ICCJ. Decizia nr. 4910/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4910/2011
Dosar nr. 11/2/2009
Şedinţa publică din 25 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2007, reclamantele Ţ.L., P.J. şi L.E. au solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Galaţi, str. Sf. N. nr. 1 - 3, pentru care a fost emisă Dispoziţia Primarului Municipiului Galaţi nr. 2690 din 25 aprilie 2006.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat la data de 16 octombrie 2007, excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2690/SR din 25 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului Galaţi, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, arătând că au fost încălcate dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. "d)" din Legea nr. 1/2001, precum şi prevederile pct. 23 din HG nr. 250 din 3 aprilie 2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Totodată, pârâta a invocat şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, în cauză, nefiind parcursă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin încheierea din 24 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins atât excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2690/SR din 25 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului Galaţi, cât şi excepţia de prematuritate a acţiunii.
Astfel, instanţa a reţinut, pe de o parte, că la emiterea dispoziţiei au fost respectate prevederile art. 1, 2 lit. "h)" şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, dispoziţiile art. 2 lit. "d)" din aceeaşi lege nefiind aplicabile în speţă şi, pe de altă parte, că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu poate împiedica emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
2. Primul ciclu procesual
Aceeaşi instanţă, prin Sentinţa civilă nr. 2776 din 7 noiembrie 2007, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să emită pentru reclamante Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Galaţi, str. Sf. N. nr. 13, judeţul Galaţi, pentru care a fost emisă Dispoziţia Primarului Municipiului Galaţi nr. 2690 din 25 aprilie 2006 pentru acordarea de despăgubiri.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 16 - 17 din Legea nr. 247/2005 pârâta avea obligaţia, după primirea Dispoziţiei Primarului Municipiului Galaţi, să procedeze, în baza raportului de evaluare, la emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire pentru imobilul în discuţie.
S-a mai reţinut că, prin refuzul nejustificat de a emite o decizie privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil, reclamantele au fost vătămate în drepturile şi interesele lor legitime.
Ca urmare a promovării recursului de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Decizia nr. 2925 din 18 septembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis calea de atac şi a dispus casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu îndrumarea ca instanţa de fond, în rejudecare, să sesizeze Tribunalul Galaţi pentru examinarea excepţiei de nelegalitate invocată de pârâtă.
Prin Sentinţa civilă nr. 939/07 septembrie 2009, Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. 1261/121/2009 a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate invocată, soluţie menţinută şi în recurs, prin Decizia nr. 1135 din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
3. Soluţia pronunţată în cel de-al doilea ciclu procesual
Prin Sentinţa nr. 3179 din 09 iulie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, rejudecând fondul cauzei, a respins excepţia prematurităţii invocată de pârâtă şi a admis acţiunea formulată de reclamantele Ţ.L., P.J. şi L.E., în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligând pârâta să emită titlul de despăgubire pentru imobilul pentru care a fost emisă dispoziţia Primarului municipiului Galaţi nr. 2690/2006, în condiţiile legii.
Pentru a respinge excepţia prematurităţii, invocată de pârâtă, pe motivul neparcurgerii tuturor fazelor procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Curtea de apel a reţinut că dreptul la acţiune al reclamantelor este actual, în condiţiile în care, reclamantele şi-au precizat petitul acţiunii, în sensul că acesta cuprinde inclusiv obligarea pârâtei şi la parcurgerea etapei administrative, respectiv cea a înaintării dosarului 16000/CC către un evaluator, conform legii.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că ordinea de soluţionare a dosarelor, în sistem aleatoriu, instituită de către pârâtă, potrivit Deciziei nr. 2 din 28 februarie 2006, chiar dacă este reală, nu echivalează cu acordarea posibilităţii autorităţii pârâte de a reglementa o procedura care prin conţinut şi finalitate încalcă principiile generale de drept, normele constituţionale şi dispoziţiile C.E.D.O.
Nici Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin HG nr. 1095/2005, nu sunt lămuritoare, pentru că la pct. 17.1 s-a precizat că "ordinea în care vor fi soluţionate dosarele va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale", lăsându-se posibilitatea acestei instituţii să stabilească modul de soluţionare.
Astfel, prima instanţă a conchis că şi în condiţiile în care, Legea nr. 247/2005 nu a prevăzut un termen pentru soluţionarea dosarelor în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, procedurile administrative, obligatorii, coordonate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil, iar depăşirea unui termen de 6 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
4. Recursul promovat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilo.
În termen legal, împotriva acestei din urmă hotărâri a promovat recurs autoritatea pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe temeiul motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 3041 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs dezvoltat recurenta a arătat că instanţa de fond în mod greşit a dispus obligarea sa la emiterea deciziei de despăgubire, ignorând dispoziţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, republicată precum şi a prevederilor pct. 2.3. din HG nr. 250 din 3 aprilie 2007 privind Normele metodologice de aplicare a legii.
Astfel au fost reiterate toate neconcordanţele rezultând din actele prezentate de reclamante în legătură cu despăgubirile propuse a fi acordate prin Dispoziţia nr. 2690 din 25 aprilie 2006 emisă de Primăria Municipiului Galaţi, înfăţişate şi cu ocazia judecării cauzei în fond, în ciclurile procesuale parcurse.
În esenţă s-a susţinut, astfel cum rezultă şi din adresa nr. 6976/17 februarie 2009 a Primăriei Galaţi, că nu s-au oferit lămuriri în ceea ce priveşte identificarea certă a imobilului notificat, astfel cum a solicitat autoritatea recurentă, lămuriri care însă sunt absolut necesare, cu atât mai mult cu cât nu este certă nici suprafaţa imobilului teren pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii.
În aceste condiţii, recurenta a indicat că nu poate trece la parcurgerea procedurii administrative, lipsa înscrisurilor care să descrie imobilul notificat şi individualizarea acestuia făcând imposibilă din punct de vedere legal, în primul rând întocmirea raportului de evaluare dar şi emiterea titlului de despăgubire, în sensul dispus prin sentinţa atacată.
S-a ataşat la cererea de recurs şi adresa nr. 16000/CC/19 mai 2010, expediată de recurentă Primăriei Galaţi, prin care, în contextul analizei actelor depuse în dosarul de despăgubiri propuse a fi acordate reclamantelor prin Dispoziţia nr. 2690 din 25 aprilie 2006 şi a prezentării neconcordanţelor identificate, se remite întreaga documentaţie originală în vederea reanalizării dosarului pe aspectele menţionate, a completării acestuia şi a identificării imobilului în discuţie.
5. Considerentele şi soluţia instanţei de control judiciar
Recursul este fondat în sensul şi pentru argumentele în continuare prezentate.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse şi faţă de prevederile legale incidente din materia propusă verificării, ca şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a apreciat eronat asupra refuzului nejustificat reţinut în sarcina recurentei-pârâte, astfel cum a fost acesta definit de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Atât dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Cap. V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cât şi cele ale art. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui titlu conţin obligaţia imperativă ca dispoziţiile emise în baza Legii nr. 10/2001 să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale însoţite de o serie de înscrisuri expres arătate şi anume, întreaga documentaţie aferentă acestora, actele juridice care atestă calitatea de moştenitor, orice înscrisuri care descriu imobilele, situaţia juridică actuală a imobilului obiect al notificării, orice alte înscrisuri relevante.
Înalta Curte apreciază că atât cu ocazia judecăţii în fond cât şi prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-pârâtă a demonstrat că dosarul reclamantelor înregistrat sub nr. 16000/CC în vederea emiterii titlului de despăgubire pentru imobilul pentru care a fost emisă dispoziţia Primarului Municipiului Galaţi nr. 2690/2006 nu este complet şi edificator, raportat la cerinţele legale arătate.
Totodată în lipsa informaţiilor menţionate de recurentă vizând chiar suprafaţa terenului în discuţie, pentru care s-au propus despăgubiri reclamantelor şi confirmate prin corespondenţa expediată Primăriei Galaţi (adresa din 19 mai 2010) ce atestă chiar remiterea întregului dosar spre reanalizare şi completare autorităţii emitente a Dispoziţiei nr. 2690 din 25 aprilie 2006, nu se poate reţine că autoritatea recurentă cu exces de putere, refuză să soluţioneze cererea intimatelor. Nici intenţia de tergiversare a soluţionării cererii acestora nu a fost demonstrată, câtă vreme, în mod obiectiv şi potrivit procedurilor reglementate în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu se poate trece la etapa evaluării, în lipsa tuturor înscrisurilor necesare pentru descrierea imobilului notificat dar şi a clarificării problemelor învederate, legate de dovada preluării abuzive a imobilului notificat.
Prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat întrucât în lipsa pretinsului refuz nejustificat al autorităţii recurente în ceea ce priveşte soluţionarea cererii reclamantelor intimate şi a circumstanţelor concrete dovedite în legătură cu stadiul soluţionării administrative a cererii, sus arătate, este evident că nu se poate dispune la acest moment, pe cale judecătorească obligarea recurentei la desemnarea unui evaluator şi cu atât mai puţin, direct la emiterea titlului de despăgubire, cum a dispus prima instanţă, cererea astfel formulată fiind prematură, raportat la lipsa înscrisurilor clarificatoare a căror depunere este impusă chiar de lege.
În consecinţă, chiar apreciind asupra valabilităţii, în principiu a tuturor argumentelor judecătorului fondului referitoare la incidenţa termenului rezonabil impus de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că în contextul prezentului dosar, lipsa refuzului justificat, desprinsă din dovezile administrate face ca acţiunea reclamantelor să apară ca prematură, atitudinea autorităţii recurente şi implicarea activă a acesteia în soluţionarea dosarului urmând a fi examinată de îndată ce dosarul complet, este apt de a fi trimis evaluatorului, chiar fără a se invoca principiul repartizării aleatorii, de regulă susţinut de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul de faţă iar acţiunea reclamantelor va fi respinsă ca prematură, nefiind îndeplinite în cauză prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 3179 din 9 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite excepţia prematurităţii şi, în consecinţă, respinge acţiunea formulată de reclamantele Ţ.L., P.J. şi L.E., ca prematură.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4909/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4915/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
