ICCJ. Decizia nr. 4890/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4890/20 11
Dosar nr. 527/33/2011/a1
Şedinţa publică de la 21 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.R. a chemat în judecată pe pârâta A.N.S.V.S.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea ordinului din 14 martie 2011 emis de preşedintele A.N.S.V.S.A. şi suspendarea acestuia până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare a actului administrativ unilateral cu caracter individual contestat în cauză.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 342 din 8 iunie 2011, a admis cererea reclamantului C.R. şi a dispus suspendarea executării ordinului din 14 martie 2011 emis de preşedintele A.N.S.V.S.A. până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 527/33/2011 al acestei instanţe.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
În speţă, sunt întrunite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru a putea dispune suspendarea executării actului administrativ anterior individualizat.
În concepţia curţii de apel, argumentul juridic aparent valabil, care justifică îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, rezidă în împrejurările de fapt şi de drept expuse de reclamantă.
În opinia primei instanţe, reclamantul a făcut dovada pagubei iminente prin actele prezentate la dosar şi ansamblul circumstanţelor speţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii cererii de suspendare a ordinului dedus judecăţii.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
Emiterea actului administrativ a cărui suspendare se solicită a fost determinată de conduita necorespunzătoare a intimatului în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct (siguranţa alimentelor) din cadrul D.S.V.S.A. Sălaj, urmare a faptului că acesta nu a comunicat la termenul stabilit răspunsul la o notă de serviciu.
Contrar celor reţinute de către prima instanţă pe aspectul îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, sancţiunea disciplinară aplicată intimatului este cea mai uşoară măsură coercitivă ce poate fi acordată funcţionarului public, întrucât aduce o atingere minimă raportului de serviciu şi nu afectează drepturile patrimoniale sau dezvoltarea carierei acestuia, în condiţiile în care, după un termen de 6 luni de la aplicare, operează radierea sa din cazierul administrativ.
Ca atare, intimatul nu a prezentat dovezi de nelegalitate evidentă a actului administrativ de sancţionare disciplinară pentru a se putea dispune suspendarea acestuia.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta a susţinut faptul că intimatul nu a prezentat probe din care să rezulte că postul de director adjunct al D.S.V.S.A. Sălaj va fi scos „cu certitudine” la concurs în perioada următoare.
Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de A.N.S.V.S.A. este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă suspendarea executării ordinului din 14 martie 2011 emis de preşedintele A.N.S.V.S.A. prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară a intimatului-reclamant cu „mustrare scrisă”, în temeiul art. 77 alin. (3) lit. a) şi art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, pentru nerespectarea termenului de transmitere a răspunsului la nota de serviciu nr. 3967 din 7 ianuarie 2011.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În plus, instituţia juridică analizată trebuie să ofere cetăţeanului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează şi Legea nr. 554/2004, modificată.
Pe de altă parte, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
În altă ordine de idei, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Aşadar, o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În speţa de faţă, în mod indiscutabil, ordinul din 14 martie 2011 emis de preşedintele A.N.S.V.S.A. este un act administrativ unilateral cu caracter individual.
Intimatul-reclamant a parcurs procedura administrativă prealabilă: prin memoriul înregistrat din 18 martie 2011 a solicitat autorităţii recurente revocarea actului contestat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat.
Aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat sunt legate de aparenta încălcare a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, astfel cum au fost prezentate în cererea de chemare în judecată.
Astfel, în perioada 23 decembrie 2010-12 ianuarie 2011, intimatul-reclamant a fost mandatat să exercite temporar funcţia de director executiv al D.S.V.S.A. Sălaj, întrucât titularul postului, M.M.A., se afla în concediu de odihnă.
Acesta a primit nota de serviciu la data de 7 ianuarie 2011 şi a repartizat-o spre soluţionare la data de 10 ianuarie 2011 persoanelor cu competenţe în domeniul vizat.
La sosirea din concediu a directorului executiv a fost întocmit procesul-verbal din data de 13 ianuarie 2011, cu ocazia preluării activităţii.
Prin adresa A.N.S.V.S.A. din 21 ianuarie 2011 s-au solicitat motivele nerespectării datei de 17 ianuarie 2011 de transmitere a răspunsului, precum şi persoanele care se fac răspunzătoare. La această adresă s-a răspuns în sensul că datele au fost transmise telefonic iar, ulterior, în formă scrisă.
În urma acestei corespondenţe, atât intimatul-reclamant, cât şi titularul postului aflat în discuţie au fost sancţionaţi cu „mustrare scrisă”.
Or, la o analiză în aparenţă a ordinului din 14 martie 2011 emis de preşedintele A.N.S.V.S.A., rezultă faptul că la adoptarea măsurii de sancţionare a intimatului-reclamant nu s-a ţinut seama de faptul că acesta a repartizat lucrarea spre soluţionare persoanelor competente, că lucrarea a avut termen de predare 17 ianuarie 2011, iar partea a exercitat funcţia de conducere până la data de 13 ianuarie 2011 când titularul postului a revenit din concediu.
Totodată, din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă faptul că a fost respectat dreptul la apărare al intimatului-reclamant, întrucât acestuia nu i s-a solicitat notă explicativă cu privire la abaterea disciplinară pentru care a fost sancţionat.
În concluzie, toate aspectele învederate în cele de mai sus pot constitui argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
De asemenea, în cauză, este îndeplinită şi condiţia prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Astfel, conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din legea în discuţie, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.
Putem aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.
În opinia Înaltei Curţi, în mod corect prima instanţă a reţinut faptul că măsura suspendării aplicării ordinului de sancţionare disciplinară este justificată de imposibilitatea participării intimatului-reclamant la concursul organizat pentru ocuparea oricărei funcţii publice de conducere în instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.
Contrar susţinerilor făcute de recurentă, din actul aflat la dosar recurs, rezultă faptul că Agenţia Naţională a funcţionarilor publici a organizat concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice vacante de director executiv adjunct la direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în perioada 15-19 septembrie 2011.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei nr. 342 din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3315/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3319/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
