ICCJ. Decizia nr. 4875/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4875/2011
Dosar nr. 10398/2/2009
Şedinţa publică de la 20 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâta C.S.S.P.P., a solicitat anularea deciziei din 11 martie 2009.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat faptul că, în urma acţiunii de control desfăşurată la sediul societăţii, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 3.000 RON, împotriva deciziei din 11 martie 2009 formulând plângere prealabilă, ce a fost respinsă prin decizia din 8 mai 2009.
Reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate ale deciziei atacate, susţinând, în primul rând, că perioada controlată şi pentru care s-a aplicat sancţiunea este 24 aprilie 2007-22 octombrie 2007, în condiţiile în care răspunderea persoanei fizice a fost reglementată doar începând cu data de 22 octombrie 2007. De asemenea, reclamanta a arătat că faptele imputate nu au caracter contravenţional, că organele de control nu au respectat dispoziţiile art. 24 din O.U.G. nr. 50/2005, precum şi faptul că actul de sancţionare nu conţine menţiunile impuse de lege, au fost încălcate dispoziţiile art. 121 alin. (8) şi alin. (9) din Legea nr. 204/2006, nu s-au stabilit sancţiuni pentru fiecare contravenţie constatată şi nu s-au indicat circumstanţele personale şi reale avute în vedere la aplicarea sancţiunii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că sancţiunea a fost aplicată cu respectarea tuturor principiilor de drept, inclusiv cele ale O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravenţiilor.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 3609 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta M.M. în contradictoriu cu pârâta C.S.S.P.P. şi a anulat decizia din 11 martie 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia reclamanta, în calitate de director financiar la SC A.T.P.P. SA, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 3.000 RON, organele de control reţinând că, în perioada 24 aprilie 2007-31 august 2008, au fost identificate, în balanţele contabile ale administratorului şi ale fondurilor de pensii facultative AZT M. şi AZT V., necorelări în cadrul planului de conturi, precum şi neînregistrarea tuturor veniturilor conform normelor contabile, utilizarea în mod greşit a anumitor conturi pentru înregistrările contabile, iar informaţiile trimise de administrator către comisie nu au fost reale, existând diferenţe între comisionul de administrare încasat şi cel raportat şi între comisionul din activ net înregistrat ca venit la administrator şi comisionul din activ net înregistrat ca şi cheltuială pentru fondurile de pensii AZT M. şi AZT V.
Analizând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 121 alin. (9) din Legea nr. 204/2006 şi art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, Curtea a apreciat că nu se poate reţine legalitatea unui control dacă organul care aplică sancţiunea stabileşte, pentru mai multe contravenţii, o singură sancţiune globală, fără a proceda, în prealabil, la individualizarea sancţiunii pentru fiecare contravenţie reţinută, astfel încât actul de sancţionare apare ca nelegal, sancţiunea fiind aceea a nulităţii actului, având în vedere faptul că, prin nerespectarea condiţiilor de formă, s-au produs vătămări ce decurg din imposibilitatea verificării pe fond a legalităţii actului, vătămări care nu pot fi remediate decât prin anularea deciziei.
Pe de altă parte, prima instanţă a constatat că actul atacat nu cuprinde descrierea corespunzătoare a tuturor contravenţiilor reţinute, nefiind indicate într-o manieră exactă necorelările reţinute, înregistrările avute în vedere şi principiile încălcate de fiecare înregistrare în parte.
În acest context, instanţa de fond a considerat că actul de sancţionare ar fi trebuit să cuprindă o descriere completă a faptelor sancţionate, ca parte a motivării actului administrativ, completarea deciziei cu acte întocmite în prealabil nefiind posibilă, întrucât doar faptele menţionate în decizie pot fi considerate ca fiind însuşite de emitentul deciziei.
Pe cale de consecinţă, judecătorul fondului a constatat faptul că decizia atacată conţine mai multe vicii de formă, care fac de prisos analiza pe fond a actului administrativ emis de instituţia pârâtă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 3609 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.S.S.P.P., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta susţine că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea esenţială şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivului de recurs se arată că instanţa de judecată în mod eronat a reţinut ca fiind o neregularitate faptul că C.S.S.P.P. a aplicat o sancţiune globală, stabilită pentru mai multe contravenţii şi nu a individualizat sancţiunea pentru fiecare contravenţie reţinută.
Competenţa îşi are drept temei, dispoziţiile imperative ale art. 122 din Legea nr. 204/2006, act normativ cu caracter special care prevalează generalului, potrivit cărora:
„În ceea ce priveşte procedura de stabilire şi constatare a contravenţiilor, de aplicare a sancţiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/200,. cu modificările şi completările ulterioare.”
Prin actele normative cu caracter special (în speţă Legea nr. 204/2006), legiuitorul a reglementat tipurile de contravenţii şi sancţiuni, cu valori minime şi maxime pentru fiecare categorie de persoane în parte şi nu pentru fiecare faptă în parte, valori între care, şi la care se situează dreptul de apreciere al organului sancţionator, printr-un singur act sancţionatoriu.
În acest sens instanţa de judecată nu a luat în consideraţie tot probatoriul administrat în cauză, cu prioritate raportul de control, obiecţiunile formulate de către entitate la raportul de control şi nota control deşi actul contestat, respectiv decizia de sancţionare nu poate fi analizată în mod individual, fără actul care a stat la baza emiterii acestuia şi a actelor completatoare (nota de control, actele de control, etc).
În concluzie recurenta susţine că, în cazul unor fapte concurente săvârşite în condiţiile legislaţiei speciale în domeniu, urmează să se aplice o singură sancţiune apreciată de către C.S.S.P.P.
Totodată în motivele de recurs este prezentată situaţia de fapt reluând apărările din întâmpinarea depusă la fondul cauzei prin care a solicitat respingerea acţiunii deoarece controlul desfăşurat la SC A.T.P.P.F. SA, precum şi sancţionarea directorului financiar, sunt legale, controlul desfăşurându-se conform prevederilor dispuse de O.U.G. nr. 50/2005 şi de Legea nr. 204/2006, iar faptele calificate ca fiind contravenţii fiind corect încadrate juridic, şi s-a aplicat o sancţiune în cuantum redus în raport de circumstanţele reale şi personale ale faptei.
4. Procedura de soluţionare a recursului.
Prin concluziile scrise depuse la data de 19 octombrie 2011 recurenta-pârâtă arată că pentru deficienţele grave constatate de echipa de control la SC A.T.P.P.F. SA (fostă SC A.T.P.P. SA), în speţă pentru faptele săvârşite s-a atras răspunderea legală, pentru persoana juridică, entitatea controlată, SC A.T.P.P.F. SA; pentru directorul general al societăţii în calitate de conducător şi pentru directorul financiar al societăţii (cazul din prezenta speţă), asupra căruia incumbă obligaţiile pentru activitatea financiară a societăţii controlate.
Actele emise de recurentă au fost contestate şi prin sentinţa civilă nr. 3846 din 12 octombrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea prin care s-a contestat decizia C.S.S.P.P. din 11 martie 2009 pentru atragerea răspunderii juridice a persoanei juridice, entitatea controlată, SC A.T.P.P.F. SA, iar prin sentinţa civilă nr. 1772 din 7 martie 2011 în Dosarul nr. 10395/2/2009, acţiunea prin care s-a contestat decizia C.S.S.P.P. din 11 martie 2009 pentru atragerea răspunderii juridice a directorului general al societăţii controlate, A.C.V., în calitate de conducător.
Intimata-reclamantă a achitat amenda contravenţională în baza deciziei sancţionatorii emise de către C.S.S.P.P., sumele respective fiind venit la bugetul statului conform art. 121 alin. (5) din Legea nr. 204/2006.
În recurs s-a depus în copie două cereri de investire cu formulă executorie a sentinţelor menţionate ca fiind rămase definitive şi irevocabile înregistrate la Curtea de Apel Bucureşti la data de 17 octombrie 2011.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.
I. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs dar şi sub toate aspectele în baza art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ decizia din 11 martie 2009 emisă de către C.S.S.P.P. prin care a fost sancţionată, în calitate de director financiar al SC A.T.P.P.F. SA, cu amendă contravenţională în cuantum de 3.000 RON pentru respectarea prevederilor din legislaţia primară şi secundară din domeniul pensiilor facultative, activitatea societăţii la care aceasta îşi desfăşoară activitatea, fiind una reglementată şi supravegheată de către C.S.S.P.P.
Din cuprinsul deciziei din 11 martie 2009 rezultă că au fost individualizate şi încadrate juridic mai multe fapte contravenţionale care sunt descrise prin trimiterea la actul de control de fond efectuat la societatea a cărui director financiar este intimata-reclamantă.
Faptele încadrate ca fiind contravenţii au fost descrise explicit în documentaţia aferente desfăşurării controlului finalizat cu emiterea deciziei de sancţionare.
Recurenta-pârâtă are calitate de autoritate administrativă autonomă cu atribuţii de supraveghere prudenţială şi control al activităţii din sistemul pensiilor private, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea C.S.S.P.P. cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul dispoziţiilor art. 121 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative are competenţa de a aplica sancţiunile pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul pensiilor private, legea conferind o largă marjă de apreciere pentru că amenzile reglementate de acest act normativ nu sunt stabilite distinct pe fapte sau categorii de fapte, ci se stabileşte o limită minimă şi o limită maximă în acest sens.
Aşa cum reţine recurenta-pârâtă prin Legea nr. 204/2006, act normativ cu caracter special, legiuitorul a reglementat timpurile de contravenţii şi sancţiuni cu valori minime şi maxime pentru fiecare categorie de persoane în parte şi nu pentru fiecare faptă în parte valori între care se situează dreptul de apreciere al organului sancţionator.
Marja de apreciere este dată atât legislatorului naţional şi corpurilor judiciare printre altele însărcinate cu interpretarea şi aplicarea legilor în vigoare.
În cauză amenda contravenţională aplicată intimatei-reclamante este orientată spre minim, astfel că nu poate fi reţinută o vătămare care să poată fi reparată decât prin anularea actului fără a se cerceta motivele de nelegalitate invocate prin acţiune privind natura faptelor, vinovăţia şi sancţiunea aplicată.
Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reţinută motivare motivarea primei instanţe în ceea ce priveşte imposibilitatea verificării pe fond a legalităţii actului, în raport de probatoriul administrat în cauză respectiv raportul de control care este actul care stă la baza emiterii deciziei de sancţionare conform art. 25 alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2005, de legislaţia aplicabilă în materie potrivit căreia faptele sunt descrise prin trimiterea la actul de control şi nici existenţa unei vătămări prin aplicarea unei singure sancţiuni pentru mai multe fapte individualizate cu trimitere la temeiul juridic, îndreptată spre minimul legal.
Având în vedere limitele căii de atac a recursului, în vederea respectării accesului la dublul grad de jurisdicţie şi constatând că prima instanţa nu a intrat în cercetarea fondului, Înalta Curte apreciază că se impune casarea cauzei cu trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte ca admite recursul, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru a analiza fondul cererii de anulare a deciziei din 11 martie 2009 în condiţiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.S.S.P.P. împotriva sentinţei civile nr. 3609 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3314/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3315/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
