2008 şi 2009.
Ulterior, reclamantul a completat cererea şi a solicitat să se constate caracterul abuziv al deciziei Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă de a nu i se acorda renta pentru anul 2008 şi parţial pentru anul 2009, reiterând demersurile făcute.
Prin sentinţa civilă nr. 671 din 1 iunie 2010 a Tribunalului Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 152/F din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Biroul Judeţean Braşov şi respinsă acţiunea reclamantului împotriva acestui pârât.
A fost admisă în parte acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta A.D.S., Oficiul Naţional pentru Rentă Viageră Agricolă şi obligată pârâta să acorde reclamantului C.D.L. renta viageră agricolă aferentă înstrăinării de teren agricol pentru anul 2008 şi a respins pretenţiile privind recalcularea rentei viagere agricole pentru tot anul 2009.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut:
- referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasivă a Biroului Judeţean de Rentă Viageră, instanţa de fond a admis excepţia având în vedere că birourile judeţene de rentă viageră nu au personalitate juridică şi, de aceea, nu au nici calitate procesuală pasivă;
- pe fondul cauzei, instanţa de fond a arătat că reclamantul a depus la 18 aprilie 2008 o cerere la Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Braşov înregistrată şi alăturat contractului de vânzare-cumpărare din 2008 şi actul de partaj voluntar din 2007.
Pârâta A.D.S. a apreciat că reclamantul nu a solicitat acordarea rentei viagere ci a solicitat lămuriri cu privire la posibilitatea acordării de rentă viageră.
La 14 aprilie 2009, reclamantul s-a adresat din nou biroului judeţean şi a solicitat relaţii despre neacordarea rentei viagere, solicitarea sa fiind înaintată Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă.
Ulterior, a revenit cu o nouă cerere la 6 octombrie 2009 şi i s-a comunicat că i-a fost aprobată cererea de acordare a rentei viagere pentru anul 2009.
Reclamantul a făcut o nouă sesizare şi, de această dată, i s-a comunicat că nu poate beneficia de renta viageră faţă de dobândirea în proprietate a terenurilor din 9 septembrie 2009.
Din toată această corespondenţă, instanţa de fond a reţinut că pârâta nu contestă faptul că reclamantul s-a prezentat la data de 18 aprilie 2009 la Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Braşov şi a înregistrat o serie de acte, dar nu rezultă că reclamantului i-a fost acordată consultanţă şi nu i-a fost comunicat vreun răspuns.
Cu toate că prin cererea adresată în 2009 se cereau de către reclamant informaţii cu privire la prima solicitare, i s-a comunicat că cererea a fost soluţionată favorabil şi i s-au indicat actele din documentaţia ce trebuia depusă.
Chiar dacă necunoaşterea legii nu poate fi invocată de reclamant, biroul judeţean avea datoria îndrumării reclamantului în obţinerea dreptului la rentă viageră solicitat într-o formă necorespunzătoare dispoziţiilor legii. Dacă s-ar fi răspuns reclamantului, aşa cum s-a întâmplat în anul 2009, atunci acesta ar fi avut posibilitatea formulării cererii de acordare însă din anul 2008.
Deşi cererea reclamantului nu a îmbrăcat de la început forma prevăzută de lege, pentru comportamentul autorităţilor, reclamantul nu poate fi sancţionat pentru lipsa unui răspuns în timp util din partea biroului judeţean şi nu poate aprecia că prima sa cerere este depusă în 2009.
În privinţa încetării dreptului reclamantului la plata rentei viagere, s-a constatat că soluţia comunicată de autorităţi este corectă întrucât potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, Titlul XI, renta viageră încetează la data la care terenurile prevăzute de art. 9 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, însumate, depăşesc 10 ha şi prezintă importanţă data la care reclamantul a devenit proprietar (care este data emiterii titlurilor de proprietate) şi nu data la care a luat la cunoştinţă de existenţa acestora şi, de aceea, capătul de cerere privind acordarea rentei pe tot anul 2009 a fost respinsă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Agenţia Domeniilor Statului şi a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii privind acordarea rentei agricole pentru anul 2008 ca fiind neîntemeiată.
În motivele de recurs se arată că soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte obligarea A.D.S. să acorde reclamantului C.D.L. renta viageră agricolă aferentă înstrăinării de teren agricol şi pentru anul 2008 a fost dată cu interpretarea greşită a materialului probator şi cu nesocotirea dispoziţiilor legale incidente în cauză.
S-a arătat că pentru obţinerea calităţii de rentier agricol este necesară prezentarea persoanei interesate în vederea formulării cererii de acordare a rentei, cerere ce este însoţită de documentaţia necesară, atât în original cât şi în copie.
Reclamantul s-a adresat Biroului Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Braşov solicitând lămuriri privind posibilitatea acordării de rentă viageră, dar fără a formula cerere în acest sens şi chiar reclamantul recunoaşte că a depus în anul 2008 exclusiv contractul de înstrăinare şi actul de partaj şi neînsoţite de o cerere de acordare a rentei viagere.
Aceste înscrisuri au fost depuse spre analiză şi verificare, s-a constatat că petentul este îndreptăţit să beneficieze de rentă şi s-a comunicat reclamantului acest aspect.
Însă, reclamantul s-a adresat cu cerere numai la 22 iunie 2009 şi conform art. 43 şi 44 din normele metodologice de aplicare a Titlului XI din Legea nr. 247/2005, poate beneficia de rentă pentru suprafaţa de 10 ha teren înstrăinată în 2008, numai începând cu 1 ianuarie 2009.
Intimatul a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Pe parcursul soluţionării recursului, în baza art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 70/2010 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Oficiul Naţional de Rentă Viageră din cadrul A.D.S. s-a desfiinţat, iar activitatea acestuia a fost preluată de APIA, instituţie care a fost introdusă în cauză.
S-a dispus de către instanţa de recurs ca APIA să comunice instanţei o copie a cererii formulate de reclamant la 18 aprilie 2008 şi înregistrată la Biroul Judeţean Braşov de Rentă Viageră Agricolă, dar s-a comunicat faptul că nu există cererea din 18 aprilie 2008 formulată de C.D.L. şi că există o adresă înregistrată din 18 aprilie 2009 prin care Biroul Judeţean Braşov a înaintat Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă documentele depuse de acesta.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamantul s-a adresat cu o cerere la 18 aprilie 2008 şi care a fost înregistrată la Biroul Judeţean Braşov de Rentă Viageră Agricolă.
La aceeaşi dată, din evidenţele înaintate instanţei de recurs, rezultă că Biroul Judeţean Braşov a înaintat documentele depuse de reclamantul C.D.L. la Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă pentru a li se comunica un punct de vedere.
S-a solicitat autorităţilor publice să înainteze copia cererii depuse de reclamant şi înregistrată din 18 aprilie 2008 dar s-a comunicat faptul că nu există la dosar o asemenea cerere. Această solicitare a instanţei de recurs a fost determinată de susţinerile autorităţilor că cererea nu viza acordarea rentei viagere.
Pentru că nu s-a înaintat această cerere, nu se poate afirma că aceasta nu viza acordarea rentei viagere.
Oricum, chiar şi dacă s-ar aprecia că prin cererea depusă la 18 aprilie 2009 de către reclamant nu se solicită acordarea rentei viagere pentru suprafaţa de 10 ha teren înstrăinată în anul 2008, nu poate fi sancţionat reclamantul pentru faptul că autorităţile statului (Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă şi Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Braşov) nu i-au răspuns în termen la cererea sa astfel încât acesta să poată beneficia de renta viageră pe anul 2008, fiind îndreptăţit la aceasta.
Dacă se aprecia că cererea depusă de reclamant nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a Titlului XI, Renta viageră, din Legea nr. 247/2005, se impune ca reclamantului să-i fie comunicat un răspuns, dar nu după 14 luni de la depunerea cererii iniţiale.
De altfel, din răspunsul comunicat la 11 iunie 2009 rezultă că reclamantul urma să mai depună copia buletinului de identitate sau cărţii de identitate, pentru că titlul de proprietate şi actul de înstrăinare au fost depuse iniţial.
Prin urmare, soluţia instanţei de fond nu a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale şi a materialului probator administrat în cauză.
În baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 152/F din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4805/2011. Plată despăgubiri Legea 247/2005.... | ICCJ. Decizia nr. 4774/2011. Contencios → |
|---|
