ICCJ. Decizia nr. 4915/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4915/2011
Dosar nr.3459/85/2009
Şedinţa publică din 25 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 25 din 1 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta D.M.M. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Organismului Intermediar Regiunea Centru - Sibiu, aceştia fiind obligaţi să-i plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând indemnizaţia de conducere aferentă funcţiei de şef Birou Programare, pentru perioada 26 ianuarie 2009 - 30 august 2009, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de funcţionar public, consilier superior Biroul Programare - în cadrul Organismului Intermediar POS Mediu - Regiunea Centru Sibiu.
Pârâtul Organismul Intermediat Regiune Centru - Sibiu a dispus ca reclamanta în calitate de consilier superior, pe perioada absenţei şefului Biroului Programare să preia atribuţiile acestuia, în conformitate cu procedura operaţională de resurse umane aprobată şi difuzată de pârâtul Ministerul Mediului printr-o notă internă. Dispoziţia directorului executiv al Organismului Intermediar Regiune Centru - Sibiu a fost comunicată reclamantei printr-o notă internă cu nr. 1 din 26 ianuarie 2009, care a semnat de luare la cunoştinţă a măsurii dispuse.
Reclamanta s-a conformat măsurii dispuse de angajator şi a îndeplinit în fapt atribuţiile şefului Biroului Programare pe perioada 26 ianuarie 2009 - 30 septembrie 2009 fără ca să beneficieze pentru munca prestată şi de indemnizaţia de conducere aferentă care trebuia plătită de angajator şi adăugată la salariul de bază pentru funcţia publică de execuţie deţinută anterior, cu respectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din OG nr. 6/2007.
La data de 22 iunie 2009, reclamanta s-a adresat pârâtului şi a solicitat să-i fie acordate drepturile salariale corespunzătoare funcţiei de şef Birou Programare din cadrul O.l.R.C Sibiu. Prin adresa de răspuns nr. 22230 din 15 iulie 2009, pârâtul recunoaşte că potrivit art. 10 din OG nr. 6/2007 reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de drepturile salariale corespunzătoare funcţiei publice de conducere solicitate, dar apreciază că, acestea nu pot fi acordate, deoarece potrivit art. 92 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 188/1999 promovarea temporară reprezintă o modificare a raportului de serviciu, iar acest lucru se poate realiza numai prin emiterea unui ordin al Ministerului Mediului care nu poate acţiona retroactiv.
În raport de cele reţinute, instanţa a constatat că potrivit art. 10 din OG nr. 6/2007 modificată prin OG nr. 9/2008 funcţionarul public care exercită cu caracter temporar pe o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile legii, o funcţie publică corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere are dreptul la salariu de bază corespunzător funcţiei publice exercitate temporar, astfel cum este prevăzut în statul de funcţii.
Faţă de aceste dispoziţii legale refuzul pârâţilor de a acorda reclamantei drepturile salariale reprezentând indemnizaţia de conducere aferentă funcţiei de şef birou Programare pentru perioada 26 ianuarie 2009 - 30 august 2009 în sumă de 4.716 RON este nejustificat, cu atât mai mult cu cât angajatorul a dispus şi aprobat ca pe perioada absenţei şefului Biroului Programare, reclamanta să preia atribuţiile acestuia. Absenţa unui Ordin al Ministrului Mediului prin care să se dispună exercitarea temporară de către reclamantă a unei funcţii publice de conducere nu poate fi în nici un caz imputată reclamantei.
Pârâtul se apără şi îşi motivează solicitarea de a se respinge acţiunea pe considerentul că Matricea înlocuirii personalului în condiţii speciale ar constitui un document care prevalează în speţă, atâta vreme cât despre conţinutul lui a luat cunoştinţă întreg personalul instituţiei deci şi reclamanta) şi că acest lucru obliga la îndeplinirea unor atribuţii suplimentare, fără limită în timp şi fără beneficiul unor drepturi suplimentare.
Pe de altă parte, pârâtul se apără invocând prevederile Legii nr. 188/1999, referitoare la exercitarea unei funcţii publice cu caracter temporar, care ar interveni prin promovarea temporară a unui funcţionar public, dispusă de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, ori, în speţă nu rezultă că ar exista un atare act administrativ, care să fi condus la modificarea raportului de serviciu al reclamantei.
Problema pe care o ridică această motivare, se impune a fi privită din două perspective:
- Caracterul de normă specială al OG nr. 6/2007, faţă de Legea nr. 188/1999, care are caracter de norma generală, ceea ce face aplicabil principiul "specialia generalibus derogant", iar actul intern, respectiv Procedura şi Matricea nu pot crea sau anula drepturi sau produce efecte juridice contrare legii, astfel că acordarea drepturilor prevăzute de art. 10 din Ordonanţă, prevalează.
- Răspunderea pentru emiterea sau neemiterea unui act administrativ şi consecinţele acesteia, aparţin în totalitate pârâtului, care avea cunoştinţă despre situaţia eliberării temporare (dar pe o perioadă mai mare de 30 de zile) a funcţiei de conducere, astfel încât chiar dacă apreciază că în speţă deveneau incidente prevederile art. 92 din Legea nr. 188/1999, obligaţia de a le pune în aplicare îi revenea întrutotul.
Raportat la cele de mai sus, contrar opiniei pârâtului, exercitarea atribuţiilor funcţiei de conducere, în mod efectiv şi continuu (ceea: ce nu se neagă) pe o perioadă mai mare de 30 de zile, dă în mod indiscutabil, naştere, în favoarea persoanei în cauză, la beneficiul unui drept prevăzut de lege şi a cărui acordare nu poate fi refuzată în mod aleatoriu.
Trimiterea pe care o face pârâtul la sintagma "în condiţiile legii" din conţinutul art. 10 din OG nr. 6/2007, constituie în fapt o recunoaştere a propriei culpe în ceea ce priveşte gestionarea raporturilor de serviciu ale personalului din instituţia subordonată.
Pe de altă parte, stabilirea prin art. 10 din OG nr. 6/2007 a unui termen de 30 de zile, conduce, într-o interpretare logico-juridică, la concluzia că însuşi legiuitorul a avut în vedere două situaţii care pot apărea în practică: una în care titularul funcţiei de conducere este înlocuit temporar - potrivit procedurilor şi normelor interne - de către un alt funcţionar public, în condiţiile unei absenţe normale (concediu de odihnă, incapacitate temporară de muncă, învoiri pentru situaţii personale, etc.) şi alta în care se pune problema exercitării funcţiei publice de conducere pe o perioadă mai mare de 30 de zile, când nu mai poate fi vorba despre o simplă înlocuire, ci de o substituire în tot ce priveşte drepturile şi obligaţiile postului respectiv, inclusiv cele de natură salarială.
Reclamanta s-a conformat celor dispuse şi aprobate de angajator şi a exercitat în fapt atribuţiile şefului Biroului Programare. Pe de altă parte, pârâţii nici nu neagă acest fapt, fiind în deplină cunoştinţă de cauză de efortul reclamantei care a exercitat două funcţii publice respectiv, de consilier superior şi de şef birou programare, fiind retribuită doar pentru una.
Faţă de aceste considerente şi în temeiul art. 10 din OG nr. 6/2007 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis acţiunea reclamantei şi ca urmare pârâţii au fost obligaţi să-i plătească suma de 4716 RON drepturi salariale reprezentând indemnizaţia de conducere pe perioada 26 ianuarie - 30 august 2009, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, arătând, în esenţă, următoarele:
Exercitarea unei funcţii cu caracter temporar, în condiţiile Legii nr. 188/1999, se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea respectivei funcţii, măsură ce se dispune de persoana care are competenţa numirii în funcţia publică respectivă, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Cum în speţă nu a fost emis un act administrativ prin care să se fi realizat promovarea reclamantei în funcţia de conducere în discuţie, nefiind realizată modificarea raportului de serviciu, nu poate fi reţinută obligaţia de plată a indemnizaţiei de conducere, dispoziţiile art. 6 alin. (4) din OG nr. 6/2007 trebuind interpretate în sens restrictiv.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor invocate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
În mod corect a statuat prima instanţă că în condiţiile în care reclamanta D.M.M. a exercitat atribuţiile şefului Biroului Programare, în perioada 26 ianuarie 2009 - 30 august 2009, în baza deciziei directorului executiv al Organismului Intermediar Regiunea Centru - Sibiu, conţinută în nota internă nr. 1 din 26 ianuarie 2009, aceasta este îndrituită să primească drepturile salariale, reprezentând indemnizaţia de conducere pentru funcţia exercitată, potrivit art. 10 din OG nr. 6/2007.
Cum iniţiativa exercitării temporare a funcţiei de conducere, de către reclamantă, a aparţinut angajatorului, în baza Notei interne nr. 1 din 26 ianuarie 2009, un veritabil act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar doamna D.M.M. a exercitat în mod efectiv funcţia de conducere în perioada 26 ianuarie 2009 - 30 august 2009, în mod legal prima instanţă a obligat pârâţii să-i plătească acesteia indemnizaţia de conducere.
În aceste condiţii, dispoziţiile art. 6 alin. (4) din OG nr. 6/2007 care prevăd că "funcţionarii publici care ocupă o funcţie publică de conducere beneficiază de salariul de bază pentru funcţia publică de execuţie deţinută anterior, la care se adaugă indemnizaţia de conducere", la care se referă recurentul, sunt pe deplin aplicabile în speţă, reclamantei neputându-i fi refuzat beneficiul acestei prevederi legale, din moment ce ea s-a conformat dispoziţiei angajatorului şi a exercitat atribuţiile funcţiei de conducere de şef Birou Programare. Pârâtul Ministerul Mediului este cel care nu a respectat prevederile Legii nr. 188/1999 şi nu a procedat la promovarea temporară a reclamantei, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în condiţiile actului normativ precitat, culpa exclusivă a acestuia fiind evidentă, aşa cum a reţinut prima instanţă.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva Sentinţei nr. 25 din 01 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4910/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4920/2011. Contencios → |
|---|
