ICCJ. Decizia nr. 4854/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4854/2011
Dosar nr.790/45/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamantul B.V. a chemat în judecată Baroul Iaşi prin Consiliul Baroului şi Uniunea Naţională a Barourilor din România prin Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, solicitând obligarea pârâţilor la recunoaşterea dreptului său de a fi primit în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen, şi de a-i emite decizie de admitere în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen şi înscrierea în tabloul avocaţilor definitivi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a parcurs procedura prealabilă cu ambii pârâţi, însă nu a primit nici un răspuns din partea pârâţilor, ceea ce echivalează în opinia sa cu un exces de putere, având în vedere că documentaţia anexată nu a fost contestată, iar cu toate acestea nu i-a fost recunoscut dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.
Prin Sentinţa nr. 31 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Barourilor din România prin Consiliul Uniunii, respingând acţiunea reclamantului faţă de această pârâtă şi a disjuns judecata acţiunii reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Baroul Iaşi prin Consiliul Baroului, declinând cauza în favoarea Tribunalului Iaşi, ca primă instanţă de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România nu are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că soluţionarea cererii ce formează obiectul acţiunii este de competenţa exclusivă a Baroului Iaşi, conform art. 53 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 551/1995.
Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că, în raport de art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă să soluţioneze cererea reclamantului B.V., în contradictoriu cu Baroul Iaşi, este Tribunalul Bucureşti, întrucât Baroul Iaşi este o instituţie de nivel local, ce are în competenţă emiterea unui act administrativ în soluţionarea cererii reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul B.V. criticând soluţia pronunţată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi admiterii cererii de obligare a pârâţilor la recunoaşterea dreptului său de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, în subsidiar solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Iaşi pentru continuarea judecăţii pe fond, în contradictoriu cu pârâţii din proces, astfel cum a fost formulată.
În susţinerea motivelor de recurs s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât deşi s-a apreciat în considerentele hotărârii că pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România are doar atribuţia consacrată de art. 63 lit. o din Legea nr. 51/1995, se apreciază în acelaşi timp că nu ar avea şi competenţă de soluţionare a petiţiilor privind emiterea vreunei decizii privind soluţionarea de către barou a unei cereri.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a fost criticată hotărârea instanţei de fond sub aspectul interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii, interpretarea greşită fiind dată de împrejurarea că nu s-a luat în considerare de către instanţa de fond îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004
Printr-un ultim motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a fost învestit în mod legal cu cererea de a recunoaşte reclamantului B.V. dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
Sentinţa instanţei de fond este criticată şi sub aspectul disjungerii judecării acţiunii cu privire la Baroul Bucureşti şi de declinare în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în vedere că Baroul Iaşi prin Consiliul Baroului este co-pârât cu Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Concluzionând, recurentul-reclamant B.V. reiterează motivele invocate în faţa instanţei de fond în susţinerea cererii sale de obligare a pârâţilor la recunoaşterea dreptului său de a fi primit în cadrul profesiei de avocat cu scutire de examen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cauză are ca obiect cererea de recunoaştere a dreptului de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, cerere formulată de către reclamantul B.V. în temeiul art. 16 din Legea nr. 51/1995.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, astfel cum era în vigoare la data formulării acţiunii „Primirea în profesie se obţine pe baza unui examen organizat de barou, conform prevederilor prezentei legi şi ale statutului", iar conform art. 53 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1995 „Consiliul Baroului verifică şi constată îndeplinirea condiţiilor legale ale cererilor de primire în profesie şi aprobă primirea în profesie cu examen sau cu scutire de examen.
Prezentul litigiu poartă, în esenţă, asupra soluţionării cererii reclamantului formulată în temeiul art. 16 din Legea nr. 51/1995, şi anume recunoaşterea dreptului reclamantului B.V. de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.
Înalta Curte arată că, într-un litigiu, calitatea procesuală pasivă este determinată de calitatea de titular al obligaţiei dedusă judecăţii, de persoana căreia i se poate pretinde o anumită conduită în sensul realizării drepturilor reclamantului şi care poate fi obligată, în mod direct, în acest sens, prin hotărâre judecătorească.
Or, în prezenta cauză, obligaţia de emitere a unei decizii de admitere/respingere în profesia de avocat îi revine, în mod direct şi nemijlocit, conform art. 53 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 51/1995, Consiliului Baroului Iaşi.
Conform art. 63 lit. o) din Legea nr. 51/1995, Uniunea Naţională a Barourilor din România „verifică legalitatea şi temeinicia deciziilor de primire în profesie date de către consiliile barourilor, la cererea persoanei interesate.„
Ca atare, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România nu are nici o competenţă în aprobarea cererii reclamantului de primire în profesia de avocat şi de înscriere în Tabloul avocaţilor definitivi, doar Consiliul Baroului Iaşi având o astfel de competenţă.
Prin urmare, în mod corect, a constatat instanţa de fond că pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România nu are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că în cauză nu a fost emisă o decizie de admitere sau de respingere a cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, a cărei legalitate să fie supusă controlului Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Recurentul a criticat neîntemeiat hotărârea primei instanţe şi sub aspectul disjungerii judecăţii acţiunii în contradictoriu cu pârâtul Baroul Iaşi şi declinării cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, întrucât în mod temeinic şi legal a reţinut prima instanţă incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc competenţa materială de primă instanţă în funcţie de rangul autorităţii.
Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale (...)".
Pentru aceste motive, faţă de obiectul cererii reclamantului şi având în vedere rangul local al Consiliului Baroului Iaşi, se constată că în mod legal Curtea de apel a reţinut că revine Tribunalului Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei de faţă, ca primă instanţă.
Dată fiind modalitatea de soluţionare a recursului, de menţinere a soluţiei instanţei de fond în sensul declinării competenţei soluţionării cauzei la Tribunalul Iaşi, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea criticilor vizând netemeinicia hotărârii atacate, instanţa competentă urmând a avea în vedere criticile formulate pe acest aspect cu ocazia soluţionării cererii reclamantului.
Pentru considerentele expuse, se constată că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate şi în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge prezentul recurs ca nefondat.
În baza prevederilor art. 274 şi art. 316 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON către intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de B.V. împotriva Sentinţei nr. 31 din data de 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4816/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4883/2011. Contencios. Anulare hotarare emisa... → |
|---|
