ICCJ. Decizia nr. 4805/2011. Plată despăgubiri Legea 247/2005. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4805/2011
Dosar nr. 4273/2/2009
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 mai 2009, sub nr. 4273/2/2009, reclamanta A.C.A.E., prin procurator I.G., a solicitat:
a) Obligarea pârâtului Statul Român prin C.C.S.D., să emită decizia şi să plătească despăgubirile potrivit procedurii prevăzute de art. 1 şi urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pentru mobilele Cramei J., devenite imobile prin încorporare şi chiar prin destinaţie, în valoare de 135.780 RON, cu dobânda la data plăţii şi pentru 11,16 ha vie în valoare de 76.733 RON, cu dobânda la data plăţii, potrivit raportului de evaluare al firmei SC M.P. SRL Piteşti;
b) Obligarea Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor J., judeţul Vrancea, prin Primar, să emită dispoziţia pentru:
- mobilele Cramei J. devenite imobile prin încorporare şi chiar prin destinaţia în valoare de 135.780 RON, cu dobânda la data plăţii;
- 11,16 ha de vie în valoare de 76.733 RON, cu dobânda la data plăţii, potrivit raportului de evaluare al firmei SC M.P. SRL Piteşti;
- să plătească daune în valoare de 30.000 RON pentru prejudiciul cauzat de întârzierea rezolvării cererii formulate la 4 august 2004, potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004;
c) Obligarea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vrancea, prin Prefect, să valideze şi să înainteze la C.C.S.D., dispoziţia pentru:
- mobilele Cramei J. devenite imobile prin încorporare şi chiar prin destinaţia în valoare de 135.780 RON, cu dobânda la data plăţii;
- 11,16 ha de vie în valoare de 76.733 RON, cu dobânda la data plăţii, potrivit raportului de evaluare al firmei SC M.P. SRL Piteşti;
- să plătească daune în valoare de 30.000 RON pentru prejudiciul cauzat de întârzierea rezolvării cererii formulate la 4 august 2004, potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că a solicitat în repetate rânduri primarului comunei J. şi prefectului judeţului Vrancea să emită dispoziţia care să confere drepturile acordate prin decizia civilă nr. 426/2006 a Tribunalului Vrancea, pentru bunurile confiscate de regimul comunist autorilor săi, care nu mai pot fi restituite în natură şi să înainteze dosarul la A.N.R.P., Secretariatul C.C.S.D. şi deşi a transmis cele solicitate, C.C.S.D. nu a emis în termen legal decizia referitoare la acordarea despăgubirilor pentru imobilele Cramei J. şi nu a efectuat plata acestora.
La data de 6 octombrie 2009 reclamanta a depus în scris o cerere prin care şi-a modificat acţiunea prin extinderea cadrului procesual şi în privinţa A.N.R.P., arătând că prin notificarea din 7 decembrie 2006 a solicitat şi acestei instituţii drepturile stabilite prin decizia civilă nr. 426/2006 a Tribunalului Vrancea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4242 din 29 octombrie 2010 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, invocată de pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vrancea, a disjuns şi declinat competenţa materială de soluţionare a capetelor B şi C ale cererii formulate şi completate de către reclamanta A.C.A.E., în contradictoriu cu paratele Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vrancea şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor J., în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia civilă.
A admis excepţia autorităţii de lucru judecat în privinţa primului capăt de cerere (A), formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., şi a respins acest capăt de cerere integral pentru autoritate de lucru judecat în raport de acest pârât.
A admis excepţia prematurităţii în privinţa cererii completatoare având ca obiect obligarea pârâtei A.N.R.P. la plată, şi a respins această cerere ca fiind prematur introdusă.
A respins cererea completatoare de obligare a pârâţilor Statul Român prin C.C.S.D. şi A.N.R.P. la plata de daune către reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Reclamantei A.C.A.E. i sa recunoscut, prin decizia civilă nr. 426/2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea la data de 1 august 2006 în Dosar nr. 654/C/2006, „dreptul la despăgubiri stabilite conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru următoarele construcţii accesorii terenurilor agricole ce s-au aflat pe teritoriul comunei J., judeţul Vrancea: o locuinţă cu trei încăperi, o locuinţă lucru cu două încăperi, grajd animale, remiză maşini, cramă, pivniţă, un bazin, un cuptor”.
Potrivit adresei Primăriei comunei J. din 28 aprilie 2009, dosarul administrativ constituit în conformitate cu decizia civilă nr. 426/2006 a Tribunalului Vrancea a fost înaintat Instituţiei Prefectului Judeţului Vrancea cu adresa din 15 octombrie 2008, în vedere înaintării la A.N.R.P.
În ceea ce priveşte cererile formulate în contradictoriu cu pârâtele B şi C, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vrancea şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor J., Curtea a apreciat că excepţia necompetenţei materiale invocată de către prima dintre aceste pârâte este întemeiată, cererile formulate în contradictoriu cu aceste instituţii fiind determinate de pretinsa neaplicare a legii organice speciale în materie de retrocedare a imobilelor, etapă anterioară celei administrative derulate în cadrul A.N.R.P., pentru care este stabilită competenţa specială în favoarea secţiilor civile ale tribunalelor în raza cărora se află autorităţile notificate [art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv art. II din Titlul I al Legii nr. 247/2005].
Referitor la etapa administrativă, potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Titlul VII, Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, „Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, C.C.S.D., denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuţii: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi” [art. 13 alin. (1)], iar potrivit alin. (7) al art. 13 „Comisia Centrală, va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare”.
Curtea a reţinut din actele dosarului că reclamanta a introdus mai multe acţiuni în justiţie în vederea realizării drepturilor sale decurgând din Decizia civilă nr. 426/2006 a Tribunalului Vrancea, printre acestea figurând şi cea care a format obiect al Dosarului nr. 3355/2/2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, având ca părţi pe reclamantă şi pârât Statul Român prin C.C.S.D., ca obiect obligarea pârâtului la emiterea deciziei referitoare la acordarea despăgubirilor pentru imobilele aparţinând Cramei J. şi la plata despăgubirilor, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2964, pronunţată la data de 29 septembrie 2009.
Prin raportare la această sentinţă, Curtea a apreciat că operează autoritatea de lucru judecat în privinţa primului capăt de cerere (A), formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.
În ceea ce priveşte cererea completatoare prin care reclamanta a solicitat obligarea A.N.R.P. la plată, Curtea a reţinut că din dispoziţiile Capitolului 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, rezultă că în această etapă a procedurii administrative, pârâta A.N.R.P. nu are încă născută vreo obligaţie în acest sens, în lipsa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D., între părţi neexistând nici un raport juridic obligaţional, motiv pentru care excepţia prematurităţii cererii de obligare a sa la plată este întemeiată, urmând să fie admisă.
În privinţa cererii de obligare a pârâţilor Statul Român prin C.C.S.D. şi A.N.R.P. la plata de daune, Curtea a reţinut că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenţia legiuitorului de a asigura o despăgubire justă şi echitabilă, în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, iar o astfel de reparaţie nu poate fi asigurată decât în condiţiile acordării integrale a sumelor actualizate, într-un termen rezonabil. Însă, în condiţiile în care în prezentul litigiu nu s-a constatat vreo încălcarea a drepturilor reclamantei de către cei doi pârâţi, cererea reclamantei fiind soluţionată favorabil în raport cu Statul Român prin C.C.S.D. prin sentinţa civilă nr. 2964, pronunţată la data de 29 septembrie 2009 de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 3355/2/2009, faţă de care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat în prezenta cauză, nu se poate reţine vreo faptă culpabilă care să o îndreptăţească pe reclamantă la despăgubiri, motiv pentru care a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.C.A.E., prin procurator I.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond nu a obligat autoritatea competentă la repararea prejudiciului suferit, nefiind respectată dispoziţia din 30 iulie 2008 emisă pentru imobilele Cramei J., care au fost solicitate A.N.R.P. cu notificarea din 7 decembrie 2006 şi a căror valoare este de 254.883 RON, conform expertizei tehnice judiciare, alături de suma de 76.733 RON pentru cele 11,16 ha vie.
Precizează recurenta-reclamantă că prin trecerea unei perioade mari de timp de la primirea cererii şi care încă nu a fost soluţionată, a suferit un prejudiciu în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 554/2004, în primul rând prin devalorizarea monedei naţionale, despăgubirile ce urmau a-i fi acordate fiind prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi respectiv Legea nr. 1/2000 şi constatate prin decizia civilă nr. 426/2006 a Tribunalului Vrancea, astfel că trebuia respectat termenul de 60 de zile pentru soluţionarea cererii de acordare a acestor despăgubiri, potrivit prevederilor art. 1 şi urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează.
În fapt, prin cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă a solicitat acordarea drepturilor stabilite prin decizia civilă nr. 426/2006 a Tribunalului Vrancea, pentru bunurile confiscate de regimul comunist de la autorii săi şi care nu au mai putut fi restituite în natură, respectiv „mobilele Cramei J. devenite imobile prin incorporare şi chiar prin destinaţii în valoare de 135.780 RON” şi 11,16 ha vie în valoare de 76.733 RON, conform raportului de evaluare întocmit în cauză, fiind solicitate şi daune pentru prejudiciul cauzat de întârzierea rezolvării cererii de despăgubiri formulată la data de 4 august 2004, în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. şi Statul Român prin C.C.S.D., Comisia Locală de aplicare a Fondului Funciar J., judeţul Vrancea şi Comisia Judeţeană Vrancea pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Criticile formulate de recurenta-reclamantă, în recurs, se rezumă la faptul că în mod eronat instanţa de fond nu a obligat Comisia Centrală să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru bunurile mai sus enumerate, urmând ca ulterior să fie emis şi titlu de plată de către A.N.R.P. pentru imobilele Cramei J., fiind efectuată şi o expertiză tehnică judiciară care le-a evaluat la suma de 254.883 RON şi 76.733 RON pentru cele 11,16 ha vie.
Or, instanţa de fond în mod corect a respins acest capăt de cerere pentru autoritate de lucru judecat, în raport de acest pârât, apreciind a fi întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, faţă de sentinţa civilă nr. 2964 pronunţată la data de 29 septembrie 2009, sentinţă prin care a fost admisă în parte acţiunea reclamantei A.C.A.E. şi a fost obligat Statul Român prin C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, în cauză fiind vorba despre aceleaşi bunuri imobile aparţinând Cramei J.
Mai mult decât atât, astfel cum corect susţine pârâta C.C.S.D., la 16 februarie 2010 a fost emisă în favoarea recurentei-reclamante decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilele aparţinând Cramei J., decizie ce a fost contestată la instanţa de contencios administrativ, sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite, în Dosarul nr. 5219/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, instanţa pronunţându-se în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii formulată de reclamantă.
Aşadar, cererea recurentei-reclamante în sensul obligării intimatei-pârâte C.C.S.D. la emiterea titlului de plată este lipsită de suport legal, procedura administrativă în ce priveşte acordarea despăgubirilor la nivelul acestei pârâte fiind finalizată.
Deşi recurenta-reclamantă nu a formulat critici în recurs şi cu privire la modul de soluţionare a celorlalte capete de cerere, totuşi trebuie relevat faptul că acestea au primit o rezolvare legală şi temeinică, în raport de celelalte două pârâte chemate în judecată, Comisia Locală de aplicare a fondului funciar J. şi Comisia judeţeană Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cauza fiind disjunsă, ca urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Vrancea, secţia civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 440 din 3 mai 2011 Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis în parte cererea formulată de A.C.A.E., prin procurator I.G. şi a obligat Instituţia Prefectului Vrancea să înainteze Secretariatului C.C.S.D., hotărârea din 25 aprilie 2002 emisă de Comisia Judeţeană Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată privind cererea de reconstituire formulată de moştenitorii defunctului N.M. la acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 11,16 ha vie, fiind respinse capetele de cerere vizând obligarea celor două comisii la daune în cuantum de 30.000 RON, ca neîntemeiat, iar capătul de cerere privind obligarea Comisiei Locale J. de a înainta documentaţia în vederea stabilirii despăgubirilor, ca rămas fără obiect.
În raport de pârâta A.N.R.P., în mod corect prima instanţă a considerat acţiunea ca prematur formulată, iar în privinţa obligării pârâtelor C.C.S.D. la plata daunelor cauzate de întârzierea rezolvării cererii formulate la 4 august 2004, instanţa de fond a respins această cerere îndreptăţită fiind de faptul că nu a fost dovedită culpa acestei autorităţi referitor la refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Aşadar, din analiza sentinţei atacate cu recurs, în raport de criticile formulate şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, iar recursul formulat este nefondat şi urmează a fi respins în conformitate cu art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.C.A.E. împotriva sentinţei civile nr. 1527 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4773/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4624/2011. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
