ICCJ. Decizia nr. 4856/2011. Constatare calitate de colaborator al Securităţii. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4856/2011
Dosar nr. 9951/2/2009
Şedinţa publică de la 20 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului B.V., arătând că potrivit notei de constatare din 17 martie 2009, pârâtul a fost recrutat de către Securitate, în calitate de informator, la data de 10 iunie 1988, „în vederea acoperirii informative a mediului din comuna C.V.”, dată la care pârâtul a semnat angajament, având numele conspirativ „Z.”.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, precizând că art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 invocat în cererea de chemare în judecată, nu este aplicabil în speţă, întrucât nu există vreo frază scrisă şi semnată de el.
Prin sentinţa nr. 1537 din 24 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul B.V., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că din actele aflate la dosar rezultă că pârâtul B.V. a fost propus pentru a fi recrutat de organele de securitate la data de 7 iunie 1988, „în vederea completării potenţialului informativ existent la nivelul comunei B. şi în special în vederea acoperirii informative a mediului cadrelor didactice din comuna C.V.”, întrucât acesta lucra ca profesor de biologie la Şcoala Generală C.M.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în raportul asupra modului în care a decurs recrutarea pârâtului B.V. din data 10 iunie 1988, se precizează că acesta a manifestat interes faţă de problemele ce s-au abordat, propunându-i-se să sprijine şi rezolvarea altor probleme pentru cunoaşterea, prevenirea, descoperire şi neutralizarea oricăror fapte şi fenomene de natură a aduce atingere securităţii statului, candidatul acceptând, astfel că s-a trecut apoi la luarea unui angajament scris, stabilindu-se de comun acord numele conspirativ „Z.”.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că din documentaţia depusă de reclamant, rezultă că pârâtul B.V. a dat o notă olografă, scrisă şi semnată de ofiţerul de securitate G.I., prin care a relatat „că în localitatea C.V. a fost în vizită o fostă învăţătoare care a plecat în Israel”, precum şi faptul că „cea în cauză a stat mai multe zile la C.V. vizitând mai multe cadre didactice”, fiind „însoţită în această călătorie de fiul său”, fără a fi menţionate alte elemente de identificare a celor doi ori relatate alte aspecte.
Curtea de apel a mai reţinut că din raportul informativ din 28 iulie 1989 şi nota din 31 august 1989 scrise şi semnate de ofiţerul de securitate G.I., rezultă că sursa „Z.” ar fi relatat ofiţerului despre discuţiile sale cu L.V. din V.V., relatând faptul că acesta intenţionează să facă o excursie în Republica Socialistă Cehoslovacă, unde are o prietenă, cu intenţia de a se stabili acolo.
Referitor la înscrisurile depuse de reclamant în fundamentarea acţiunii în constatarea calităţii de colaborator a pârâtului, scrise şi semnate de ofiţerul de securitate, prima instanţă a constatat că aceste înscrisuri prin forma şi conţinutul lor, precum şi raportat la susţinerile pârâtului şi declaraţia autentică depusă din partea numitului L.V. nu pot sta la baza formării convingerii instanţei cu privire la furnizarea de către pârât a informaţiilor referitoare la numitul L.V., întrucât nu există nici un element care să fundamenteze obiectiv concluzia că pârâtul este cel care a informat ofiţerul de securitate cu privire la intenţia acestuia de a rămâne în străinătate.
Concluzionând, instanţa de fond, având în vedere că doar în raportul informativ şi nota întocmită de către ofiţerul de securitate sunt redate aspecte ce ar fi fost relatate de către pârât referitoare la intenţia numitului L.V. de a pleca în străinătate, iar L.V. a declarat în faţa notarului public că nu l-a cunoscut pe pârât înainte de revoluţie, a apreciat că prezumţia creată de către reclamant a fost răsturnată de către pârâtul B.V., astfel că nu se poate reţine că aceste relatări aparţin pârâtului.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, apreciată ca fiind nelegală şi netemeinică a formular recurs C.N.S.A.S., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi pe fond admiterea acţiunii formulate, în sensul constatării calităţii de colaborator al Securităţii, în ceea ce îl priveşte pe B.V.
În esenţa, se susţine ca în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în cauza nu sunt îndeplinite condiţiilor cumulative cerute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Se menţionează că este îndeplinită prima condiţie pentru a se reţine calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe intimatul-pârât, respectiv furnizarea de informaţii sau acţiunii potrivnice regimului comunist.
Prin intermediul intimatului-pârât s-au obţinut informaţii importante pentru Securitate referitoare la persoane care intenţionau să îşi stabilească definitiv domiciliul într-un alt stat.
Aceasta intenţie era apreciată la acea vreme, din perspectiva regimului comunist, ca o atitudine extrem de gravă, considerată şi un afront direct la adresa regimului, care pretindea că asigura cetăţenilor români cele mai bune condiţii de viaţă, motiv pentru care nu a recunoscut niciodată, oficial, existenţa fenomenului emigrării.
Cei ale căror intenţii de plecare definitivă din ţară erau descoperite şi zădărnicite cu ajutorul informatorilor sau prin alte mijloace erau persecutaţi de organele represive ale regimului în mai multe moduri. În opinia recurentului este îndeplinita şi condiţia referitoare la „vizarea” încălcării unor drepturi fundamentale întrucât în urma delaţiunii intimatului, „organele de stat nu au aprobat plecarea în străinătate” a persoanei denunţate, fiind astfel încălcat dreptul la libera circulaţie.
De asemenea, se susţine că nu prezintă relevanţă sub ce formă a parvenit informaţia organelor Securităţii întrucât legiuitorul a dat o forţa probantă egală atât notelor olografe, provenite de la persoana verificată, cât şi „relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”, fiind suficient un singur denunţ care să îndeplinească cele două condiţii, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii. Astfel, în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că prezumpţia relativă cu privire la realitatea celor reţinute în rapoartele ofiţerilor nu a fost răsturnată prin administrarea altui mijloc de proba.
Se menţionează că informaţia furnizată de intimat nu a avut caracter fictiv, cătă vreme, urmare a acesteia, securitatea a luat măsuri împotriva persoanei denunţate, căreia i s-a refuzat plecarea în străinătate.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că recursul este nefondat.
Instanţa de recurs reţine că în cauză, prima instanţă a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii întrucât sunt îndeplinite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe intimatul pârât, după cum urmează:
- persoana să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii.
Necontestat este faptul ca intimatul-pârât a semnat la 10 iunie 1988, un angajament de colaborare cu Securitatea, preluând numele conspirativ „Z.”.
Din înscrisurile depuse la dosar de recurent, respectiv raportul cu propunerea de recrutare a numitului L.V. din 24 martie 1983, raportul informativ al ofiţerului de Securitate la întâlnirea cu sursa „Z.” din 28 iulie 1989 şi din data de 31 ianuarie 1989, rezultă că intimatul pârât a furnizat informaţii cu privire la numitul L.V., referitoare la fapul că intenţionează să facă o excursie într-un alt stat unde are o prietenă, despre care a auzit şi faptul că nu se va mai întoarce în ţară dacă se va înţelege cu aceasta.
Prin urmare, aceste înscrisuri conduc la concluzia că este îndeplinită condiţia referitoare la furnizarea de informaţii, având în vedere că din rapoartele ofiţerului de securitate aflate la dosar, rezultă că intimatul-pârât a relatat aspecte ce au prezentat interes pentru Securitatea statului, iar numitului L.V., ulterior i-a fost interzisa plecarea în străinătate.
Este suficientă existenţa materială a unei singure relatări verbale a colaboratorului, consemnată de lucrătorii Securităţii pentru ca furnizarea informaţiilor să îndeplinească cerinţele legale.
- prin informaţiile furnizate să fi fost denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Din actele dosarului rezultă că informaţiile furnizate de intimatul-pârât s-au referit la persoane aflate în atenţia Securităţii în vederea recrutării care erau verificate prin intermediul colaboratorilor.
Este evident ca relatarea despre intenţia de plecare definitivă din ţară reprezenta o informaţie despre o atitudine sau o acţiune potrivnică regimului comunist, fiind considerată un afront direct la adresa acestuia, care lua toate masurile pentru a descoperi şi zădărnici aceste intenţii, ulterior persoanele fiind supuse supravegherii, mai ales dacă persoanele în cauză erau deja în atenţia organelor securităţii.
În acest context, informaţia furnizată organelor de securitate este suficientă pentru încadrarea informaţiilor furnizate de intimatul pârât în prevederea legală conţinută de art. 2 lit. b) din O.G. nr. 24/2008.
Nu este obligatoriu ca denunţătorul să fi cunoscut personal persoana denunţată şi nici detalierea informaţiilor furnizate, simpla încadrare a acestora în categoria informaţiilor utile pentru Securitate prezumă natura lor ca fiind dintre acelea care au denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
- informaţiile să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Informaţiile furnizate trebuie să fie apte să ducă la îngrădirea libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului, nefiind obligatoriu ca acestea să fi şi produs îngrădirea despre care face vorbire art. 2 lit. b) din O.G. nr. 24/2008.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că în persoana numitului L.V., informaţiile au fost apte să ducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, respectiv dreptul la viaţă privată şi dreptul la libera circulaţie, prevăzute de art. 17 şi respectiv art. 12 din Pactul International privind Drepturile Civile şi Politice, acestuia nefiindu-i aprobată ulterior plecarea din ţară.
Împrejurarea că nu a fost depus la dosarul cauzei niciun document care să provină în mod direct sau mijlocit de la intimatul pârât, nu înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. b), existând la dosar rapoartele lucrătorilor Securităţii care consemnează relatările verbale ale colaboratorului, ale căror informaţii s-au dovedit a fi utile în perioada în care au fost furnizate.
De asemenea, aşa cum s-a reţinut anterior, legiuitorul nu a impus şi condiţia ca persoana care a făcut delaţiunea să fi cunoscut persoana despre care a furnizat informaţiile, astfel că declaraţia autentică a numitului L.V. invocată ca probă în apărare de intimatul pârât, nu înlătură prezumţia relativă cu privire la realitatea celor reţinute în cuprinsul rapoartelor ofiţerilor de Securitate depuse la dosarul cauzei.
În consecinţa, faţă de toate aceste considerente, instanţa de recurs apreciază sentinţa recurată ca fiind nelegală şi netemeinică, astfel ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi admis, casată sentinţa recurată şi admisa cererea formulata de C.N.S.A.S., constatându-se calitatea de colaborator al Securităţii a lui B.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinţei nr. 1537 din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată, admite cererea formulată de C.N.S.A.S. şi constată calitatea de colaborator al Securităţii a lui B.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2142/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4900/2011. Anulare decizie impozit pe profit... → |
|---|
